Cum se formează celula tumorală

În ultima perioadă reprezintă o afecţiune din ce în ce mai des întâlnită - şi nu doar în cadrul populaţiei vârstnice.  Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății publicat pe 12 septembrie 2018 arată că în 2018 au existat 18,1 milioane de cazuri noi de cancer şi 9,6 milioane de decese cauzate de aceasta. Împărţind pe sexe, 1 din 5 bărbaţi şi 1 din 6 femei dezvoltă o formă de cancer de-a lungul vieţii, conform aceluiaşi raport. Cel mai frecvent este cel pulmonar cu 2,1 milioane de cazuri noi şi  1,76 milioane decese, după cum arată un raport publicat în mai 2019 în cadrul campaniei Săptămâna europeană de luptă împotriva cancerului (organizată de Asociația Europeană a Ligilor de Luptă contra Cancerului). Este una din realităţile înconjurătoare şi de aceea este important să înţelegem despre ce este vorba şi să avem o viziune corectă.

În articolul recent despre ce-i frământă pe adolescenți, una dintre întrebări este „De ce dacă ai băut prea mult vomiți?”. O întrebare legitimă :) Ne-am dat seama că deși am scris mai multe articole despre intoxicația cu alcool, nu am scris unul care să răspundă explicit aceste întrebări; așa că am răspuns acestei nevoi prin materialul de față :)

Atunci când ingerăm în cantități mari diverse băuturi pe bază de alcool s-ar putea să vomităm. De ce? Practic vomitatul este o reacție a organismului la constatarea unei  substanțe toxice în cantități intolerabile, cum este alcoolul.

Vomitatul este ultimul pas dintr-o serie de trei reacții organice: greață, contracții toracico-abdominale și vomitatul propriu-zis. Este bine de știut că, în fapt, vomitatul nu elimină alcoolul doar din stomac, dar și din parte din intestinul subțire. Pe de altă parte vomitatul, chiar și provocat, nu ajută foarte mult în ce privește revenirea din starea de beție, pentru că absorbția alcoolului în sânge se face foarte repede după introducerea în organism.

Nu se poate să nu fi auzit la TV acest mesaj: „Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide”. Două întrebări: 1. de unde a apărut acest mesaj?; 2. cât adevăr conține?

 

Când temperatura se ridică peste un anumit prag (să spunem 35°C), începem să ne simțim inconfortabil și, probabil, să transpirăm. La temperaturi scăzute începem să tremurăm. Cum anume detectează corpul creșterea temperaturii? Cum detectează corpul scăderea temperaturii?

Ați observat senzația de rece pe care o aveți atunci când introduceți în gură un produs mentolat? Dar senzația de fierbinte pe care o produce un ardei iute? Să fie vreo legătură între „rece”, „cald”, produsul mentolat și ardeiul iute?

Ați observat că atunci când mergeți la piscină, deși la început apa pare să fie rece, după câteva secunde de la intrarea în apă, senzația de rece dispare? De ce? La aceste întrebări vom răspunde în articolul de față.

• Avem o memorie de scurtă durată cu o capacitate de stocare foarte limitată; putem ține minte doar 7 lucruri pentru circa 20-30 de secunde. Ideea este importantă și are utilitate practică. Dacă vreți să rețineți ce se discută la o conferință,  de exemplu, nu vă bazați pe memorie. Pe moment aveți impresia că rețineți tot, dar la sfârșitul evenimentului, multe vor fi uitate. Luați, așadar, notițe ori găsiți o modalitate de înregistra discuția, dacă este permis.

• Nu toți uită ușor însă. În fapt există o „specie” de indivizi cu supermemorie. Unii rețin multe informații ca urmare a unei zestre genetice speciale, alții ca urmare a unui antrenament, folosind tehnici de memorare rapidă. Prijesh Merlin, din India, deține recordul pentru memorarea și redarea fidelă a 470 de itemi aleatori. Este în Cartea recordurilor pentru realizarea sa.


Imagine cu celulă infectată cu noul coronavirus (virusul, în galben, văzut la microscop electronic)

Cel mai frecvent, infecţia omului cu SARS-CoV-2 (coronavirus de tip 2 producător al sindromului acut respirator sever; agentul infecțios al pandemiei care a început în decembrie 2019 în provincia Wuhan din China) se produce prin inhalare pe cale respiratorie sau prin contaminare (prin „mâini murdare” pe cale fecal-orală) la nivelul mucoasei bucale. Virusul se mai poate transmite prin salivă, lichide biologice sau prin contactul rănilor deschise tegumentare cu suprafeţe contaminate.

Pe calea cea mai frecventă, la nivelul mucoasei nazale sau bucale, virusul se cuplează cu receptorii ACE2 (ACE2 = enzima de conversie a angiotensinei II)  localizaţi pe suprafaţa externă a membranelor celulelor epiteliale de la acest nivel.

Receptorii ACE2 sunt distribuiți în numeroase țesuturi și organe: mucoasa nazală, mucoasa bucală, nazofaringe, plămâni, rinichi, inimă, endoteliul și pereții vaselor de sânge din stomac, intestin subțire, colon și creier, în mucoasa duodenului, jejunului, ileonului și în pereții musculari ai acestora,  în piele și în glandele anexe ale acesteia (1). Tot în mucoasa bucală și nazală sunt prezente în număr redus și ușor variabil interindividual, specific fiecărui individ uman, celule ale sistemului imunitar de tipul macrofagelor, celulelor dendritice, limfocitelor și celulelor natural killer, care supraveghează aceste teritorii de potențiale agresiuni infecțioase.

Studiul pe timpul nopţii, schimbarea fusului orar ori turele de noapte pot afecta sănătatea. Deprivarea de somn şi modificarea ritmului circadian (ceasul biologic) reduc secreţia insulinei şi sensibilitatea la insulină a unor organe şi ţesuturi [link].

După o perioadă mai lungă de nesomn (o noapte albă, de pildă) abilităţile obişnuite ale creierului sunt afectate. Ne simţim obosiţi, iritaţi şi ne lipseşte concentrarea obişnuită. Partea creierului ce controlează limbajul, memoria de scurtă durată şi simţul timpului funcţionează în regim de avarie. Performanţele organismului după numai o noapte de nesomn scad dramatic, fiind practic echivalente cu cele manifestate la o alcoolemie de 0,05% (două pahare de vin). Capacitatea de lua decizii raţionale şi în timp util este, de asemenea, diminuată.

Puteți găsit multiple surse pe Internet care susțin asta: mierea încălzită devine toxică. Dar chiar este adevărat? De ce ar deveni toxică? Și care este sursa acestei „înțelepciuni”?

 

În lumea animală găsim comportamente uimitoare. Omul studiază celelalte animale într-o manieră sistematică de mulți ani, iar de multe ori imaginile filmate dezvăluie un univers incredibil, cu obiceiuri stranii, cu acte de o inteligență surprinzătoare, iar uneori cu o violență uneori greu de privit.

Iată mai jos două clipuri care surprind zece momente din viața animalelor, unul mai spectaculos decât altul.


Pește orb de peșteră. credit: wikipedia.org

Diversitatea și complexitatea vieții de pe Pământ este uimitoare: 8 milioane sau chiar mai multe specii vii (cu un număr necunoscut de specii dispărute) - de la alge la elefanți - toate au evoluat de la un strămoș simplu, unicelular, începând acum circa 3,5 miliarde de ani. Dar înseamnă asta că evoluția generează întotdeauna și inevitabil o din ce în ce mai mare diversitate și complexitate, având o direcție previzibilă?

Charles Darwin a identificat trei ingrediente necesare pentru ca selecția naturală să aibă loc:
• Indivizii trebuie să fie diferiți, deci există o variație în cadrul unei populații.
• Indivizii trebuie să poată transfera aceste diferențe descendenților.
• Indivizii trebuie să concureze pentru resurse, fapt ce limitează numărul urmașilor pe care îi pot produce.

 
Șobolanul-cangur înlăturând un șarpe care atacă printr-o lovitură de picior

Scriam recent despre faptul că omul încă evoluează, iar această evoluție este, se pare, mai rapidă ca oricând în istorie. În lumea animală evoluția a dus la cele mai surprinzătoare adaptări. Iată trei dintre acestea, care, probabil, sunt mai puțin cunoscute.

În primul caz veți vedea cum un șobolan a devenit un adevărat karatist în lupta cu un șarpe. În al doilea caz puteți vedea uluitoarea stabilizare a capului la șoim, iar în cel de-al treilea exemplu o să observați cât de bravă este o pasăre, peste care trece un tractor. Cele trei povești sunt spuse, succint, în trei videoclipuri scurte.

Capacitatea medicinei moderne de a ne menține în viață ne poate face să credem că evoluția umană s-a oprit. Serviciile medicale moderne perturbă o forță motrice esențială a evoluției, menținând unii oameni în viață mai mult decât în mod „natural”, ceea ce îi face pe aceștia mai predispuși să-și transmită genele decât în lipsa medicinei moderne. Dar dacă ne uităm la ritmul evoluției ADN-ului nostru, putem vedea că evoluția umană nu s-a oprit - poate avea loc, în fapt, chiar mai repede decât oricând în istorie.


Imagine cu celulă infectată cu noul coronavirus (virusul, în galben, văzut la microscop electronic)

Lumea vie (fungi, plante și animale) are anumite caracteristici care fac diferența dintre ce este viu și materia inertă. Am scris un articol pe acest subiect acum câteva luni: Care este diferența dintre materia inertă și materia vie?

În articolul de față vrem să evidențiem în ce mod se diferențiază virusurile de restul lumii vii. Iar din acestă diferență vom observa ce duce la dubiul menționat de biologi atunci când sunt întrebați dacă un virus este viu sau nu. Terminologia oricum este confuză: de exemplu, se vorbește despre virus „mort” atunci când se vorbește despre vaccinuri, ca și când un virus ar fi viu și poate fi „ucis”. Confuzia terminologică poate fi înlăturată doar atunci când fenomenul este înțeles foarte bine; în cazul nostru, înțelegând care este diferența dintre virusuri și ceea ce, global, numim lumea vie.

Uneori cea mai bună strategie nu este să lupți, ci să te camuflezi în modul potrivit. Sunt multe specii capabile de performanțe extraordinare în ce privește adaptarea la mediu. Un caz interesant este cel al stafilinidelor, care au capacitatea extraordinară de a se transforma în așa fel încât ajung să fie considerate de furnici membrii ai coloniei acestora!

Întâi de toate, e dificil. Încercați să stați într-un picior și o să vedeți că nu e ușor deloc. Ok, probabil că aceste păsări au evoluat să le fie confortabil dacă stau într-un picior. Dar de ce? La ce ajută?

Circa 20% dintre femei și 40% dintre bărbați sforăie atunci când dorm. O „apucătură” destul de supărătoare, în special pentru cel care trebuie să doarmă lângă cel care sforăie. Sforăitul poate indica existența unei probleme mai grave: apneea în somn, care este caracterizată de pauze de respirație pe timpul somnului.

Dar care sunt factorii favorizanți ai somnului? Ce se întâmplă atunci când sforăim? Ce se poate face pentru a scăpa de sforăit?

În vremuri ca acestea, de criză sanitară, în care ne petrecem timpul mai mult în casă și la birou, probabil că o parte dintre noi am „reușit” să adăugăm ceva kilograme. Am căutat o metodă de slăbire, bazată pe știință, în interes propriu în primul rând, care rezolve problema.

Am pus câteva condiții inițiale:
am vrut o dietă pe timpul căreia să nu mă simt tot timpul înfometat (nu poate dura mult...).
am vrut ca această dietă să poată fi asumată pe termen nelimitat, să devină un mod de viață (iar fără punctul 1 este imposibil, căci nu poți trăi înfometat tot timpul).


Alte animale, precum pisica, aud sunete cu frecvențe mult mai mari decât poate auzi omul

Există sunetul generat de căderea unui copac, dacă nu e nimeni în apropiere, să-l audă? O întrebare care a dat naștere și încă mai generează discuții filozofice. Înțelegerea a ceea ce înseamnă, în fapt, sunet, oferă un răspuns simplu și rapid la întrebare.

Ce este sunetul? Sunetul este ceea ce percepe creierul uman, ca urmare a captării și interpretării unor vibrații ale moleculelor de aer. Nu există aer, nu există sunet (de aceea în spațiu, în lipsa aerului, nu poți fi auzit atunci când vorbești). Nu există ureche care să recepționeze / interpreteze vibrațiile aerului, nu există sunet. Sunetul este o „chestiune” pur umană. Desigur, și alte animale percep sunete. Cum anume interpretează alte animale anumite sunete putem doar ghici, cum omul nu poate experimenta direct cum aude un alt animal.

Am scris pe scientia.ro mai multe articole despre HIV (din engleză: Human Immunodeficiency Virus - Virusul Imunodeficienţei Umane) și SIDA (din franceză: Syndrome d'Immuno-Deficience Acquis). Vă prezentăm o scurtă listă de aspecte succinte, la obiect, despre HIV și SIDA pornind de la un articol publicat inițial pe acest site, dar adăugând diverse informații de completare, care ni s-au părut de interes.

 

În 1948 oftalmologul spaniol Jose Igacio Barraquer Moner (da, spaniolii au multe nume...) s-a săturat de soluția numită „ochelari”.  A vrut o soluție pentru vederea imperfectă care să renunțe la ajutoare externe și care să acționeze direct asupra ochilor. Așa că a inventat o metodă chirurgicală care, cel mai probabil, nu va fi pe placul dumneavoastră: lua partea exterioară a corneei, o punea în nitrogen lichid, folosea un fel de strung în miniatură pentru a schimba forma corneei, apoi o reatașa pe ochiul pacientului.

Desigur, în cei 70 de ani care s-au scurs de la încercările lui Moner multe s-au întâmplat în lumea chirurgiei ochiului. Chirurgii moderni pot modifica forma corneei cu metode mai puțin invazive. Vorbim, desigur, despre folosirea laserului, care este atât de precisă, că putem practic scrie propoziții pe fire de păr.


 


OK, conținutul site-ului a fost și va rămâne gratuit,
dar chiar ne-ar ajuta dacă ne-ai sprijini cu
o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro