Misterul oxigenului pe Planeta Roşie
Roverul Curiosity, NASA
Noi date obţinute cu roboţelul Curiosity (NASA) pe Marte indică un comportament bizar al oxigenului în atmosfera marţiană. Încă nu se ştie care ar putea fi cauza unui astfel de comportament – dacă este rezultatul prezenţei vieţii pe Planeta Roşie sau, dimpotrivă, rezultatul unor procese fizice de altă natură, care nu au nicio legătură cu viaţa.
Revoluţie în cosmologie: universul are o geometrie neeuclidiană?
Harta radiaţiei fundamentale de fond
O nouă analiză a datelor obţinute cu ajutorul satelitului Plank arata cum că geometria universului ar fi neeuclidiană; universul ar avea o geometrie sferică, în care lumina s-ar putea întoarce de unde a pornind după ce „a înconjurat tot universul”. Dacă aşa stau lucrurile ar fi o revoluţie cu consecinţe greu de imaginat.
Mister cosmic: cea mai mică gaură neagră ori o stea neutronică imensă?
Un grup de astronomi a descoperit recent în galaxia noastră un obiect misterios cu masa de circa trei ori cea a Soarelui, care ar putea să fie o mică gaură neagră sau, dimpotrivă, cea mai mare stea neutronică descoperită până acum. În galaxia noastră ar putea exista miliarde de obiecte cosmice de acest gen.
Iluzie optică: cum structurează sistemul vizual informațiile despre obiectele observate
Priviți imaginea de mai sus, creată de neurologul Edward Adelson la MIT. Este una dintre iluziile optice extrem de simple, dar nu mai puțin uimitoare, care arată complexitatea sistemului vizual uman. Este una dintre iluziile optice de care nu ne săturăm în a ne mira, dat fiind că ce vedem nu corespunde realității și nu e nimic ce am putea face pentru a ne schimba percepția.
Priviți, așadar, pătratele A și B de pe tabla din imaginea de mai sus. Pătratele par a fi în mod clar diferite; pătratul A are, în mod evident, o nuanță mai închisă de gri decât pătratul B. Dar este doar o iluzie...
Dacă vă uitați la imaginea de mai jos, unde cele două pătrate, A și B, au fost conectate cu o bandă, observați că cele două pătrate au, în fapt, aceeași nuanță de gri. Desigur, puteți verifica asta și în alt mod, pur și simplu prin izolarea celor două pătrate (prin acoperirea restului tablei cu o foaie de hârtie, de exemplu).
Joc logic: câți leoparzi, împreună, cântăresc cât un leu?
Un urs cântărește cât un leu și un leopard, luate împreună.
Doi urși cântăresc cât trei cerbi.
Un leopard plus un cerb cântăresc cât un leu.
Câți leoparzi, împreună, cântăresc cât un leu?
Spunem „orb ca un liliac”, dar sunt liliecii orbi? Și chiar beau liliecii sânge? Și de ce atârnă cu capul în jos? Iată 11 lucruri uimitoare despre lilieci
Liliacul roșu estic (Lasiurus borealis). Credit: wikipedia.org
Să lămurim întâi chestiunea vederii. Într-adevăr, există acestă expresie: „orb ca un liliac”, dar, ca în multe alte situații, este doar o expresie, nu o realitate. Liliecii nu sunt orbi. Cine a văzut un liliac a văzut că are ochi, iar ochii sunt chiar funcționali. Liliecii folosesc vederea atunci când interacționează între ei, pentru a se feri de prădători și pentru a se orienta în spațiu și a găsi hrană.
Cum a apărut această expresie? Greu de spus, dar probabil are legătură cu zborul acestora, ce pare haotic, specific unui animal care nu se orientează prea bine în zborul său rapid.
Cinci lucruri pe care nu le știai despre oase
1. Omul are 206 oase. Dar sunt și excepții (unii au 13 perechi de coaste, de exemplu). La naștere omul are peste 300, făcute din cartilaj; unele fuzionează ulterior.
2. În primul an de viață creștem cel mai mult. Atingem înălțimea de adult și dimensiunea maximă a oaselor în jurul vârstei de 16 ani, cu diferențe între fete și băieți și chiar la același sex.
3. Pe timpul zilei ne scurtăm, pentru că sub efectul gravitației cartilagiul dintre vertebrele coloanei vertebrale se comprimă. Acesta își revine pe timpul nopții. Astronauții, în lipsa gravitației, ajung să se lungească cu până la 3%.
Obezitatea are drept cauză principală numărul mare de celule adipoase. Iată care sunt principalii factori ai obezității
Progresul științific depinde de capacitatea de a identifica întrebările esențiale. În ce privește nutriția și obezitatea, până de curând trei întrebări fundamentale au fost ignorate:
1. Care este caracteristica definitorie a obezității?
2. De ce ar consuma în mod obișnuit oamenii și animalele mai multe calorii decât pot „arde”?
3. De ce excesul de calorii se păstrează sub formă de „grăsime” și nu ca mușchi sau os?
Era inevitabil ca omul să apară, în lunga istorie evolutivă a vieții pe Pământ?
Ce s-ar întâmpla dacă am putea merge înapoi în timp, până la un anumit moment, ales în mod arbitrar, iar universul şi-ar reîncepe cursul său către viitor? Ar urma evoluţia acelaşi curs, iar omul ar apărea pe Terra, în mod inevitabil?
Paleontologul american Stephen Jay Gould a propus acest faimos experiment de gândire la sfârșitul anilor '80 - și este unul care încă mai stârneşte imaginația biologilor astăzi.
Efectul Dunning-Kruger. Cum incompetenții se supraestimează, fără a înțelege competența la cei care o dețin
Ești atât de priceput pe cât te crezi? Cât de bun ești la gestionarea banilor? Dar la recunoașterea emoțiilor? Cât de sănătos ești în comparație cu alte persoane pe care le cunoști? Ești mai bun decât media la gramatică?
Cunoașterea competențelor proprii și cum se raportează acestea la ceilalți e mai mult decât o creștere a stimei de sine. Ne ajută să înțelegem când ne putem baza pe deciziile sau instinctul propriu și când trebuie să cerem un sfat.
Dar cercetările din domeniul psihologiei sugerează că nu suntem foarte buni în a ne autoevalua în mod corect. De fapt, deseori ne supraestimăm abilitățile. Cercetătorii au numit acest fenomen efectul Dunning-Kruger.
O anomalie în deplasarea unei stele ar indica faptul că Saggitarius A* este o gaură de vierme către alte lumi
Călătorie printr-o gaură de vierme. credit: NASA
În centrul galaxiei noastre se afla o enormă gaura neagră, Sagittarius A*, care ar putea reprezenta o gaură de vierme, o scurtătură între două galaxii îndepărtate din univers sau o poartă între două universuri paralele. Cel puțin asta susţin doi astrofizicieni, De-Chang Dai de la Universitatea Yangzhou şi Dejan Stojkovic de la Universitatea Buffalo, într-un articol recent publicat în revista Physical Review D.
Joc logic: care dintre cele 12 mingi de tenis are masa diferită?
Provocarea este următoarea: aveți 12 mingi de tenis care arată identic, ca în imaginea de mai sus, dar una dintre ele are o masă diferită, este un pic mai ușoară ori mai grea decât celelalte 11 mingi. Aflați care este mingea diferită și spuneți dacă este mai grea ori mai ușoară decât celelalte mingi, folosind o balanță pe care o aveți la îndemână și pe care o puteți folosi pentru a compara mingile. Aveți dreptul la maximum trei folosiri ale balanței.
De ce ne dă măncarea iute o senzație de arsură pe limbă?
Răspunsul se bazează pe faptul că mâncarea iute activează receptorii din piele care în mod normal sunt folosiți pentru identificarea căldurii. Acești receptori sunt neuroni de durere (nociceptori polimodali). Ei sunt cei ce răspund la temperaturi extreme și la stimulare mecanică intensă, cum ar fi ciupitul și tăiatul. Receptorii răspund, de asemenea, și la anumiți compuși chimici. Sistemul nervos central poate fi indus în eroare atunci când aceste fibre de durere sunt stimulate de anumiți compuși chimici care pot fi găsiți în ardeiul iute, de exemplu.
De ce plutește gheața? De ce lacurile îngheață de sus în jos?
