Cunoașteți opinia mea despre timp: este un concept uman. Timpul nu există în natură. Nu există un „lucru” exterior care să fie identificat drept „timp”. Timpul nu poate fi indicat ori/ și supus studiului nemijlocit.

Timpul pare a fi ceea ce indică ceasul, iar ceasul este un obiect uman, a cărui funcționare este determinată de măiestria făuritorului și influențele mediului înconjurător (gravitația, de pildă). Deși „timpul” este un instrument, fără îndoială, foarte folositor omului, acesta nu are o existență independentă, nu e ceva ce ține de alcătuirea lumii, nu este un ingredient al cosmosului.

Imaginați-vă că nu ați auzit de acest concept, că v-ați născut și ați crescut într-o cultură bizară, unde pur și simplu nu s-a inventat un cuvânt pentru a măsura mișcarea, evoluția lucrurilor (ceea ce numim „trecerea timpului”). Ce ați gândi despre ceea ce numim „timp”? Ați avea inevitabil intuiția lui, pentru că a fi om înseamnă a observa în mod regulat schimbări, de la zi la noapte, de la un anotimp la altul, de la momentul părăsirii locuinței la cel al ajungerii la destinație și așa mai departe. În plus, în condiții identice de focalizare a atenției, suntem capabili să estimăm, comparativ, durate (și azi, și mâine, estimez cam la fel trecerea unei ore).

Fără îndoială, avem un „simț al timpului”. Din câte ne dăm seama, și animalele au acest simț, pentru că se pot adapta la evoluția schimbărilor ciclice ale naturii.

Sf. Augustin, care spunea că dacă nu este întrebat ce este timpul, știe ce este, dar dacă trebuie să răspundă la o atare întrebare, atunci nu știe ce să spună - sunt convins că avea această dificultate: cum lămurești faptul că ai senzația trecerii timpului?

Principala barieră împotriva acceptării ideii că timpul nu există are legătură cu faptul că nu-l putem elimina sub nicio formă din minte. Immanuel Kant, gânditorul meu preferat, spune că timpul este „emanat” de creier, ține, așadar, de modul în care funcționează creierul.

Dar senzația pe care o avem cu privire la timp este înșelătoare: faptul că nu ne putem imagina că timpul se oprește, nu este o dovadă a eternității timpului, ci a unui mecanism mental care are un anumit mod de funcționare. La urma urmelor, simțul timpului trebuie să ne ajute să percepem durate în viața de zi cu zi, nu să explice începutul și sfârșitul universului ori să ne explice ce este eternitatea și lipsa timpului. Simțul timpului este un produs al evoluției vieții, care are o utilitate sub aspectul supraviețuirii pentru ființele care dispun de acesta.

În plus, faptul că noi estimăm timpul, nu înseamnă că timpul există în natură, ci doar că dispunem de un mecanism de estimare a evoluției lucrurilor. Cum spuneam și cu altă ocazie, timpul este o măsură a mișcării.

Pe de altă parte, în apărarea Sf. Augustin 😀, este greu să clarifici problema timpului, cred, dacă nu ai noțiuni de fizică și de biologie.

În acest articol o să menționez câteva argumente din domeniul biologiei.

Între cele două emisfere cerebrale sunt mari diferențe funcționale. Emisfera stângă se ocupă de detalii, de aspecte locale, de detectarea a ceea ce este familiar, are tendința de a vedea lucrurile ca elemente compozite, fragmentate, vede lucrurile fără context (nu înțelege metafora, mitul, umorul) șamd. În schimb, emisfera dreaptă se ocupă de imaginea de ansamblu, de detectarea a ceea ce este nou, are tendința de a vedea lucrurile ca elemente integrate, complete, vede lucrurile în context etc. Aceste diferențe sunt în detaliu reflectate într-o carte excelentă, Stăpânul și emisarul său”, de Iain McGilchrist.

O altă diferență este următoarea: emisfera dreaptă este sursa simțului timpului. Cu alte cuvinte, emisfera dreaptă este cea care ne dă abilitatea de a observa durata, de a estima intervalele scurse dintre două evenimente etc. Despre această diferență vorbește același autor într-o altă carte, The matter with things (netradusă în limba română).

Ceea ce s-a identificat clinic este că afectarea emisferei drepte, afectează capacitatea de a estima durata. A fost observat acest lucru în cazul pacienților cu neglijare hemispațială, care, pe scurt, sunt persoane care și-au pierdut capacitatea de a percepe și procesa stimulii veniți dintr-o jumătate a spațiului (nu percep, de pildă, ce se întâmplă în stânga lor, dacă au afectată emisfera dreaptă).

Integritatea emisferei drepte este esențială pentru a percepe durate mai mari de câteva secunde.

Într-un caz bine documentat de pacient (femeie) cu sindrom Tourrette (caracterizat de multiple ticuri verbale și motorii), dar care a fost evaluată cu pierdere a volumului emisferei drepte, s-a observat și incapacitatea de a estima trecerea timpului. De exemplu, la trecerea unei ore, estimarea acesteia era de 24 de minute, iar la trecerea unui minut, aceasta estima că au trecut zece secunde. În plus, aceasta era incapabilă să distingă între săptămâni, luni și ani.

Un alt exemplu de afectare a simțului timpului este așa-numitul fenomen Zeitraffer, caracterizat de faptul că pacientul percepe că evenimentele au loc cu o viteză mult mai mare.

Faptul că cercetătorii, prin studierea creierului, au ajuns la astfel de concluzii este util pentru înțelegerea conceptului de timp. Pentru că intuiția lui Kant cu privire la faptul că timpul ține de creier, nu de natură, devine mai clară și obține și susținere științifică.

  Pentru o analiză extinsă a conceptului de timp și pentru o demonstrație mai elaborată a opiniei mele că timpul nu există în natură, puteți citi capitolul 8 (Este timpul o componentă a naturii?) din cartea mea, Călătorie la granițele gândirii, care poate fi lecturată integral aici.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    Flaviu · 1 months ago
    Cum să nu existe domnule timp în natură? Spaţiul şi timpul sunt natura însăşi. Sunteti cazut într-un paradox de genul Zenon. Natura este caracteristică prin obiecte în mişcare, unele mai lente, altele mai rapide. Fără timp n-ar exista mişcare şi nici natură! Ordonarea obiectelor rapide sau lente se face în spaţiu parcurs raportat la timp.
    Ceea ce se poate spune este că simţurile timpului şi al spaţiului sunt componente ale conştiinţei de sine şi apar sau se deprind de mic copil, odată cu experienţa de viaţă. O boală mintală sau vărsta înaintată poate afecta senzaţia de timp. Am constatat personal. Parcă timpul trece mai repede şi secundele sunt mai mici.
    Bineînţeles, aceste simţuri, cel mai probabil vor dispărea odată cu trecerea în cele veşnice iar senzaţia de timp şi spaţiu va deveni identică cu cea de dinainte de naştere.  
    • This commment is unpublished.
      Iosif A. · 1 months ago
      @Flaviu
      Ce ați scris nu este chiar o demonstrație a existenței timpului, dar înțeleg nedumerirea.
      O întrebare simplă, stimulatoare, ar fi următoarea: cum găsiți timpul? Cum i-l arătați cuiva? După modelul în care-i explicați cuiva ce înseamnă spațiul, de exemplu.
      Dacă vă gândiți că uitatul la ceas ne spune ce e timpul, nu cred că e un răspuns convingător.

      E un truc simplu pentru a arăta dificultatea de a avea certitudini în ce privește timpul.
  • This commment is unpublished.
    Flaviu · 1 months ago
    Nu vreau să intru într-o dezbatere inutilă dar timpul este o mărime fizică scalară care se masoară cu un cronometru, similară cu temperatura sau energia şi nu pot fi arătate cu degetul cuiva, se pot arăta indicaţiile aparatelor de măsură corespunzătoare mărimilor fizice. O abordare similară, parcă aţi mai expus pe acest site în legătură cu un alt concept, cum ar fi existenţa electronului.
    Timpul este, printre altele, inversa frecvenţei unui eveniment sau fenomen ciclic. Poate fi măsurat prin numărarea ciclurilor evenimentului.
    Existenţa oricărui obiect sau a unei mărimi fizice nu are sens sau relevanţă dacă nu este pus în evidenţă de experienţă. Dacă m-ar ruga un profan să-i arăt cu degetul diafonia dintre canalele unui sistem audio stereo mi-ar fi imposibil, dar dacă acestea sunt mari pot fi auzite, la fel ca distorsiunile, mărimi scalare care se măsoară în raport cu o referinţă, în procente sau deciBeli, iar aceste nici măcar nu sunt mărimi fizice, sunt rapoarte de mărimi fizice identice. Experienţa are şi ea o limită sau mai multe. Limitele sunt dictate de resurse şi timp. De exemplu călătoria interstelară este posibilă dar nu există momentan resurse şi timp pentru aşa ceva. Cu tehnologia actuală durata călătoriei ar fi comparabilă cu istoria omului.
    Cel mai comun mod de a arăta timpul trecut cuiva este cel de al pune sa-şi citească datele din buletin, să se uite la fotografiile din tinereţe şi după aceea să se uite în oglindă. Se poate finaliza experienţa cu o prezenţă la înmormântarea unei persoane apropiate sau a unui cunoscut. La propria înmormântare nimeni nu poate participa. Aşa se poate redescoperi şi caracterul subiectiv al timpului.
    • This commment is unpublished.
      Iosif A. · 1 months ago
      @Flaviu
      Sigur. Aveți dreptate, dar nimic din ce spuneți nu arată ce este timpul și că există ceva anume numit timp.
      Ceea ce spuneți, spun și eu: poate fi măsurat.
      Dar, într-adevăr, și eu cred că discuția e inutilă, la cum merge :)
      Chiar și așa, subiectul este în atenția fizicienilor de astăzi, pentru că nu sunt eu singurul care a observat problema timpului. Două cărți relativ recente, cu abordări diferite: Lee Smolin - Timpul renăscut și Carlo Rovelli - Ordinea timpului - încearcă să lămurească tocmai asta. E interesant totuși că atunci când se conving că există timp, vorbesc despre mișcare.

      Cât privește electronul, din nou, subiectul este interesant. Dacă observați, se întâmplă ca opinia mea, probabil considerată excentrică, este, în fapt, împărtășită de fizician în acea dezbatere :)
      Trecerea de la manual la filozofie științei te obligă la intrarea în subtilități, iar aici lucrurile se complică.
      De pildă, dacă tot vb de electron, acesta se află în mai multe locuri simultan, conform mecanicii cuantice, până la momentul măsurării. Și cumva, exercită influența gravitațională local, pentru că altfel lumea nu ar putea funcționa, nu ar fi stabilă. E un indicator serios că ceva nu e în regulă cu modul în care înțelegem lumea. Ași mi se pare, cel puțin.
    • This commment is unpublished.
      Marius · 1 months ago
      @Iosif A. Da, timpul nu poate fi "aratat cu degetul". Dar nici curentul electric, nu poate, nici temperatura nu poate fi aratata cuiva, nici undele electromagnetice, etc. Ceea ce nu cred ca inseamna ca nu exista in afara observatiei noastre. Sunt fenomene sau concenpte carora noi, oamenii, le-am dat niste denumiri: tmp, temperatura, curentul electric, etc. 
      Daca noi nu le-am fi denumit, nu inseamna ca nu exista. 
      Omul a denumit si definit diverse concepte spre a le putea utiliza. Iar daca nu cunoastem profunzimea unora dintre acestea, sau nu le putem stapani, nu cred ca inseamna ca nu exista.

      E doar umila mea parere.
      Multumesc.
    • This commment is unpublished.
      Iosif A. · 1 months ago
      @Marius
      Umilă, neumilă, părerea e apreciată. Faptul că subiectul e gândit și de altă minte, mă bucură.
      Eu nu țin să impun vreo părere. Acestea sunt concluziile la care am ajuns în timp.

      Cred că e util să analizăm un pic ce ați spus, de dragul discuției, să vedem dacă sunt lucruri asemenea timpul și celelalte.

      Curentul electric - vorbim despre el ca efect al mișcării electronilor, de regulă. E un concept uman, desigur, care indică un set de consecințe ale mișcării ordonate a electronilor. În fapt, îl cam putem observa și indica.

      Temperatura și căldura - sunt lucruri diferite, dar ele sunt alte concepte umane care au la bază observații fizice: mișcarea unor particule, de aer, apă șamd. Putem indica ceva în natură care stă la baza lor.

      Undele electromagnetice - odată ce am pornit un bec ori o lanternă, am arătat undele electromagnetic; odată ce a răsărit Soarele, la fel.

      Dar când vorbim de timp - ce anume indicăm? Ceasul? Ceasul nu folosește ca „materie primă” timpul. Ceasul este doar mișcarea ordonată a ceva, contorizat de om.
    • This commment is unpublished.
      Marius · 1 months ago
      @Iosif A. Toate aceste concepte, dupa cum imi exemplificati, se pot observa prin instrumente/extensii create de om (ex. curentul, cu ajutorul uni bec, temperatura, cu ajutorul termometrului, undele electromagnetice, tot cu ajutorul uni bec, etc).
      Am putut caracteriza sau analiza timpul, nu in totalitate, evident, dar i-am putut defini niste atribute/caracteristici (cum ar fi de exemplu, dilatarea temporala gravitationala, relativitatea timpului, etc).
      Da, timpul, este un concept aparte, nu il putem izola, sau manipula sau analiza in totalitate cum am dori, poate, dar il simtim, il traim, ii simtim efectele.
      Este, dupa cum stiti o "axioma" a filosofiei si stiintei, in acelasi timp (scuze pentru jocul de cuvinte..).
      Asa cum spuneati in cartea dumneavoastra (cu aceasta ocazie, va multumesc pentru efortul depus si pentru fapul ca am avut ocazia sa o citesc), gandirea noastra, umana, este si va fi limitata, si, perosnal, la fel cred, ca nu vom cunoaste niciodata in profunzime adevarurile absolute ale acestei realitati. Iar timpul, face parte din aceasta realitate, fiind una dintre marile enigme ale acestei lumi. 
      Insusi cuvantul "absolut" (analizat in contextul propozitiei de mai sus), reprezinta o constructie umana/filosofica, care, dupa parerea mea, reprezinta un sir nesfarsit de cauzalitati, "de ce"-uri, "de unde" -uri, si alte forme de "curiozitate umana".
      Timpul, dupa parerea mea, este o masura a miscarii/transformarii sistemelor din natura/univers. 
      Daca omul nu i-ar fi dat aceasta denumire, si daca nu am fi aici sa il simtim/observam, credeti ca natura/universul ar fi "inghetat"?
      Nu incerc sa conving pe nimeni, de nimic. Incerc sa explic doar, cat mai bine pot, ceea ce stiu, cum stiu si cum simt, si poate pe aceasta cale,  sa ma ajut singur, sa inteleg poate mai bine, orice pot intelege.

      Multumesc.