Te-ai întrebat vreodată dacă ai putea trece un test de detectare a minciunii sau ți-ai imaginat cum ar fi să „citești” limbajul trupului altora?
Citirea limbajului corpului poate fi excelentă pentru a adăuga tensiune scenelor de interogatoriu din filmele de acțiune. Cu toate acestea, adevărul este că nu există prea multe dovezi că putem detecta minciunile urmărind limbajul corpului cuiva.
Când încerci să descoperi dacă cineva minte pe timpul unui interviu, sursele tale sunt comportamentul pe care îl afișează persoana sau informațiile pe care le oferă. Detectarea minciunilor pe baza unor indicii nonverbale (limbajul corpului) este mai populară decât detectarea minciunii pe bază de indicii verbale, deoarece oamenii cred că mincinoșii își pot controla vorbirea, dar nu și comportamentul. Dar indiciile verbale privind minciuna sunt mult mai revelatoare.
- Detalii
- Scris de: Aldert Vrij
- Categorie: Psihologie
În acest articol vom vorbi despre deducția conceptelor pure ale intelectului, aspect căruia Kant îi acordă un spațiu de aproape 30 de pagini. Aici se observă, în opinia mea, graba în care a scris CRP (4-5 luni, timp în care și-a văzut și de obligațiile sociale, precum predatul la facultate), căci multe idei sunt reluate, iar de multe ori exprimarea este confuză. Posibil ca textul să fie o punere împreună a texte scrise în diverse perioade. Abia în ultima parte a acestui segment al cărții acesta simte nevoia de pune esențialul laolaltă, într-o formă concisă, și vom prezenta cu precădere acea parte.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cărți: citate, recenzii și note de lectură
Cei care intră din când în când pe acest site, probabil au dat peste nenumăratele articole dedicate aspectelor fundamentale ale universului, precum particulele fundamentale / câmpurile cuantice sau spațiul / timpul. În multe situații aceste discuții au fost împănate cu abordări împrumutate din filozofie, încercând să înțeleg semnificația conceptelor fizicii dincolo de interpretările adeseori limitate ale acestui domeniu al cunoașterii.
Spațiul și timpul sunt concepte dificile atât din perspectivă științifică (fizică), cât și din perspectivă filozofică. Din punct de vedere științific, în prezent spațiul și timpul sunt unificate într-un concept unic: continuumul spațio-temporal, această idee având la baza teoria relativității generale. Deși greu de înțeles această alipire dacă uităm aspectul instrumental al fizicii, timpul este cumva atașat spațiului pentru a crea spațiu-timpul.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Jurnal de idei diverse
În acest articol vom trece în revistă vom trece conceptele pure ale intelectului, pe care Kant le numește „categorii”, în onoarea lui Aristotel, primul care a avut această inițiativă de a „compartimenta” intelectul uman. Desigur, Kant crede că l-a depășit pe Aristotel, care nu ar fi avut o metodă, ci și-a creat categoriile în timp, pe măsură ce-și mai dădea seama că a mai identificat câteva suplimentare.
Categoriile kantiene sunt în același număr ca funcțiile logice ale judecăților posibile, expuse în articolul anterior, dat fiind faptul că „intelectul este complet epuizat prin funcțiile menționate”.
Prezentăm întâi tabelul categoriilor, pentru ca ulterior să arătăm rostul acestuia, așa cum îl prezintă Kant:
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cărți: citate, recenzii și note de lectură
Umblă prin „târg” povestea că termenul „pușcărie” a ajuns să aibă sensul principal de astăzi, acela de „închisoare”, ca urmare a faptului că la un moment dat un turn utilizat ca depozit de tunuri și puști ar fi avut și rolul de închisoare. În acest fel termenului „pușcărie”, derivat din „pușcă”, i s-a asociat sensul de „închisoare”. Închisoarea de la pușcărie s-ar fi aflat în apropierea Curții Domnești și a Hanului lui Manuc și a ars în 1847 (sursa).
Dar este adevărată această poveste?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Dificultăţi ale limbii române
Nu am găsit vreo indicație clară în dicționarele limbii române cu privire la modul în care se scrie „bine-mersi”, dar cred că putem ajunge la o concluzie urmând modelele deja existente.
În ce formulări utilizăm „bine-mersi”? În cele de genul: „Deși el este cel care a greșit, eu trebuie să dau explicații în fiecare zi, iar el este bine-mersi”.
Cred că varianta optimă este aceea de a forma un cuvânt compus și a-l scrie cu cratimă, „bine-mersi”, pentru e evidenția unitatea de sens a sintagmei, urmând, de exemplu, modelul lui „bine-cunoscut” (cu sensul de celebru).
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Dificultăţi ale limbii române
Această observație, că timpul nu există pentru un foton, a devenit cumva un loc comun în fizica modernă. Iar chestiunea pare paradoxală sub următorul aspect: cum se face că putem spune cât timp trece din momentul în care un foton părăsește o galaxie formată acum miliarde de ani și ajunge fie captat de un telescop terestru, dar cu toate acestea pentru foton totul este instantaneu?
Răspunsul „clasic” pentru a rezolva aparentul paradox este acela că fotonul are nevoie de timp pentru a parcurge diverse distanțe din perspectiva unui observator, nu din perspectivă proprie. Din perspectivă proprie, pentru că se deplasează cu viteza maximă în univers, avem de-a face cu dilatarea timpului și cu contracția spațiului; altfel spus, timpul „experimentat” de foton este inexistent, iar distanța parcursă, din „perspectiva” acestuia, de asemenea, inexistentă.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Jurnal de idei diverse
Ne apropiem de prezentarea categoriilor, a conceptelor pure, un element important în filozofia kantiană. Dar până acolo, căci aceste categorii vor fi prezentate în articolul următor, pregătim terenul.
Cunoașterea unui intelect este una prin concepte, nu intuitivă. Acest aspect a fost deja lămurit anterior, dar Kant îl reia. Dar are un motiv, pentru că vrea să lămurească modul în care a ajuns la concepte.
Conceptele se întemeiază pe funcții, o funcție fiind „unitatea acțiunii de a ordona reprezentări diferite în într-una comună”, ceea ce este echivalent cu „spontaneitatea” gândirii.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cărți: citate, recenzii și note de lectură
• În fapt, universul nostru este unul mic. Universul la care avem acces nemijlocit. Pe care îl putem atinge.
Lucrurile pe care nu le putem atinge, le putem vedea. Cu ochii, cele mai apropiate, cu telescopul, pe cele mai îndepărtate.
Dar cu cât sunt mai departe aceste lucruri, cu atât ce vedem este mai puțin „real”. Lumea de departe este lumea din trecut. Cu cât mai departe, cu atât mai veche.
Aceasta este singura călătorie în timp reală și pe care ne-o permitem.
• Privești într-o seară senină către cer. Obiectele pe care le vezi sunt arătate minții așa cum arătau cu o fracțiune de secundă în urmă (cele de pe masa din fața ta), cu o secundă (Luna), cu 434 de ani în urmă (Steaua Polară) ori cu 2,5 milioane de ani lumină (Galaxia Andromeda, cel mai îndepărtat obiect cosmic ce poate fi văzut cu ochiul liber).
Un „tablou” compact și unitar, cu obiecte cu vechimi cât se poate de diferite!
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Jurnal de idei diverse
În acest articol intrăm în partea a doua a cărții, denumită Logica transcendentală. În esență, vom vorbi despre ce este această logică, ce o particularizează și de ce este atât de importantă pentru a „regla” cunoașterea umană.
Kant începe prin a ne spune ce ne-a mai spus anterior, și anume că două surse stau la baza cunoașterii: receptivitatea impresiilor, prin care ne este dat un obiect, și spontaneitatea conceptelor, prin care obiectul este gândit în relație cu reprezentarea obiectului. Intuiția și conceptele ne furnizează întreaga cunoaștere. Receptivitatea se face prin facultatea denumită „sensibilitate”, iar spontaneitatea are la bază intelectul. Acest concept de spontaneitate nu este, după știința mea, bine explicat de Kant, dar pare să se refere la capacitatea intelectului de a cupla în mod spontan conceptele intelectului la intuițiile furnizate de sensibilitate.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cărți: citate, recenzii și note de lectură
În acest articol vorbim despre conceptul de timp, așa cum îl înțelege Kant. Iar la finalul articolului încerc să pun în context modern tot jargonul kantian menționat în articolele anterioare. Adică vreau să discut despre faptul dacă terminologia kantiană a fost luată în serios de cercetătorii mai vechi sau mai noi sau dacă ne ajută, finalmente, la ceva, pentru că, la urma urmelor, nu citim o carte doar să învățăm niște cuvinte noi ciudate, nu?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cărți: citate, recenzii și note de lectură
În fine, intrăm efectiv în carte. În acest articol vom vorbi despre câteva noțiuni importante în filozofia lui Kant: intuiție, sensibilitate, senzație, intelect, fenomen, lucru-în-sine și, firește, despre spațiu.
