Spune-ți opinia!

E o întrebare interesantă, nu? Pentru că, literalmente, apa nu are niciun gust. Este, dacă vreți, baza de la care pleacă toate gusturile. Dar dacă adăugați ceva în apă, atunci, cel mai probabil, apa va avea gust, gust care poate fi bun, ca atunci când adaugi un sirop de muguri de brad, sau rău, ca atunci când adaugi aspirină pisată.

Spune-ți opinia!

1. Cum îi „explici” unui robot ce înseamnă „sărat” sau „dulce”?

Încearcă întâi să descrii în cuvinte senzația de sărat pentru un semen de-al tău care nu a avut acces niciodată la sare. Ce spui? Nu prea ai ce, nu? Nu există cuvinte care să descrie ce simți, dacă cel cu care vorbești nu știe deja acest lucru.

Să revenim la robot acum. Cum faci să-l înveți ce înseamnă sărat ori dulce? Îi dai să pună pe senzorul lui sare ori zahăr, nu? Și? Ce legătură să fie cu senzația de sărat pe care o simți tu atunci când pui sare în gură?

Spune-ți opinia!

Cea mai mare parte a activității minții noastre se desfășoară ascuns, în background, fără acces conștient, fără înțelegerea motivațiilor originare. Nu știm (experimentăm) cum sunt create percepțiile noastre, nu știm (experimentăm) cum sunt generate gândurile (și varianta materializată, vorbirea), nu avem acces la mecanismul de identificare a amintirilor, la procesul de control al musculaturii șamd.

Spune-ți opinia!

 
Ce e în neregulă cu imaginea de mai sus?

Ne place să credem că suntem ființe raționale, că ne înțelegem deciziile, iar acestea sunt bazate pe rațiune. Dar această abordare intră în contradicție cu studiile existente și cu simple observații ale comportamentului nostru în societate.

Să luăm câteva exemple la îndemână...

Spune-ți opinia!

Ideile există în mintea noastră. Nu sunt de aceeași natură cu o piatră ori un lup. Iar aceste idei iau forme diverse, chiar și când vorbim despre același lucru, transformând subiectul discuției, dându-i forme, structuri și semnificații diferite. Ideile pe care le avem, de multe ori, ne stabilesc marginile lumii în care trăim.

Spune-ți opinia!

Mai toată lumea crede că știe cum funcționează manipularea și persuasiunea. Sigur, aplicate altora. Doar că în viața reală constați că lucrurile nu mai sunt așa de simple, pentru nu putem convinge un copil de 6 ani să mănânce ciorbă sau un coleg de serviciu să ne ajute într-o sarcină banală.

Oricât de convingător ar fi un discurs despre viața de după moarte, despre Raiul care-i așteaptă pe cei drepți, nu s-au găsit mulți care chiar să creadă asta, pentru că altfel s-ar fi sinucis, să ajungă mai degrabă acolo.

Spune-ți opinia!

Dacă Iisus Hristos ar fi trăit până astăzi și ar fi câștigat câte 1 milion RON / zi în fiecare zi a vieții lui, astăzi nu ar fi fost mai bogat decât Jeff Bezos.

În mod clar nu lipsa Internetului făcea ca atât de mulți dintre noi să fie ignoranți...

Sunt puțini care să nu-și dea seama că a uita este imposibil de planificat. În fapt, cu cât vrei mai mult să uiți ceva, cu atât amintirea devine mai durabilă. Cu toate acestea, nu ne putem abține să nu ne supărăm pe cei care uită. De ce-au uitat? Cum e posibil să fi uitat?

1 comentariu

 

În (aproape) fiecare zi înveți câte ceva nou. În funcție de cât de curios și ambițios ești, probabil că de multe ori afli lucruri care îți completează informațiile fundamentale despre univers, lumea înconjurătoare ori despre om, în complexitatea lui.

Dar ce faci dacă te întâlnești într-o bună zi cu un extraterestru? Îți apare în față și te invită la vorbă. Nu ai ce să faci, trebuie să vorbești cu el, nu? Ce-i poți răspunde dacă îți spune ceva de genul: „Spune-mi rapid tot ce știi despre lume și despre om!”. Nu știi sigur dacă are de gând să-ți facă rău, dar e mai bine să-i răspunzi la solicitare. De ce să riști? Ce i-ai spune?

Dacă n-ai idei mai bune, iată o listă de 15 lucruri cu care poți încerca să-l mulțumești pe extraterestru. În cazul în care știe deja dacă ce spui e adevărat, în principiu o să scapi basma curată!

Spune-ți opinia!

O mulțime de probleme insolvabile au apărut de la o singură idee greșită: că omul este ceva cu totul și cu totul special în univers. Problema răului, de exemplu, cu care s-a luptat Leibniz și alți gânditori înainte și după el, dispare în momentul în care înțelegi cum funcționează lumea animală, biologia... că răul este un concept relativ și că nu există rău în sine. Ce e rău pentru cineva / ceva, e bine pentru altcineva / ceva - în multe cazuri. I s-a cerut și i se cere socoteală lui Dumnezeu pentru o problemă care nu există. Amorul-propriu specific speciei noastre...

Spune-ți opinia!

Într-un articol recent spuneam că universul, în natura sa ultimă, este imposibil de cunoscut. Tot ce percepem este rezultatul unei filtrări a organelor de simț și produsul construcției specifice a creierului. Nimic din ce percepem nu reprezintă realitatea-în-sine. Deși nu am menționat numele lui Kant în articol, acesta este „prezent”, căci Kant este cel care a făcut faimoasă disocierea fenomen (ce percepem noi) - lucrul-în-sine (cum sunt lucrurile în fapt).

Dar, reevaluând ideea, pare că această abordare este simplistă; ori mai degrabă incompletă. Nu în sensul că omul ar avea acces la realitatea ultimă, ci în acela în care nu există realitate ultimă, pentru că este absurd să existe una. Iată de ce.

Spune-ți opinia!

Nu e uimitor că oamenii au ajuns să se simtă împliniți pentru că le spune telefonul că au făcut 10 mii de pași?

Practic nu există subiect care să poată fi epuizat, complet explicat de mintea umană. Nu există subiect care să nu se termine într-un mister.

Spune-ți opinia!

Mă gândesc că nu va mai trece multă vreme până când mulți dintre noi vom avea o dronă care ne va însoți  în plimbările noastre. Un fel de înger păzitor. Ne poate face fotografii din când în când, un itinerar complet la revenirea acasă, poate fi umbrelă de ploaie ori soare la nevoie, telefon „hands-free”, plus altele care nu-mi trec mie acum prin cap, dar îți trec ție.

Spune-ți opinia!

 

Există o asemănare între cele mai multe maxime celebre și horoscopul zilnic: sunt atât de generale, încât par multora că funcționează.
Zodiacul și-a mai pierdut din credibilitate. Cu maximele - te chinui să le reții și te pot face să pari deștept, dar nu prea știi ce să faci cu ele, în fapt.
Iar dacă ești un mare fan al maximelor, citește aici o selecție de maxime de La Rochefoucauld, însoțite de comentarii.

Spune-ți opinia!


Clic dreapta - View image (pentru o rezoluţie superioară)

Aceste coloane de gaz pe care le puteţi vedea în imaginea NASA din 2014 se află în centrul Nebuloasei Vulturul (o nebuloasă este un uriaș nor de gaz interstelar și silicați în formă de praf interstelar), care este situată într-unul dintre braţele Căii Lactee, la circa 7 mii de ani-lumină de noi. În Nebuloasa Vulturul au loc procese de formare de stele noi, acesta fiind şi motivul pentru care imaginea a primit denumirea de "Coloanele creaţiei" (eng. The Pillars of Creation). Fotografia a fost creată pe baza a trei imagini originale: una pe baza luminii emise de oxigen (albastrul din imagine), una pe baza luminii emise de hidrogen (verde) şi una pe baza luminii emise de sulf (roşu).


Aproape toate imaginile cu spațiul cosmic sunt false. Adică nu sunt ceea ce înțelegem de regulă printr-o fotografie: o copie a ceea ce putem vedea cu proprii ochi.
Multe corpuri cerești sunt observate în frecvențe invizibile ochiului, deci nu au, propriu-zis, culoare. Acestor frecvențe, invizibile ochiului, dar captate de telescoape, li se asociază culori pe calculator, iar rezultatul este... acele superbe imagini cu galaxii îndepărtate. Nu se vorbește niciodată despre artiștii care le-au creat...

Nici virusul SARS-CoV-2 nu are nicio culoare, deși apare roșu prin mai toate imaginile de pe Internet. De ce? Virusul are în jur de 50 de nanometri. Spectrul vizibil are între 400 (violet) - 700 (roșu) nanometri. E așa de mic, că lumina vizibilă nu este reflectată de virus.

Spune-ți opinia!


Filozof meditând (secvență) de Rembrand

Ceea ce e spui că reprezintă „realitatea” este doar în capul tău. Nu mai există nicio ființă, cel mai probabil, care să vadă lumea, realitatea exterioară, exact așa cum o vede omul. Iar ce vede omul este o construcție unică internă pe baza unor stimuli care nu spun mare lucru despre realitate... Fiecare simț al tău transmite către creier niște semnale electrice care constituie toată baza pentru... „realitate”. Dacă nu crezi, citește asta.

Spune-ți opinia!

Filmele, oricât de „nereale” ar fi ele, vorbesc despre natura umană: privim cu detașare la mii de oameni „murind”, fără vreun regret ori vreo minimă tristețe, dar suferim pentru „favorit”. Și-n viață ne comportăm la fel, iar cele mai mai importante acțiuni umanitare nu s-au născut din milă ori responsabilitate civică, ci ca rezultat al unui act birocratic.

Spune-ți opinia!

Prea ușor asociem educația formală cu înțelepciunea. Puțini sunt aceia care, urmând niște cursuri, ajung să înțeleagă mai bine lumea sau pe ei înșiși. Și nu de puține ori cei cu educație formală devin ridicoli, crezând ei, în orgoliul lor, că cele câteva cărți citite le permit să vadă în viitor, că dețin superputerea predicției, făcându-se de râs aproape de fiecare dată.

Mila apare când ne punem rapid în locul celui aflat la nevoie. Cumva, tot despre noi este vorba, ci nu despre cel care este obiectul milei noastre. Căci este despre noi întotdeauna, în fapt, în această viață.

Spune-ți opinia!


Icoană (parțial) cu Simeon Stâlpicul, sec. XV, Mănăstirea Vatoped, Muntele Athos

Pustnicii, care ulterior au devenit călugări (izolați, dar într-o comunitate a mănăstirii), au impus de la începuturile creștinismului un respect enorm. Interesant e că tăria lor supremă a fost capacitatea de autocontrol. Ei se puteau rupe de confortul, oricât ar fi fost, al vieții cotidiene și să trăiască în izolare și restricții extreme. Simeon Stâlpnicul a trăit 40 de ani pe o coloană a unui fost templu distrus. Autocontrolul, așadar, a fost mereu o supraputere pentru specia umană. Această superputere, se credea, îi conferă pustnicului, omului, înțelepciune nebănuită și acces la Dumnezeu.

Să te bucuri de răul altuia are un rol terapeutic. Nu e vorba atât de mult de celălalt, cât despre tine, pentru că-ți protejează mândria de sine („ok, e putred de bogat, dar l-au părăsit 3 soții din pricina caracterului imposibil”). Discrepanța dintre mine și el nu e așa de mare totuși, îți spui. Are el plusuri, dar le am și eu pe ale mele, care sunt chiar mai importante... Nemții au și un cuvânt pentru a surprinde acest sentiment: „schadenfreude”.

Spune-ți opinia!

Cam orice virtute poate fi privită ca o tară și invers de mai oricine. Depinde despre cine vorbești ori pe cine evaluezi; ce e criticabil la altul devine ușor lăudabil la tine și invers.

Invidia este mereu în conflict cu amorul-propriu. De aceea nu admitem niciodată că suntem invidioși pe cineva. Cum să fii invidios, când tu ești atât de prețios?

Gelozia nu e alt lucru decât o manifestare a neîncrederii în sine, însoțită de un vanitate nemăsurată. Simți că ești nevrednic față de partener, dar nu accepți. „Nu pot să-l țin lângă mine pe celălalt decât dacă-l păzesc neîntrerupt”. Cumva, această pasiune își ascunde adevărata natură față de cel ce-o experimentează; e sublimată, căci e umilitoare. Iar vanitatea prevalează uneori („dacă nu-i a mea, atunci nu va fi a nimănui!”), ajungându-se la crimă. Gelozia supraviețuiește oricăror sentimente de iubire, pentru că e strâns legată de sentimentul propriei micimi și de orgoliu, de insuportabilul gând că nu ești la înălțimea așteptărilor tale, iar că celălalt, partenerul, îți e superior, nu-l meriți.

Spune-ți opinia!


Acedia, de Hieronymus Wierix, sec. al XVI-lea

În jurul anului 420 Ioan Cassian (Ioannis Cassianus), care s-a născut în Dobrogea de astăzi, a scris o lucrare intitulată „Despre așezămintele cenobiților (mănăstirești) și despre remediile celor opt păcate principale”. Un capitol al cărții se numește „Spiritul acediei”. Revenim imediat pentru a explica ce înțelegea Cassian prin acedie.

Acedia (din latinescul acedĭa și grecescul ἀκηδία, „neglijență”, ἀ- „fără” -κηδία „grijă”) indică, de regulă, o stare caracterizată de lipsă de energie și voință de a face orice. Călugării creștini au folosit termenul pentru a indica o stare spirituală definită de neimplicare, lene. În timpurile moderne sensul este apropiat de acela de depresie.


 



SUSȚINE SCIENTIA!
Donează
prin PayPal


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro