AlcoolAlcoolul este cel mai familiar drog din societatea noastră. Deşi alcoolul îi face pe unii oameni mai activi prin reducerea inhibiţiilor şi a timidităţii, acţiunea lui chimică este depresivă. O persoană care bea o „cinzeacă” de whisky într-o singură înghiţitură poate muri.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.3: Stările conştiinţei) - (Partea a V-a: Drogurile psihoactive) - Alcoolul

Asta deoarece cantitatea de alcool poate stagna centrii din creier care controlează respiraţia, oprind-o.

Un student aparţinea unei fraternităţi în care tradiţia de ziua de naştere a cuiva era să bea numărul de shoturi corespunzător anilor. El a fost găsit mort în ziua următoare petrecerii sale având scrise cuvintele „23 de shoturi” pe frunte. Prietenii lui au presupus că a leşinat pur şi simplu după ce a băut. Părinţii îndureraţi au adus aceste detalii în atenţia mass-mediei, pentru a preveni astfel de episoade în viitor.

Alcoolul este periculos şi creează dependenţă. Aceste trăsături nu sunt veşti noi pentru majoritatea persoanelor. Sondajele indică în mod constant că o treime din familiile americane suferă din cauza abuzului de alcool şi că 80% din americani consideră abuzul de alcool o problemă naţională importantă. George Gallup, care a început colectarea informaţiilor din sondaje pe baza acestor întrebări în anii 1980, a comentat că procentul era incredibil, întrucât rareori 80% din americani puteau fi de acord comun.

În cantităţi mici, alcoolul este un drog eficient pentru reducerea anxietăţii, producând un sentiment de „eliberare”, însoţit poate şi de reducerea inhibiţiilor sociale. Se pare că unul dintre motivele pentru care alcoolul eliberează inhibiţiile este că oamenii se aşteaptă să aibă acest efect.

În cadrul unui studiu clasic, Marlatt şi Rohsenhow (1981) au descoperit că oamenii care credeau că beau băuturi alcoolice, dar nu făceau de fapt acest lucru, arătau acelaşi tip de comportament (relaxare şi dorinţa de a vorbi despre aspecte personale) precum oamenii care au băut într-adevăr alcool. Marlatt a repetat studiul pentru programul de ştiri Dateline la NBC, în 2000, demonstrând că acelaşi rezultat de aşteptări funcţiona la noua generaţie de studenţi.

Alcoolul are efecte distinctive asupra procesului de gândire. Claude Steele (1990) le-a numit miopia alcoolului. Este o metaforă. Alcoolul nu cauzează miopia (defectul vizual comun în care obiectele îndepărtate apar înceţoşate), ci îi determină pe oameni, chiar şi pe şoarecii de laborator, să neglijeze consecinţele în favoarea plăcerilor de scurtă durată. După consumul de alcool problemele par mai îndepărtate, în timp ce senzaţiile imediate sunt vii. Acest lucru produce evadarea pe care unii oameni o caută. Îi conduce totodată pe oameni să comită fapte prosteşti care nu sunt în interesul lor de lungă durată. De exemplu, experţii SIDA spun că alcoolul este un factor de risc pentru SIDA, pentru că oamenii care cunosc perfect cum să prevină transmisia virusului neglijează să se protejeze când sunt influenţaţi de alcool.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.