Introducere in psihologieDacă psihologia umanistă era a treia cale în anii '60, atunci există astăzi alte două căi: psihologia cognitivă şi neuroştiinţa. Prima se axează pe procesarea informaţiei în interiorul organismului, cea de-a doua pe biologia creierului şi a sistemului nervos.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.1: Psihologie şi ştiinţă) - (Partea a II-a: Istoria psihologiei) - Tendinţe moderne în psihologie

A treia cale: psihologia umanistă (13)

 

Psihologia cognitivă îşi are rădăcinile în secolul al XIX-lea, dar a reapărut ca un curent important în psihologie abia în al şaptelea deceniu al secolului al XX-lea. În analiza lor asupra tendinţelor din psihologie, Robins, Gosling şi Craik (1999) au descoperit că în ultimele decenii psihologia cognitivă a avut o traiectorie constant ascendentă, devenind din ce în ce mai influentă.

Cei trei psihologi au folosit diverse metode. Una a fost numărarea articolelor de cercetare publicate, constatându-se că subiectele din psihologia cognitivă sunt din ce în ce mai multe. O altă metodă a constat în constatarea numărului de citări ale lucrărilor de psihologie cognitivă de către cercetători din afara domeniului. S-a observat că numărul de citări este mare, indicând un interes pentru domeniul psihologiei cognitive. O altă dovadă a influenţei în creştere a psihologiei cognitive a fost dată de numărul de cereri din zona universitară pentru a angaja specialişti din acest domeniu.

 



Cel mai important stimul responsabil de revenirea în prim-plan a psihologiei cognitive a fost apariţia computerului, care a permis, în premieră, analizarea proceselor mentale, fără a mai fi nevoie de speculaţii mistice pentru a explica diverse fenomene. În era behaviorismului, mintea era considerată o cutie neagră, impenetrabilă, întrucât procesele cerebrale nu putea fi observate şi analizate. Computerele au introdus o nouă modalitate de a analiza procesele mentale, tratându-le ca fluxuri de informaţii asociate unor sarcini, asemănător cu ce se întâmplă într-un computer.

Sintagma "ştiinţa cognitivă" este folosită astăzi pentru a se referi la orice formă de cercetare care implică explicaţii ştiinţifice ale comportamentului inteligent, incluzând domeniul lingvisticii, cel al inteligenţei artificiale, porţiuni ale filozofiei, porţiuni ale psihologiei educative şi psihologia cognitivă.

Ştiinţa cognitivă a depăşit obiecţiile behavioriste conform cărora procesele mentale nu puteau fi studiate ştiinţific. În anumite domenii de cercetare, ca de exemplu cel a studiului memoriei, perspectiva cognitivă a dus la apariţia unor zone noi şi interesante de cercetare. La începutul anilor '70 se vorbea deja despre "revoluţia cognitivă".

Un asemenea discurs era iritant pentru anumiţi behaviorişti. Termenul "revoluţie", aşa cum era el folosit de către Thomas Kuhn în cartea sa clasică, Structura revoluţiilor ştiinţifice (1962) părea exagerat şi un pic ostil aplicat în domeniul psihologiei, pentru că amintea de înlocuirea vechilor modele, aşa cum teoria Universului helio-centric luase locul celei în care Pământul era considerat centrul lumii. Ori în psihologie nu avusese loc nicio asemenea revoluţie. Behaviorismul nu a dispărut. Tehnicile behavioriste sunt încă foarte folositoare astăzi şi le vom discuta în capitolul 5.

Psihologia cognitivă a devenit dominantă în domeniul psihologiei experimentale, o sintagmă ce acoperă cercetarea de laborator neclinică din psihologie. În domeniul cercetării animalelor, tehnicile behavioriste rămân esenţiale şi astăzi. În terapie, zidurile dintre psihologia cognitivă şi behaviorism se prăbuşesc atunci când vine vorba despre tratarea "discursului intern" de către psihologii behaviorişti. Un studiu efectuat în anul 2007 a arătat că peste 90% dintre terapeuţii din SUA folosesc o tehnică denumită "terapia cognitiv-comportamentală" cu o parte dintre clienţii lor. Acest lucru ar fi părut de neînchipuit în a şaptea decadă a secolului trecut, când psihologia cognitivă şi behaviorismul erau considerate opuse. Vom discuta terapia cognitiv-comportamentală în capitolul al 13-lea.

 

Neuroştiinţa

În deceniul 9 al secolului trecut neuroştiinţa a devenit brusc mai importantă decât psihologia cognitivă. O zonă fierbinte în neuroştiinţă este imagistica cerebrală (scanarea creierului prin diverse tehnici neinvazibe. nt).  Aşa cum vom vedea în capitolul al 2-lea, neurocercetătorii folosesc o varietate de tehnici de scanare care dezvăluie activitatea şi structura creierului. Acest tip de cercetare a jucat un rol important în revenirea ca subiect de cercetare a conştiinţei şi a minţii, în genere în psihologie. Imagistica ajută la descoperiri importante privind natura reacţiilor emoţionale ale omului.

În fapt, orice proces psihologic - rezolvarea unei probleme, efectuarea unei traduceri, recunoaşterea unei feţe, ascultarea unei melodii, spunerea ori ascultarea unei glume, efectuarea de exerciţii din domeniul aritmeticii, rugăciunea, imaginarea unei scene oarecare - poate fi asociat, prin folosirea imagisticii cerebrale, cu activitatea unei zone specializate din creier. Una dintre descoperirile importante este aceea că imaginarea efectuării unei activităţi (de exemplu, în domeniul muzical) produce acelaşi model cerebral ca atunci când acţiunea este realmente efectuată ori doar percepută (efectuată de altcineva). O corelare atât de puternică între experienţa subiectivă şi date observabile, obiective arată clar că modelele activităţii cerebrale ce pot fi determinate cu ajutorul aparaturii de scanare au un înţeles bine definit. Imagistica cerebrală ne deschide o fereastră către activitatea mentală, până la un anumit punct.


Viitorul

În viitor, puţin probabil să greşim, va fi o mai pronunţată specializare în psihologie. Cu toate acestea, specializarea nu implică fragmentarea. Specializările vor deveni mai înguste, dar se vor observa abordări integrative. Domenii ca psihoneuroimunologia şi neuroştiinţa cognitivă sunt mod explicit integrate. Psihologia evoluţionistă este la modă după anul 2000 şi asigură un cadru integrativ pentru psihologie, la fel ca oricare alte ştiinţe naturale.

Pare să pălească în psihologia modernă conflictul dintre abordările biologice, comportamentale, umaniste şi cognitive. Spre deosebire de predecesorii lor, mulţi psihologi tineri nu se simt obligaţi să fie parte dintr-un curent anume şi să susţină cu orice preţ anumite idei. Cercetătorii de astăzi se concentrează mai degrabă pe probleme specifice, pe subiecte particulare, decât pe filozofii. Ei se simt liberi să folosească orice instrument existent pentru a lămuri problema pe care o investighează.


Concluzie

Domeniul psihologiei a apărut la mijlocul secolului al XIX-lea, definindu-se drept "ştiinţa conştiinţei". În anii '20, psihologii aveau deja tendinţa de a defini domeniul de activitate mai degrabă ca fiind "ştiinţa comportamentului". Behavioriştii considerau şi susţineau că o abordarea ştiinţifică a psihologiei însemna raportarea doar la date observabile, deci la comportament. Deşi părea că limitarea doar la observarea comportamentului, lăsând deoparte mintea, înseamna restrângerea domeniului psihologiei, Hilgard a arătat că metodele comportamentale au extins psihologia. Se încuraja studiul fiinţelor care nu puteau avea introspecţii, ca animalele şi copiii.

Era behavioristă a dominat psihologia din SUA din anii '20 până în anii '50. În parte ca urmare a neglijării behavioriste a proceselor mentale,  la începutul anilor '60 a apărut şi s-a impus ca alternativă la paradigma curentă psihologia umanistă.

Computerele au dus la reapariţia psihologiei cognitive în anii '70. Computerele au furnizat o nouă metaforă pentru a discuta procesele mentale şi noi instrumente pentru a cerceta modul de procesare a informaţiei la om. O altă schimbare a avut loc în anii '70 şi '80, când a apărut neuroştiinţa, ca o sursă importantă de informaţie privind comportamentul şi procesele mentale. Astăzi, diferitele abordări ale psihologiei coexistă. Fiecare furnizează o perspectivă folositoare  şi aceste abordări pot fi combinate atunci când pot fi relevante pentru rezolvarea unei anumite probleme.

 

 

Traducerea este făcută cu acordul autorului şi este protejată de legea drepturilor de autor.