Majoritatea oamenilor nu se pricepe prea bine la estimarea timpului pe care îl petrece dormind. Oamenii pot crede că suferă de insomnie sau de dificultăţi ale somnului, în condiţiile în care dovezile obiective atestă că nu este deloc aşa. Detalii, în continuare.

 

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.3: Stările conştiinţei) - (Partea a II-a: Somnul) - Diagnosticul eronat de insomnie

Într-un eşantion reprezentativ la nivel naţional din S.U.A, 35% din adulţi au pretins că au suferit de insomnie anul precedent (Mellinger, Balter, & Uhlenhuth, 1985). În cadrul unui sondaj asemănător asupra „1006 de familii din zona metropolitană din Los Angeles”, 42,3% din respondenţi s-au plâns de insomnie. Totuşi, când s-au făcut studii asupra oamenilor în laboratoare speciale, cercetătorii au descoperit că „insomniacii” subestimează în mod tipic timpul petrecut dormind.

Smith (1979) a scris: „O femeie cu un istoric de 25 de ani de insomnie a intrat într-un laborator (al somnului). În patru nopţi succesive «a adormit repede, a dormit mai mult de opt ore şi a trecut normal prin etapele de somn». «În fiecare dimineaţă totuşi a relatat că n-a dormit deloc». Pacienţii obişnuiesc să-şi exagereze insomnia...”

Un studiu realizat asupra a 122 de subiecţi ce nu iau medicamente şi s-au plâns de insomnie cronică a descoperit că grupul nu era diferit de populaţia normală în privinţa timpului mediu de somn. În medie dormeau peste şase ore pe noapte. Puţini erau aceia care dormeau mai puţin de patru ore. (Carskadon, Dement, Mitler, Guilleminault, Zarconi, & Spiegel, 1976).

Carskadon şi colegii săi au descoperit că grupul lor care raporta insomnii se trezea de multe ori pe parcursul nopţii. Numărul de treziri depindea de vârstă – de la 12 treziri pe noapte la cei între 18-29 de ani la o medie de 25 pentru grupul cu vârste între 60-68 de ani.

Cercetătorii au notat: „Fără excepţie, subiecţii au subestimat numărul de treziri în mod constant. Nu a fost găsită nicio corelaţie semnificativă între numărul înregistrat de treziri şi cel estimat la bărbaţi sau femei.”(Carskadon et al., 1976).

Să reflectăm asupra acestei afirmaţii pentru o clipă. „Fără excepţie”, subiecţii se trezeau mult mai des decât realizau. Când erau întrebaţi a doua zi de câte ori s-au trezit peste noapte, nu aveau idee (estimările nu erau nici pe departe corelate cu numărul real). Totuşi, aceştia erau oamenii care se numeau insomniaci. Evident că ceea ce credeau a fi insomnie era de fapt un somn cu multe treziri.

Aceasta este şi concluzia lui Webb (1981). El a descris pseudo-insomnia (falsa insomnie) drept nemulţumire legată de „lipsa somnului” care se dovedeşte a fi rezultatul frecventelor treziri în succesiunea de altfel normală a etapelor somnului.