Ce se întâmplă în mintea ta chiar în acest moment? Probabil că este vorba despre percepția vizuală a acestor cuvinte din fața ta. Poate că poţi auzi sunetul traficului din depărtare sau plânsul unui copil din apartamentul vecin. Poate că te simţi puţin obosit şi distras, străduindu-te să te concentrezi asupra cuvintelor de pe această pagină. Sau poate că eşti încântat de perspectiva unei lecturi interesante.

Petrece un moment gândindu-te la ce înseamnă să fii tu în această clipă. Asta este ce se petrece în mintea ta. Dar chiar este așa? Există și altă versiune a acestei povești.

Creierul uman este format din 86 de miliarde de neuroni, fiecare neuron fiind conectat la alţi 10.000 de neuroni, producând astfel trilioane de conexiuni. Un neuron comunică cu un alt neuron vecin prin transformarea unui semnal electric într-un semnal chimic (un neurotransmițător), care trece apoi prin spaţiul dintre neuroni (sinapsă) pentru a se cupla la un receptor din neuronul vecin, înainte de a fi convertit din nou într-un semnal electric. Prin intermediul acestor elemente constituente fundamentale se formează uriașe rețele electrochimice.


În timp ce toată mulțimea folosește salutul nazist, o persoană refuză să salute

Au fost și există nenumărate exemple de regimuri politice monstruoase. Și mulți se întreabă de ce oamenii nu s-au ridicat sau nu se ridică împotriva unor tirani abjecți. Unii dintre noi ne grăbim să-i judecăm pe cei care se conformează regulilor unor regimuri tiranice, catalogându-i pe aceștia ca fiind „spălați pe creier”, psihopați sau cel puțin inferiori din punct de vedere moral.

Ne place să credem că noi am fi altfel, dar care este probabilitatea ca tu să fii un erou rebel, refuzând să fii complice în menținerea sau chiar susținerea unui sistem represiv? Iată ce spune știința despre acest subiect.

Critica e unul dintre cei patru călăreți ai apocalipsei, după cum numește John Gottman tiparele ce prevestesc divorțul într-un cuplu cu o acuratețe de 90%. Primul e critica revărsată metodic precum picătura chinezească. De aici, relația tinde să alunece pe un tobogan marcat de alte trei tipare negative: defensiva (se apără), zidirea (refuză comunicarea) și disprețul.

 

Pacea sau liniștea Zen? E imposibilă. Creierul nu permite pacea minții pe termen lung. Cu antrenament îndelungat și metodic, unii oameni se pot descurca ceva mai ușor cu stările mentale. Dar asta-i tot. Nu există o realitate fizică pentru pacea Zen. Doar poezie.

Omenirea pare obsedată de fericire (printre altele). Fericirea a fost legată și de pacea minții, și de emoțiile pozitive. Dar o fi utilă această obsesie? Aduce ea beneficii? În acest articol voi întoarce pe dos fericirea. Voi chema în sprijinul meu doi inși instruiți și antrenați la un nivel de excelență în psihologie științifică, Todd Kashdan și Robert Biswas-Diener.

De ce sunt oamenii, cel mai adesea, nefericiți? Răspunsul e unul îngrozitor de simplu. Se află în biologia creierului uman. Arhitectura lui nu permite stări de fericire durabile și nici măcar de mulțumire pe termen lung. Poate, cel mult, evoca stări trecătoare și, de multe ori, cu consecințe dureroase. Mă gândesc la cazul adicțiilor. Creierul permite doar fericire sau mulțumire pe moment. Nu are structuri/circuite care să permită ca omul să fie fericit.

Natura vieţii umane presupune nenumărate momente în care facem predicţii despre cum ne vom simţi în anumite circumstanţe. Cât de fericiţi vom fi dacă vom lua bacalaureatul, dacă intrăm la facultatea dorită, dacă vom obţine slujba dorită ori dacă vom câştiga la loto? Cât de nefericiţi vom fi dacă vom divorţa ori dacă vacanţa planificată cu grijă vreme de mai  multe luni se va dovedi un eşec?

Oamenii, în genere, au mari dificultăţi în a prezice intensitatea şi durata emoţiilor lor viitoare. Iar uneori chiar şi natura emoţiilor. De exemplu, întrebate cum ar reacţiona dacă pe timpul unui interviu de angajare ar primi întrebări ce ar reprezenta hărţuire sexuală, majoritatea femeilor din studiu au spus că vor simţi mânie. Când au fost puse în această situaţie, în fapt au realizat că au simţit frică.

 

O echipă de cercetători americani şi elvețieni au efectuat o evaluare a onestităţii civice la scară largă, incluzând 355 de oraşe din 40 de ţări. Aceştia au ''pierdut'' 17.303 portofele, cu sau fără bani în ele, în diverse spaţii publice, urmărind să observe ce vor face angajaţi ai unor instituţii publice care au fost informaţi de găsirea lor şi au fost rugaţi să le returneze.

Tendinţa constatată de cercetători a fost ca portofelele cu bani să fie returnate "posesorilor" într-un procent mai mare decât cele fără bani. Această constatare ar putea fi justificată printr-o combinaţie de altruism şi aversiune de a fi văzut drept hoţ.

Economişti şi simpli cetăţeni din SUA au fost întrebaţi, înainte de experiment, să estimeze rata de returnare a portofelelor. Rezultatele comparative (predicţii, rezultate reale) le puteţi vedea în ultima parte a articolului.

 

Ce vedeţi în imaginea de mai sus? Nu înţelegeţi mare lucru, nu? Deşi creierul tău procesează petele de culoare şi liniile din imagine, deşi încearcă să identifice ceva în trecutul tău care să dea sens amestecului e alb şi negru de pe ecran, nu identifică nimic cu sens. Dacă daţi clic AICI, o să vedeţi imaginea originală din care  a fost creată cea de deasupra. Când o să reveniţi la imaginea iniţială, creierul o să ştie cum să o înţeleagă.

 

În lume au loc multiple atacuri, executate de așa-numiți lupi singuratici, care au ca rezultat uciderea, fără discriminare de multe ori, de copii, adolescenți, adulți, bătrâni. Astfel de crime sunt greu de înțeles, pentru că sunt uciși oameni, fără a exista vreo legătură directă între ei și atacatori, ori, dacă există o legătură între ei, nu e clar ce a justificat crima în masă. Sunt uciși la întâmplare colegi de clasă și profesori, tineri care participă la un festival ori, pur și simplu, oameni de pe stradă.  Ce e în mintea unui astfel de criminal? Cum e posibil ca o ființă umană se ia decizia să-și ucidă semeni, fără a avea o motivație care să-i lege în mod direct de victime?

Psihologia este în criză, pe fondul descoperirii imposibilității replicării a multiple studii în ultimii ani. Cu toate acestea psihologia stă pe "picioare" solide, iar o bună parte din cunoştinţele obţinute cu privire la natura umană sunt reproductibile în cadrul experimentelor. Psihologia a făcut în mod definitiv trecerea de la un domeniu al cunoaşterii bazat pe opinii personale la aplicarea metodei ştiinţifice. Iată 5 concepte din psihologie care rezistă scrutării cercetătorilor.

 

Avem tendinţa să credem că ceilalţi sunt ca noi. Dar comportamentul nostru este definit de motivaţii intrinseci, care de multe ori sunt diferite. Oamenii sunt definiţi din punct de vedere motivaţional prin 16 dorinţe fundamentale, care se traduc în experienţe subiective ce iau forma unor obiective ori nevoi. De exemplu motivaţia fundamentală numită „acceptare” are obiectivul de a evita eşecul şi critica/respingere, pentru că este intrinsec valorizată acceptarea. Nu toţi avem o componentă puternică a acestei motivaţii, iar tăria acestei motivaţii ne face diferiţi în comportamentul social. Dorinţele fundamentale au o puternică componentă genetică şi sunt prezente pe tot parcursul vieţii cu modificări minore.


Clădirea Operei din Sidney, Australia

Atunci când ni se spune că a început construcţia unei autostrăzi şi va dura x ani, tendinţa noastră este să credem că lucrurile chiar vor sta astfel. Ok, bine, poate nu întotdeauna, dată fiind istoria recentă, dar, oricum, un pic de optimism tot simţim. Ne dorim să credem că lucrurile vor sta aşa cum au fost anunţate. Apoi, dezastru, trece termenul limită, la care autostrada ar fi trebuit să fie dată în folosinţă, iar lucrările sunt tot în toi. Tendinţa este să credem că de vină este lenea ori alte interese ale constructorului. Dar de multe ori este vorba, pur şi simplu, de o eroare la care suntem predispuşi, noi oamenii, numită eroarea planificării.

Sunt mulți oameni, dintre care unii sunt psihologi, care cred că pot alege la ce să se gândească (și la ce nu!) și ce emoție să simtă. E adevărată sau falsă această teorie populară? Ca să facem o verificare, îți propun un mic exercițiu. Închide ochii și imaginează-te pe o plajă însorită, privind cerul azuriu și marea de un verzuliu limpede. Ai această imagine în minte? Bine, adu-ți în minte imaginea unei girafe. A dispărut imaginea cu plaja? Acuma, călătorește cu mintea în casa unui prieten. Ai ajuns? Bravo! Bine, nu uita să revii ”aici și acum”.

Teoria psihologică populară poate fi formulată așa: o persoană minte atunci când evită privirea, își frământă mâinile și se foiește pe scaun. Dead wrong! Aproape toată lumea, din Algeria în Argentina, din Germania până în Pakistan sau Paraguay, crede în această populară teorie.

Cercetătorii au petrecut sute de ore privind la filmulețe cu mincinoși și onești. La fiecare vizualizare urmăreau comportamente specifice, cum ar fi un surâs, o clipire, o mișcare a mâinii, ca să distingă între manifestările asociate minciunii sau onestității. De fiecare dată când detectau comportamentul țintă, apăsau un buton și computerul înregistra răspunsul. Analizele ulterioare au permis compararea comportamentelor asociate cu minciuna ori adevărul până în cele mai fine detalii. Rezultatele sunt clare și nu susțin tertipurile din acel serial celebru, ”Lie to me”.

Cum reacționezi, de regulă, la șefisme? Am bănuiala că știi ce fel de comportamente am în minte când scriu cuvântul ”șefism”. Evident, vine de la șef, adică o persoană care ocupă o poziție superioară într-o oarecare ierarhie. Se cheamă că are autoritate formală (derivată din organigramă) asupra celor aflați pe treapta inferioară din ierarhie. Celor mai mulți li se urcă la cap șefia din momentul în care sunt promovați. Numirea în sine, șefia, poate duce la șefisme acolo unde există și un mediu care favorizează asta. Fără să existe o contra-reacție puternică de grup la șefismele unui lider, atunci ele vor intra pe o spirală ascendentă, devenind un leadership ticălos.

Psihoterapia e remarcabil de eficientă. Oricare psihoterapie? Și de la această inocentă întrebare aprindem fitilul. Studenții bine pregătiți cunosc controversa cu pasărea Dodo1. Poate nu contează atât de mult această întrebare, cât o alta. Cât contează personalitatea terapeutului?

În 2005, Scott Peterson a fost condamnat pentru uciderea soției sale și a copilului său nenăscut. Imediat după ce a fost condamnat la moarte, el a primit o propunere de căsătorie, iar a doua zi s-au primit peste 30 de apeluri telefonice de la femei care solicitau adresa lui de corespondență, precum și scrisori de la femei care îşi mărturiseau dragostea pentru el.

Frica este, probabil, la fel de veche ca și viața. Este adânc înrădăcinată în organismele vii care au supraviețuit dispariției în miliarde de ani de evoluție. Rădăcinile sale sunt fixate adânc în "psihologia" noastră, fiind una dintre cele mai intime emoţii.

Pericolul și războiul sunt la fel de vechi ca și istoria omenirii, la fel și politica și religia. Demagogii au folosit întotdeauna teama pentru intimidarea subordonaților sau a dușmanilor și pentru controlul membrilor tribului. Frica este un instrument foarte puternic care poate bloca logica oamenilor și care poate schimba comportamentul.

 

Am fost întrebat ce cred despre oamenii care produc știri false și dacă aceste știri pot fi recunoscute. Cum consider că e un subiect important, iată o serie de criterii extrase din propriile observații (dar și ale altora), cu ajutorul cărora poți recunoaște cu ușurință știrile și informațiile false atât din textele online, cât și din emisiunile televizate.

Trăiești uneori cu impresia că oamenii stau cu ochii pe tine, că te urmăresc? Nu în termeni paranoici. Mă gândesc la situații publice, în grupuri cu ai căror membri te cunoști sau nu, dar simți o oarecare preocupare, de parcă ceilalți sunt ochii pe tine. Se cheamă, în literatura empirică, efectul reflectorului. Supraestimăm măsura în care credem că suntem în atenția altor oameni. Seamănă cu scena pe care actorul se află în fața audienței sub lumina puternică a reflectoarelor.


 


Sprijiniţi-ne cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro