Dacă ai fi vizitat o librărie în lumea antică, cum ar fi fost? Nu trebuie doar să-ți imaginezi. Scriitorul roman antic Aulus Gellius, care a trăit în secolul al II-lea e.n., ne oferă mai multe descrieri ale aventurilor sale prin librării. Într-un pasaj, el descrie o întâlnire într-una din Roma, pe care o vizita împreună cu un prieten poet:
„S-a întâmplat să stau într-o librărie din Sigillaria împreună cu poetul Julius Paulus […] Erau de vânzare acolo Analele lui Quintus Fabius Pictor, într-un exemplar de o vechime bună și neîndoielnică, despre care negustorul susținea că nu conține erori.”
Gellius ne spune apoi că, în timp ce stăteau acolo, un alt client intră în magazin. Noul client intră în dezacord cu negustorul. El se plânge că „a găsit în carte o eroare”. Negustorul spune că acest lucru este imposibil. Apoi clientul aduce dovezi pentru a demonstra că negustorul se înșală.
Într-un alt pasaj, Aulus ne povestește despre niște tarabe de cărți pe care le-a întâlnit când a sosit cu vaporul în portul Brundisium, pe coasta Adriaticii. Cărțile, consemnează el, erau „în limba greacă, pline de povești minunate, lucruri nemaiauzite, incredibile […] Autorii erau vechi și de o autoritate considerabilă”.
„Volumele în sine, însă, erau murdare din cauza neglijenței, într-o stare proastă și inestetică. Totuși, m-am apropiat și am întrebat prețul lor; apoi, atras de ieftinătatea lor extraordinară și neașteptată, am cumpărat un număr mare dintre ele pentru o sumă mică.”
Aulus continuă să descrie, într-un limbaj entuziast, toate faptele ciudate pe care le-a aflat din aceste cărți – cum ar fi că oamenii din Africa pot „face vrăji prin voce și limbă” și, prin această vrăjitorie, pot provoca moartea oamenilor, animalelor, copacilor și recoltelor.
Originile scrisului
Astfel de relatări ne aduc aproape de modul în care oamenii obișnuiți din Grecia și Roma antică obțineau cărți și interacționau cu ele. Dar, dacă citim asemenea istorii, este firesc să dorim să știm mai mult. Cum au apărut cărțile și scrisul? Și cum erau scrise și produse cărțile?
Mulți oameni din lumea antică credeau că scrisul fusese inventat de zei sau eroi. De exemplu, egiptenii antici credeau că zeul Thoth a fost primul care a creat semne pentru a reprezenta sunetele vorbite.
Originile scrisului sunt cu siguranță misterioase. Nu este clar când a început scrisul și cine l-a inventat.
Cel mai vechi text scris este o tăbliță de lemn datată prin metoda radiocarbonului ca fiind anterioară anului 5000 î.e.n. Aceasta este cunoscută sub numele de tăblița de la Dispilio, deoarece a fost descoperită într-o așezare neolitică lacustră la Dispilio, în Grecia. Ea este gravată cu marcaje liniare ciudate. Acestea nu au fost descifrate, dar majoritatea cercetătorilor consideră că reprezintă o formă de scriere.
Model al tăbliței de la Dispilio. Мико, via Wikimedia Commons, CC BY-SA.
Dovezi ale scrisului apar timpuriu în diferite părți ale lumii.
În Mesopotamia și Egipt, cele mai vechi texte, cum ar fi tăblița de calcar de la Kish din Uruk sau Paleta lui Narmer de la Hierakonpolis, datează dinainte de 3000 î.e.n. În Valea Indusului, scrierea harappană, care rămâne nedescifrată, a apărut aproximativ în aceeași perioadă.
În China, cele mai vechi caractere, graficele Dawenkou, datează și ele din jurul anului 3000 î.e.n.
Unul dintre cele mai interesante aspecte ale scrisului timpuriu este varietatea mare de sisteme de scriere. De exemplu, cele mai vechi texte cunoscute în limba greacă sunt scrise în Linear B, un sistem folosit aproximativ între 1500 și 1200 î.e.n., care nu a fost descifrat decât în 1952. Linear B nu este un alfabet, ci un silabar cu peste 80 de semne diferite. Un silabar este un tip de sistem de scriere în care fiecare semn reprezintă o silabă.
În jurul secolului al VIII-lea î.e.n., majoritatea grecilor începuseră să folosească un alfabet în locul unui silabar. Spre deosebire de un silabar, într-un alfabet fiecare literă reprezintă o vocală sau o consoană. Grecii și-au adaptat alfabetul din alfabetul fenician, probabil prin interacțiunile cu negustorii fenicieni. Alfabetul fenician avea doar 22 de litere, ceea ce îl făcea mult mai ușor de învățat decât cele peste 80 de semne ale Linear B.
Alfabetul englez provine de la romani, care, în secolele al VIII-lea și al VII-lea î.e.n., și-au luat alfabetul de la fenicieni, prin intermediul grecilor.
Originile cărților
Oamenii din Antichitate foloseau multe materiale diferite pentru scris. Scriitorul roman Plinius cel Bătrân (23–79 e.n.) ne spune că primii oameni din lume:
„obișnuiau să scrie pe frunze de palmier și apoi pe scoarța anumitor copaci, iar mai târziu au început să fie folosite foi de plumb pliate pentru documente oficiale, iar apoi și foi de in sau tăblițe de ceară pentru documente private.”
Totuși, cel mai popular material de scris în zona mediteraneană antică era papirusul, de la care provine cuvântul „paper” (hârtie).
Pentru a face papirus, se extrage miezul plantei de papirus (Cyperus papyrus), se taie în fâșii subțiri și apoi se presează împreună. După uscare, se formează o foaie subțire pe care se poate scrie.
Foile de papirus erau de obicei lipite între ele pentru a forma suluri. Aceste suluri puteau fi foarte lungi. Unele dintre cele mai luxoase suluri egiptene de papirus aveau peste 10 metri, cum ar fi Papirusul Waziri, descoperit recent, care conține părți din Cartea morților.
Când sulurile erau rulate, ele erau depozitate pe rafturi sau în cutii. Etichete erau atașate de mânerele sulurilor pentru a identifica conținutul. În piesa sa „Linus”, dramaturgul grec Alexis (cca. 375–275 î.e.n.) prezintă un personaj care îi spune altuia cum să caute într-un grup de suluri pentru a găsi ceea ce dorește:
„du-te și alege orice sul de papirus dorești de acolo și apoi citește-l… examinându-le în liniște și în voie, pe baza etichetelor. Acolo se află Orfeu, Hesiod, tragedii, Choerilus, Homer, Epicharmus, tratate în proză de toate tipurile…”
Papirusul pare fragil la prima vedere, dar este un material de scris durabil, mai rezistent decât hârtia modernă. Multe papirusuri au supraviețuit timp de mii de ani, depozitate în vase sau sarcofage ori îngropate sub nisip.
Cel mai vechi text pe papirus care s-a păstrat este așa-numitul Jurnal al lui Merer, registrul unui om numit Merer, care era inspector în timpul construirii Marii Piramide de la Giza sub faraonul Khufu. Acest papirus, datat aproximativ în 2600 î.e.n., oferă o relatare zilnică despre modul în care Merer și echipa sa de aproximativ 200 de oameni transportau piatră și desfășurau alte activități.
Papirusul era vulnerabil la insecte și rozătoare. Dar existau metode de protecție. Plinius cel Bătrân, de exemplu, recomandă ca foile de papirus înmuiate în ulei de citrice să nu fie atacate de molii.
Cum se scria o carte în Antichitate
Dacă ai fi trăit în Grecia sau Roma antică și ai fi vrut să scrii o carte, cum ai fi procedat?
Mai întâi, ai fi cumpărat foi sau suluri de papirus pe care să scrii. Dacă nu ți le permiteai, ar fi trebuit să scrii pe verso sau pe marginile papirusurilor pe care le aveai deja. Dacă nu aveai deloc papirus, ar fi trebuit să scrii pe alte materiale.
Potrivit istoricului grec Diogenes Laertius (secolul al III-lea e.n.), filosoful Cleanthes (cca. 331–231 î.e.n.) „a scris prelegeri pe scoici de stridii și pe omoplați de bou din lipsă de bani pentru a cumpăra papirus”.
În al doilea rând, trebuia să obții cerneală. În lumea antică existau multe tipuri de cerneală. Cerneala neagră obișnuită era făcută din funinginea rășinii sau a smoalei arse, amestecată cu gumă vegetală. Când cumpărai cerneală, aceasta era sub formă de pulbere și trebuia amestecată cu apă înainte de utilizare.
În al treilea rând, aveai nevoie de un instrument de scris. Acesta era făcut din trestie și era numit „calamus” de către greci și romani („calamus” este cuvântul grecesc pentru trestie). Pentru a-ți ascuți instrumentul, aveai nevoie de un cuțit. Dacă făceai o greșeală, o ștergeai cu un burete umed.
Acum aveai toate materialele necesare. Totuși, nu era obligatoriu să scrii personal cu pana și papirusul. Dacă doreai, puteai angaja un scrib care să-ți noteze cuvintele.
Oratorul grec Dio Chrysostom (cca. 40–110 e.n.) chiar îi sfătuia pe autori să nu scrie ei înșiși:
„Nu vă sfătuiesc să scrieți cu propria mână sau doar foarte rar, ci mai degrabă să dictați unui secretar.”
Dacă aveai nevoie să consulți alte cărți în timp ce scriai, puteai cere prietenilor să ți le trimită sau puteai solicita librarilor să facă o copie. Într-un papirus din secolul al II-lea e.n., descoperit la Oxyrhynchus, în Egipt, și scris în greacă, autorul îi cere unui prieten să găsească acele cărți de care are nevoie și să facă copii ale acestora. Alternativ, puteai merge la o bibliotecă, deși cele mai bune biblioteci din Alexandria, Roma și Atena puteau fi departe.
După ce terminai prima versiune a cărții, trebuia să o revizuiești și să o corectezi. Apoi o puteai publica, cerând scribilor să creeze mai multe copii și trimițând aceste copii prietenilor și librarilor.
După ce toate acestea erau făcute, cartea ta devenea publică. Poate că cineva precum Aulus Gellius ar fi dat peste ea într-o librărie aglomerată din Roma. Poate că ar fi cumpărat-o.
Traducere după What were books like in ancient Rome and Greece? de Konstantine Panegyres, lector de historie veche și clasici, The University of Western Australia.
- Detalii
- de: Konstantine Panegyres
- Cultură-economie
Timp de decenii, întrebarea centrală privind civilizația maya a fost: de ce a dispărut? Astăzi, tot mai mulți cercetători formulează o întrebare diferită și mai profundă: cum au supraviețuit mayașii? Această schimbare de perspectivă nu este doar semantică. Ea reflectă o transformare fundamentală în modul în care arheologia, genetica, climatologia și tehnologiile moderne au rescris istoria uneia dintre cele mai sofisticate civilizații ale Americii precolumbiene.
Arheologul Francisco Estrada-Belli, profesor la Universitatea Tulane din Statele Unite și unul dintre principalii cercetători ai orașului antic Tikal din Guatemala, reprezintă această revoluție intelectuală. Când a vizitat Tikal pentru prima dată, în 1970, estimările indicau că în perioada clasică maya, aproximativ între anii 600 și 900 d.Hr., regiunea joasă maya — care cuprinde sudul Mexicului, Belize și nordul Guatemalei — găzduia circa 2 milioane de oameni.
Astăzi, datorită noilor metode, echipa sa estimează că populația ar fi putut ajunge la 16 milioane. Aceasta înseamnă o densitate demografică mai mare decât cea a peninsulei italice în perioada de apogeu a Imperiului Roman, într-un teritoriu de trei ori mai mic.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cultură-economie
Intră, întinde-te și bea un pahar sau două.
John McLinden / Flickr, CC BY-ND
Petrecerile din Grecia antică erau sălbatice, existând dovezi privind consumul abundent de alcool și sex. Aceasta este imaginea populară care a persistat până astăzi. Dar existau diferite tipuri de petreceri în acea perioadă. Nu toate implicau mult alcool și desfrâu. Unele includeau mâncat și băut cu moderație, precum și conversații intelectuale. Așadar, ce se întâmpla de fapt la aceste petreceri? Și cum poți petrece exact ca un grec antic?
- Detalii
- de: Konstantine Panegyres
- Cultură-economie
Livrarea coletelor este doar una dintre cele 19 slujbe prin care a trecut Hu Anyan în decurs de 20 de ani, așa cum sunt urmărite în bestsellerul său chinezesc „I Deliver Parcels in Beijing”. El își încearcă norocul și ca vânzător într-un magazin de cartier, ca personal de serviciu și într-un magazin de biciclete, într-un depozit, într-o piață de legume și chiar într-o companie de design anime – întotdeauna la cel mai de jos nivel al ierarhiei.
Unele slujbe durează săptămâni, altele zile, iar unele abia supraviețuiesc turei de instruire. Patronii dispar, salariile se evaporă, contractele se dovedesc a fi imaginare, iar regulile sunt inventate pe loc. Cu un amestec de speranță și resemnare, Hu ajunge în mod repetat să-și dea seama că adevăratele calificări pentru a supraviețui în oraș sunt un spate puternic, un simț flexibil al demnității și o toleranță ridicată la absurd.
- Detalii
- de: Wanning Sun
- Cultură-economie
O imagine din Cartea Regilor arată un cuplu îmbrățișându-se, cu servitori în jurul celor doi.
Biblioteca Congresului, CC BY-SA
Timp de secole, literatura din regiunile islamice, în special din Iran, a celebrat iubirea homoerotică masculină ca simbol al frumuseții, misticismului și dorului spiritual. Aceste atitudini au fost deosebit de pronunțate în timpul Epocii de Aur islamice, din mijlocul secolului al VIII-lea până în mijlocul secolului al XIII-lea. Dar această tradiție literară a dispărut treptat la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, sub influența valorilor occidentale și a colonizării.
- Detalii
- de: Morteza Hajizadeh
- Cultură-economie
Shenzhen - un oraș hiper-modern. Credit: Robert Bye/Unsplash
În epoca modernă, cele mai puternice și influente state ale lumii au avut și cele mai mari economii. Atunci când Statele Unite au depășit Marea Britanie la începutul secolului al XX-lea, era doar o chestiune de timp până să-și asume și conducerea politică internațională. De fapt, eșecul de a-și asuma acest rol este considerat pe scară largă drept una dintre explicațiile duratei Marii Crize Economice și a frământărilor din perioada dintre cele două războaie mondiale.
Într-un moment în care hegemonia americană pare să fie în declin terminal, iar China ar putea depăși SUA din punct de vedere economic, sunt binevenite explicații plauzibile și originale despre soarta relativă a celor două puteri.
Cartea lui Dan Wang, Breakneck: China’s Quest to Engineer the Future, reușește pe ambele planuri. În centrul acestei lucrări foarte ușor de citit se află argumentul lui Wang că există o diferență profundă între cei doi rivali: SUA sunt conduse de juriști, iar China este guvernată de ingineri.
- Detalii
- de: Mark Beeson
- Cultură-economie
Pentru o mare parte a secolului al XX-lea, Suedia s-a bucurat de o reputație justificată ca una dintre cele mai egalitare țări din Europa. Totuși, în ultimele două decenii, s-a transformat în ceea ce jurnalistul și autorul Andreas Cervenka numește un „paradis pentru super-bogați”. Astăzi, Suedia este în topul țărilor cu cei mai mulți miliardari în dolari raportat la mărimea populației și găzduiește numeroase start-upuri de tip „unicorn”, evaluate la cel puțin 1 miliard de dolari SUA, inclusiv platforma de plăți Klarna și serviciul de streaming audio Spotify.
- Detalii
- de: Miranda Sheild Johansson
- Cultură-economie
Chimia se ocupă de cel mai fundamental subiect: materia. Medicamentele noi, materialele avansate și bateriile depind toate de capacitatea noastră de a crea molecule noi. Dar descoperirea de substanțe noi este lentă, costisitoare și fragilă. Fiecare moleculă este tratată ca un proiect artizanal unic. Dacă o sinteză funcționează într-un laborator, adesea eșuează într-un altul.
Problema este că orice moleculă individuală poate avea un număr aproape infinit de căi de creare. Aceste rute sunt publicate sub formă de text static, lipsite de contextul, temporizarea și mecanismele de corecție a erorilor care le-au făcut să funcționeze inițial. Astfel, deși chimia este adesea prezentată ca una dintre cele mai avansate științe, practica ei cotidiană rămâne surprinzător de manuală.
Timp de secole, înainte de apariția chimiei moderne, alchimiștii lucrau manual, amestecând substanțe, ajustând condițiile „din simț”, transmițând cunoștințele de la maestru la discipol și păstrând multe secrete. Chimiștii de astăzi folosesc mult mai multe instrumente analitice, însă fluxul de lucru de bază s-a schimbat foarte puțin.
- Detalii
- de: Lee Cronin
- Chimie
Ipoteza simulării computerizate, ideea că universul nostru ar putea fi un construct artificial care rulează pe un computer avansat al unor extratereștri, a captivat de mult imaginația publicului. Dar majoritatea argumentelor se bazează pe intuiție, puține definind în mod formal ce înseamnă, de fapt, „simulare”. Profesorului David H. Wolpert a publicat recent un articol „What computer science has to say about the simulation hypothesis”, în care introduce un cadru matematic riguros pentru ceea ce ar însemna ca un univers să simuleze un altul și arată că mai multe afirmații consacrate despre simulări se destramă odată ce conceptul este definit cu precizie. Rezultatele sale sugerează un peisaj mult mai straniu decât cel indicat de argumentele anterioare, incluzând posibilitatea ca un univers capabil să simuleze un altul să poată fi el însuși reprodus perfect în interiorul acelei simulări. Iată mai jos principalele idei din lungul articol menționat.
Ipoteza simulării este discutată de obicei în cheie filozofică sau fizică: ideea că universul nostru ar putea fi rezultatul rulării unui program pe un computer dintr-o altă realitate. Articolul lui Wolpert propune o schimbare de perspectivă radicală: dacă vorbim despre simulare, atunci trebuie să apelăm în mod serios la informatică, nu doar la speculații metafizice. Autorul se întreabă ce rezultă necesar din teoremele clasice ale științei computerelor, dacă acceptăm anumite ipoteze standard despre calcul și fizică.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Inexplicabil - ce nu ştim încă
Când vine vara, combinația dintre căldură și activitatea fizică duce adesea la creșterea volumului de transpirație. Transpirația este un lucru bun – reprezintă sistemul nostru de răcire prin evaporare. Cei mai mulți dintre noi eliminăm prin transpirație cel puțin o jumătate de litru pe zi, chiar și fără exerciții fizice intense.
Din păcate, transpirația poate accentua și mirosul corporal. Pentru a-l controla, mulți dintre noi folosim zilnic un antiperspirant sau un deodorant. Deși le aplicăm pe ambele la subraț, cele două produse sunt de fapt diferite și funcționează în moduri distincte.
Cunoașterea acestei diferențe te poate ajuta să alegi mai bine produsele de igienă personală – și să eviți mirosurile neplăcute.
- Detalii
- de: Daniel Eldridge
- Chimie
Globalizarea a avut mereu critici, dar, până de curând, aceștia au venit mai ales dinspre stânga, nu dinspre dreapta. După al Doilea Război Mondial, pe măsură ce economia mondială creștea rapid sub dominația SUA, mulți din zona stângii argumentau că beneficiile globalizării erau distribuite inegal, sporind inegalitatea în țările bogate, în timp ce obligau țările mai sărace să implementeze politici de piață liberă, precum deschiderea piețelor financiare, privatizarea industriilor de stat și respingerea politicilor fiscale expansioniste în favoarea rambursării datoriei – toate acestea beneficiind în principal corporațiilor și băncilor americane.
Aceasta nu era o îngrijorare nouă. Încă din 1841, economistul german Friedrich List argumentase că liberul schimb era conceput pentru a împiedica provocarea dominației globale a Marii Britanii, sugerând: „Când cineva a ajuns în vârful măreției, dă cu piciorul scării pe care s-a urcat, pentru a-i lipsi pe alții de mijloacele de a se ridica după el”.
- Detalii
- de: Steve Schifferes
- Cultură-economie
În Taiwan, fiecare bon de cumpărături este mai mult decât o dovadă de plată: este un bilet la loterie. Sistemul, numit Uniform Invoice Lottery (統一發票), funcționează din 1951 și a fost conceput de guvern ca un mecanism ingenios de combatere a evaziunii fiscale într-o economie aflată atunci în reconstrucție.
Ideea a fost atât de simplă, cât și revoluționară: pentru ca firmele să emită bonuri, oamenii trebuie să le ceară; iar pentru ca oamenii să le ceară, bonurile trebuie să aibă o valoare directă pentru ei. Așa a apărut loteria națională a chitanțelor.
Și în România a funcționat ceva similar în urmă cu circa 10 ani, dar s-a renunțat relativ repede.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cultură-economie
Timp de aproape patru secole, economia mondială a urmat o direcție de integrare tot mai profundă, pe care nici măcar două războaie mondiale nu au reușit să o deraieze complet. Acest lung marș al globalizării a fost alimentat de creșterea rapidă a comerțului și investițiilor internaționale, însoțită de vaste deplasări ale populației peste granițe și de schimbări dramatice în tehnologia transporturilor și comunicațiilor.
Potrivit istoricului specializat în economie J. Bradford DeLong, valoarea economiei globale (măsurată la prețuri fixe din 1990) a crescut de la 81,7 miliarde de dolari în 1650, când începe această poveste, la 70,3 trilioane de dolari în 2020 – o creștere de 860 de ori. Cele mai intense perioade de creștere au corespuns celor în care comerțul global avansa cel mai rapid: mai întâi în „lungul secol al XIX-lea”, dintre sfârșitul revoluției franceze și începutul Primului Război Mondial, apoi în perioada liberalizării comerțului după al Doilea Război Mondial, din anii '50 până la criza financiară globală din 2008.
Acum însă, acest mare proiect se află în retragere. Globalizarea nu este încă moartă, dar moare.
- Detalii
- de: Steve Schifferes
- Cultură-economie
La începutul lui octombrie 2025, cu viitorul său politic atârnând de un fir de ață, premierul francez demisionat-și-reinstalat, Sébastien Lecornu, a promis suspendarea nepopularei reforme a pensiilor până în 2027, când vor avea loc alegerile prezidențiale. Parlamentarii socialiști au declarat victoria. Mediul de afaceri francez a oftat. S&P a retrogradat ratingul de credit al Franței, invocând probleme bugetare.
Cum Franța întârzie reforme inevitabile cu cel puțin încă doi ani și cum multe țări europene se confruntă cu propriile crize ale sistemelor de pensii, merită analizat cum pot fi concepute reforme ale pensiilor care să fie sustenabile, echitabile și viabile politic.
- Detalii
- de: Javier Díaz Giménez și Julián Díaz Saavedra
- Cultură-economie
Mai jos sunt principalele idei dintr-un articol publicat în Phenomenal World de autoarea și economista argentiniană Mercedes D'Alessandro.
Rezultatele alegerilor de la finalul lui octombrie i-au oferit președintelui Javier Milei o nouă validare politică, în ciuda recesiunii și a costurilor sociale tot mai apăsătoare. Proiectul său de „miracol argentinian” – un amestec de austeritate extremă, disciplină monetară și dependență financiară externă – redefinește nu doar economia țării, ci și raporturile de putere din regiune. În spatele scăderii rapide a inflației se află însă o listă tot mai lungă de costuri sociale, o restructurare instituțională amplă și o dependență crescândă de Statele Unite și FMI.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cultură-economie
