Efectele privării de somn nu sunt atât de grave pe cât se credea. Mulţi oameni pot să stea nedormiţi o noapte şi să nu sufere alte efecte în afara somnolenţei extreme. Dar cei mai mulţi oameni au probleme când vine vorba de mai mult de 48 de ore nedormite.

 

 

 

Introducere în psihologie. Cuprins
(Cap.3: Stările conştiinţei) - (Partea a II-a: Somnul) - Privarea de somn

Plimbările lungi, expunerea la frig şi stimulii care atrag atenţia pot ţine o persoană trează peste 48 de ore, dar după 100 de ore (4 zile), doar stimularea unui experimentator ar putea să îi împiedice pe oameni să adoarmă.

Multe studii arată că subiecţii pot compensa foarte bine efectele lipsei de somn. Totuşi, numărului de lapsusuri mentale creşte semnificativ pe măsură ce privarea de somn se intensifică. Aceste lapsusuri reprezintă momentele în care o persoană nu răspunde la un semnal, „aţipeşte” sau uită să se concentreze la o sarcină ce i-a fost atribuită. Webb (1981) le-a numit „perioade involuntare de odihnă”. Alţii le numesc microsomn.

Cercetătorii din Marea Britanie au ţinut treji un grup de tineri timp de trei zile şi le-au studiat performanţele la o gamă variată de sarcini care includ abilităţile de rezolvare a problemelor, memoria, coordonarea motorie şi vigilenţa (abilitatea de a te menţine atent şi concentrat). A apărut astfel un tipar interesant. Singurele sarcini care s-au dovedit dificile după pierderea unei nopţi erau cele plictisitoare. La sarcinile care solicită atenţia şi efortul, subiecţii nu au manifestat niciun efect al privării de somn. Când subiecţilor li s-a spus să apese un buton aproape în fiecare minut când auzeau un sunet încet, ceea ce era monoton, ei au început să moţăie.

Din nefericire, atunci când o persoană e privată de somn, toate evenimentele s-ar putea să pară plictisitoare. O persoană care a dormit suficient „cel mai probabil nu o să adoarmă nici la cele mai plictisitoare discursuri”, potrivit cercetătorilor somnului. (Adler, 1993). Cu toate acestea, e posibil ca o persoană care a dormit foarte puţin să găsească acelaşi discurs plictisitor şi să devină somnoroasă în timpul acestuia.

Doar câteva persoane au fost capabile de a rămâne treze peste 200 de ore (8 zile). Un caz faimos este acela al lui Peter Tripp, un prezentator de radio din New York, care a jurat să stea treaz timp de 200 de ore pentru a strânge bani pentru evenimentul numit March of Dimes. A fost monitorizat cu atenţie de un cercetător al somnului şi testat în diferite moduri. După 100 de ore avea deja halucinaţii. Tripp a reuşit să-şi termine supliciul, a dormit 13 ore şi s-a trezit simţindu-se normal, deşi a relatat o uşoară depresie care a ţinut trei luni. Halucinaţiile lui Tripp s-ar fi putut datora amfetaminelor pe care le lua (sub supravegherea medicilor) pentru a rămâne treaz.

Cinci ani mai târziu, un tânăr pe nume Randy Gardner a încercat să depăşească recordul mondial la capitolul somn. În timp ce specialiştii l-au ţinut sub observaţie şi i-au monitorizat funcţiile corpului, el a reuşit să stea treaz peste 260 de ore fără ajutorul drogurilor şi fără să aibă efecte secundare exceptând ocazionale lapsusuri mentale. Spre deosebire de Peter Tripp, nu a experimentat nicio halucinaţie. A dormit 14 ore şi jumătate ulterior şi a părut a fi perfect normal după această experienţă.