Vechea imagine stereotipă a unei persoane hipnotizate care arată ca un zombie cu ochi sticloşi nu este deloc adevărată, deşi oamenii hipnotizaţi par adesea calmi şi cu privirea pierdută. Ce este adevăr şi ce este fals în privinţa celor hipnotizaţi?

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.3: Stările conştiinţei) - (Partea a III-a: Hipnoza) - Sugestia hipnotică


Un subiect potrivit, capabil de a intra într-o stare de transă profundă, va răspunde la sugestiile realizate într-un mod calm şi încrezător de către hipnotist. De exemplu, unei persoane hipnotizate complet îi pot fi induse halucinaţii pozitive („Îmi vei vedea dublura, stând chiar lângă mine”) sau halucinaţii negative („Suntem singuri în această cameră, toţi ceilalţi au dispărut”). Este de asemenea adevărat că o persoană hipnotizată poate să stea întinsă rigid între două scaune.

Criticii conceptului de transă hipnotică subliniază că aceste lucruri pot fi realizate de cineva care nu este hipnotizat. Un iluzionist pe nume Marele Kreskin realizează trucul cu scaunele cu studenţi care nu sunt hipnotizaţi. Pur şi simplu le comandă să facă acest lucru. Subiecţii sunt treji şi nu au fost niciodată hipnotizaţi. Îi convinge că orice persoană determinată poate realiza trucul. Aranjează scaunele, îl ajută pe student să se aşeze între ele şi apoi încetează să le mai ofere suportul. Studentul stă suspendat rigid între scaune.

Cheia acestor trucuri pare a fi sugestia, în locul unei stări speciale de transă. Kreskin neagă categoric existenţa hipnotismului. Dar când îl vezi realizându-şi numărul este clar că şi el are magia lui. Are o personalitate puternică. Vorbeşte mult şi are o manieră plină de încredere. Poate că hipnoza are mai mult de-a face cu acceptarea ideilor şi a comenzilor unui conducător carismatic, în locul intrării în transă. O persoană care experimentează hipnoza se abandonează cu încredere în faţa unei figuri cu autoritate. Acesta poate fi singurul lucru necesar pentru ca fenomenul de hipnoză să aibă loc.

Sugestiile post-hipnotice se petrec atunci când subiecţii sunt instruiţi sub hipnoză să realizeze o acţiune simplă mai târziu, după trezire, când un semnal pre-aranjat este dat. („Când voi rosti cuvântul Milwaukee, te vei preface că bei o bere şi apoi te vei comporta ca fiind beat.”). În cele din urmă, subiectul poate fi instruit să uite evenimentele din cadrul hipnozei, ceea ce conduce la amnezia post-hipnotică. Când cele două sunt combinate, subiectul va aplica o sugestie mai târziu, după ce hipnoza s-a încheiat, fără a şti motivul. Acest lucru funcţionează la persoanele care pot fi uşor hipnotizate. Totuşi, este o regulă conform căreia oamenii hipnotizaţi nu pot fi determinaţi să facă ceva care să contravină codului lor moral. Este aşadar puţin probabil ca, de exemplu, unei persoane să îi fie transmisă o sugestie post-hipnotică eficientă pentru a comite o crimă.

La origine, în mijlocul anilor 1800, oamenii de ştiinţă credeau că hipnoza adevărată presupunea amnezia în cazul evenimentelor din cadrul hipnozei. Cu alte cuvinte, ei erau de părere că o persoană cu adevărat hipnotizată nu îşi va aminti ce s-a petrecut în acel timp. În anii 1880, cercetătorii au descoperit că nu este adevărat. Oamenii care au fost hipnotizaţi îşi puteau aminti ce s-a întâmplat cu ei dacă erau stimulaţi să îşi amintească mai târziu evenimentele din cadrul hipnozei, în timp ce erau treji.