În modelul clasic propus de James Braid, hipnoza începe cu încercarea de a obosi muşchii oculari. Hipnotistul ţine un obiect sclipitor deasupra nivelului ochilor subiectului şi intonează: „Devii din ce în ce mai somnoros... pleoapele ţi se îngreunează...".

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.3: Stările conştiinţei) - (Partea a III-a: Hipnoza) - Inducţia hipnotică


"Atât de mult încât nu le mai poţi ţine deschise”. Aceasta este o discuţie cu scopul de a determina pe cineva să adoarmă. Funcţionează, deoarece atunci când cineva priveşte fix la un obiect situat deasupra nivelului ochilor, pleoapele chiar obosesc, aşa că experienţa subiectului confirmă sugestia hipnotistului: „Pleoapele devin mai grele”. El continuă cu afirmaţii precum: „Nu mai poţi să îţi ţii ochii deschişi...cazi într-un somn adânc...”, iar pleoapele subiectului se închid. Subiectul a pornit pe drumul hipnozei prin urmarea unor simple sugestii.

În continuare, hipnotistul face o serie de sugestii mai exigente. De exemplu, subiectul poate fi instruit să îşi împreuneze degetele. Hipnotistul poate atunci afirma: „Nu îţi poţi separa mâinile”. Desigur, mâinile lui par a fi lipite una de alta. Dacă subiectul ajunge până aici, hipnotistul poate să facă sugestii mai dificile din care va rezulta o hipnoză mai profundă.

Pornind de la Braid, încurajarea de a adormi pe cineva a devenit cea mai comună cale de a induce hipnoza. Iată o astfel de versiune din Calea simplificată către hipnotism (McBrayer, 1956):

„Relaxează-te. Lasă-te pe spate în scaun. Respiră adânc. Relaxează-ţi mâinile. Relaxează-ţi picioarele. Relaxează-ţi nervii. Relaxează-te cu totul. Priveşte centrul acestui disc [orice obiect este bun] pe care îl ţin în mână. Nu privi în jos. Nu spune nimic. Concentrează-te pe cuvintele mele. Nu te gândi la altceva. Uită-te chiar în centrul discului. Curând ochii tăi se vor îngreuna şi vei dori să îi închizi pentru a dormi.

Ochii îţi devin grei şi obosiţi. Devii foarte somnoros. Curând vei adormi.”

Hipnotistul va continua până când va observa semne de închidere a pleoapelor. Când subiectul pare să răspundă, el va încerca să adâncească transa, în timp ce testează dacă subiectul este complet hipnotizat.

„Acum eşti adormit. Mă poţi auzi. Dormi profund, din ce în ce mai profund. Respiră adânc; relaxează-te şi dormi profund. Îţi voi ridica mâna dreaptă, iar când îi voi da drumul, vei dormi profund.
(Ridică-i mâna dreaptă şi dă-i drumul. Dacă îi cade în poală inertă, atunci doarme. Dacă nu, atunci nu este adormit. Vorbeşte-i în continuare...)” (p.47)

Dacă braţul subiectului cade, lucru greu de simulat, atunci este făcută o altă sugestie puţin mai exigentă, de exemplu, că braţul va rămâne drept şi că subiectul va fi incapabil să-l îndoiască. Treptat, sugestiile devin mai dificile, astfel încât subiectul să fie atras într-o stare de conformare sau de consimţământ pentru a urma ordinele mai puternice.

Există mai multe variaţii ale convingerii subiectului să adoarmă, dar acest lucru nu este neapărat necesar pentru a induce hipnoza. Lucrul esenţial este ca subiectul să aibă o stare de spirit supusă, cu dorinţa de a abandona controlul mental şi a se concentra la sugestiile hipnotistului. Unei persoane i se poate spune să se concentreze pe un anumit subiect, sau pur şi simplu să „îşi lase imaginaţia să zboare”. Apoi hipnotistul va sugera câteva schimbări uşoare ale conştiinţei. Pe măsură ce se adeveresc, ele confirmă şi întăresc starea de sugestie.