CocainaCocaina este considerată a fi cel mai răspândit drog cunoscut din punctul de vedere al consumul repetat. Metamfetamina e la fel sau chiar mai răspândită, dacă ţinem cont de procentul de captură. Cocaina acţionează asupra "centrilor plăcerii".

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.3: Stările conştiinţei) - (Partea a V-a: Drogurile psihoactive) - Cocaina

Efectele cocainei trec mai repede decât cele ale metamfetaminei, aşa că ea induce un comportament repetitiv. Şoarecii vor apăsa o bară de mai multe ori pentru a obţine o doză de cocaină decât în cazul altor droguri. Maimuţele Rhesus forţate să aleagă între mâncare şi cocaină o vor alege aproape exclusiv pe cea din urmă, pierzând în greutate şi continuând „consumul excesiv” până mor sau până când este oprit experimentul (Aigner & Balster, 1978).

De ce are cocaina acest efect? Precum metamfetamina, cocaina acţionează direct asupra zonelor dopaminergice (care utilizează dopamina) din mezencefal, care în mod normal sunt activate de evenimente biologice semnificative, precum victoria într-o luptă, mândria rezultată din împliniri, dragoste şi sex. Deoarece aceste evenimente sunt însoţite de sentimentul unei mari plăceri, individul va încerca să le repete. Cocaina scurtcircuitează procesul şi aduce plăcere înaintea realizărilor. În loc să încerce să repete un răspuns adaptat biologic, indivizii încearcă să repete consumul de cocaină.

Cocaina este mai atrăgătoare pentru oamenii deprimaţi sau în dureri. În această privinţă sunt stimulaţi direct aşa-numiţii centri ai plăcerii din sistemul limbic. Plăcerea şi durerea se comportă în mod normal ca un accelerator, respectiv ca frânare în aşa-numitul sistem de control hedonic al corpului (cu alte cuvinte, sistemul de control al plăcerii/durerii). Ca orice sistem de control, sistemul de control hedonic caută un echilibru sau o zonă ideală (homeostazie) prin respingerea perturbaţiilor (Vezi discuţia despre motivele biologice de la începutul capitolului 9: Motivaţia).

Consumul exagerat de cocaină, precum şi cel de heroină sau metamfetamină, conduce corpul spre formarea unui nou echilibru. E ca şi cum atunci când cocaina accelerează tot timpul, corpul încearcă să compenseze prin frâne. Substanţele anti-cocaină sunt secretate în sânge şi în zonele din jurul neuronilor pentru a contracara sau a absorbi transmiţătorii secretaţi în plus de cocaină. Dacă un utilizator îndelungat nu mai ia drogul, rezultatul este un efect de recul sau de „prăbuşire” în sistemul de control hedonic al corpului. Aşa se explică de ce consumatorii vechi de cocaină spun că au nevoie de drog pentru a se simţi normal sau nedeprimaţi, iar viaţa pare fără culoare şi sens fără el.

Fumatul şi injectarea sunt cele mai periculoase forme ale administrării de cocaină, pentru că astfel mari cantităţi de drog ajung direct în sânge, producând apoi o senzaţie de euforie care dispare repede. Prăbuşirea rezultată lasă persoana obosită şi deprimată, sau pur şi simplu plictisită. Consumatorii de cocaină spun că „Vor mai mult”. Consumatorii de metamfetamină raportează acelaşi tip de reacţii. În mod ironic, abilitatea drogului de a produce sentimentul de fericire (aşa-zisa fază a lunii de miere) se diminuează pe măsură ce se instalează toleranţa, fiindcă toleranţa – capacitatea de a opune rezistenţă drogului cu reacţii mai puţine – indică faptul că organismul s-a adaptat la prezenţa drogului şi compensează sau îl respinge. În acest punct plăcerea se diminuează iar dependentul va dori să consume drogul doar pentru a se simţi normal.

Consumul de cocaină sau metamfetamină poate produce probleme de sănătate.
În anii 2000, experţii în sănătate au observat creşterea numărului de anevrisme (atacuri cauzate de umflarea vaselor de sânge din creier) printre oamenii de vârstă mijlocie care folosiseră excesiv cocaina în 1970 şi 1980. Aparent, creşterea bruscă a presiunii sângelui din timpul consumului de cocaină a slăbit membranele arterelor din creier, rezultând astfel tendinţa sporită de a avea atacuri mai târziu. S-a observat că metamfetamina produce daune similare, precum rupturi ale pereţilor arterelor, chiar şi în cazul tinerilor (McIntosh, Hungs, Kostanian şi Yu, 2006).