E o întrebare interesantă, nu? Pentru că, literalmente, apa nu are niciun gust. Este, dacă vreți, baza de la care pleacă toate gusturile. Dar dacă adăugați ceva în apă, atunci, cel mai probabil, apa va avea gust, gust care poate fi bun, ca atunci când adaugi un sirop de muguri de brad, sau rău, ca atunci când adaugi aspirină pisată.

Regula este că după abrevieri se pune punct. De exemplu, spunem: „Ing. Popescu a revenit la birou la doar 5 minute după ce plecase”.

Forma corectă este „nou-născut”, nu „noi-născuți”. „Nou”, cu valoare de adverb, rămâne neschimbat.

În secolul XVII un filozof englez pe nume William Molyneux, a cărui soție era oarbă, și-a pus o întrebare simplă: poate un om născut orb, care devine capabil să vadă la un moment dat, să identifice pe baza datelor simțului tactil din memoria sa un cub și o sferă, atunci când le vede pentru prima dată?

În urmă cu câteva săptămâni am publicat un prim articol dedicat operei lui Epictet, în care am trecut în revistă cele mai interesante maxime ale acestuia din „Manual”, însoțite de comentarii.

Acest articol în dedicăm „Fragmentelor”, o serie de maxime păstrate de marele filozof stoic pe care le-am și explicat prin scurte comentarii, atunci când am crezut că este cazul.

1. Cum îi „explici” unui robot ce înseamnă „sărat” sau „dulce”?

Încearcă întâi să descrii în cuvinte senzația de sărat pentru un semen de-al tău care nu a avut acces niciodată la sare. Ce spui? Nu prea ai ce, nu? Nu există cuvinte care să descrie ce simți, dacă cel cu care vorbești nu știe deja acest lucru.

Să revenim la robot acum. Cum faci să-l înveți ce înseamnă sărat ori dulce? Îi dai să pună pe senzorul lui sare ori zahăr, nu? Și? Ce legătură să fie cu senzația de sărat pe care o simți tu atunci când pui sare în gură?

Cea mai mare parte a activității minții noastre se desfășoară ascuns, în background, fără acces conștient, fără înțelegerea motivațiilor originare. Nu știm (experimentăm) cum sunt create percepțiile noastre, nu știm (experimentăm) cum sunt generate gândurile (și varianta materializată, vorbirea), nu avem acces la mecanismul de identificare a amintirilor, la procesul de control al musculaturii șamd.

 
Ce e în neregulă cu imaginea de mai sus?

Ne place să credem că suntem ființe raționale, că ne înțelegem deciziile, iar acestea sunt bazate pe rațiune. Dar această abordare intră în contradicție cu studiile existente și cu simple observații ale comportamentului nostru în societate.

Să luăm câteva exemple la îndemână...

În 1975 un doctor cardiolog de la Harvard, Herbert Benson (n. 1935) a scris o carte, împreună cu Miriam Z. Klipper: „The Relaxation Response” (Răspunsul de relaxare), în care a propus o tehnică de relaxare preluată în timp în mai multe domenii, inclusiv cel medical. Benson spune că nu a avut pretenția că vorbește despre o inovația a lui, ci despre o tehnică veche, experimentată de om de-a lungul a multiple generații. Benson a ajuns la tehnica sa de relaxare, prezentată sub forma unei proceduri mai jos, după ce a testat o serie de adepți ai unui curent numit „meditația transcendentală”, observând că aceștia, în meditație, își puteau scădea în câteva minute anumiți parametri metabolici. Studii suplimentare au arătat că meditația poate scădea presiunea arterială după doar câteva săptămâni de practică.

Un paradox este un enunț contradictoriu, care, de regulă, la prima vedere pare în regulă, dar la o analiză mai atentă dezvăluie o situație de nerezolvat. Ori, altfel spus, „paradoxul este o concluzie inacceptabilă obţinută din  premise  acceptabile  prin  reguli  de  raţionare  acceptabile”.

Iată o serie de 3 paradoxuri, începând cu mai faimosul paradox al frizerului, asociat cu matematicianul și filozoful Bertrand Russel, deși acesta nu l-a creat, ci i-a fost sugerat de altcineva, după cum spune Russel în „Filozofia atomismului logic”.

Da, titlul pare pompos. Cine nu știe să gândească? Toți știm, doar cu asta ne ocupăm în fiecare zi, nu? Poate părea surprinzător, dar abilitatea de a gândi independent și matur nu este una care se deprinde prin simpla viețuire, de simpla trecere prin viață, ci este nevoie de pregătire. Mintea are nevoie să se înțeleagă pe sine, să înțeleagă cum funcționează pentru a fi în măsură să funcționeze corect.

Ideile există în mintea noastră. Nu sunt de aceeași natură cu o piatră ori un lup. Iar aceste idei iau forme diverse, chiar și când vorbim despre același lucru, transformând subiectul discuției, dându-i forme, structuri și semnificații diferite. Ideile pe care le avem, de multe ori, ne stabilesc marginile lumii în care trăim.

 

Istoria ideilor este una dintre cele mai fascinate domenii de studiu când vine vorba despre specia umană, pentru că este vorba, în fapt, de o trecere în revistă a modului în care omul s-a raportat la sine și la univers. Iar felul în care a înțeles omul realitatea s-a schimbat constant, având idei diferite despre ce este el, ce este universul din jur și care este relația dintre cele două.


 



SUSȚINE SCIENTIA!
Donează
prin PayPal


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro