Dacă nu ne gândim serios la întrebare, pare că lucrurile sunt clare în ce privește emoțiile. Știm ce sunt, pentru că le experimentăm zilnic. Dar lucrurile nu sunt însă nici foarte clare și nici foarte simple (motivul pentru are nu sunt foarte clare...). De pildă, este „surpriza” o emoție? Dacă da, de ce? Dacă nu, de ce?

Acest „de ce” este esențial, pentru că arată nevoia unei teorii a emoțiilor, care să permită ulterior definirea acestora. Având o definiție, putem stabili ulterior ce este și nu este o emoție.

Luna trecută mai mult de 100 de milioane de oameni s-au uitat la Squid Game, sângerosul serial de pe Netflix. Dacă violența de pe ecran este dăunătoare sau nu pentru noi a făcut obiectul unor studii extinse. Consensul este că poate avea efecte negative. Dar întrebarea de ce ne place să privim violența a primit mult mai puțină atenție.

Moartea, sângele și violența au atras mereu mulțimea. Vechii romani se adunau să vadă carnagii pe Colosseum. În secolele care au urmat execuțiile publice au constituit mari atracții. În epoca modernă, regizorul de film Quentin Tarantino este de părere că: „În filme violența este tare. Îmi place”. Se pare că mulți dintre noi suntem de aceeași părere. Un studiu despre filmele cu încasări mari a descoperit că 90% dintre ele conțin cel puțin un fragment în care personajul principal a fost implicat într-un act de violență. În mod similar, majoritatea americanilor savurează filmele de groază și văd astfel de filme de câteva ori pe an.

Acesta e un articol pentru aceia dintre noi terorizați de bunul-simț. Cine nu are în echiparea proprie niște idei-forță sau cogniții/credințe de esență? Ele intră la narațiunea despre sine. Potrivit acesteia, cineva ar putea să creadă, spre exemplu, că e o persoană isteață foc. Ba chiar, și e o diferență, nu doar să creadă, ci să fie identificată cu această convingere (she has a core belief, m-ar englezi un cognitivist de la uzina cognitivă de terapeuți).

 

Acest articol a fost generat de o întrebare (cea din titlul acestui articol) de pe Twitter. M-am gândit un pic la subiect, dar cum au ieșit mai multe cuvinte decât îți permite Twitter-ul să pui într-un număr rezonabil de mesaje, am zis că e mai bine să le adun într-un articol.

Întrebarea reflectă „înțelepciunea populară” și are, prin urmare, un nivel de imprecizie destul de ridicat, pentru că nu este clar la ce se referă „inteligența”. Dar acesta este meritul „înțelepciunii populare”, nu? Și anume faptul că încapsulează în cuvinte puține o experiență îndelungată a multora. Sigur, înțelepciunea populară nu trebuie să fie mereu „corectă”, dar trebuie să fi pornit de la ceva real :)

În vechime, să învingi plictiseala arăta tăria de caracter a celor excepționali. Să fii cu tine însuți nu a fost niciodată ușor. Dar astăzi, într-o lume plină de distracții, ce mai este distractiv? Mulți dintre noi găsesc chiar și perioade scurte, de maximum 15 minute, insuportabile fără un mijloc de distracție la îndemână. Chiar și șocurile electrice sunt preferabile companiei propriilor gânduri...

 

Da, sună ca un titlu de articol dintr-o revistă de popularizare a psihologiei. Dar după o sută de ani de studiu a naturii umane psihologii au învățat câteva lucruri despre noi. Printre altele, care sunt cele mai importante trăsături de personalitate și cum să le identificăm.

Psihologia este văzută ca știința care se ocupă de om, mai precis de mintea (cum gândim?), sentimentele (cum simțim?) și comportamentul omului (de ce facem ce facem?). Ideile și metodele celor din acest domeniu au variat enorm, iar multe dintre teoriile de succes acum câteva zeci de ani sunt astăzi doar note de subsol ori parte din cărțile de istorie ale acestui domeniu. Iată cam ce-am aflat despre noi în ultimii 100 de ani.

Deși există trăsături comune, există diferențe clare între un sociopat, psihopat și un narcisist.

 

În psihologia evoluționistă, acei inși care exploatează și profită de resursele comunității, fără să ofere înapoi (sau oferă prea puțin), sunt numiți free-riders sau prădători.

Omul refuză durerea, frustrarea sau supărarea; de altfel, orice emoție negativă. El refuză în loc să accepte, să le permită să fie, să coabiteze cu ele.

În secolul XVII un filozof englez pe nume William Molyneux, a cărui soție era oarbă, și-a pus o întrebare simplă: poate un om născut orb, care devine capabil să vadă la un moment dat, să identifice pe baza datelor simțului tactil din memoria sa un cub și o sferă, atunci când le vede pentru prima dată?

În 1975 un doctor cardiolog de la Harvard, Herbert Benson (n. 1935) a scris o carte, împreună cu Miriam Z. Klipper: „The Relaxation Response” (Răspunsul de relaxare), în care a propus o tehnică de relaxare preluată în timp în mai multe domenii, inclusiv cel medical. Benson spune că nu a avut pretenția că vorbește despre o inovația a lui, ci despre o tehnică veche, experimentată de om de-a lungul a multiple generații. Benson a ajuns la tehnica sa de relaxare, prezentată sub forma unei proceduri mai jos, după ce a testat o serie de adepți ai unui curent numit „meditația transcendentală”, observând că aceștia, în meditație, își puteau scădea în câteva minute anumiți parametri metabolici. Studii suplimentare au arătat că meditația poate scădea presiunea arterială după doar câteva săptămâni de practică.

Da, titlul pare pompos. Cine nu știe să gândească? Toți știm, doar cu asta ne ocupăm în fiecare zi, nu? Poate părea surprinzător, dar abilitatea de a gândi independent și matur nu este una care se deprinde prin simpla viețuire, de simpla trecere prin viață, ci este nevoie de pregătire. Mintea are nevoie să se înțeleagă pe sine, să înțeleagă cum funcționează pentru a fi în măsură să funcționeze corect.

Un studiu publicat în urmă cu câteva luni, care a inclus 495 de persoane care au admis că au fost implicați în acte de infidelitate față de partenerii de viață, a analizat motivele și efectele infidelității de cuplu. Subiectul este unul complex, cu o motivație diversă și cu unele consecințe surprinzătoare, după cum veți observa mai jos.

Cercetătorii au identificat legături relevante între motivație și modul în care s-a derulat aventura (actul infidelității). Atunci când motivele țineau de viața de cuplu (de exemplu, furia față de partener, lipsa de iubire), aventurile au ținut mai mult, întâlnirile au au fost mai multe în locuri publice, iar relația de bază s-a destrămat. Atunci când însă motivele nu țineau de viața de cuplu (de exemplu, pe fond de stres), aventurile au fost mai scurte, acestea au fost dezvăluite partenerilor în procent mult mai mic, iar destrămarea relației de bază a avut loc în mai puține cazuri.

 

Cărțile de psihologie sunt complicate. Rareori poți găsi ceva util, de pus în practică de-a doua zi. Iată o serie de mici trucuri extrase din experiența mai multor oameni - pe care le poți utiliza, dacă le găsești utile, chiar de mâine. Dacă găsești vreunul folositor, nu uita să ne spui :)

Dacă prezinți ceva în fața unui auditoriu și chiar vreți să primești întrebări la final, nu întreba „Are cineva întrebări?”, abordare standard care de multe ori atrage doar o... lungă tăcere, ci „Care sunt întrebările dvoastră?”.

Ce se întâmplă în mintea ta chiar în acest moment? Probabil că este vorba despre percepția vizuală a acestor cuvinte din fața ta. Poate că poţi auzi sunetul traficului din depărtare sau plânsul unui copil din apartamentul vecin. Poate că te simţi puţin obosit şi distras, străduindu-te să te concentrezi asupra cuvintelor de pe această pagină. Sau poate că eşti încântat de perspectiva unei lecturi interesante.

Petrece un moment gândindu-te la ce înseamnă să fii tu în această clipă. Asta este ce se petrece în mintea ta. Dar chiar este așa? Există și altă versiune a acestei povești.

Creierul uman este format din 86 de miliarde de neuroni, fiecare neuron fiind conectat la alţi 10.000 de neuroni, producând astfel trilioane de conexiuni. Un neuron comunică cu un alt neuron vecin prin transformarea unui semnal electric într-un semnal chimic (un neurotransmițător), care trece apoi prin spaţiul dintre neuroni (sinapsă) pentru a se cupla la un receptor din neuronul vecin, înainte de a fi convertit din nou într-un semnal electric. Prin intermediul acestor elemente constituente fundamentale se formează uriașe rețele electrochimice.


În timp ce toată mulțimea folosește salutul nazist, o persoană refuză să salute

Au fost și există nenumărate exemple de regimuri politice monstruoase. Și mulți se întreabă de ce oamenii nu s-au ridicat sau nu se ridică împotriva unor tirani abjecți. Unii dintre noi ne grăbim să-i judecăm pe cei care se conformează regulilor unor regimuri tiranice, catalogându-i pe aceștia ca fiind „spălați pe creier”, psihopați sau cel puțin inferiori din punct de vedere moral.

Ne place să credem că noi am fi altfel, dar care este probabilitatea ca tu să fii un erou rebel, refuzând să fii complice în menținerea sau chiar susținerea unui sistem represiv? Iată ce spune știința despre acest subiect.

Critica e unul dintre cei patru călăreți ai apocalipsei, după cum numește John Gottman tiparele ce prevestesc divorțul într-un cuplu cu o acuratețe de 90%. Primul e critica revărsată metodic precum picătura chinezească. De aici, relația tinde să alunece pe un tobogan marcat de alte trei tipare negative: defensiva (se apără), zidirea (refuză comunicarea) și disprețul.


 



Dacă găsești util site-ul, ne poți ajuta cu o donație!
Donează
prin PayPal ori
Patron


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro