Am dat de mai multe ori în ultimii ani de această maximă: „Mediul este mesajul”, dar semnificația atribuită de diverși interpreți părea mereu alta și, oricum, nemulțumitoare. Așa că am mers la sursă ca să mă lămuresc. Am citit cartea „Să înțelegem media”, scrisă de profesorul american Marshall McLuhan, care nu este nici pe departe ceea ce pare a fi simpla observare a titlului. Ce spune spune McLuhan despre mediu ca mesaj este profund și diferit de tot ce citisem despre maxima în discuție.  

În fapt, cartea este mai puțin despre media și mai mult despre tehnologie, în genere. Este o carte atât de originală, că nu-mi mai amintesc de când nu am mai citit așa ceva.

Una peste alta, McLuhan este tipul de gânditor care încearcă să vadă dincolo de ce se vede, să înțeleagă ceea ce nu se înțelege la o simplă privire, să explice ceea ce este dificil de explicat. Multe formulări sunt spectaculoase, dar nu neapărat clare. Dar, cum spunea el însuși: gândurile lui sunt rezultatul explorării, acesta neavând în intenție să ofere un set complet de observații despre nimic.

Dar satisfacția lecturii este pe măsură, căci ai impresia că sparge un zid situat între tine și „realitate”, că-ți dă acces la o interpretare a lumii unică, destinată doar inițiaților.

Detalii

Kant începe discuția despre axiomele intuiției enunțând principiul intelectului pur: toate fenomenele sunt conform intuiției lor mărimi extensive. Apoi, pe 3 pagini, filozoful german încearcă să demonstreze acest principiu.

Toate reprezentările au la bază intuiția spațiului și a timpului, ceea ce reprezintă o condiție pe care toate reprezentările trebuie să o îndeplinească a priori.

Detalii

Unul dintre fizicienii cei mai renumiți de astăzi, italianul Carlo Rovelli, activ în domeniul gravitației cuantice, a publicat o carte în anul 2017 intitulată, în original, L’ordine del tempo (Ordinea timpului). În cuprinsul aceste cărți fizicianul argumentează în circa 120 de pagini împotriva existenței timpului, deconstruind conceptul de timp până la completa disoluție. Personal, mi se pare că argumentația, deși frumos pusă în cuvinte, nu este foarte convingătoare, pentru că pe măsură ce invalidează timpul, îl reinventează în diverse moduri, nu tocmai credibil.

Detalii

Kant identifică trei facultăți superioare de cunoaștere: intelectul, facultatea de judecare și rațiunea. Există o diferență între cele trei. Dacă intelectul și facultatea de judecare au o întrebuințarea obiectiv valabilă, rațiunea prezintă o caracteristică aparte: încearcă să extindă cunoașterea dincolo de experiențele posibile (este cu totul dialectică), fiind responsabilă pentru afirmații iluzorii.

Analitica principiilor înseamnă, prin urmare, o analiză a facultății de judecare, care este, în fapt, facultatea de a distinge dacă ceva se află sau nu sub o regulă dată.

Detalii

În acest articol vom vorbi despre deducția conceptelor pure ale intelectului, aspect căruia Kant îi acordă un spațiu de aproape 30 de pagini. Aici se observă, în opinia mea, graba în care a scris CRP (4-5 luni, timp în care și-a văzut și de obligațiile sociale, precum predatul la facultate), căci multe idei sunt reluate, iar de multe ori exprimarea este confuză. Posibil ca textul să fie o punere împreună a texte scrise în diverse perioade. Abia în ultima parte a acestui segment al cărții acesta simte nevoia de pune esențialul laolaltă, într-o formă concisă, și vom prezenta cu precădere acea parte.

Detalii

În acest articol vom trece în revistă vom trece conceptele pure ale intelectului, pe care Kant le numește „categorii”, în onoarea lui Aristotel, primul care a avut această inițiativă de a „compartimenta” intelectul uman. Desigur, Kant crede că l-a depășit pe Aristotel, care nu ar fi avut o metodă, ci și-a creat categoriile în timp, pe măsură ce-și mai dădea seama că a mai identificat câteva suplimentare.

Categoriile kantiene sunt în același număr ca funcțiile logice ale judecăților posibile, expuse în articolul anterior, dat fiind faptul că „intelectul este complet epuizat prin funcțiile menționate”.

Prezentăm întâi tabelul categoriilor, pentru ca ulterior să arătăm rostul acestuia, așa cum îl prezintă Kant:

Detalii

Ne apropiem de prezentarea categoriilor, a conceptelor pure, un element important în filozofia kantiană. Dar până acolo, căci aceste categorii vor fi prezentate în articolul următor, pregătim terenul.

Cunoașterea unui intelect este una prin concepte, nu intuitivă. Acest aspect a fost deja lămurit anterior, dar Kant îl reia. Dar are un motiv, pentru că vrea să lămurească modul în care a ajuns la concepte.

Conceptele se întemeiază pe funcții, o funcție fiind „unitatea acțiunii de a ordona reprezentări diferite în într-una comună”, ceea ce este echivalent cu „spontaneitatea” gândirii. 

Detalii

În acest articol intrăm în partea a doua a cărții, denumită Logica transcendentală. În esență, vom vorbi despre ce este această logică, ce o particularizează și de ce este atât de importantă pentru a „regla” cunoașterea umană.

Kant începe prin a ne spune ce ne-a mai spus anterior, și anume că două surse stau la baza cunoașterii: receptivitatea impresiilor, prin care ne este dat un obiect, și spontaneitatea conceptelor, prin care obiectul este gândit în relație cu reprezentarea obiectului. Intuiția și conceptele ne furnizează întreaga cunoaștere. Receptivitatea se face prin facultatea denumită „sensibilitate”, iar spontaneitatea are la bază intelectul. Acest concept de spontaneitate nu este, după știința mea, bine explicat de Kant, dar pare să se refere la capacitatea intelectului  de a cupla în mod spontan conceptele intelectului la intuițiile furnizate de sensibilitate.

Detalii

În acest articol vorbim despre conceptul de timp, așa cum îl înțelege Kant. Iar la finalul articolului încerc să pun în context modern tot jargonul kantian menționat în articolele anterioare. Adică vreau să discut despre faptul dacă terminologia kantiană a fost luată în serios de cercetătorii mai vechi sau mai noi sau dacă ne ajută, finalmente, la ceva, pentru că, la urma urmelor, nu citim o carte doar să învățăm niște cuvinte noi ciudate, nu?

Detalii

În fine, intrăm efectiv în carte. În acest articol vom vorbi despre câteva noțiuni importante în filozofia lui Kant: intuiție, sensibilitate, senzație, intelect, fenomen, lucru-în-sine și, firește, despre spațiu.

Pentru cititorul riguros care vrea să știe exact ce parte a CRP acoperim în acest articol, menționăm că ne referim la I. Teoria transcendentală a elementelor / Partea întâi. Estetica transcendentală / Secțiunea întâi. Despre spațiu. În articolul următor vom acoperi - Secțiunea a două. Despre timp.

Detalii

În introducerea la CRP Kant nu pierde timpul cu lucruri „ușoare”, ci intră abrupt în subiectul cărții, prezentând ideea de „filozofie transcendentală”.

La început acesta ne spune că intelectul uman prelucrează datele de la simțuri („senzațiile sensibile”, cum spune Kant) și produce „experiențe”. Acești termeni, „intelect” (mintea), „senzațiile sensibile” și „experiențe” trebuie reținuți și înțeleși, pentru că altfel, pe măsură ce progresăm în lectura CRP, va fi dificil de înțeles ce vrea Kant să spună atunci când îi folosește.

Dar experiența ne spune ce există, nu ce ar trebui să existe cu necesitate (experiențe noi sunt posibile în viitor). Experiența nu ne oferă „cunoașteri universale”, pe care „rațiunea” vrea să le știe. Dar astfel de cunoașteri universale trebuie să fie independente de experiență și să fie certe. Acest tip de cunoaștere este numit de Kant „cunoaștere a priori”, adică ce nu are la bază ceva obținut prin experiență (simțuri).

Detalii

Immanuel Kant (22.04.1724-12.02.1804) este cel mai profund gânditor pe care l-a produs umanitatea. Cel puțin așa stau lucrurile în viziunea mea. Este „gânditorul absolut” (așa cum Albert Einstein este „omul de știință absolut”), prin modul în care a schimbat modul în care gândim despre lume (și prin consecințele ideilor lui, care se dezvoltă în moduri interesante peste secolele de după moartea acestuia).

După zeci de ani de lectură recurentă a lui Kant, îmi este clar că acesta a fost mult înaintea vremurilor sale, iar asta se întâmplă dintr-un motiv foarte simplu: pentru a-l înțelege pe Kant la adevărata valoare, trebuie să fii la zi și cu evoluția teoriilor științifice. Astăzi, mai mult ca niciodată, să fii filozof fără a fi la curent cu știința este pur și simplu ridicol.

Mai adaug că pentru Kant știința a fost foarte importantă. Un titan al fizicii, Isaac Newton (25.12.1642-20.03.1726), își publicase deja opera sa, care a revoluționat fizica și știința în general. Kant a scris mai multe lucrări în care a vorbit despre consecințele ideilor lui Newton referitoare la rotația Pământului în jurul propriei axe, dacă Terra îmbătrânește, care sunt cauzele cutremurelor și ale vânturilor sau despre originea construcției universului.

Detalii


Extras din Legile de Platon

Am public recent un articol bazat pe cartea I din Politica, de Aristotel, în care am arătat opinia acestuia (ori a timpului său) despre sclavie și femei. Astăzi continui cu cartea a II-a, în care Aristotel vorbește despre regimul politic potrivit și despre ce trebuie avut în comun și ce nu de către o comunitate. În prima parte va fi vorba tot de femei... Dacă ce am evidențiat din prima carte v-a șocat, lucrurile vor rămâne în aceeași notă și articolul de față :)

Ca și în cazul primului articol, nu am urmărit o expunere sistematică a cărții, ci am extras doar cele mai interesante / extravagante idei.

Detalii


Aristotel cu bustul lui Homer, de Rembrandt

Am recitit de curând Politica de Aristotel. Cartea este scrisă acum peste 2.300 de ani. Vine cu provocarea firească: dificil uneori de înțeles contextul celor scrise. Ce mă atrage la cărțile vechi este faptul că pot observa gândirea acelor vremuri. Credem noi uneori că ce gândim astăzi despre diverse subiecte este singurul mod posibil sau etic, dar în mod cert nu este așa. Iar din acest punct de vedere Politica este o carte captivantă, atingând multe subiecte care au legătură cu viața și etica grecească. Dacă se naște cumva tentația să încercați cartea, nu fiți îngrijorați, nu arată deloc precum o carte despre teoriile politice predată pe timpul facultății :)

Un singură mențiune înainte de a „plonja” în universul straniu al gândirii aristoteliene: nu fiți prea aspri cu ce veți citi; Aristotel este și astăzi o lectură formatoare, incredibil de utilă. De principiu, nu este recomandabil să utilizezi standardele etice curente pentru vremuri de mult apuse, cu contexte sociale și culturi pe care nu le putem înțelege în detaliu din cele câteva pagini care s-au salvat peste timp.

Detalii

Caius Sallustius Crispus a fost un autor roman care a trăit în sec. I î.e.n. În urma acestuia au supraviețuit câteva scrieri. În urmă cu câteva luni am scris un articol cu ce mi s-a părut mai interesant dintr-o carte a acestuia numită „Conjurația lui Catilina”.

În acest articol redau ideile de început dintr-o altă carte, „Războiul lui Iugurtha”, de mai mari dimensiuni decât cea menționată anterior, unde se prezintă conflictul dintre romani și Iugurtha, regele numizilor. Conflictul cu numizii este redat cu multe detalii, iar cartea (rară, greu de găsit...) merită citită frumusețea limbajului și pentru a înțelege modul în care se duceau luptele în acea vreme, într-o zonă puțin populată, când alianțele locale se schimbau de la o zi la alta.

Detalii

Pagina 1 din 7


Pentru a descărca, gratuit, cartea,
clic pe imagine

Q&A: ultimele întrebări