Cum ne „acordează” rețelele sociale. Ce are de spus Heidegger despre cum ne afectează lumea virtuală
Martin Heidegger a fost un mare filozof german, dar cu păcatele lui destul de mari: a fost un simpatizant nazist și membru al partidului nazist încă din 1933. În principiu, din perspectivă personală, un astfel de gânditor nu prezintă nicio garanție privind soliditatea gândirii, în special pe parte etică și morală: dacă viziunea sa asupra vieții i-a permis să fie membru într-un „club” atât de sinistru, probabil că nu are multe să ne învețe.
Și totuși am ales să scriu acest articol care reflectă o parte dintre ideile lui Heidegger. De ce? Pentru că mi se pare că oferă o perspectivă nouă asupra modului în care ne raportăm la lume, în special în această epocă, dominată de Internet, rețele sociale, interacțiune clandestină, în spatele computerelor/ telefoanelor. Pe aceste subiecte se scrie mult astăzi, dar studiile par făcute de matematicieni, nu de gânditori, cu atât mai puțin de psihologi cu înțelegerea naturii umane. Prea multe concluzii alarmiste, fără să înțelegi baza acestora. Deși Heidegger nu a fost tocmai un psiholog, acesta a fost preocupat de natura umană, iar în multe situații a vorbit despre relația dintre om și lume. Ideile sale privind dispozițiile afective și modul în care afectează relația omului cu lumea sunt, mi se pare, interesante și bine de cunoscut.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie
versus
Acestea sunt, în fapt, stenograme :)
E destul de curios că de atâția ani nu s-a oprit acest potop de folosire proastă a unui termen onorabil. Folosirea dubioasă vine încă dinainte de '89.
În alt registru, comic este că după ce președintele a anunțat națiunea că s-a terminat era publicării prin presă a „stenogramelor”, scandalul azilelor din Bihor ne-a readus la starea inițială: „stenogramele” apar în mass-media...
Doar că ce apare în presă nu sunt... stenograme, ci transcrieri ale discuțiilor/ interceptărilor telefonice.
Stenograma este cu totul altceva, adică ceea ce rezultă după ce aplici tehnica stenografiei (adică ceva ce jurnaliștii de teren ar trebui să știe să folosească!), care se referă la înregistrarea rapidă a vorbirii cuiva cu ajutorul unor semne convenționale. Mai sunt mulți pasionați care folosesc stenografia astăzi.
Interesant este că începând cu 1936 stenografia a figurat în planurile de învățământ ale școlilor medii cu profil economic din România, dar s-a predat și în câteva instituții de învățământ superior.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
A fost o vreme când marii gânditori ai psihologiei pășeau pe pământ ca niște uriași. William James, Sigmund Freud, Jean Piaget, Fred Skinner, Carl Jung și alți câțiva grei ai domeniului au lăsat urme adânci în peisajul cultural. Pământul se cutremura când se înfruntau.
Așa cum dinozaurii au evoluat în păsări, marii teoreticieni au fost înlocuiți de stoluri de empiriciști. Pe măsură ce știința minții se fragmentează într-o sută de domenii specializate, psihologia academică nu mai acordă prea multă atenție vechilor sisteme teoretice. Dar ideile acestor teoreticieni de la începutul secolului al XX-lea continuă să reverbereze. Printre cele mai interesante sunt cele ale lui Jung.
Gândirea lui Jung a fost trecută cu vederea din două direcții: a fost umbrită atât de eclipsa generală a marilor teorii, cât și de umbra lui Freud, fondatorul psihanalizei.
Ca figură timpurie a mișcării psihanalitice, pe care a părăsit-o în termeni deloc buni, Jung tinde să fie eliminat din poveste și expediat rapid. Ideile sale despre inconștientul colectiv și accentul pus pe arhetip și mit sunt adesea tratate astăzi drept obscure și mistice, dar merită privite mai atent.
Alte idei, cum este conceptul său de individuație, au pus sub semnul întrebării viziunea psihanalitică dominantă potrivit căreia personalitățile noastre sunt formate și fixate în primii ani de viață, anticipând volumul mare de cercetări recente care arată că schimbarea personalității continuă de-a lungul întregii vieți adulte. Iar descoperirea introversiei și extraversiei merită recunoaștere.
- Detalii
- de: Nick Haslam
- Psihologie
Probabil că primul lucru ce vine în minte este filmul cu această denumire, Avatar, de James Cameron. Al doilea sens este, cel mai probabil, cel de imagine (reprezentare) electronică a unui utilizator de program informatic (joc, site șamd). Dar în română, „avatar” are, după dicționare, alte sensuri, uitate sau neștiute vreodată de mulți, nu cel informatic.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Nenumărate cuvinte românești, cu sensuri bine stabilite, sunt alterate de diverși vorbitori în diverse contexte. Rubrica dedicată dificultăților limbii române de pe Scientia conține multiple astfel de exemple. „A acomoda” este și el o ilustrare a utilizării unui termen fără nicio grijă față de semnificația lui reală.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Nu e un articol politic, desigur, ci unul despre etimologie. Cei doi termeni, „președinte” și „proeminent”, sunt înrudite la nivel de rădăcini latine, dar s-au format diferit și au ajuns să însemne lucruri diferite.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Homo Humanus
Formularea din imaginea de mai sus m-a surprins: recordurile nu mai sunt „bătute” sau „stabilite”, ci setate? Așa se pare...
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
- Detalii
- de: Iosif A.
- Dificultăţi ale limbii române
Serios! Îți vine să crezi? Trust me, I am a Psychologist! Ba chiar am și un pieicidi și ar trebui să-l trec în fața numelui. Dr Sas, ce zici? Has a ring to it? Mă chinuie o modestie. Falsă, autentică, cum o fi, dar tot mă chinuie.
Cum? Vrei să cauți sinele autentic? Nu e nimic de căutat. De ce? Simplu, răspunsul e în titlu. Ah, bine, dacă a-l căuta înseamnă să experimentezi activități și ocupații diferite, atunci „go for it!”.
- Detalii
- de: Seramis Sas, Ph.D
- Psihologie
Liderii megalomani sunt fascinanți. Ei emană o încredere nelimitată, nutresc ambiții uneori excesive și iau decizii care sunt adesea rupte de realitate. Cu toate acestea, puterea lor de atracție persistă atât în lumea afacerilor, cât și în politică.
De ce? Pentru că ascensiunea și căderea lor depind nu doar de personalitatea lor, ci și de o dinamică mai amplă aflată în desfășurare.
Trei forțe alimentează simultan această dinamică: narcisismul liderului megaloman, incertitudinea care determină grupul să caute un salvator și dinamicile de grup ale disonanței cognitive care protejează această credință.
- Detalii
- de: Jean Poitras
- Psihologie
Există o convingere adânc înrădăcinată în cultura modernă: cu cât analizezi mai mult o decizie, cu atât alegi mai bine. O abordare rațională ar însemna să cântărești argumente, să compari opțiuni și să justifici fiecare pas. Totuși, cercetările lui Timothy D. Wilson sugerează exact contrariul în multe situații: atunci când ne forțăm să analizăm prea mult, riscăm să alegem mai prost și să fim mai puțin mulțumiți de alegerea făcută.
Această idee nu este doar o speculație teoretică. Ea se bazează pe o serie de experimente care arată că procesul de analiză conștientă poate distorsiona preferințele reale ale oamenilor.
Două moduri de a decide
În centrul perspectivei lui Wilson se află aceeași distincție fundamentală: există o diferență între procesele mentale rapide, inconștiente, și cele lente, conștiente. „Inconștientul adaptativ”, așa cum îl numește el, este capabil să integreze simultan o cantitate mare de informații, inclusiv detalii subtile greu de exprimat în cuvinte.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie
Anxietatea este privită, de cele mai multe ori, ca o defecțiune a minții. O stare pe care oamenii ar elimina-o instantaneu dacă ar exista un buton magic pentru asta. Iar această reacție este de înțeles. Anxietatea poate fi obositoare, apăsătoare și uneori paralizantă. Poate produce insomnii, gânduri repetitive, tensiune musculară, palpitații și sentimentul constant că ceva rău urmează să se întâmple.
Totuși, din perspectivă evolutivă, anxietatea nu este o eroare de proiectare. Dimpotrivă, este unul dintre cele mai vechi și sofisticate mecanisme de supraviețuire dezvoltate de organismele vii.
Evoluția nu păstrează timp de milioane de ani trăsături inutile. Iar anxietatea este aproape universală în rândul oamenilor. Ea exista cu mult înainte de apariția limbajului, a culturii sau chiar a cortexului cerebral modern. În formele ei moderate, anxietatea a avut un rol esențial în supraviețuirea strămoșilor noștri și continuă să joace un rol important și astăzi.
În esență, anxietatea este un sistem de detectare a pericolului. Creierul încearcă permanent să anticipeze viitorul și să identifice posibile amenințări înainte ca acestea să devină reale. Este un mecanism de simulare și pregătire.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie
Ca cercetător care studiază modul în care stimularea electrică a creierului poate îmbunătăți capacitatea oamenilor de a-și aminti lucruri, sunt adesea întrebat cum funcționează memoria și ce putem face pentru a o folosi mai eficient. Din fericire, decenii de cercetări ne-au oferit răspunsuri destul de clare la ambele întrebări.
Memoria funcționează în esență în trei etape, la fiecare contribuind regiuni diferite ale creierului.
Memoria senzorială, care poate dura doar milisecunde, înregistrează informații brute precum imagini, sunete și mirosuri. Acestea sunt procesate inițial de cele cinci cortexuri senzoriale principale ale creierului: cortexul vizual pentru imagini, cortexul auditiv pentru sunete și așa mai departe.
- Detalii
- de: Elva Arulchelvan
- Psihologie
Timpul nu există. Este o metaforă pentru contorizarea mișcării, pentru evoluția lucrurilor din univers. Dar nu există ca „substanță” în lume. Nu e nimic pe care să-l poți indica ori măsura prin contact direct ori indirect. Atunci când folosești un așa-numit instrument de măsurare a timpului (un ceas), tot ce faci este să numeri ciclurile respectivului dispozitiv. Cu cât ciclurile sunt mai regulate, cu atât ceasul e mai precis (iar cum atomii tind să funcționeze la fel, de aceea ceasurile atomice sunt cele mai precise).
Ceea ce înțelegem astăzi prin „timp” este diferit de ceea ce înțelegeau strămoșii noștri. Astăzi ni se pare aproape imposibil să ne imaginăm o lume fără „timp”, dat fiind că trăim într-o civilizație dominată de ceasuri, calendare, programări și cronometre. Telefonul ne arată ora permanent. Calculatoarele funcționează sincronizate la milisecundă. Munca, transportul, economia și chiar relațiile sociale sunt organizate în jurul timpului măsurabil.
Dar această viziune este foarte recentă în istoria umanității.
Pentru mare parte din existența speciei noastre, oamenii nu gândeau timpul ca pe o entitate abstractă, universală și independentă de evenimente. Ei nu trăiau într-un „flux al timpului” asemănător celui imaginat astăzi de fizică sau de cultura modernă. Trăiau într-o lume a schimbărilor concrete: răsăritul Soarelui, întoarcerea animalelor, sezonul ploilor, bătrânețea, fazele Lunii, migrația păsărilor, ciclurile recoltelor.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Jurnal de idei diverse
Există o idee incomodă în psihologie, dar greu de ignorat odată ce ai înțeles-o: oamenii nu știu cu adevărat de ce iau deciziile pe care le iau. Nu este vorba doar de erori ocazionale sau de lipsă de informații, ci de o limită structurală a minții umane.
Alegem, iar apoi inventăm explicații plauzibile pentru alegerile noastre. Experimentul aparent banal cu șosete, efectuat de psihologii Timothy D. Wilson și Richard E. Nisbett, oferă una dintre cele mai clare demonstrații ale acestei idei.
O minte care decide și o minte care explică
În centrul teoriei lui Timothy D. Wilson se află conceptul de „inconștient adaptativ”. Spre deosebire de imaginea clasică a inconștientului ca un rezervor de impulsuri primitive, Wilson arată că o mare parte din procesele mentale sunt rapide, eficiente și profund orientate spre adaptare. Mintea noastră funcționează în permanență în fundal, integrând informații, detectând tipare și generând reacții fără ca noi să avem acces direct la aceste procese.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie
