Deşi descoperirea somnului REM a avut în cele din urmă un impact puternic asupra cercetării somnului, relatarea iniţială referitoare la legătura dintre somnul REM şi vise a fost întâmpinată cu „o explozie de apatie” în comunitatea ştiinţifică. (Lubin, 1974).
Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.3: Stările conştiinţei) - (Partea a II-a: Somnul) - Somnul REM la pisici
Mulţi psihologi erau sceptici cu privire la orice lucrare care presupunea un subiect popular de psihologie precum visele (psihologia populară fiind un termen negativ ce se referă la subiectele discutate într-un mod neştiinţific în revistele populare).
Numai după ce somnul REM a fost demonstrat la animale, ani mai târziu, psihologii şi-au dat seama de însemnătatea lui. Dacă somnul REM are loc şi la pisici, şi la oameni, atunci trebuie să fie real! Descoperirea somnului REM la pisici, în 1958, de către William Dement, plus munca similară depusă de fiziologul Michael Jouvet (zhu-VAY), au început cu adevărat Epoca de Aur a cercetării în domeniul somnului.
Jouvet cerceta mecanismele biologice ale somnului la pisici. Când Dement a publicat un raport referitor la faza REM la pisici, Jouvet şi-a dat seama că a observat acelaşi lucru. Acesta din urmă l-a numit somnul paradoxal. Jouvet a ales termenul de „paradoxal” (însemnând ciudat sau contradictoriu), deoarece în această fază a somnului animalele au arătat semne biologice foarte asemănătoare cu cele ale animalelor treze. Ritmul respiraţiei varia, bătăile inimii se intensificau şi se micşorau, iar ochii lor realizau mişcări rapide, bruşte dedesubtul pleoapelor închise. Deşi corpurile lor păreau a fi relaxate, existau urme de activitate pretutindeni: tremurul labelor, tendinţe rapide de a zgâria şi spasme ale mustăţilor. EEG-ul a dezvăluit un tipar „alert”, puternic de activitate.
Măsurătorile biologice ale animalelor aflate în starea de somn paradoxal (REM) se potriveau cu cele ale animalelor treze şi totuşi pisicile erau dificil de trezit din somnul REM. În ciuda semnelor de activitate, precum spasme ale labelor, animalele nu erau niciodată în postură ridicată. Când intrau în această fază de somn se moleşeau complet, ca şi cum muşchii importanţi din corp ar fi paralizat. Jouvet s-a întrebat dacă această activitate biologică însemna că animalele visau. Dacă da, atunci relaxarea musculară putea fi necesară pentru a împiedica animalele să se exteriorizeze în vis.
Jouvet a descoperit o zonă a creierului de lângă structura numită locus coeruleus, necesară pentru relaxarea muşchilor în timpul somnului REM. Când această zonă a fost eliminată chirurgical animalele adormeau în mod normal, dar în timpul somnului paradoxal şuierau şi zgâriau cu violenţă, câteodată alergând prin cuşcă având ochii închişi, timp de un minut sau două, ca şi cum ar fi atacat un alt animal. Jouvet (1967) a relatat: „Comportamentul animalului adormit poate deveni atât de fioros încât îl determină pe responsabilul experimentului să se dea înapoi de spaimă”. Evident, pisicile îşi interpretau visele referitoare la activitatea preferată din timpul zilei: vânătoarea.
Investigaţiile lui Jouvet au arătat că animalele visează întocmai ca oamenii. A sugerat totodată că relaxarea muşchilor dedesubtul gâtului prevenea animalele să se exteriorizeze în timp ce visau. O tranziţie de la somnul non-REM la REM e observabilă la pisici. În somnul non-REM muşchii pisicii sunt activi, aşa că ea poate dormi într-o poziţie dreaptă sau în şezut, aşa cum apare în schiţa de mai jos. Un EEG realizat în timp ce pisica doarme în această postură poate arăta unde largi, lente de somn non-REM.
În contrast, atunci când pisica intră în starea REM ea pierde tensiunea musculară mai jos de gât şi se relaxează complet, aşa cum e redat în a doua imagine. Când o pisică sau alt animal se moleşeşte în acest fel, EEG-ul dezvăluie activitatea rapidă, dezordonată, caracteristică somnului REM. La câini, pisici şi iepuri (printre altele) se pot observa semne externe ale activităţii viselor, precum spasme ale labelor şi ale mustăţilor în timpul somnului REM. Lăbuţele lui Mandy se mişcau în momentul fotografierii.
Relaxarea muşchilor de postură poate fi uneori observată şi la studenţi. Dacă un student adoarme în timpul unei prelegeri, muşchii de postură rămân tensionaţi la început, ca studentul să poată rămâne ridicat. În câteva minute el poate intra într-o fază a somnului asemănătoare celei REM. Muşchii se relaxează, iar studentul cade treptat, lovind banca sa ori a colegului din apropiere. Studentul se trezeşte deseori confuz, fiind trezit în mijlocul unui vis.
Un student a relatat că a reuşit să evite să adoarmă la un curs prin apucarea unui creion cu două degete de fiecare dată când devenea somnoros. Dacă începea să adoarmă, creionul îi aluneca din mână, trezindu-l. Poate că atunci când un conferenţiar aude cum un creion alunecă pe jos primeşte semnul că e timpul să treacă la următorul subiect de discuţie.
După cercetarea lui Jouvet, alţi cercetători au început să caute dovezi ale somnului paradoxal la alte specii de animale. S-a dovedit a fi foarte comun, în special printre mamifere. De fapt, somnul REM sau somnul paradoxal are loc la toate mamiferele, mai puţin la furnicarul ţepos, care nu este o specie obişnuită de mamifer fiindcă depune ouă. Dintre mamifere, prădătorii petrec cel mai mult timp în faza de somn REM. Allison şi Cicchetti (1976) au sugerat că animalele de vânat sunt cele care au cel mai puţin somn REM deoarece trebuie să se trezească rapid dacă un prădător le găseşte. Prin urmare, petrec mai mult timp în stările superficiale de somn.
