Ceea ce numim „mâncare de lux” nu are întotdeauna legătură cu gustul. Are legătură cu raritatea, transportul, moda, marketingul și cu distanța dintre cel care mănâncă și locul de unde vine alimentul. Uneori, același produs trece, în câteva generații, de la „hrană de nevoie” la „experiență gastronomică rară”.
Cazul cel mai spectaculos este, probabil, homarul. David Foster Wallace amintește în eseul „Consider the Lobster” că, în Noua Anglie colonială, homarii erau atât de abundenți, încât aveau reputație de hrană inferioară, potrivită pentru deținuți, servitori sau animale. El menționează și tradiția potrivit căreia unele colonii ar fi limitat hrănirea prizonierilor cu homar la cel mult o dată pe săptămână, deoarece era considerată o cruzime. Trebuie spus că detaliul circulă mai ales ca anecdotă istorică, nu ca fapt juridic documentat, dar ideea generală este solidă: homarul era ieftin tocmai fiindcă era peste tot pe coastele Noii Anglii.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cultură-economie
De câte laturi ai nevoie pentru ca un poligon să arate ca un cerc?
În imaginea de mai sus se observă că, de la aproximativ 32 de laturi, diferența devine greu de sesizat cu ochiul liber.
Există un moment în matematică în care intuiția obișnuită începe să cedeze. Pătratul este clar, hexagonul la fel, chiar și un poligon cu 100 de laturi îl poți imagina fără efort. Dar ce se întâmplă dacă vorbim despre un poligon cu un număr infinit de laturi?
Apeirogonul este un obiect matematic ce deschide o ușă către una dintre cele mai profunde idei din matematică: limita.
Imaginează-ți un pătrat. Acum dublezi numărul de laturi și obții un octogon. Dublezi din nou și ai 16 laturi, apoi 32, 64, 128. Cu fiecare pas, figura devine tot mai „rotunjită”. Colțurile nu dispar, dar devin din ce în ce mai puțin evidente. La un moment dat, ochiul nu mai poate face diferența între poligon și cerc.
Această transformare nu este doar un joc vizual. Este o idee fundamentală: un cerc poate fi văzut ca limita unei succesiuni de poligoane regulate. Apeirogonul este exact această limită conceptuală. Nu este un cerc, dar nici nu mai este un poligon în sensul obișnuit. Este ceva între, un obiect care există mai mult ca idee decât ca desen.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Matematica
Mă pregăteam să scriu un articol despre relația nu prea îndepărtată dintre om și mașină, adică despre acele zile în care roboți care seamănă izbitor cu oamenii ne vor însoți unde vom dori, vor sta cu noi în casă și ne vor ajuta la birou. Pare SF încă, dar Elon Musk nu glumește când spune că roboții sunt aproape.
Dacă acești roboți vor fi aproape ca oamenii, că cei mai mulți nici nu vor putea să mai spună rapid diferențe importante, nu vom ajunge să-i tratăm ca pe niște oameni în multiple tipuri de activități unde n-ar fi chiar potrivit?
De exemplu, nu se vor îndrăgosti mulți posesori de roboții lor creați după comanda cu solicitări concrete a viitorului proprietar? De exemplu, un tânăr de 25 de ani și-ar putea comanda un robot cu trup (mecanic) de femeie care să arate identic cu actrița lui preferată pe când avea 25 de ani.
Dar azi văd că faimosul ateu (dar și faimos om de știință și autor de cărți de popularizare a științei) Richard Dawkins a publicat ieri un articol în care ne mărturisește nici mai mult, nici mai puțin decât că un program de inteligență artificială, Claude, este... conștient.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Inexplicabil - ce nu ştim încă
Francesca Albanese, avocat și cercetător italian, este raportorul special al Organizația Națiunilor Unite pentru Teritoriile Palestiniene Ocupate, care cuprind Cisiordania, Fâșia Gaza și Ierusalimul de Est. Rolul său este de a raporta către ONU situația drepturilor omului din aceste teritorii.
De la înființarea sa, în 1993, funcția de raportor a fost controversată și, uneori, generatoare de tensiuni. Cei numiți anterior au fost frecvent criticați de guvernele israeliene și de grupurile de lobby pro-Israel pentru presupuse prejudecăți împotriva Israelului.
Același lucru este valabil și pentru Albanese. De când a preluat funcția, în mai 2022, ea a fost o critică vocală și constantă a ocupației israeliene și, în special, a războiului din Gaza. Ea a susținut că acțiunile Israelului echivalează cu un genocid.
- Detalii
- de: Martin Kear
- Cultură-economie
Pe hârtie, cifrele par uluitoare. Rata anuală a inflației în Argentina a scăzut de la 211% în 2023 la 31,5% până la sfârșitul lui 2025. Președintele Argentinei, Javier Milei, își asumă o mare parte din merit pentru această scădere. Și a petrecut ceva timp pe Wall Street luna trecută, prezentând abordarea sa de tip „drujbă” asupra cheltuielilor publice drept un triumf împotriva inflației.
Dar, ca economist politic care a urmărit istoria ciclică a crizelor economice din Argentina, văd o poveste mult mai sumbră în desfășurare. Pentru că scăderea inflației nu este, în mod cert, o victorie a productivității argentiniene. Este un produs secundar al unui colaps deliberat și orchestrat al salariilor populației.
- Detalii
- de: Can Cinar
- Cultură-economie
Oricând analizezi datele din lumea reală, apare aceeași formă familiară: o curbă rotunjită, simetrică, cu un vârf în centru și cozi care se estompează spre margini. Este așa-numita distribuție normală sau „curba clopot”. Fie că măsori cantitatea de ploaie, înălțimea oamenilor, scorurile la examene sau timpul de finalizare al unui maraton, datele tind să se organizeze în jurul acestei forme.
Explicația pentru această regularitate surprinzătoare stă într-un rezultat fundamental din analiza matematică și statistică: teorema limitei centrale (teorema care spune cum se comportă media multor variabile aleatoare atunci când numărul lor devine foarte mare).
- Detalii
- de: Iosif A.
- Matematica
Dacă ai fi vizitat o librărie în lumea antică, cum ar fi fost? Nu trebuie doar să-ți imaginezi. Scriitorul roman antic Aulus Gellius, care a trăit în secolul al II-lea e.n., ne oferă mai multe descrieri ale aventurilor sale prin librării. Într-un pasaj, el descrie o întâlnire într-una din Roma, pe care o vizita împreună cu un prieten poet:
„S-a întâmplat să stau într-o librărie din Sigillaria împreună cu poetul Julius Paulus […] Erau de vânzare acolo Analele lui Quintus Fabius Pictor, într-un exemplar de o vechime bună și neîndoielnică, despre care negustorul susținea că nu conține erori.”
- Detalii
- de: Konstantine Panegyres
- Cultură-economie
Timp de decenii, întrebarea centrală privind civilizația maya a fost: de ce a dispărut? Astăzi, tot mai mulți cercetători formulează o întrebare diferită și mai profundă: cum au supraviețuit mayașii? Această schimbare de perspectivă nu este doar semantică. Ea reflectă o transformare fundamentală în modul în care arheologia, genetica, climatologia și tehnologiile moderne au rescris istoria uneia dintre cele mai sofisticate civilizații ale Americii precolumbiene.
Arheologul Francisco Estrada-Belli, profesor la Universitatea Tulane din Statele Unite și unul dintre principalii cercetători ai orașului antic Tikal din Guatemala, reprezintă această revoluție intelectuală. Când a vizitat Tikal pentru prima dată, în 1970, estimările indicau că în perioada clasică maya, aproximativ între anii 600 și 900 d.Hr., regiunea joasă maya — care cuprinde sudul Mexicului, Belize și nordul Guatemalei — găzduia circa 2 milioane de oameni.
Astăzi, datorită noilor metode, echipa sa estimează că populația ar fi putut ajunge la 16 milioane. Aceasta înseamnă o densitate demografică mai mare decât cea a peninsulei italice în perioada de apogeu a Imperiului Roman, într-un teritoriu de trei ori mai mic.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Cultură-economie
Intră, întinde-te și bea un pahar sau două.
John McLinden / Flickr, CC BY-ND
Petrecerile din Grecia antică erau sălbatice, existând dovezi privind consumul abundent de alcool și sex. Aceasta este imaginea populară care a persistat până astăzi. Dar existau diferite tipuri de petreceri în acea perioadă. Nu toate implicau mult alcool și desfrâu. Unele includeau mâncat și băut cu moderație, precum și conversații intelectuale. Așadar, ce se întâmpla de fapt la aceste petreceri? Și cum poți petrece exact ca un grec antic?
- Detalii
- de: Konstantine Panegyres
- Cultură-economie
Livrarea coletelor este doar una dintre cele 19 slujbe prin care a trecut Hu Anyan în decurs de 20 de ani, așa cum sunt urmărite în bestsellerul său chinezesc „I Deliver Parcels in Beijing”. El își încearcă norocul și ca vânzător într-un magazin de cartier, ca personal de serviciu și într-un magazin de biciclete, într-un depozit, într-o piață de legume și chiar într-o companie de design anime – întotdeauna la cel mai de jos nivel al ierarhiei.
Unele slujbe durează săptămâni, altele zile, iar unele abia supraviețuiesc turei de instruire. Patronii dispar, salariile se evaporă, contractele se dovedesc a fi imaginare, iar regulile sunt inventate pe loc. Cu un amestec de speranță și resemnare, Hu ajunge în mod repetat să-și dea seama că adevăratele calificări pentru a supraviețui în oraș sunt un spate puternic, un simț flexibil al demnității și o toleranță ridicată la absurd.
- Detalii
- de: Wanning Sun
- Cultură-economie
O imagine din Cartea Regilor arată un cuplu îmbrățișându-se, cu servitori în jurul celor doi.
Biblioteca Congresului, CC BY-SA
Timp de secole, literatura din regiunile islamice, în special din Iran, a celebrat iubirea homoerotică masculină ca simbol al frumuseții, misticismului și dorului spiritual. Aceste atitudini au fost deosebit de pronunțate în timpul Epocii de Aur islamice, din mijlocul secolului al VIII-lea până în mijlocul secolului al XIII-lea. Dar această tradiție literară a dispărut treptat la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, sub influența valorilor occidentale și a colonizării.
- Detalii
- de: Morteza Hajizadeh
- Cultură-economie
Shenzhen - un oraș hiper-modern. Credit: Robert Bye/Unsplash
În epoca modernă, cele mai puternice și influente state ale lumii au avut și cele mai mari economii. Atunci când Statele Unite au depășit Marea Britanie la începutul secolului al XX-lea, era doar o chestiune de timp până să-și asume și conducerea politică internațională. De fapt, eșecul de a-și asuma acest rol este considerat pe scară largă drept una dintre explicațiile duratei Marii Crize Economice și a frământărilor din perioada dintre cele două războaie mondiale.
Într-un moment în care hegemonia americană pare să fie în declin terminal, iar China ar putea depăși SUA din punct de vedere economic, sunt binevenite explicații plauzibile și originale despre soarta relativă a celor două puteri.
Cartea lui Dan Wang, Breakneck: China’s Quest to Engineer the Future, reușește pe ambele planuri. În centrul acestei lucrări foarte ușor de citit se află argumentul lui Wang că există o diferență profundă între cei doi rivali: SUA sunt conduse de juriști, iar China este guvernată de ingineri.
- Detalii
- de: Mark Beeson
- Cultură-economie
Pentru o mare parte a secolului al XX-lea, Suedia s-a bucurat de o reputație justificată ca una dintre cele mai egalitare țări din Europa. Totuși, în ultimele două decenii, s-a transformat în ceea ce jurnalistul și autorul Andreas Cervenka numește un „paradis pentru super-bogați”. Astăzi, Suedia este în topul țărilor cu cei mai mulți miliardari în dolari raportat la mărimea populației și găzduiește numeroase start-upuri de tip „unicorn”, evaluate la cel puțin 1 miliard de dolari SUA, inclusiv platforma de plăți Klarna și serviciul de streaming audio Spotify.
- Detalii
- de: Miranda Sheild Johansson
- Cultură-economie
Chimia se ocupă de cel mai fundamental subiect: materia. Medicamentele noi, materialele avansate și bateriile depind toate de capacitatea noastră de a crea molecule noi. Dar descoperirea de substanțe noi este lentă, costisitoare și fragilă. Fiecare moleculă este tratată ca un proiect artizanal unic. Dacă o sinteză funcționează într-un laborator, adesea eșuează într-un altul.
Problema este că orice moleculă individuală poate avea un număr aproape infinit de căi de creare. Aceste rute sunt publicate sub formă de text static, lipsite de contextul, temporizarea și mecanismele de corecție a erorilor care le-au făcut să funcționeze inițial. Astfel, deși chimia este adesea prezentată ca una dintre cele mai avansate științe, practica ei cotidiană rămâne surprinzător de manuală.
Timp de secole, înainte de apariția chimiei moderne, alchimiștii lucrau manual, amestecând substanțe, ajustând condițiile „din simț”, transmițând cunoștințele de la maestru la discipol și păstrând multe secrete. Chimiștii de astăzi folosesc mult mai multe instrumente analitice, însă fluxul de lucru de bază s-a schimbat foarte puțin.
- Detalii
- de: Lee Cronin
- Chimie
Ipoteza simulării computerizate, ideea că universul nostru ar putea fi un construct artificial care rulează pe un computer avansat al unor extratereștri, a captivat de mult imaginația publicului. Dar majoritatea argumentelor se bazează pe intuiție, puține definind în mod formal ce înseamnă, de fapt, „simulare”. Profesorului David H. Wolpert a publicat recent un articol „What computer science has to say about the simulation hypothesis”, în care introduce un cadru matematic riguros pentru ceea ce ar însemna ca un univers să simuleze un altul și arată că mai multe afirmații consacrate despre simulări se destramă odată ce conceptul este definit cu precizie. Rezultatele sale sugerează un peisaj mult mai straniu decât cel indicat de argumentele anterioare, incluzând posibilitatea ca un univers capabil să simuleze un altul să poată fi el însuși reprodus perfect în interiorul acelei simulări. Iată mai jos principalele idei din lungul articol menționat.
Ipoteza simulării este discutată de obicei în cheie filozofică sau fizică: ideea că universul nostru ar putea fi rezultatul rulării unui program pe un computer dintr-o altă realitate. Articolul lui Wolpert propune o schimbare de perspectivă radicală: dacă vorbim despre simulare, atunci trebuie să apelăm în mod serios la informatică, nu doar la speculații metafizice. Autorul se întreabă ce rezultă necesar din teoremele clasice ale științei computerelor, dacă acceptăm anumite ipoteze standard despre calcul și fizică.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Inexplicabil - ce nu ştim încă