Dacă pui o bucată de metal pe suprafața unui lac, aceasta se va scufunda. Dar gheața, chiar și în cantități mari, precum este cazul ghețarilor, plutește. De ce plutește gheața?
Pe de altă parte, așa cum toți am observat pe timpul iernii, lacurile au tendința de a îngheța la suprafață atunci când temperaturile exterioare ating zero grade Celsius ori sunt mai mici. De ce nu îngheață lacul cu totul? De nu îngheață de la fund către suprafață?
Cele două întrebări din titlu sunt conectate, pentru că explicația are legătură cu modul în care se comportă apa la diverse temperaturi.
Va ajunge un corp, accelerat la viteze foarte mari, să se transforme într-o gaură neagră?
O imagine artistică pentru „orizontul evenimentului” unei găuri negre.
Credit: Victor de Schwanberg/Science Photo Library
Din câte ne-am dat seama de-a lungul anilor, două idei din teoria relativităţii a lui Einstein sunt explicate greşit, cu preponderenţă: 1) ideea că un corp, cu cât i se măreşte viteza, cu atât va avea masa mai mare, şi va fi nevoie de o energie infinită pentru a-l accelera până la viteaza luminii; 2) paradoxul gemenilor (practic nu există o abordarea coerentă nici astăzi cu privire la acest paradox; matematica funcţionează, dar fizicienii au versiuni diferite când e vorba să explice cum anume apare diferenţa de timp dintre gemeni).
De ce este nucleul Pământului fierbinte?
Pământul are o structură pe mai multe straturi, cu proprietăți și compoziție diferită. Straturile Pământului sunt: 1. nucleul intern, de la 5.100 la 6.371 km; 2. nucleul extern, de la 2.900 la 5.100 km; 3. mantaua internă, de la 900 la 2.000 km; o zonă de trecere, de la 400 la 900 km; 4. mantaua externă, de la 40 la 400 km și 5. scoarța terestră, de la 0 la 40 km.
Majoritatea informațiilor pe care le avem despre structura Pământului sunt indirecte, dat fiind faptul că nu avem încă tehnologia de a sonda adâncurile planetei noastre. Cea mai adâncă forare realizată vreodată de om abia a atins 12.262 metri (Gaura de foraj de la Kola, Rusia, cu un diametru de 23 de cm).
Cum funcționează mareea? Același mecanism ridică nivelul apei pe Terra, dar are multe alte efecte extraordinare asupra Pământului, Lunii și la nivel intergalactic!
credit: ck12.org
Trebuie să începem prin a spune că mecanismul de producere a mareei, deși, în principiu simplu, este unul complicat atunci când vrem să explicăm în detaliu ce se întâmplă. Aceste complicații, pe care le vom descrie în acest articol, fac ca majoritatea explicațiilor pe care le găsiți pe Internet să fie greșite ori cel puțin incomplete. Deşi ne vom referi în acest articol la modul în care sunt generate mareele pe Terra, acelaşi mecanism este prezent între alte corpuri cereşti şi explică, printre altele: vulcanii de pe satelitul natural al planetei Jupiter, Io, de ce Luna ne arată aceeaşi faţă, de ce Pământul încetinește în mișcarea de rotație în jurul propriei axe şi de ce galaxii mari pot rupe galaxii mai mici.
Cum să îmbunătăţeşti sistemul medical. Cazul regiunii Rajasthan, India
Regiunea Rajasthan, India
Aşa cum ştim, pe baza a ce se întâmplă în România, de multe ori nu finanţarea este cauza principală a unui sistem sanitar ineficient. România este pe penultimul loc (înaintea Albaniei) în ce priveşte performanţa sistemul medical, conform ultimului raport al „Health Consumer Powerhous”, un „think tank” suedez specializat în evaluarea sistemelor medicale din Europa. Raportul poate fi citit aici în integralitate (eng.). La pagina 26 găsiți clasamentul general.
Harta reală de acoperire cu semnal mobil a localităților și drumurilor din România
Autoritatea de reglementare în comunicații (ANCOM) a lansat recent un site, aisemnal.ro, pe care face disponibile acoperirea și nivelul de semnal mobil pe întreg teritoriul țării, așa cum au rezultat în urma măsurătorilor efectuate de instituție în cadrul unei campanii de monitorizare. Harta ANCOM este realizată exclusiv pe baza măsurătorilor din teren; nu este o hartă simulată.
