În 1983, sociologul W. Phillips Davison a formulat o idee care pare banală la prima vedere, dar care are consecințe profunde: oamenii tind să creadă că mesajele din mass-media îi influențează mai mult pe ceilalți decât pe ei înșiși. Această eroare de percepție, numită „efectul terței persoane”, descrie un mecanism psihologic prin care ne atribuim nouă o rezistență la influență și le atribuim celorlalți o vulnerabilitate mai mare. Nu este doar o impresie vagă, ci un tipar demonstrat experimental, care apare constant în contexte foarte diferite, de la publicitate și politică până la economie și comportament social.
Efectul este prezent astăzi în nenumărate discuții publice: jurnaliști, politicieni ori simpli participanți la discuții publice pe rețelele sociale sunt îngrijorați că ceilalți cad pradă dezinformării și sunt influențați de diverse mesaje publicitare ori de propagandă. Ceilalți, nu ei, care sunt chemați să ne trezească 😀
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie
Există o tensiune fundamentală în felul în care ne înțelegem pe noi înșine: pe de-o parte, avem impresia că suntem agenți raționali, conștienți de motivele noastre și capabili să explicăm de ce facem ceea ce facem, dar, pe de altă parte, cercetările din psihologia modernă sugerează că această imagine este, în mare parte, doar o simplificare convenabilă. Una dintre cele mai clare formulări ale acestei idei aparține psihologului Timothy D. Wilson, care a introdus conceptul de „inconștient adaptativ” pentru a descrie procesele mentale care operează în afara conștiinței, dar care sunt esențiale pentru comportamentul nostru.
Ideea centrală este aceea că cea mai mare parte a vieții mentale nu este accesibilă introspecției, dar este totuși sofisticată, eficientă și orientată spre adaptare. Conștiința nu este sediul deciziilor, ci mai degrabă locul în care acestea sunt interpretate.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie
Filozoful englez Julian Baggini a publicat recent un articol în Aeon, „The six-second hug”, în care vorbește despre cum instrumentalizarea, utilizarea oricărei activități pentru a atinge un alt obiectiv, a dus la situația în care aproape nimic nu mai mare pare să aibă valoare în sine.
Acesta analizează inclusiv ceea ce pare astăzi evident multora că reprezintă scopuri în sine: bogăția, sănătatea fizică și mintală, despre care arată, aparent paradoxal, că, în fapt, sunt ele însele doar condiții pentru alte scopuri.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie
Dacă te simți sătul de felul în care merg lucrurile în lume, atunci, indiferent de opțiunile tale politice, trăiești o emoție pe care oamenii o resimt de milenii. Poate te simți neputincios. Poate te simți precum personajul din piesa dramaturgului roman Terentiu, Frații (160 î.e.n.), care exclamă: „suntem înconjurați de atât de multe lucruri din care nu există scăpare: violență, sărăcie, nedreptate, singurătate, rușine. Ce vremuri trăim!”.
Ce poți face? După cum vom vedea, oamenii din Antichitate aveau idei diferite despre cum ar trebui să acționeze.
- Detalii
- de: Konstantine Panegyres
- Psihologie
Cei mai mulți dintre noi încă ne place să credem că suntem oameni care pot discuta lucrurile până la capăt. Spunem că prețuim deschiderea, nuanța și dezacordul onest. Îi învățăm pe copiii noștri să-și exprime gândurile. Le spunem studenților noștri că universitățile sunt locuri ale cercetării. Ne spunem nouă înșine că viața democratică depinde de schimbul de idei, nu de reducerea lor la tăcere.
Și totuși, atunci când un subiect devine încărcat din punct de vedere moral, mulți dintre noi nu devenim mai reflexivi. Devenim mai precauți. Căutăm certitudinea sau ne retragem în tăcere. O întrebare care altădată ar fi putut deschide o conversație riscă acum să fie percepută ca o provocare. Un moment de ezitare poate fi interpretat ca slăbiciune morală. O încercare de nuanțare poate suna, pentru altcineva, ca evitare, indiferență sau trădare.
- Detalii
- de: Farid Zaid și Daniel Heller
- Psihologie
Poligraful este cel mai cunoscut echipament de identificare a minciunii. Un nou sistem utilizat recent este cunoscut cu denumirea de EyeDetect. Dar sunt acestea precise și de încredere? Un faimos tradător american a „păcălit” poligraful de două ori, fără cine știe ce pregătire specifică. Nenumărate cazuri din instanță arată că poligraful este mai degrabă nefavorabil celor nevinovați, decât celor vinovați.
Unii cercetători se îndoiesc că detectarea precisă a minciunii este posibilă, indiferent de echipamentul utilizat.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie
Expresia „Infernul sunt ceilalți” aparține filozofului francez Jean-Paul Sartre și apare în piesa „Cu ușile închise”, scrisă în 1944. Este una dintre cele mai citate maxime ale secolului XX și, în același timp, una dintre cel mai greșit înțelese. Interpretarea superficială, potrivit căreia Sartre ar afirma că ceilalți oameni sunt sursa nefericirii noastre, trece pe lângă esența ideii.
În realitate, sentința lui Sartre trimite la o analiză profundă a conștiinței, a libertății și a modului în care identitatea noastră este modelată de relația cu ceilalți.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cărți: citate, recenzii și note de lectură
Ce poți vedea chiar acum? Aceasta poate părea o întrebare banală, dar ceea ce intră în conștiința ta nu spune întreaga poveste când vine vorba despre vedere. O mare parte din procesarea vizuală din creier are loc mult sub nivelul conștientizării noastre.
Unele studii au explorat aceste adâncimi inconștiente ale vederii. O sursă de dovezi provine din afecțiunea neurologică numită „vedere oarbă” (blindsight), care este cauzată de leziuni în zone ale creierului implicate în procesarea informației vizuale. Persoanele cu vedere oarbă afirmă că nu pot vedea, fie complet, fie într-o parte a câmpului lor vizual. Totuși, atunci când li se cere să „ghicească” ce se află acolo, ele pot face acest lucru adesea cu o acuratețe remarcabilă.
De exemplu, într-un experiment publicat în 2004 pe o persoană cu vedere oarbă, o bară neagră a fost afișată în porțiunea câmpului vizual în care persoana era oarbă. Persoanei i s-a cerut să „ghicească” dacă bara era verticală sau orizontală.
În ciuda faptului că a negat orice conștientizare a barei, participantul a răspuns corect într-o proporție mult peste nivelul hazardului. Participantul a arătat chiar dovezi că putea să acorde atenție barei – răspundea mai rapid atunci când o săgeată (plasată într-o zonă sănătoasă a câmpului vizual) indica corect locația barei.
- Detalii
- de: Henry Taylor
- Psihologie
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, piloții de vânătoare ai Luftwaffe (forțele aeriene ale Germaniei) trăiau într-un univers dominat de pericol permanent. Luptele aeriene deasupra Canalului Mânecii, a Germaniei sau pe frontul de est erau extrem de periculoase. În anumite perioade ale războiului, până la un sfert dintre piloți mureau într-o singură lună. În aceste condiții, conducerea militară germană s-a confruntat cu o problemă clasică: cum menții performanța oamenilor când nu ai aproape nimic material de oferit?
Răspunsul a fost surprinzător de simplu: gloria. Simbolul acestei glorii era Ritterkreuz, Crucea Cavalerilor – o decorație purtată la gât, care devenise unul dintre cele mai râvnite simboluri ale succesului militar în Germania nazistă. Pentru mulți piloți tineri, această medalie valora mai mult decât banii, mai mult decât concediul sau chiar decât simplul fapt de a supraviețui războiului. Ea însemna recunoaștere publică și statut. Era dovada că ești printre cei mai buni, iar toată lumea putea vedea asta.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie
În capitolul de deschidere al cărții Dincolo de bine și de rău, Friedrich Nietzsche observă că filozofii au avut dintotdeauna o obsesie aproape patologică pentru „adevăr”. În tradiția filozofică occidentală, adevărul este privit drept cel mai înalt bun, iar dacă îl urmăm pe Socrates, toate relele din lume ar proveni din ignoranța față de acest adevăr.
De-a lungul secolelor, biblioteci întregi au fost dedicate unor întrebări precum: „Ce este adevărul?”, „Cum putem cunoaște adevărul?” sau „Cum distingem între ceea ce este adevărat și ceea ce nu este?”.
Dar există o problemă mai puțin discutată: este posibil ca majoritatea oamenilor să nu fie interesați de adevăr în sine. În multe situații, oamenii vor pur și simplu să aibă dreptate. Iar atunci când adevărul îi contrazice, el devine o problemă.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie
Conceptul de psihopatie ocupă un loc aparte în imaginarul colectiv modern. Termenul evocă instantaneu imaginea unui individ rece, lipsit de empatie, manipulator, violent și incapabil de remușcare. În literatura de specialitate, psihopatia a fost descrisă drept una dintre cele mai vechi și studiate tulburări de personalitate, iar în cultura populară a devenit aproape un arhetip: criminalul calculat, farmecul periculos, prădătorul social.
Totuși, în ultimele două decenii, o problemă majoră a devenit din ce în ce mai evidentă: aproape toate afirmațiile fundamentale despre psihopatie au fost fie infirmate, fie nu au primit susținere empirică solidă. În ciuda miilor de studii publicate, dovezile experimentale nu confirmă existența unui tip uman distinct, caracterizat de trăsături psihologice extreme. Ipoteza devine inevitabilă: poate că „psihopatul” nu există ca entitate clinică reală.
- Detalii
- de: Rasmus Rosenberg Larsen
- Psihologie
Psihopații ar putea reprezenta doar aproximativ 1% din populație, dar sunt responsabili pentru o parte disproporționată a infracțiunilor violente. Diferiți de cei care suferă de afecțiuni precum sociopatia și tulburarea de personalitate antisocială, psihopații tind să manifeste trăsături precum absența remușcării sau a vinovăției, lipsa empatiei și un stil interpersonal fermecător și manipulator.
Poate fi greu de imaginat cum cineva cu puțină empatie s-ar putea schimba. Iar tratamentele psihologice timpurii nu au avut succes. Însă progresele cercetării arată că o înțelegere mai profundă a psihopatiei ar putea ajuta la crearea unor intervenții mai eficiente.
- Detalii
- de: Steven Gillespie
- Psihologie
În mitologia greacă, Narcis se îndrăgostește de propria reflecție și sfârșește prin a se distruge. În lumea modernă, însă, oamenii cu trăsături similare nu dispar — dimpotrivă, ajung adesea în poziții de putere, conduc companii și chiar state. Deși știm că liderii eficienți pun misiunea deasupra egoului, iar narcisiștii fac exact opusul, continuăm să îi alegem.
Psihologia, istoria și cercetările recente oferă un răspuns: atracția pentru liderii narcisiști este profund înrădăcinată în instinctele noastre, în frică și în nevoia de siguranță.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Psihologie
Cartea „Zorii tuturor lucrurilor. O nouă istorie a omenirii” este o lucrare amplă de antropologie și istorie scrisă de David Graeber și David Wengrow, care propune o reinterpretare radicală a originilor societăților umane. Cartea contestă narațiunea clasică potrivit căreia evoluția umană ar fi urmat un traseu liniar — de la comunități egalitare de vânători-culegători la agricultură, apoi inevitabil la ierarhii și state centralizate — susținând că trecutul a fost mult mai divers și experimental.
Bazându-se pe descoperiri arheologice recente și pe comparații antropologice, autorii arată că oamenii preistorici au testat forme variate de organizare socială, alternând între modele egalitare și structuri complexe fără a urma o direcție unică sau inevitabilă. În această perspectivă, apariția inegalității nu este un rezultat natural al „progresului”, ci o alegere istorică contingentă, diferită de la o regiune la alta.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cărți: citate, recenzii și note de lectură
Filozoful german de origine coreeană Byung-Chul Han a publicat la finalul anului trecut o nouă carte, „In praise of the Earth”, titlul în engleză. Mai jos găsiți o recenzie a acesteia.
Pe scientia.ro găsiți și principalele idei din cartea care l-a făcut faimos pe Han, „Societatea oboselii”.
Cicero, stoicul roman, i-a scris odată prietenului său Varro, în așteptarea unei vizite la casa acestuia: „Dacă ai o grădină în biblioteca ta, vom avea tot ce ne dorim”. Aceeași dorință pentru cărți bune și frumusețe naturală se află în centrul cărții lui Byung-Chul Han, „In Praise of the Earth” („În lauda Pământului”), în care el reflectează asupra grădinăritului ca formă de meditație filosofică.
Născut în Coreea de Sud și stabilit în Germania, Han a ajuns în ultimii zece ani o figură proeminentă a filosofiei printr-o serie de lucrări scurte, accesibile, dar pătrunzătoare, care critică valorile ce guvernează societatea capitalistă contemporană.
- Detalii
- de: Thomas Moran
- Cărți: citate, recenzii și note de lectură
