Suntem obișnuiți cu acest lucru: odată cu sezonul rece apar și răcelile, care au, în fapt, la bază, infecții cu mai multe tipuri de agenți patogeni.

Nu răcim din cauza frigului, ci din cauza virușilor sau a bacteriilor. Dar experiența proprie, dar mai ales cea colectivă (reflectată în numărul de vizite la doctorul de familie sau de spitalizări) ne arată că ceva se întâmplă totuși atunci când temperatura exterioară scade.

Să luăm două propoziții simple: „Cercul este rotund - Ο” și „Cercul este roșu - Ο”. În mod evident, în prima propoziție nu facem decât să ne repetăm, pentru că dacă știm ce este cercul, atunci știm că este rotund; ideea de rotund este inclusă în ideea de cerc. În ce privește cea de-a doua propoziție, lucrurile stau un pic diferit, pentru că trebuie să văd un cerc roșu pentru a ști că cercul este roșu. Așadar, cea de-a doua propoziție se bazează pe experiența nemijlocită.

Să luăm acum o situație de cauzalitate, cum este cea clasică a lovirii unei mingi de biliard (bila 2) de o altă minge de biliard (bila 1). Întrebarea este: este inclus efectul de mișcare a bilei 2 în mișcarea bilei 1? Se poate ști rezultatul lovirii bilei 2 înainte de a avea loc lovirea de către bila 1? Este de la sine înțeles ce se va întâmpla după ce bila 1 lovește bila 2, înainte de a avea loc lovirea dintre cele două bile?

Poate părea o simplă problemă de gândire (sau de filozofie), ceea ce și este, în esență, dar consecințele înțelegerii dificultăților acestui concept merg mult dincolo de simplul exercițiu de gândire, ce pare a fi inițial.

Ca om a cărui activitate online își are originile în vremurile întunecate ale dial-up-ului, m-am bucurat nespus când Internetul a luat la propriu „avânt”, iar stâlpii au fost năpădiți de cabluri pe care apoi ne-am chinuit să le îngropăm. Mai puțin bucuros am fost când am început să-mi dau seama că, prin comparație cu finalul anilor ’90 sau anii 2000, multe servicii online au devenit mai lente și instabile, în ciuda creșterii calitative.

Vedeți voi, ca om obișnuit cu țârâitul modemurilor de 56 k (care aduceau maxim o pătrime din viteză, că atât putea cablul telefonic), dar și cu hârâiala CD-writer-elor și ecranul de încărcare de la Windows 98, n-as putea spune că am crescut într-o epocă a computerelor de mare viteză. Din contră, prin anii ’90, când am primit un 286 transformat ulterior în 486 DX2, consolele vremii depășeau calculatoarele atât în viteză, cât și în calitatea graficii. Desigur, cu un computer puteai face mult mai mult, iar jocurile de pe PC, de la clasicul Dune 2 la Fallout, erau mult mai complexe… dar nimeni nu te mințea că un PC ți-ar fi adus viteză. Doar posibilități.

Marele salt s-a produs pe undeva prin 1999-2001, când capacitățile de producție tehnologică, acum bazate în China, au ajuns din urmă legea lui Moore. Deodată, de la configurații de 100-133 Mhz și 8 Mb de RAM s-a făcut un salt la 333 Mhz și 64 RAM și, mai ales, un salt la plăcile 3D dedicate (mulțumită unor companii precum Matrox, 3DFX sau Nvidia). Dacă în 2000 aveai un calculator cu o Riva TNT2 sau un Voodoo 2, deja depășeai în viteză sau calitate vizuală orice consolă de pe piață, pentru că Playstation 2 tocmai se lansa, iar Xbox era încă un proiect. Deodată, computere nu mai erau numai pentru Excel și jocuri de strategie, ci erau punctul de referință în ceea ce privea tehnologia de calcul.


Dimensiuni suplimentare / teoria stringurilor (concepție artist)

O teorie a gravitației cuantice va încerca să descrie gravitația în funcție de principiile cuantice, dar există dificultăți care, până în prezent, nu au putut fi depășite. Întrebarea este dacă vom reuși vreodată să depășim aceste dificultăți... Teoria cuantică asigură cadrul general pentru toate teoriile care descriu interacțiunile dintre particule. Cu o excepție: interacțiunea gravitațională.

Teoria care explică interacțiunile dintre particulele elementare este denumită „teoria modelului standard al particulelor elementare”. Cum spuneam, aceasta nu încorporează gravitația.

Consumul de suplimente alimentare nu se asociază cu scăderea colesterolului LDL (low-density lipoproteins) şi cu o îmbunătăţire a sănătăţii cardiovasculare, conform unui studiu publicat în Journal of the American College of Cardiology şi prezentat în cadrul sesiuniilor ştiinţifice ale American Heart Association (AHA) de anul acesta. Acest studiu a evidenţiat, încă o dată, beneficiile administrării de statine la persoanele cu risc cardiovascular, prin scăderea semnificativă a colesterolului LDL şi colesterolului total, în contextul unui profil de siguranţă favorabil.

Einstein a fost o vreme un simplu funcționar la biroul de patente din Berna, Elveția. Eșuase în încercarea de a obține doctoratul în fizică și renunțase la ideea de carieră universitară. În acest răstimp a citit o carte de Henri Poincaré, un matematician francez faimos, în care acesta din urmă a prezentat trei probleme nerezolvate în știință. Prima avea legătură cu „efectul fotoelectric”, a doua cu „mișcarea browniană”, iar a treia cu „eterul luminifer” (care se presupunea că este un fel de substanță prezentă peste tot în spațiu, mediul de transmitere a luminii).


Credit imagine: QuantaMagazine

Ieri revista Quanta a publicat un articol intitulat: „Physicists create a wormhole using a quantum computer”. La bază stă un articol din revista Nature (articolul nu poate fi citi „liber”; rezumatul îl puteți găsi la finalul articolului de față). Studiul a fost imediat preluat și transpus într-un articol mai degrabă decent de New York Times (Physicists create „the smallest, crummiest wormhole you can imagine”), dar și alte publicații, într-o notă care anunța o descoperire epocală, asemănătoare cu măsurarea pentru prima dată a undelor gravitaționale.

Și la noi diverse publicații au tradus rapid, fiecare cum s-a priceput, un articol din The Guardian (nu mi-e clar de ce de aici; probabil pentru că este mai scurt decât cel din New York Times).

Dar chiar au creat fizicienii o gaură de vierme? Dacă nu, ce au făcut?


Extras din Legile de Platon

Am public recent un articol bazat pe cartea I din Politica, de Aristotel, în care am arătat opinia acestuia (ori a timpului său) despre sclavie și femei. Astăzi continui cu cartea a II-a, în care Aristotel vorbește despre regimul politic potrivit și despre ce trebuie avut în comun și ce nu de către o comunitate. În prima parte va fi vorba tot de femei... Dacă ce am evidențiat din prima carte v-a șocat, lucrurile vor rămâne în aceeași notă și articolul de față :)

Ca și în cazul primului articol, nu am urmărit o expunere sistematică a cărții, ci am extras doar cele mai interesante / extravagante idei.

Viteza luminii în vid este finită și mereu aceeași. Nimic nu se poate deplasa mai rapid decât viteza luminii în vid. Perspectivele tuturor observatorilor din univers sunt la fel de valide. Aceste aspecte au format baza teoriei relativității speciale a lui Einstein (specială, pentru că nu include gravitația).

Dar aceste principii ale teoriei lui Einstein au consecințe profunde asupra modului în care pare că funcționează universul... Iată de ce.


Câmp cuantic (reprezentare grafică). Vibrația câmpului, când atinge o anume energie, devine ceea ce numim „particulă”

Teoria câmpurilor cuantice este una dintre cele mai de succes teorii din fizică, ce spune, în esență, că, în fapt, componentele fundamentale care alcătuiesc universul sunt câmpurile cuantice, nu particulele; particulele sunt doar vibrații localizate ale unor câmpuri cuantice care sunt distribuite în tot universul. Deși o teorie reușită, există o serie de dificultăți care îi fac pe fizicieni să creadă că teoria este incompletă din punct de vedere matematic.

Despre teoria câmpurilor cuantice am scris mai multe articole explicative de-a lungul timpului. Le puteți găsi aici. 

Știți acea secvență care apare în diverse filme: după o perioadă de lipsă a hranei, din diverse motive, când în fine aceasta devine disponibilă, oamenii se îndoapă în disperare, îndesând mâncarea cu ambele mâini în gură.

Se lasă să se înțeleagă că foamea e atât de mare, că nu mai poate exista autocontrol.

Fără a avea această experiență, a privării îndelungate de alimente, cei mai mulți dintre privitori cred, probabil, că scena este realistă, că senzația de foame devine din ce în ce mai acută, odată cu trecerea timpului.

Dar nu este realistă. Nici pe departe. În fapt, după 2-3 zile de întrerupere a alimentației, senzația de foame dispare complet. Asta înseamnă că, în fapt, o persoană care nu a mâncat pentru o perioadă mai lungă s-ar arăta mult mai decent în fața unei farfurii cu mâncare decât ne prezintă diferiți regizori 😃

Dar ce se întâmplă cu organismul uman atunci când nu este alimentat pentru perioade lungi?

• O cale simplă de lua decizii corecte și de a-ți simplifica și îmbunătăți viața este aceea de a elimina ceea ce te afectează în mod negativ. Este mai simplu să știi ce-i nociv decât să știi exact ce-i folositor.
De exemplu, nu trebuie să citești tratate de nutriție pentru a ajunge la o dietă sănătoasă. Este suficient să elimini ce-ți face rău. Dacă elimini principalele alimente nocive, precum dulciurile, cerealele rafinate și alimentele înalt-procesate, atunci alimentația ta devine în mod automat mult mai „sănătoasă”.

• Vrei să afli ceva despre un anume subiect? Nu citi articole. Citește o carte de top pe subiectul respectiv. Doar așa vei înțelege ce vrei să înțelegi.

• La limită, cred că și educația din familie a copiilor ar trebui să se axeze pe ce să nu facă aceștia, mai degrabă decât pe ce să facă. Pentru că „ce să facă” reflectă dorințele (adesea nerealizabile) ale părinților și reprezintă un domeniu inepuizabil, pe când „ce să nu facă” oferă reperele pentru ce este periculos pentru copii. Chiar și un copil prin fire neascultător va reflecta o secundă înainte de a trece o barieră cu semnul „interzis”. De exemplu, în loc să-i blochezi copilului accesul la Internet, mai bine îi spui ce nu trebuie făcut pe Internet.

Lumea înconjurătoare, așa cum o observăm noi, este rezultatul: metodei de investigare utilizate, al simțurilor noastre și al modelelor noastre mentale (modul în care interpretăm datele furnizate de simțuri).

Omul este măsura tuturor lucrurilor, dar în alt sens decât cel original al lui Protagoras (fiecare om, în baza propriei experiențe de viață, se raportează în mod diferit la „adevăr”), și anume în acela că tot ceea ce observăm este, în fapt, o construcție specifică omului (tehnologie, simțuri și mintea umană).

Dar realitatea nu are nicio natură obiectivă, intrinsecă.  Lucrul-în-sine a lui Kant, natura așa cum este ea când nu se uită omul - nu există. Lumea este stric rezultatul măsurătorii și interpretării măsurătorii. Inițial pare dificil de înțeles acest lucru, pentru că primul gând este acela că un lucru are un fel al lui de-a fi,  că este cumva în mod absolut, dincolo de orice metodă de observare, dar veți vedea că, în fapt, o asemenea abordare este absurdă.

Iar faptul că nu există o natură obiectivă are, desigur, efecte asupra cercetării științifice, pentru că pune limite de nedepășit.


Imagine a detectorului din proiectul ALICE / LCH

Cercetători din cadrul proiectului de cercetare ALICE de la Marele accelerator de hadroni (LHC) de la CERN au măsurat proprietățile unor nuclee care conțin hiperoni – adică particule cu quarcuri stranii. Acest tip de studii ne poate ajuta să înțelegem dacă în inima stelelor neutronice există, pe lângă nucleonii pe care îi cunoaștem, și particule precum hiperonii.


Protonul, ca o mare de quarcuri și anti-quarcuri
Credit: MIT/Jefferson Lab/Sputnik Animation

Ceea ce orice persoană educată știe este că materia este formată din molecule, care la rândul lor sunt formate din atomi. Atomii sunt alcătuiți din nucleu (adică protoni și neutroni), precum și electroni situați în exteriorul nucleului. Protonii și neutronii nu sunt particule elementare, ci sunt formate din quarcuri.

Protonii sunt particule cu sarcină electrică pozitivă. Explicația obișnuită cu privire la structura unui proton este aceea că acesta este alcătuit din trei quarcuri de două tipuri (două quarcuri up și un quarc down). Dar fizicienii descriu astăzi protonul ca fiind de o complexitate extraordinară, care are puține legături cu explicația „clasică” referitoare la cele trei quarcuri.

Când corpul tău luptă împotriva unei infecții, faci febră. Dacă ai artrită, te vor durea articulațiile. Dacă o albină te înțeapă în mână, locul înțepăturii se va umfla și va deveni tare. Toate acestea sunt manifestări ale inflamației.

Deși inflamația este de obicei asociată cu durerea care însoțește o rană sau cu numeroasele boli pe care le poate provoca, este o parte importantă a răspunsului imunitar normal. Problemele apar atunci când această funcție, în mod obișnuit utilă, are manifestări dincolo de cele normale.

În urmă cu ceva am timp am publicat două articole dedicate căutării pe Google prin intermediul „operatorilor” Google. În primul articol am pus accentul pe cele mai utile recomandări pentru un utilizator obișnuit, iar în cel de-al doilea am vorbit despre aspecte mai avansate.

În acest articol completăm cele prezentate anterior cu câți operatori, care, folosiți, vă vor face căutările pe Google mai rapide și mai precise.


Dacă găsești site-ul util, ne poți ajuta cu o DONAȚIE