După mai multe luni de muncă, am reușit să finalizez o carte în care vorbesc despre limitele gândirii și limitele științei. Cartea poate fi descărcată, gratuit, mai jos.

Pentru a nu prezenta de două ori cartea, redau mai jos introducerea din carte:

Introducere
În care vorbim despre cum am ajuns să scriu această carte și de ce cred că este importantă.
 
„Pentru a trasa o graniţă gândirii ar trebui să putem gândi ambele laturi ale acestei graniţe (ar trebui deci să putem gândi ceea ce nu se poate gândi)”.
Ludwig Wittgenstein, Cuvânt înainte la Tractatus Logico-Philosophicus

Lumea celor de negândit există, deși nu avem acces la ea. Știm la ce se referă, pentru că noi am inventat-o, dar nu putem păși pe acest tărâm, orice am face. Dar asta nu ne împiedică să sperăm că, prin minune, cumva, se va arăta o cale către mici enclave din acest teritoriu inaccesibil. Orice petec de teren cucerit în acest terra incognita are un farmec copleșitor pentru orice minte iscoditoare, fiind similar cu descoperirea unui nou continent în epoca marilor exploratori.

Un aspect paradoxal este următorul: vorbind despre granițele gândirii, despre ce putem lămuri și ce nu, ne referim în mod inevitabil și ceea ce este dincolo, la ceea ce nu avem acces prin gândire și instrumentarul nostru științific. Nu există o limită evidentă între ce se poate și nu gândi. În plus, din câte îmi dau seama, faptul că ne referim la cele care sunt de nerezolvat, nu înseamnă că le descriem și că le înțelegem. Omul este unic prin aceea că știe ceea ce nu știe, dar, și mai important, poate ști și ceea ce nu poate ști. A doua parte pare mai dificil de lămurit decât prima și este ceea ce ne propunem în această lucrare.

În anul 2008 am creat site-ul scientia.ro împreună cu un prieten. Inițiativa a avut la origine un scop utilitar:  să avem un loc în care să stocăm ideile cele mai importante din știință care făceau obiectul discuțiilor noastre. Între timp, site-ul a devenit un depozitar a mii de articole din toate domeniile științei. Dar site-ul a creat contextul potrivit pentru a fi mereu la curent cu evoluția științei, precum și cu evoluția interpretărilor diferitelor teoriilor științifice. O teorie științifică poate rămâne neschimbată pentru perioade lungi; nu același lucru se întâmplă și cu interpretarea acesteia.

Ce am aflat în toți acești ani de la inițierea site-ului, printre altele, este că o pregătire formală tehnică nu este suficientă pentru a înțelege cele mai profunde aspecte ale științei. Nicio facultate nu poate înlocui ani de studiu sistematic al celor mai complexe subiecte științifice. Una este să iei contact cu o expunere formală a unui anume subiect științific, cu totul alta este să te întorci din nou și din nou asupra lui, să-i examinezi fiecare posibilă interpretare, să te întorci la ipotezele din care s-a născut respectiva ipoteză ș.a.m.d. Nici cele mai luminate minți, precum Einstein, nu au avut certitudini cu privire la toate fațetele teoriilor fizicii care au fost în atenția acestora și nu puteau explica toate implicațiile acestor teorii. Aceste zone de graniță, greu de înțeles, au rămas în umbră pentru diverse perioade, pentru a reveni ulterior în atenție.

Pe măsură ce anii au trecut, am ajuns inevitabil la granițele cunoașterii științifice, în acele puncte la care cercetătorii se întorc mereu, într-un efort de a cuceri noi teritorii, dar unde progresul se lasă așteptat.

Există astăzi un aparent asalt asupra tărâmului celor de negândit. Care, după ce înțelegi cum se duce această luptă, se arată mai degrabă ca o zbatere sterilă, unde fiecare dintre cei implicați aruncă săgeți în toate direcțiile,  decât ca un efort coordonat, orientat către vreun obiectiv bine determinat. Acest asalt nu este neapărat nou, dar zgomotul pe care-l produce îmi pare că lasă uneori impresia că am fi cucerit ceea ce este de necucerit, ceea ce este fals.
În presa de specialitate ori cea generalistă apar des articole care vorbesc, de exemplu, despre cum a început universul, despre ce este sau nu este conștiința, despre existența sau lipsa liberului-arbitru. Astfel de subiecte prezintă, firește, interes pentru comunitatea științifică și orice persoană interesată de evoluția cunoașterii umane, dar orice observator consecvent al evoluției idelor în aceste domenii poate constata că, în fapt, progresul este minim ori, în datele fundamentale, inexistent.

În toți acești 15 ani de lectură și reflecție la problemele științei și la evoluția progresului științific, am ajuns la convingerea că deși știința s-a desprins de filozofie cu mult timp în urmă, prima nu este posibilă fără a doua. De ce ar sta astfel lucrurile? În primul rând pentru că revine filozofiei rolul de a interpreta și explica ce dezvăluie știința despre natură. Iar în al doilea rând, pentru că știința este imposibil de închis din interior, fără o abordare filozofică. Știința are numeroase limite, iar filozofia, printre altele, are sarcina și instrumentele de a demarca și explica aceste limite. Filozofia, așadar, nu rezolvă problemele insolvabile ale științei, ci le poate pune în contextul potrivit; expunerea limitelor de netrecut reprezintă un astfel de context.

În această carte, care are la bază idei publicate pe site-ul menționat de-a lungul câtorva ani, vorbesc, în principal, despre limitele minții umane și ale științei, precum și despre legătura dintre cele două, adică despre cum limitele minții stabilesc limite de nedepășit pentru cercetarea științifică și, finalmente, pentru cunoașterea umană. Aceasta nu este nici o carte de filozofie, nici o carte de știință și în niciun caz una de filozofie a științei; este, mai degrabă, o încercare de analizare a limitelor științei pornind de la limitele gândirii.

Limitele minții, așa cum sunt prezentate acestea aici, nu sunt noutăți în istoria gândirii, desigur, fiind abordate de gânditori de marcă de-a  lungul istoriei, precum Aristotel sau Kant, pe care-i voi menționa în câteva rânduri pe cuprinsul lucrării. Ce cred că a fost abordat insuficient încă este modul în care aceste limite determină conținutul a ceea ce putem ști, reportându-ne la teoriile științifice moderne.

Dacă unele dintre ideile din carte sunt reflectate de unii autori mai vechi sau moderni, altele, din câte cunosc, sunt noi. Rămâne ca cititorii să decidă dacă ele sunt de luat în seamă.

Cartea, deși are ca punct de plecare o serie de articole publicate pe site, are o viață independentă. Multe puncte de vedere exprimate în articole ușor modificate, iar unele complet schimbate. Procesul de recitire, analizare și armonizare a diverselor idei exprimate de-a lungul timpului a impus o asemenea reformulare, uneori radicală, a celor gândite și scrise anterior.

Cei cărora, la lectura celor abia menționate, li s-a declanșat un reflex al scepticismului, pot sta liniștiți: ideile nu vin să combată teoriile științifice actuale. Nu voi încerca să arăt că relativitatea generală a lui Einstein este greșită ori că mecanica cuantică este incompletă, deși în mod cert ambele teorii au propriile dificultăți interne, aspecte insuficient dezvoltate și zone în care nu se pot aplica .

Scopul cărții este așadar acela de a arăta cum anumite limite ale minții umane stabilesc limite de nedepășit științei și înțelegerii lumii.

Cartea constă din 20 de capitole. În prima parte a acesteia vorbesc despre limitele minții umane și consecințele acestor limite asupra cunoașterii.

Ulterior încerc să explic de ce conceptul de realitate obiectivă, în sensul de realitate ultimă a naturii, independentă de orice observator, este lipsit de sens și că nici măcar o ființă atotputernică precum Dumnezeu nu ar putea avea acces la acest tip de cunoaștere.

Ipoteza conform căreia am putea trăi într-o simulare pe un computer a unei civilizații avansate este expusă pe scurt, argumentând că limitele minții nu ne permit să stabilim cu certitudine că nu trăim într-o astfel de simulare, oricât de necredibilă ar părea această ipoteză.

Natura timpului și a spațiului, deși aparent evidente în viața de zi cu zi, este profund problematică la o analiză atentă, atât pentru filozofi, cât și pentru oamenii de știință. În acest context susțin că este posibil ca timpul, deși un concept util, să nu existe în mecanismul universului ca o componentă fundamentală a acestuia, ci să fie o consecință a dinamicii materiei și energiei. Apoi explic de ce este imposibil să prevezi viitorul și ce ar însemna dacă așa ceva ar fi posibil.

În capitolul dedicat agnosticismului arăt de ce cred că agnosticismul este singura abordarea decentă în raport cu ideea de divinitate și cu marile întrebări fără răspuns ale omenirii. Iar pentru că menționez de mai multe ori ideea de divinitate, în continuare prezint o scurtă analiză a argumentului ontologic al lui Kurt Gödel, în care celebrul logician s-a străduit să demonstreze nici mai mult, nici mai puțin decât existența lui Dumnezeu.

Două capitole sunt dedicate unei analize personale a conștiinței și a liberului-arbitru. În esență, luând în calcul limitele minții umane și mecanismul cunoscut al modului în care explicăm, în genere, lucrurile, susțin că liberul-arbitru reprezintă o problemă insolubilă, incapacitatea de a lămuri vreodată acest mister ținând de modul în care funcționează mintea umană.

În următoarele capitole vorbesc despre specificitatea minții umane și despre dificultățile cu privire la orice încercare de a duplica mintea umană într-un robot sau de a transfera conștiința umană pe un calculator.

Urmează un capitol în care, pornind de la specificitatea minții umane, încerc să arăt dificultățile comunicării cu o specie extraterestră.
În fine, în ultimele capitole ale cărții vorbesc despre de ce este utilă știința în viața de zi cu zi, precum și despre rolul filozofiei în completarea și delimitarea științei.

Cunoașterea limitelor fundamentale ale minții umane stabilește limite ale cercetării, ale teoriilor științifice și, în final, cum am mai spus, ale cunoașterii umane. Dar înțelegerea acestor limite nu are nici pe departe un rol distructiv, căci oricum ce nu se poate înțelege nu poate face obiectul niciunui progres real, ci, dimpotrivă, pune într-un context solid cunoașterea științifică, clarificându-ne asupra a ceea ce putem și nu putem ști.



Cartea poate fi descărcată:
  în format pdf (clic aici)
 → în format epub (clic aici)
• Poate fi citită pe Google Books aici
• Poate fi descărcată de pe Scribd (tot gratuit, fără a fi nevoie de plata unui abonament).

Dacă identificați greșeli de orice fel în textul cărții (de scriere, date greșite etc.), nu ezitați să ni le semnalați printr-un comentariu sau un e-mail.

• Notă: pe 15.08.2023 a fost publicată versiunea a 2-a a cărții, care include mici corecturi și adăugiri. Mulțumesc celor care au avut răbdarea de a citi cu atenție cartea și mi-au transmis sugestiile de corectură.

Deși cartea este gratuită, oricând puteți susține site-ul cu o donație 


Dacă găsești site-ul util, ne poți ajuta cu o DONAȚIE

 

Write comments...
symbols left.
Ești vizitator ( Sign Up ? )
ori postează ca „vizitator”
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    Catalib · 1 years ago
    Felicitari pentru carte! Nu am apucat sa citesc inca.
  • This commment is unpublished.
    InCert · 1 years ago
    Minunata surpriza, abia astept sa o citesc !
  • This commment is unpublished.
    Nelu · 1 years ago
    O ști omul ceea ce nu știe, dar muuult mai mult nu știe ceea ce nu știe.

    Cînd vorbim de paradox, înseamnă că unele din cunoștințe sînt eronate sau incomplete.

    Un adevărat om de știință, nu ar trebuii să aibă tangență cu dogme, credințe și minuni.

    „adică despre cum limitele minții stabilesc limite de nedepășit pentru cercetarea științifică și, finalmente, pentru cunoașterea umană” N-am înțeles! Poate ați vrut să ziceți: Mințile de acuma au o limită, care mîine va fi mai sus, iar poimîine și mai sus.

    Întrebările fără răspuns ale omenirii, mai pot aștepta. Întrebările cu răspunsuri greșite, sînt marile probleme ce încurcă ițele științei.

    Problema la oamenii de știință e că lucrează cu concepte, pe ici pe colo, dar dă iama în preconcepte, ca apoi să se încurce în știință.

    Dacă aș fi om de știință, nu mi-aș bate capul cu: Cît de mare e universul, cînd a început totul și cînd se va sfîrși totul. Nici extratereștrii ăia care se zbenguie prin galaxie nu știu. Noi, vrem să știm!?

    Daaa, pe creator cine l-a creat?

    „universul a fost creat în mod spontan din nimic, în conformitate cu legile fizicii” și se întreba: „ce rol are Dumnezeu?” Dacă această concepție ar fi transferată în Biblie, era la punctul unu la „Facerea Lumii”.

    Energia nu e un constituent al universului, nu e o existență în sine. Energia e o stare, manifestare a unui constituent al universului, al naturii.

    În oamenii de știință ce promovează actualele teorii despre univers, io văd un fel de patriarhi fără patrafir ce ne predică dogme și credințe.

    Pînă mai ieri, nici atomul nu era făcut din mai multe componente. Azi se zice că fotonul și electronul. Mîine va fi ceva mai micuț...

    Cel mai ușor de înțeles fenomen din univers e : gravitația. Gravitația n-are tangență cu spațiul, nici cît rața cu chiloții. Gravitația n-are tangență nici cu timpul, tot ca rața cu chiloții.

    „Putem gândi lipsa spațiului?” Cînd stai la înghesuială, poți să zici de lipsa spațiului. Spațiu e ceva nedefinit, nemăsurat. Cînd zicerm de un metru cub, avem spațiu definit, măsurat. La fel putem spune și despre timp.

    „ Dar tot cespune Einstein, în fapt, este că spațiul nu există ca un lucru, ci este doar o consecință (o caracteristică) a existenței materiei și energiei, deci o consecință a câmpului gravitațional generat de acestea.” Cam irațional! Materia e o cauză a gravitației nu o făcătoare de gravitație. Mă refer la materia formată din atomi ( planete, stele etc). Spațiul și materia nu se influențează reciproc, deloc. Un spațiu de un metru cub, e un metru cub și în punctul de zero gravitație dintre două sau mai multe corpuri cerești și în centrul unei găuri negre.

    „Încep prin a spune, din nou, ceva scandalos: cred că extratereștrii există” Domnia voastră crede că e scandalos! Eu nu cred! La multe observații neexplicabile în alt mod decît ca artefacte controlate de ființe inteligente de oricine extraterestră, „experimentate” de aviatori și cunoscători ai tehnologiilor terestre, etc; mi-e greu să cred că toți au fost fabulatori sau găimăciți.
  • This commment is unpublished.
    Dan Costea · 1 years ago
    Felicitări și mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut pentru noi (site-ul, articolele  și cartea).
  • This commment is unpublished.
    Victor · 1 years ago
    Exact și adevărat: “mi-e greu să cred că toți au fost fabulatori sau găimăciți.”!
  • This commment is unpublished.
    ionadrian · 1 years ago
    FELICITARI dle Iosif A.! Pentru un astfel de titlu si o astfel de prefata vazute adineaori de mine.  
     Inainte de a citi integral si textul dvs.,voi face niste observatii dorind sa nu fiu influentat decat de cele deja citite.
    Voi reveni mai intai cu respectivele observatii(linkul de aici este alias "atanasu" de pe "Forumul scientia" unde am poblicat niste opusuri originale dupa ce am schimbat si acolo nickul initial cu care am intrat pe acel forum, primul fiind cenzurat cred ca de un moderator benevol sau platit(nu stiu asta)  numit "electron" care mai nou a isparut fara sa fie exclous (eu regretandu-l de fapt).Vor urma curand si observatiile!
  • This commment is unpublished.
    ionadrian · 11 months ago
    Wittgenstein nu are dreptate pentruca la granita dintre imanent,  dintre lumea nostra duala(Multimea A), cognoscibila si rationabila in care unul din numere este in mod obligatoriu zero(spune Ion Nicolescu rezolvand  astfel inconsecventa  lui Peano) si multimea transcendentei, multimea nonA, spcificand ca multime A reunita cu non A formeaza multimea Totului existential.
    Desigur ca in interioul domeniului A sunt subdomenii cognosibile la infinit cum este si A, respectiv  Ai cu granite Gi in cadrul multimii A carora li se poate aplica granita Gi de tip Wittgensteinin .
    De aceea dle Iosif Asturian va dau dreptate cand spuneti cu convingere: "
     
  • This commment is unpublished.
    ionadrian · 11 months ago
    Cap 6-Idealism subiectiv si cred  in acest sens merita citita o nuvela fantastica cu o realitate in vis su poate invers . Nuvela le va deosebi disrugand una d in ele, o solutie care nu prea ne bucura dar alta nu avem :)
  • This commment is unpublished.
    ionadrian · 11 months ago
    Cap 7 si * Timpul si Spatiul :Natura nu stie ca exsita in timp si spatiu. Omul avan mmori i atiune a introus notiuna de timp si notiune de patiu pentru a descrie simultaneitatea  
    Autorul intreaba: timp?
    "Este de imaginat că ar fi posibil așa ceva, pentru ființe cu un aparat cognitiv diferit. O minte complet diferită ar putea înțelege lumea în mod diferit, iar conceptul de timp
    să nu fie unul necesar și obligatoriu aplicabil evoluției lucrurilor din univers" Ce am pus intre ghilimele sunt propozitii corecte lingvistic dar lipsite de sens si daca scriam zobar, zozir zomer era tot aia 
    Similar este si cu intrebarea sau presupunrea : "extratrestrii poate au o altfel de ratiune" este Iipsita de sens pentruca nu pot intui o ratiune lipsita de legile ei identitatea si noncontraictia, si desigur si ratiunea suficienta. 
  • This commment is unpublished.
    ionadrian · 11 months ago
     Erata :Omul avand memorie si ratiune a introus notiunea de timp si notiunea de patiu pentru a descrie simultaneitatea  
  • This commment is unpublished.
    ionadrian · 11 months ago
    Spatiu este ex patio adica tot ce este in exteriorul patioului. Destept si adanc popor romanii stramosi si ai nostrii.