Introducere in psihologieAcest al treilea capitol al lucrării "Introducere în psihologie" se potriveşte în multe aspecte temei noastre de bază: creierul creativ. Vom examina câteva lucruri importante. Ce este conştiinţa? Ce rol are? Au psihologii în sfârşit resursele necesare pentru a o studia?

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.3: Stările conştiinţei) - (Partea I: Conştiinţa) - Conştiinţa


CAPITOLUL III - STĂRILE CONŞTIINŢEI (Traducere: Livia Ştefan)

Partea I: Conştiinţa

•    Conştiinţa
•    Când este conştiinţa utilă?
•    Procesele inconştiente în gândire
•    Învăţarea inconştientă
•    Localizarea “executivului”
•    Două tipare de gândire
•    Redescoperirea celor două tipare


Partea a II-a: Somnul

•    Somnul
•    Somnul REM la pisici
•    Stadiile somnului
•    Visele şi somnul REM – două lucruri distincte
•    Amintirea viselor
•    Mişcările oculare şi corporale în timpul viselor
•    Somnul normal şi cel perturbat
•    Modificările somnului odată cu vârsta
•    Somnul şi melatonina
•    Deprivarea de somn
•    Diagnosticul eronat de insomnie
•    Somnul şi variaţiile de temperatură
•    Avansarea ritmului zilnic
•    Încercări de a explica somnul
•    Fenomene interesante în somn
•    Somnambulismul şi vorbirea în somn
•    Starea hipnagogică
•    Starea hipnopompică
•    Tulburări ale somnului
•    Paralizia în somn
•    HSD şi „beţia somnului”
•    Tulburarea somnului REM
•    Apneea şi sforăitul
•    Coşmarurile
•    Visele
•    Visele lucide
•    Semnificaţia viselor


Partea a III-a: Hipnoza

•    Primele cercetări în domeniul hipnozei
•    Inducţia hipnotică
•    Sugestia hipnotică
•    Hipnoza ca stare disociativă
•    Hipnoza şi observatorul ascuns
•    Hipnoza şi memoria
•    Problema întrebărilor ajutătoare

Partea a IV-a: Meditaţia

•    Meditaţia
•    Cercetări asupra meditaţiei


Partea a V-a: Drogurile psihoactive

•    Drogurile psihoactive
•    Categorii de droguri
•    Alcoolul. Efecte benefice şi nocive
•    Sedativele. Tipuri şi efecte
•    Stimulentele: amfetaminele
•    Cocaina. Mecanism şi efecte
•    Cafeina
•    Opiaceele: heroina şi morfina
•    Oxidul de azot şi inhalanţii
•    Marijuana
•    Efectele marijuanei
•    Halucinogenele: LSD-ul
•    Produşii sintetici ai drogurilor „naturale”

În acest al treilea capitol ne vom ocupa, de asemenea, de câteva stări alterate ale conştiinţei, precum cele asociate cu somnul, hipnoza, meditaţia şi drogurile psihoactive.

De ce am acordat un întreg capitol stărilor de conştiinţă? Cândva era principalul punct de interes în disciplina numită psihologie. Psihologia a început ca ştiinţă a conştiinţei. După decenii întregi de investigaţii fără rezultat, de cele mai multe ori, în anii 1800, disciplina a început să se îndepărteze de acest subiect în 1900. Adepţii psihologiei comportamentale au luat-o pe urmele fizicii şi a chimiei, abandonând discuţia despre conştiinţă.

50 de ani mai târziu, după revoluţiile psihologiei cognitive şi ale neuroştiinţei, rolurile s-au schimbat. De exemplu, la finalul anilor 1990 peste 30 de cărţi ştiinţifice au speculat asupra naturii biologice a conştiinţei. Nu vom acoperi nici măcar o parte infimă a acestor speculaţii aici, deşi vom discuta despre câteva probleme de bază, precum distincţia între gândirea conştientă şi cea inconştientă şi dovezile în favoarea automatismelor din acţiunile umane.

Somnul şi visele sunt stări ale conştiinţei care pot deveni foarte bizare, dar pe care toţi le experimentăm. Nu fi surprins dacă ai vise ciudate în timp ce studiezi acest capitol: poate avea acest efect. Unii oameni pretind că nu-şi amintesc niciodată visele. Vom discuta şi despre asta.

Hipnoza este un alt subiect distractiv care îi fascinează sau îi deranjează pe psihologi. Ne vom concentra pe o abordare calmă, rezonabilă a acestui concept, deşi l-am numit o construcţie inutilă în primul capitol. Chiar dacă te referi la hipnoză ca la modalitate de sugestie, acest fenomen psihologic e captivant şi semnificativ.


 

Conştiinţa

În 1879, când Wundt a lansat primul laborator de psihologie experimentală, el a situat conştiinţa în centrul psihologiei. Până în 1900, totuşi, mulţi psihologi au fost frustraţi de lipsa progresului în direcţia ştiinţei orientate pe studierea conştiinţei, iar prin 1920 behaviorismul părea mult mai promiţător. Acesta din urmă a avansat, se pare, evitând speculaţiile despre conştiinţă.

Acum psihologii caută din nou să facă faţă acestui subiect. Noi posibilităţi, în special tehnicile de scanare ale creierului, au oferit o nouă înţelegere a proceselor de lucru din timpul activităţii mentale conştiente sau inconştiente. Dar multe întrebări persistă. Care sunt mecanismele creierului pentru a fi conştient? Dacă ştiinţa e obiectivă, bazându-se pe cunoştinţe împărtăşite, poate fi conştiinţa – care este în esenţă privată – studiată în manieră ştiinţifică?

Chiar şi în zilele noastre, psihologii se contrazic în legătură cu aceste întrebări. Unii ripostează cu argumentele iniţiate de părintele behaviorismului, John Watson, în anii 1910 şi 1920. Watson a subliniat faptul că, prin definiţie, conştiinţa e subiectivă. E definită de faptul că o trăim în interior şi nu o putem împărtăşi în mod direct cu ceilalţi. Prin urmare nu putem avea o ştiinţă obiectivă a conştiinţei. Suntem capabili numai de a studia lucrurile despre care strângem informaţii, precum comportamentele şi activităţile organismului. Un psiholog care acceptă acest punct de vedere ar putea să afirme : „Spui că studiezi starea de conştiinţă, dar când analizezi scanările creierului sau atenţia, studiezi de fapt lucruri observabile, deci comportamentul.”

Unii psihologi moderni regretă că atât de mulţi cercetători discută (şi scriu cărţi speculative) din nou despre conştiinţă. Văd acest lucru ca pe o repetiţie a investigaţiilor din anii 1880. Alţii consideră misterul conştiinţei problema centrală din domeniu, dar nu sunt convinşi că beneficiem de instrumentele necesare pentru înţelegerea conştiinţei în cadrul ştiinţei prezentului. Iar alţii sunt de părere că suntem pe punctul de a căpăta o înţelegere cheie asupra naturii conştiinţei.

Mulţi cercetători nu privesc conştiinţa drept ceva în afara limitelor ştiinţei. Filosoful John Searle de la Universitatea din California şi-a exprimat acest punct de vedere în cartea Re-emergence of Mind (1992):

Conştiinţa...e o trăsătură biologică a creierului uman şi a anumitor animale. E cauzată de procese neurobiologice şi este parte a ordinii normale biologice în egală măsură cu alte caracteristici, precum fotosinteza, digestia, sau mitoza. (Searle, 1992, p.90)

Numeroşi cercetători au făcut propuneri specifice în legătură cu mecanismele creierului de a produce conştiinţa. De exemplu, Tononi şi Edelman (1998) au reexaminat dovezile conform cărora substratul biologic al conştiinţei este un nucleu dinamic de neuroni distribuiţi pretutindeni, neechivalând întregul creier, capabil de a se organiza într-o zecime de secundă pentru a forma un răspuns unificat, cum ar fi un gând sau o percepţie. Ei au prezis că „un set distinct de grupuri neuronale distribuite” vor fi identificate ca bază a experienţei conştiinţei prin intermediul scanării creierului.


Pentru mai multe perspective asupra conştiinţei, vezi arhivele grupului de discuţie PSYCHE-D. A fost activ din aprilie 1993 până în octombrie 2007. În tot acest timp, subiectul conştiinţei a părut iniţial acceptabil, iar apoi a devenit o problemă de ultimă oră pentru psihologii experimentali şi pentru neurocercetători. Arhiva completă, needitată a listei de mail-uri PSYCHE-D e păstrată aici: http://www.archive.org/details/PSYCHE-D.

Discuţiile de pe parcursul unei luni sunt stocate în fişiere log. Pentru a le vizualiza trebuie să daţi click pe coloana din stânga HTTPS şi să selectaţi fişierul corespunzător. Aceste fişiere conţin discuţii lungi, detaliate pe tema efectelor conştiinţei.

 

 

Traducerea este realizată de Livia Ştefan, cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.