Pentru cititorul riguros care vrea să știe exact ce parte a CRP acoperim în acest articol, menționăm că ne referim la I. Teoria transcendentală a elementelor / Partea întâi. Estetica transcendentală / Secțiunea întâi. Despre spațiu. În articolul următor vom acoperi - Secțiunea a două. Despre timp.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cărți: citate, recenzii și note de lectură
În introducerea la CRP Kant nu pierde timpul cu lucruri „ușoare”, ci intră abrupt în subiectul cărții, prezentând ideea de „filozofie transcendentală”.
La început acesta ne spune că intelectul uman prelucrează datele de la simțuri („senzațiile sensibile”, cum spune Kant) și produce „experiențe”. Acești termeni, „intelect” (mintea), „senzațiile sensibile” și „experiențe” trebuie reținuți și înțeleși, pentru că altfel, pe măsură ce progresăm în lectura CRP, va fi dificil de înțeles ce vrea Kant să spună atunci când îi folosește.
Dar experiența ne spune ce există, nu ce ar trebui să existe cu necesitate (experiențe noi sunt posibile în viitor). Experiența nu ne oferă „cunoașteri universale”, pe care „rațiunea” vrea să le știe. Dar astfel de cunoașteri universale trebuie să fie independente de experiență și să fie certe. Acest tip de cunoaștere este numit de Kant „cunoaștere a priori”, adică ce nu are la bază ceva obținut prin experiență (simțuri).
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cărți: citate, recenzii și note de lectură
Immanuel Kant (22.04.1724-12.02.1804) este cel mai profund gânditor pe care l-a produs umanitatea. Cel puțin așa stau lucrurile în viziunea mea. Este „gânditorul absolut” (așa cum Albert Einstein este „omul de știință absolut”), prin modul în care a schimbat modul în care gândim despre lume (și prin consecințele ideilor lui, care se dezvoltă în moduri interesante peste secolele de după moartea acestuia).
După zeci de ani de lectură recurentă a lui Kant, îmi este clar că acesta a fost mult înaintea vremurilor sale, iar asta se întâmplă dintr-un motiv foarte simplu: pentru a-l înțelege pe Kant la adevărata valoare, trebuie să fii la zi și cu evoluția teoriilor științifice. Astăzi, mai mult ca niciodată, să fii filozof fără a fi la curent cu știința este pur și simplu ridicol.
Mai adaug că pentru Kant știința a fost foarte importantă. Un titan al fizicii, Isaac Newton (25.12.1642-20.03.1726), își publicase deja opera sa, care a revoluționat fizica și știința în general. Kant a scris mai multe lucrări în care a vorbit despre consecințele ideilor lui Newton referitoare la rotația Pământului în jurul propriei axe, dacă Terra îmbătrânește, care sunt cauzele cutremurelor și ale vânturilor sau despre originea construcției universului.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Cărți: citate, recenzii și note de lectură
• Există o mare confuzie, am observat, cu privire la gradul de oxigenare a aerului.
Există mitul că la munte aerul este mai oxigenat. Nu este, procentul de oxigen fiind de circa 21% atât la câmpie, cât și la munte.
În fapt, lucrurile stau exact pe dos, căci odată cu creșterea altitudinii scade cantitatea de oxigen disponibilă pe un anumit volum, pentru că scade presiunea atmosferică, ceea ce înseamnă că scade concentrația de particule de aer pe un volum dat, deci și concentrația de molecule de oxigen. Ceea ce înseamnă că trebuie să inspirăm de mai multe ori pentru a acumula aceeași cantitate de oxigen.
La circa 3.600 m deasupra nivelului mării în același volum de aer găsim circa 40% de molecule de oxigen, comparativ cu oxigenul de la nivelul mării. Acesta este motivul pentru care alpiniștii au dificultăți în a respira la altitudini mari, ceea ce se traduce în tot felul de efecte asupra creierului și organismului (uneori chiar letale).
La munte am putea vorbi, cel mult, de un aer mai puțin poluat.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Jurnal de idei diverse