Ce s-ar întâmpla dacă mecanismul Soarelui s-ar opri?

Dacă aş pocni din degete şi aş opri chiar acum toate reacţiile de fuziune din Soare, aşa, pur şi simplu, iar fiecare proton ar decide să stea cuminte şi să aştepte, în loc să fuzioneze şi să elibereze energie, ce s-ar întâmpla?

Nimic. Nimic. Ar fi o zi cât se poate de normală. Soarele ar rămâne pe cer. Plantele ar continua să crească. Ai putea în continuare să faci arsuri solare. Absolut nimic nu s-ar schimba. Nici astăzi, nici mâine, nici peste o mie de ani.

Civilizaţii s-ar ridica şi s-ar prăbuşi. Epoci ar veni şi ar trece. Am putea dezvolta tehnologia necesară pentru a ajunge la stele sau am putea rămâne acasă şi comanda mâncare. În ambele cazuri, Soarele ar continua pur şi simplu să fie Soarele.

Joc logic: cum să câștigi de fiecare dată un joc simplu de salon, cu un pic de matematică ascunsă

Un joc simplu poate deveni foarte repede un mic spectacol de salon: pui câteva bomboane într-un bol, inviți pe cineva să joace și, fără niciun efort, câștigi de fiecare dată. Regula este ușor de înțeles, dar jocul ascunde un algoritm elegant, pe care îl poate reține oricine. Nu-l juca totuși cu matematicieni, nu pentru că ar avea vreo șansă să câștige, ci pentru că vor înțelege rapid algoritmul care te ajută să câștigi de fiecare dată.

• joc-logic

Cu tot entuziasmul, unii experți în inteligență artificială avertizează că am putea avea de-a face cu o bulă. Ce se întâmplă dacă aceasta se sparge?

În ultimii câțiva ani, entuziasmul din jurul inteligenței artificiale a devenit stratosferic. Pe valul capitalului de risc, liderii din tehnologie ne-au promis că IA va revoluționa munca, va crește productivitatea și va duce la descoperiri noi incredibile.

OpenAI, compania care a creat ChatGPT, a stabilit un nou record când a ajuns, cu câteva luni în urmă, la investiții de 110 miliarde de dolari americani, iar directorul său executiv, Sam Altman, a susținut recent că Australia ar putea deveni o „capitală mondială a datelor”.

Promisiunile amețitoare au fost însoțite de investiții pe măsură în centre de date, acele ferme întinse de servere care asigură antrenarea, rularea și întreținerea acestor modele. O nouă instalație uriașă de tip hiperscală, propusă pentru vestul orașului Sydney – 1 gigawatt pe 52 de hectare – s-ar număra printre cele mai mari din lume. Ea se va adăuga celor 162 de centre existente și celor 90 aflate în lucru în Australia, țară despre care se estimează că va deveni a treia cea mai mare piață de centre de date din lume la începutul anilor 2030.

Dar, dacă susținătorii IA mizează totul pe această tehnologie, opinia publică este mult mai nuanțată. Un nou studiu a plasat Australia pe ultimul loc, la egalitate cu alte țări, pe scara atitudinii globale față de IA: 81% dintre respondenți susțin reguli mai stricte privind modul în care organizațiile folosesc IA, iar 68% se declară îngrijorați de pierderea controlului asupra deciziilor luate de IA în numele lor.

Mișcările civice împotriva IA sunt în creștere. Luna trecută, un eveniment intitulat „Stop the Slop”, care contesta centrul de date din Sydney, a fost mutat într-un spațiu mai mare din cauza interesului ridicat. Acesta se alătură altor campanii, precum StopAI și PauseAI, care urmăresc încetinirea dezvoltării centrelor de date, întreabă cum afectează IA locurile de muncă și mediul și iau în calcul alternative mai echitabile și mai sustenabile.

Iar în ultimele luni au început să apară înregistrări video cu studenți care, la ceremoniile de absolvire, huiduie vorbitori precum fostul director executiv al Google, Eric Schmidt, atunci când aceștia vorbesc în termeni extatici despre faptul că ne aflăm „la marginea unei transformări tehnologice” și despre cum IA va atinge „fiecare profesie”, „fiecare sală de clasă” și „fiecare relație”.

Încrederea în aceste afirmații monumentale – și în infrastructura monumental de scumpă pe care se sprijină – începe să se erodeze.

Care este temperatura ideală pentru o casă nelocuită, iarna?

Unii au case de vacanță, alții au case moștenite sau cumpărate pentru uz ulterior, la care ajung din când în când. De primăvara până toamna, temperatura exterioară este, de regulă, suficientă de „blândă” pentru  a nu se pune problema încălzirii. Dar care este regimul optim de încălzire pentru o casă nelocuită iarna? Desigur, răspunsul este unul nuanțat, pentru că trebuie luați în calcul mai mulți parametri, dar, cu toate acestea, se pot trage câteva concluzii utile.

O casă nelocuită iarna ar putea părea, la prima vedere, simplu de administrat: dacă nu locuiește nimeni acolo, de ce ai încălzi-o? Dar pereții, țevile, tâmplăria, mobilierul, cărțile, parchetul și instalațiile continuă să interacționeze cu frigul și cu umezeala. Iar problema reală este păstrarea clădirii într-o zonă sigură: fără îngheț, fără condens persistent și fără mucegai.

Răspunsul scurt este acesta: pentru o casă de vacanță nelocuită iarna, dar nedrenată complet de apă (apa prezentă în conducte), temperatura de siguranță recomandabilă este, în cele mai multe cazuri, între 10 și 12 °C, cu o țintă mai prudentă de 12–14 °C pentru case vechi, slab izolate sau cu risc de umezeală.

Dacă imobilul are punți termice, pereți reci, subsol umed, tâmplărie veche ori istoric de mucegai, coborârea sub 12 °C devine riscantă.

Dacă instalația de apă este golită complet, centrala este protejată, iar casa este monitorizată, se poate coborî spre regim de antiîngheț, dar aceasta nu mai este o strategie de conservare a casei, ci doar de evitare a înghețului.

„Suntem supraviețuitorii unor evenimente imense și infime deopotrivă: ciocniri cosmice violente și mutații genetice subtile, moartea a nenumărați sori și nașterea a nenumărate celule...”

Unul dintre site-urile favorite pe care revin periodic este The Marginalian, un fel de blog al autoarei americane de origine bulgară Maria Popova, unde aceasta publică interesante reflecții cuprinzând domeniile artei, științei, poeziei, filozofiei etc. Mai jos sunt câteva scurte extrase din articole recente, cu link către articole, pentru cei care vor să le citească în integralitate.

 • „S-ar putea ca, în fapt, conștiința să fi evoluat pentru a cerne ceea ce este relevant din totalitatea de necuprins a tot ceea ce există, pentru a descompune lumea în concepte și pentru a găsi un principiu de organizare a haosului acestora. 

Moștenirea noastră cognitivă este o dorință nestăvilită de a înțelege cum se leagă lucrurile între ele și unde își au locul, o dorință căreia i-am dat formă prin legi și etichete, prin măsuri și echilibre, prin ierarhii și categorii. 

Acest instinct de a categoriza pentru a cuprinde și stăpâni realitatea ne-a servit bine, oferindu-ne muzica, legile mișcării planetelor și democrația.

Ce pericole implică aducerea pe Terra de mostre de sol de pe Marte? Riscul „vieții în oglindă”

Aducerea pe Pământ a unor mostre de rocă și praf marțian ar fi una dintre cele mai importante realizări științifice ale secolului. În acele tuburi metalice sigilate, colectate de roverul Perseverance în craterul Jezero, s-ar putea afla indicii despre clima străveche a planetei Marte, despre apa care a curs cândva la suprafață și, poate, despre o formă de viață microbiană dispărută sau încă existentă. Dar aceeași misiune ridică o întrebare incomodă: ce se întâmplă dacă aducem pe Pământ nu doar pietre, ci și organisme necunoscute?

În mod obișnuit, acest risc a fost considerat foarte mic. Mulți specialiști au argumentat că dacă Marte ar avea microorganisme periculoase pentru Pământ, acestea ar fi ajuns deja aici în mod natural, prin meteoriți marțieni aruncați în spațiu de diverse impacturi și căzuți apoi pe planeta noastră. Alții au spus că un microb marțian, chiar dacă ar exista, nu ar fi adaptat la organismele terestre și nu ar avea mecanismele fine prin care agenții patogeni infectează oameni, animale sau plante.

Această liniște aparentă a fost tulburată de o dezbatere recentă din biologia sintetică: posibilitatea existenței sau creării unei „vieți în oglindă”. Dacă o asemenea formă de viață ar exista pe Marte sau ar fi adusă accidental pe Pământ, riscul nu ar mai trebui judecat doar după modelul obișnuit al bolilor terestre.

De ce a inventat Robespierre „Cultul Ființei Supreme”

Probabil că ideea unei religii inventate peste noapte va părea bizară celor mai mulți. Dar omul are căi misterioase de a se exprima pe această temă. Nenumăratele mișcări religioase arată acest lucru. Biserica Scientologică, abordată pe scurt la finalul articolului, este, cred, un exemplu elocvent. Dar articolul de față este despre francezi într-un moment de cumpănă al istoriei lor, probabil cel mai faimos: Revoluția Franceză din 1789. Acest „moment” istoric, întins pe mai mulți ani, aduce și o inițiativă interesantă: promovarea unei ființe supreme care să asigure nevoia de religie a cetățeanului.

 În vara anului 1794, la Paris, în plină Revoluție Franceză, Maximilien Robespierre a urcat solemn pe o scenă amenajată în aer liber și a oficiat, în fața unei mulțimi uriașe, o ceremonie stranie: Festivalul Ființei Supreme. Nu era o liturghie creștină. Nu era nici o simplă manifestație politică. Era ceva între religie, teatru, propagandă revoluționară și pedagogie morală de stat.

Cum ajunsese Franța, țara catedralelor gotice și a monarhiei „de drept divin”, să organizeze o sărbătoare oficială dedicată unei divinități abstracte, numite „Ființa Supremă”?

Abandonul școlar în România este o problemă de o gravitate excepțională, la care nu pare să existe soluții instituționalizate

Probabil că problema abandonului școlar este egalată în importanța sa socială doar de rata foarte scăzută a natalității, care condamnă România pe termen lung la scăderea dramatică populației, scăderea economiei și lipsa prosperității pe termen lung. Soluția la îndemână pentru a contrabalansa natalitatea scăzută, „importul” de muncitori din alte țări, va duce la tensiuni sociale, cum am văzut și vedem că este cazul în alte state europene care au primit imigranți în număr mare în ultimii ani. 

În România, abandonul școlar nu este un singur moment dramatic, ci, cum e de așteptat, o serie de tragedii succesive: unii copii intră târziu sau incomplet în educația timpurie, alții dispar statistic între cicluri, alții termină gimnaziul, dar nu continuă spre liceu ori învățământul profesional, iar o parte importantă ajunge la liceu fără să treacă de bacalaureat. La facultate, pierderile continuă, mai ales în primul an.

Datele cele mai recente vin din rapoartele Ministerului Educației pentru anul școlar/universitar 2024–2025, din Education at a Glance 2025 al OCDE și din Education and Training Monitor 2025 al Comisiei Europene. Este dificil să creionezi un articol coerent pe baza acestor rapoarte, pentru că rapoartele nu urmăresc aceeași generație de la grădiniță până la diplomă universitară. Unele cifre sunt efective anuale, altele sunt rate de absolvire, iar altele sunt reconstrucții pe cohorte. 

Autenticitatea se dezvoltă în timp

Serios! Îți vine să crezi? Trust me, I am a Psychologist! Ba chiar am și un pieicidi și ar trebui să-l trec în fața numelui. Dr Sas, ce zici? Has a ring to it? Mă chinuie o modestie. Falsă, autentică, cum o fi, dar tot mă chinuie.

Cum? Vrei să cauți sinele autentic? Nu e nimic de căutat. De ce? Simplu, răspunsul e în titlu. Ah, bine, dacă a-l căuta înseamnă să experimentezi activități și ocupații diferite, atunci „go for it!”.

Copiii și rețelele sociale. Dorința de a-i proteja pe copii prin interdicții de vârstă poate duce la o societate a supravegherii generalizate

La prima vedere, ideea pare generoasă: pe baza unor studii s-a stabilit că rețelele sociale ar dăuna copiilor, prin urmare copiii nu ar trebui să aibă acces la ele până la o anumită vârstă. Cumva, partea de conținut (de ce se lovesc acești copii online) nu e tratată cu prea multă preocupare.

Numai că o asemenea lege nu se aplică printr-un afiș la intrarea pe Internet, ci printr-o infrastructură tehnică: verificarea vârstei, identificarea utilizatorilor, filtrarea conturilor și, inevitabil, colectarea unor date personale.

La ce va duce asta? Odată „fișați” pe rețele, adolescenții vor deveni adulți, despre care rețelele, statele și, în anumite cazuri, actori non-statali nocivi, vor ști exact despre cine este vorba.

Unii utilizatori spun că nu au nimic de ascuns: să fie toată lumea la vedere, cu numele în clar și, eventual, cu toate datele de identificare la vedere. Oricum unii practică asta. Dar unii își schimbă opinia când sunt afectați de comportamentul lor online. Sunt multe țări unde activitatea de pe Internet a utilizatorilor este atent monitorizată, iar mesajele acestora, care pot fi încadrate ușor drept „libertate de exprimare”, ajung să facă ulterior obiectul unor sancțiuni sau chiar al unor urmăriri de natură penală (cazul Rusiei este faimos).

Pe de altă parte, o parte din legi sunt vagi. Ori legile se pot schimba. 

Anonimitatea pe Internet ar trebui să fie un drept fundamental, de care să beneficieze cine dorește și cum dorește.

Inteligență evolutivă fără conștiință: când sunt atacate de omizi, plante de fasole cer sprijin „aerian” (viespile)

Când o omidă începe să roadă o frunză de fasole, planta nu rămâne pasivă. Nu poate fugi, nu poate mușca și nu are sistem nervos, dar are o formă sofisticată de alarmă chimică. Detectează urme moleculare lăsate de atacator, pornește mecanisme interne de apărare și eliberează în aer un amestec de substanțe care atrag dușmanii naturali ai omizilor: viespile parazitoide.

Mâncarea care ne îmbolnăvește și ucide lent. Despre ororile alimentelor ultra-procesate

În prezent 7% din populația României are diabet, iar circa 3% are cancer. Conform unui raport din 2020, dintre copiii cu vârste de 7-9 ani 14% sunt obezi, iar 17% sunt supraponderali. Iar România de mâine va fi mai bolnavă decât cea de azi.

Ceea ce mâncăm astăzi este foarte diferit de ceea ce obișnuiam să mâncăm cu câteva zeci de ani în urmă.

Cea mai mare parte a ceea ce mănânci este constituit din alimente ultra-procesate [AUP], care sunt o noutate pentru organismul nostru, învățat de-a lungul istoriei cu alt tip de hrană, și care ne îmbolnăvesc și ne omoară.

Nu vorbesc doar despre mâncarea tip fast-food de la anumite lanțuri de restaurante, nu vorbesc despre ce găsești la etajul de „mâncare” din malluri, ci de aproape tot ce mănânci. Cereale în pungi multi-colore, dimineața? AUP. Crenvurști? AUP. Iaurt? (Cel mai probabil) AUP. Margarină? AUP. Pizza de la supermarket? AUP. Prăjituri de orice fel de la supermarket/ cofetărie? AUP. Supe instant? AUP. Pâinea albă? AUP. Covrigi de la colțul străzii? AUP. Biscuiți și napolitane? AUP. Mezelurile de (aproape) orice tip? AUP. Batoane cu proteine înainte sau după exerciții fizice? AUP. Nuggets de orice fel? AUP. Cipsuri? AUP. Înghețată? AUP. Și lista continuă... Zeci de mii de substanțe chimice de care, în largă majoritate, nu ai auzit, fabricate de marile companii alimentare, sunt amestecate în produsele pe care le mâncăm zilnic.

• suplimente-alimentare

Cum răcește aerul, în fapt, un aparat de aer condiționat?

Acesta nu este un articol despre modul de funcționare al unui aparat de aer condiționat. Am explicat cum funcționează aparatul de aer condiționat într-un articol de detaliu mai vechi, ce poate fi accesat aici: Cum funcționează aparatul de aer condiționat. Vă invităm să citiți articolul indicat despre aparatul de aer condiționat înainte de a continua acest articol, pentru o mai bună înțelegere a celor de mai jos.

În acest articol vrem să explicăm ce se întâmplă la nivel atomic, cum anume se transferă căldura dintr-un mediu (biroul tău sau sufrageria ta) către mediul exterior.

Pentru a înțelege cum se răcește, în fapt, aerul, trebuie să înțelegeți trei lucruri: ce este aerul; ce este căldura; cum se transferă căldura. Să le luăm pe rând, într-un limbaj accesibil tuturor.

O alimentație ce elimină complet zahărul poate afecta negativ microbiomul intestinal

Ideea că eliminarea completă a zahărului din alimentație este automat benefică pare, la prima vedere, greu de contestat. Zahărul este asociat cu excesul caloric, cu obezitatea, cu diabetul de tip 2 și cu diverse probleme metabolice. De aici până la concluzia că „zero zahăr” înseamnă neapărat „mai sănătos” pare să nu fie decât un pas.

Un studiu pe animale de laborator prezentat la ENDO 2026, reuniunea anuală a Endocrine Society, sugerează însă că lucrurile ar putea fi mai complicate. Cercetarea nu spune că zahărul este „bun” în sens simplist și nici că ar trebui consumat fără grijă. Arată, mai degrabă, că eliminarea completă a sucrozei dintr-o dietă săracă în grăsimi poate avea efecte neașteptate asupra intestinului și metabolismului.

De ce este mai bine să păstrezi uleiul de măsline la frigider

Uleiul de măsline este văzut adesea ca un aliment stabil, care poate sta luni întregi pe blatul din bucătărie sau într-un dulap, fără să se întâmple mare lucru cu el. În realitate, lucrurile sunt mai complicate. Ca orice grăsime, uleiul de măsline poate râncezi. Iar râncezirea nu înseamnă doar o schimbare neplăcută de miros și gust, ci și apariția unor compuși chimici nedoriți.

Grăsimile sunt o parte importantă a alimentației; aproximativ o treime din caloriile consumate provin din grăsimi. Acestea pot avea origine animală sau vegetală, pot fi solide, precum untul, ori lichide, precum uleiurile vegetale. Dar indiferent de sursă și de formă, toate grăsimile sunt vulnerabile, în grade diferite, la același proces: oxidarea.

Guvernul SUA a blocat accesul pentru străini la cel mai recent model AI Claude al Anthropic. Iată de ce

Pe 12 iunie, laboratorul de inteligență artificială Anthropic a suspendat accesul la cele mai recente modele Claude ale sale, Fable 5 și Mythos 5, care fuseseră lansate cu trei zile înainte. Măsura a venit ca răspuns la o „directivă privind controlul exporturilor” emisă de guvernul SUA, care interzice folosirea modelelor de către orice persoană care nu este cetățean american.

Mythos este cel mai puternic model al Anthropic, un model „de frontieră”. Când a anunțat pentru prima dată modelul, în aprilie, compania a spus că acesta era prea bun la hacking pentru a fi lansat imediat. În schimb, Mythos a fost pus la dispoziția unui număr restrâns de organizații — în principal corporații tehnologice americane — pentru a fi folosit la remedierea vulnerabilităților din sistemele digitale esențiale.

Fable este același model de bază, dar cu măsuri suplimentare de protecție, menite să împiedice folosirea lui în scopuri de securitate cibernetică. Acesta este modelul care a fost lansat public săptămâna trecută și blocat aproape imediat.

Kilogramul depinde de... constanta lui Plank. Cum se stabilește astăzi concret cât înseamnă un kilogram?

Din 20 mai 2019, kilogramul nu mai este definit printr-un obiect fizic, ci printr-o constantă fundamentală a naturii: constanta lui Planck, h. Valoarea ei este stabilită la exact 6,62607015 × 10⁻³⁴ J·s, iar această alegere face ca unitatea „kilogram” să poată fi reprodusă în principiu oriunde există laborator suficient de performant.

Definiția oficială spune că kilogramul este definit prin valoarea fixă a constantei lui Planck, exprimată în J·s, adică în kg·m²/s, metrul și secunda fiind deja definite prin viteza luminii și prin tranziția atomică a atomului de cesiu-133. 

De ce nu mai folosim kilogramul-etalon din metal

Până în 2019, kilogramul era definit printr-un cilindru real, făcut dintr-un aliaj de platină și iridiu, păstrat la Biroul Internațional de Măsuri și Greutăți, lângă Paris. Acesta era „kilogramul internațional”, iar copiile lui erau folosite de institutele naționale de metrologie.

Problema este că un obiect fizic nu este perfect stabil. Poate absorbi molecule de pe suprafață, poate pierde atomi la curățare, poate suferi contaminări microscopice. Chiar dacă schimbările sunt extrem de mici, pentru metrologie contează. Dacă obiectul-etalon se schimbă, atunci se schimbă chiar definiția kilogramului, ceea ce este inacceptabil pentru știința modernă.

Joc logic: cum știi dacă cineva a dat sau nu cu banul?

Poți face următorul experiment: îi dai posibilitatea unui prieten să dea cu banul de 200 de ori (imprimându-i o mișcare de rotire monedei) și să consemneze rezultatul (cap sau pajură) pe o bucată de hârtie după fiecare aruncare.

Prietenul poate să arunce sau nu cu banul, e alegerea lui și va păstra secret acest lucru față e tine. Dar e obligat să-ți prezinte o listă cu rezultate pentru 200 de aruncări (chiar dacă lista a fost făcută fără a se da cu banul efectiv).

• joc-logic

De ce omul este mereu imatur și poate supraviețui doar într-o cultură

Omul nu este animalul cel mai puternic, cel mai rapid sau cel mai bine adaptat biologic la un mediu anume. Dimpotrivă, dacă îl privim la naștere, pare una dintre cele mai neajutorate ființe. Nu poate merge, nu se poate hrăni singur, nu se poate apăra, nu are blană protectoare, nu are gheare, nu are colți și nu dispune de instincte suficient de precise pentru a supraviețui singur. Totuși, tocmai această slăbiciune inițială este una dintre cheile destinului uman.

Omul este o ființă biologic incompletă, dar deschisă din punct de vedere cultural. Nu vine pe lume gata format, ci trebuie introdus într-o lume de limbaj, gesturi, reguli, tehnici, afecțiuni, interdicții și exerciții. Cu alte cuvinte, omul nu supraviețuiește pur și simplu în natură, ci într-o cultură.

Cum ajung liderii megalomani să obțină controlul asupra unui grup și cum îl pierd

Liderii megalomani sunt fascinanți. Ei emană o încredere nelimitată, nutresc ambiții uneori excesive și iau decizii care sunt adesea rupte de realitate. Cu toate acestea, puterea lor de atracție persistă atât în lumea afacerilor, cât și în politică.

De ce? Pentru că ascensiunea și căderea lor depind nu doar de personalitatea lor, ci și de o dinamică mai amplă aflată în desfășurare.

Trei forțe alimentează simultan această dinamică: narcisismul liderului megaloman, incertitudinea care determină grupul să caute un salvator și dinamicile de grup ale disonanței cognitive care protejează această credință.