Limitele intuiţiei umane. „Paradoxul” sforii în jurul Pământului
Priviţi imaginea de sus a Pământului. Să ne imaginăm că Pământul este perfect rotund la ecuator şi că legaţi o sfoară strâns în jurul acestuia, de-a lungul ecuatorului. Acum faceţi următoarea modificare: adăugaţi 1 metru de sfoară la sfoara care înconjoară Pământul. Sfoara a devenit, aşadar, mai lungă cu un metru. Ridicaţi acum sfoara, după adăugarea acelui metru suplimentar, în aşa fel încât aceasta să se afle la aceeaşi înălțime de suprafaţa terestră.
Care va fi înălţimea la care se va afla sfoara de suprafaţa terestră?
Creierul pare să trateteze moartea ca și când ar fi aplicabilă doar altora
Într-un articol din primăvara acestuia an ne întrebam dacă „Ne-ar putea face conştientizarea repetată a morţii mai înţelepţi?”. Spuneam atunci că subiectul morţii este tratat de cei mai mulţi cu o mare delicateţe. Este ca şi cum dacă nu l-am menţiona, am alunga moartea însăşi din preajma noastră. Pe de altă parte, acesta este un mister al naturii umane: cei mai mulţi trăim ca şi când nu am muri niciodată.
Un studiu recent efectuat de cercetători israelieni, intitulat „Mecanisme neurologice bazate pe predicție protejează „sinele” de amenințări existențiale”, a ajuns la concluzia că avem un mecanism cerebral care ne protejează în mod automat de ideea morții. Creierul nu pare să accepte ideea că moartea ni se poate aplica și nouă înșine.
Soarele, văzut din spațiu, are culoarea albă. De ce-l vedem galben pe Pământ?
Este unul dintre lucrurile pe care le știm cu siguranță: Soarele este galben. Dar este galben? Nu, nu este. În fapt Soarele, văzut din spațiu, este alb. Și are sens să fie așa, de vreme ce lumina solară reprezintă chiar definiția luminii albe, căci conține radiație electromagnetică de diferite frecvențe, asociate diferitelor culori ale luminii vizibile (Citește mai mult: Spectrul electromagnetic).
Bun, Soarele este alb. De ce-l vedem galben? Răspunsul pe care o să-l găsiți cel mai adesea este următorul: pentru că atmosfera terestră reflectă radiația solară asociată culorii albastre, iar această împrăștiere a fotonilor „albaștri” dă nuanța albastră cerului și face ca Soarele să pară galben.
Problema este că această opinie nu este, în fapt, împărtășită de mulți astronomi. Sunt mai multe explicații posibile, pe care le vom menționa imediat, dar trebuie știut că faptul că percepem Soarele ca fiind galben este considerat de mulți astronomi ca find un paradox, „Paradoxul Soarelui galben”.
Sistemul solar la scară. Raporturile de mărime și distanțele dintre planetele din sistemul nostru solar, în raport cu Soarele
Clic pe imagine pentru o rezoluţie superioară
La formarea sistemului nostru solar steaua din centrul acestuia, Soarele, a capturat aproape toată materia. Soarele conţine 99,8 din masa sistemului solar. Opt planete mari, planetele pitice, sateliții naturali ai planetelor, nenumărați asteroizi, sute sau mii de comete de comete, gaz şi praf cosmic, toate constituie nu mai mult de 0,2%.
Iată mai jos o imagine în care principalele corpuri cerești din sistemul nostru solar sunt comparate, din punct de vedere al mărimii.
Apoi, în următoarea imagine, puteți vedea care sunt distanțele dintre corpurile cerești din sistemul nostru solar, de asemenea, la scară.
În fine, în ultima imagine din articol, veți putea vedea câtă lumină solară ajunge la planetele sistemului solar.
În acest fel, credem, vă puteți o forma mai aproape de realitate despre dimensiunea enormă a sistemului solar, despre distanțele colosale care separă corpurile cerești din acesta și despre locul privilegiat pe care-l Terra în acest joc cosmic.
