În timpuri ca acestea, de început al unei epidemii generate de un nou virus, care ucide, două incertitudini ne macină liniștea: nu știm cât va dura și nu știm dacă vom supraviețui. Nicio statistică în care rata mortalității e mai mare de 0 nu ne poate liniști pe deplin. Iată câteva gânduri apărute în izolarea impusă de vremuri...

1. Acum, când un virus minuscul, cât a mia parte a unui milimetru, ne-a blocat pe toți în case, câți ne găsim ceva cu sens de făcut? Câți avem o pasiune care să ne ocupe zilele lungi?

2. Este uimitor că deși cădem de acord că universul în întregul său, viața însăși, nu au niciun sens, noi, indivizii, ne vom găsim mereu unul. Absurditatea existenței pare să acopere orice altceva, mai puțin propria noastră ființă.

Comentarii -

Este întărirea sistemului imunitar un deziderat? Iar dacă îţi doreşti acest lucru, există medicamente pentru asta? O să aruncăm o privire sceptică asupra unei populare strategii de marketing din ultimii ani: vânzările produselor care pretind a „întări sistemul imunitar”.

Sună atât de simplu şi dezirabil. Cine nu şi-ar dori un sistem imunitar foarte performant capabil să lupte împotriva oricăror ameninţări, începând cu o simplă răceală şi culminând chiar cu cancerul? Dar este această abilitate într-adevăr ceva ce putem cumpăra sub forma unei soluţii medicamentoase într-un mic recipient?

Comentarii -

 

Citeam ieri instrucțiunile de autoprotecție ale autorităților pentru cei care îndrăznesc să meargă la cumpărături. Nu poți să nu zâmbești amar. Desigur, măsuri de precauție sunt necesare, dar, după ce le citești vei observa că ai nevoie să le recitești, că nu le ții minte. Pur și simplu viața a devenit brusc prea complicată :)

Oamenii dezinfectează de zor peste tot. Prin casă, prin fața ușii, pe scările blocului, prin birouri, ușile blocurilor, mânerele de la ușile mașinilor personale, cifrele liftului, căruciorul de cumpărături.  Nu știu ce să facă cu hainele, când vin de afară: să le pună pe vechiul umeraș? Să le țină izolate undeva? Dacă au virusul? Ce reguli trebuie să aplicăm în acest caz? Totul a devenit periculos, iar pericolul amenință, ascuns, de peste tot, din cele mai banale locuri.

Ieșitul la cumpărături a devenit un fel de act eroic, pentru caractere tari. Simpla cumpărare a unei sticle de lapte pare similară ieșirii necugetate din tranșee sub tirul de mitralieră al inamicului. La livrarea unui pachet de cărți, îl primim pe curier cu mănuși de protecție, iar sticla de dezinfectant, dacă am avut norocul să o găsim de cumpărat, stă lângă noi, pentru a distruge potențialul germen ucigaș ce poate însoți orice colet.

Comentarii -


Acest pește s-a crezut dispărut pentru multă vreme. A fost descoperit în 1938. Este numit celacanth. Este unul dintre strămoșii tăi...

1. Să presupunem că cineva ți-a filmat toată istoria familiei tale. Ai începe să derulezi pe repede înainte, dar către începuturile timpului. La circa 30 ani ți-ai descoperi un nou strămoș: întâi îți vezi bunicul, apoi străbunicul, apoi străstrăbunicul șamd. Dar va fi un moment când lucrurile încep să o ia razna: strămoșii tăi vor înceta să mai semene cu oamenii. De ce? Pentru că nu au fost oameni. Tot avansând în istoria familiei tale, vei descoperi că în urmă cu mai multe milioane de generații strămoșul tău a fost un... PEȘTE.

Comentarii -

Iată în continuare o serie de gânduri de weekend. Cum articolele recente de acest gen (1 și 2) au suscitat ceva interes, continuăm cu acest demers pe scientia.ro, pe lângă articolele în care reflectăm evoluția științei și a tehnologiei.

1. Trecem, vijelios, cu sentimentul urgenței, de la un articol ce pare interesant la un videoclip incitant, de la un serial pe care de mult vrem să-l urmărim la paginile unei cărți pe nu am mai apucat să o terminăm șamd. Trăim intens fiecare minut, într-o monotonie sufocantă, paralizantă, care ne ține iremediabil departe de noi înșine.

2. Majoritatea covârșitoare a celor care citesc acest articol găsesc furtul abominabil și inacceptabil. Dar, cel mai probabil, majoritatea covârșitoare a celor care citesc acest articol fură în mod regulat câte ceva, prin intermediul Internetului: filme, cărți, cel mai adesea.
Faptul că nu-l vezi pe cel pe care-l furi, iar furtul are loc în spațiul tău privat face ca acțiunea de a fura să-și piardă din relevanță cumva, iar cel mai înverșunat activist împotriva furtului se simte curat, chiar dacă face parte din grupul celor incriminați...

Comentarii -

În urmă cu câteva zile am scris un articol cu câteva gânduri răzlețe, de la faptul că Facebook va fi, peste o vreme, o rețea dominată de conturi ale unor oameni morți la fotografiatul obsesiv al mâncării de omul modern. Iată astăzi un articol cu același concept, dar cu câteva gânduri despre... cum gândim.

1. Atunci când simți o mâncărime, să zicem, pe nas, nu mai știe nimeni de ea. Această mâncărime este totalmente subiectivă, nu poate fi observată de nimeni altcineva în afara ta. Mâncărimea există, dar e doar în mintea ta, este ontologic subiectivă.

2. Cum poate un gând să producă efecte în lumea reală, asupra corpului nostru? Ce e un gând? Nu știm, dar avem impresia că e ceva care e nematerial. Gândesc că vreau să-mi ridic brațul drept, iar brațul meu drept, miraculos, se ridică. Cum se ajunge de la acest gând la transmiterea unui mesaj, cât se poate de material (un impuls electric), care duce, finalmente la ridicarea brațului? Cum știe gândul să se „ducă” în locul potrivit din creier, de unde se transmit mesajele către mâna mea dreaptă? Are gândul întindere, capacitate de deplasare, viteză?

Comentarii -

Comentarii -

În România diversele serbări de la grădiniță au loc în sala de clasă. Într-o parte a clasei sunt copiii, care se străduiesc să execute ce au repetat vreme de câteva săptămâni, în cealaltă parte sunt părinții, care încearcă să filmeze din cel mai bună unghi ce se întâmplă pe „scenă”.

Părinții aleg instinctual cea mai proastă configurație: se bulucesc toți către zona în care sunt copiii, când cea mai logică distribuție ar fi una în cerc, care ar permite ca numărul părinților aflați „în primul rând” (fără obstacole între ei și copii) să fie mult mai mare. Faptul că modul de aranjare a părinților este deficitar, oferind condiții de filmare bune doar pentru o mică parte a acestora, duce la pasul doi: ridicatul în picioare ori ridicatul aparatului de filmat începând cu părinții aflați în rândul doi. Ceea ce, desigur, duce la disconfort pentru părinții aflați mai în spate, care se ridică la rândul lor, încercând să compenseze pierderea de vizibilitate. Fenomenul se transmite până la ultimul rând de părinți. Efectul este că cei din rândul doi văd mai bine. Cei din rândurile următoare văd la fel ca atunci când erau așezați, dar se adaugă disconfortul statutului în picioare.

Comentarii -

FripturăAlegeți să mâncați într-un restaurant cu taxă fixă: plătiți 100 de lei și, într-un interval de două ore, puteți bea și mânca cât și ce doriți. Ce se întâmplă cu cei mai mulți dintre participanți? Vor încerca să fie siguri că atunci când părăsesc localul, nu sunt în pierdere; prin urmare, vor încerca să bea și mănânce cât mai mult, în așa fel încât să simtă la final că a meritat „investiția”. Dar acest tip de comportament este irațional. De ce?

Comentarii -



1. Întoarsă recent în București după o „pauză” de câțiva ani, am observat că numărul de mașini pe care diverși cetățeni au scris (cu degetul, prin eliminarea mizeriei de pe caroserie) „spală-mă”, a crescut. De unde atâta preocupare pentru mașinile nespălate care nu ne aparțin? Cum de sunt atât de mulți care se opresc din ceea ce fac pentru a scrie pe o altă mașină „spală-mă”?

2. Inteligența artificială a intrat în limbajul de toate zilele. În instituțiile statului, în ministere, la nivelul cel mai înalt, se vorbește despre cum trebuie să luăm în calcul inteligența artificială. Încă nu am auzit niciun înalt oficial vorbind despre inteligența artificială, știind despre ce vorbește...

3. Oamenii mor. Chiar și cei care au cont de Facebook. Cei care sunt încă vii folosesc contul pentru a anunța decesele prietenilor ori membrilor familiilor. Dar cu siguranță sunt multe conturi pe rețelele de socializare unde utilizatorii au murit, anunțați ori nu pe alte conturi. Pe măsură ce trece timpul, numărul conturilor cu utilizatori morți va deveni majoritar. Cine îndrăznește să calculeze care va fi proporția conturilor cu utilizatori morți într-o sută de ani? Are Facebook o politică pentru ștergerea conturilor nefolosite?

Comentarii -

De regulă articolele / cărțile despre limbajul uman sunt aride, iar rezultatul lecturii lor rareori produce revelații. Adevărul este că știm puține despre cum funcționează limbajul uman. Iată câteva gânduri despre ce știm și despre complexitatea acestui subiect.

Ce înseamnă a vorbi?

Gândiți-vă la următoarea situație, pe care o întâlnim în fiecare zi. Suntem parte într-o discuție pe un subiect care nu ne este foarte familiar, de exemplu: de ce nu am fost vizitați de extratereștri până acum.

Comentarii -

Universul, în natura sa ultimă, este imposibil de cunoscut pentru om. Știința reprezintă efortul nostru de a surprinde realitatea. Dar oricât de precise ar fi teoriile științifice, ele nu ne vor spune niciodată cum este natura-în-sine; nu au cum.  Capacitatea noastră de a capta lumea înconjurătoare este modelată de comandamentul supraviețuirii, nu de cel al surprinderii realității.

Teoriile fizicii sunt doar aproximări ale lumii-ca-reprezentare, ale universului așa cum ni-l reprezentăm noi. Dar cum vedem noi lumea nu este cum chiar este lumea. Cum vedem noi lumea este doar o construcție a unui creier a cărui sarcină principală este, cum spuneam, să asigure supraviețuirea deținătorului. Despre cum este lumea în realitate, despre cum este realitatea, nu putem vorbi, nu avem nicio posibilitate să știm. Niciunul dintre simțurile noastre nu ne vorbește despre realitate, în fapt. Iată de ce...

Comentarii -

Critica e unul dintre cei patru călăreți ai apocalipsei, după cum numește John Gottman tiparele ce prevestesc divorțul într-un cuplu cu o acuratețe de 90%. Primul e critica revărsată metodic precum picătura chinezească. De aici, relația tinde să alunece pe un tobogan marcat de alte trei tipare negative: defensiva (se apără), zidirea (refuză comunicarea) și disprețul.

Comentarii -

Suntem într-un magazin, în fața unui raft cu cămăși. Evaluăm două cămăși cu nuanțe diferite de albastru. O alegem, după o analiză de câteva secunde / minute, pe cea mai deschisă la culoare? Cum am luat această decizie? Ce factori sunt implicați în luarea deciziei? Ce înseamnă că „eu” am luat această decizie? Este adevărat că noi, oamenii, avem capacitatea de a lua decizii în mod complet independent, că avem, așadar, liber-arbitru? Așa pare, dar pe măsură ce începem să analizăm ce înseamnă, în fapt, luarea unei decizii, ajungem repede la limitele cunoașterii umane. Sau, și mai probabil, la limitele biologice ale posibilității noastre de a cunoaște natura. Credem că problema liberului-arbitru este de nerezolvat, oricât ar progresa cunoașterea umană.

Comentarii -

Comentarii -

Comentarii -

Unii copii se miră de această ciudățenie a limbii române, și anume că un cuvânt se termină cu trei „i”. Cu certitudine pentru cineva neobișnuit cu această situație, pare straiu. Un străin, de exemplu, care învață limba română, probabil se va mira de modul anevoios în care construim cuvintele.

Iată când și de ce scrie „copiii” cu trei de „i”.

Comentarii -

Am văzut recent scris la intrarea într-un bloc: „Asigurați-vă că a-ți plătit întreținerea pentru luna în curs!”. Merita adăugat: Ați plăti întreținerea la timp e o îndatorire cetățenească!”. Dar a doua parte nu a fost pe anunț, e invenția noastră.

Comentarii -


Dacă găsiţi scientia.ro util, sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()
CoinGate Payment ButtonCriptomonedă
Susţine-ne pe Patreon!