Cinci tineri a căror hotărâre a fost întărită de inundații și incendii de vegetație și-au dat recent în judecată guvernele la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Reclamația lor privește apartenența fiecărei țări la un tratat obscur despre care ei susțin că face imposibilă acțiunea climatică prin protejarea investitorilor în combustibili fosili.
Tratatul privind Carta Energiei are 52 de state semnatare (n.tr. inclusiv România), majoritatea fiind state membre ale UE, dar incluzând și Regatul Unit și Japonia. Reclamanții dau în judecată 12 dintre acestea, inclusiv Franța, Germania și Regatul Unit, toate fiind țări în care companiile energetice folosesc tratatul pentru a acționa guvernele în instanță din cauza politicilor care interferează cu extracția combustibililor fosili.
De exemplu, compania germană RWE dă în judecată Olanda pentru 1,4 miliarde de euro, deoarece aceasta intenționează să elimine treptat cărbunele.
- Detalii
- de: Chamu Kuppuswamy
- Blogul Scientia
Așa cum ne spune Homer, Odiseu a făcut o călătorie epică, împotriva tuturor riscurilor, din Troia până la casa sa din Ithaca. A vizitat multe ținuturi, dar a locuit mai ales cu nimfa Calipso pe insula acesteia. Ne putem imagina că soția sa, Penelopa, l-ar fi întrebat despre acea perioadă anume. Odiseu ar fi putut răspunde: „N-a fost nimic. De fapt, a fost mai puțin decât nimic. Am locuit cu Calipso minus cinci ani. Altfel cum aș fi putut ajunge acasă după doar zece ani? Dacă nu mă crezi, întreab-o pe ea”.
Se pare că particulele cuantice sunt la fel de viclene ca Odiseu, după cum am arătat într-un experiment publicat în revista Physical Review Letters. Nu doar că timpul lor de sosire poate sugera că au „locuit” împreună cu alte particule pentru o perioadă negativă de timp, dar dacă întrebi acele alte particule, ele vor confirma povestea.
- Detalii
- de: Howard Wiseman
- Blogul Scientia
Acest articol este despre cum am descoperit că organismele au sisteme imunitare, o „mașinărie” supercomplexă ce asigură protecția împotriva corpurilor străine, în special împotriva microorganismelor.
Dar am ajuns la ideea acestui articol cu mult conținut de istoria științei de la o altă idee - și anume ideea recentă că îmbătrânirea este o boală pentru care trebuie găsit un antidot. Dacă sistemul imunitar are rolul de a ne apăra de tot ce ne vătămează din interior (indiferent de originea agentului vătămător, externă sau internă), iar sistemul imunitar nu pare a fi dotat cu instrumentele necesare pentru a lupta împotriva îmbătrânirii, atunci trebuie - nu-i așa? - să găsim metode de a interveni în cursul natural al biologiei umane (în primă fază; abia în faza doi va intra animalul de companie preferat) pentru a vindeca această boală ultimă, inexorabil aducătoare de moarte, îmbătrânirea. Unii biologi cred că îmbătrânirea este un program biologic complex; poate-l demontăm cumva?
Omul este permanent în căutarea unor mecanisme de protecție. Sistemul imunitar, pe care-l moștenim fără să avem niciun merit, are rolul lui bine stabilit de evoluție. Orice nouă ființă este echipată pentru pericole cu care în mod aproape cert se va întâlni din prima zi de viață.
Dar câte alte „sisteme imunitare” mai folosim? Să dăm câteva exemple.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Mai jos, câteva paragrafe despre ursul panda din cartea „Homesick for a World Unknown. The life of George Schaller” de Miriam Horn (nu e și nu va fi, cel mai probabil, tradusă în română). Cartea este despre George Schaller, primul cercetător care a trăit printre gorile sălbatice, primul care a fotografiat leopardul zăpezilor; acesta a descris specii diverse precum leul african și antilopa tibetană.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Cei mai mulți oameni se tem instinctiv de rechini, lei, tigri sau lupi. Filmele, documentarele și cultura populară au transformat marile prădătoare în simboluri ale pericolului. Totuși, realitatea este cu totul alta: cele mai multe decese umane provocate de animale nu sunt cauzate de atacuri spectaculoase, ci de boli transmise de creaturi mici, aparent banale, pe care milioane de oameni le întâlnesc zilnic.
Datele analizate de platforma Our World in Data arată că adevărații „campioni” ai mortalității sunt insectele și paraziții care răspândesc agenți patogeni. În multe cazuri, animalul în sine nu ucide direct, ci transportă bacterii, virusuri sau paraziți care provoacă boli grave. De asemenea, cele mai afectate sunt adesea regiunile sărace, unde accesul la vaccinuri, medicamente și sisteme medicale moderne este limitat.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Deși umanitatea progresează tehnologic neabătut, problema războiului rămâne nerezolvată. Rețelele sociale sunt inundate zilnic cu imagini din conflictul ruso-ucrainean, conflictele Israelului cu Hamas (Gaza), Hesbollah (Liban) și din Cisiordania sau, mai puțin, din războiul civil din Sudan (deși sunt nenumărate alte conflicte de intensitate medie sau mică pe glob). Iar până de curând din conflictul SUA/Israel versus Iran.
În vara anului 1932, cu doar câțiva ani înainte ca Europa să fie aruncată în cel mai devastator conflict din istoria ei, doi dintre cei mai influenți intelectuali ai secolului XX au purtat un dialog despre una dintre cele mai apăsătoare întrebări ale omenirii: poate fi eliminat războiul?
Unul dintre participanți era Albert Einstein, cel mai faimos om de știință al epocii. Celălalt era Sigmund Freud, cel care încercase să cartografieze zonele ascunse ale minții umane. Schimbul lor de scrisori, publicat ulterior sub titlul Why War? („De ce război?”), este unul dintre cele mai fascinante dialoguri despre natura violenței și fragilitatea civilizației.
Primul Război Mondial se încheiase cu doar paisprezece ani înainte, însă pacea europeană era deja în pericol. Germania traversa o criză economică și politică profundă, fascismul creștea, iar Liga Națiunilor se dovedea incapabilă să prevină conflictele. În acest climat, Institutul Internațional de Cooperare Intelectuală, aflat sub patronajul Ligii Națiunilor, i-a propus lui Einstein să aleagă un interlocutor pentru un schimb public de idei asupra problemelor majore ale omenirii. Einstein l-a ales pe Freud.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Războaiele sunt, printre nenumărate orori (distrugeri uriașe, masacre șamd), și perioade de inovației (desigur, în căutare unor metode de distrugere mai „eficiente”). Una dintre ideile stranii a fost aceea de a folosi „bombele cu lilieci”. Un proiect militar american din Al Doilea Război Mondial, cunoscut sub numele de „Bat Bomb” („Bomba cu lilieci”) sau Proiectul X-Ray a studiat folosirea unei specii de lilieci mexicani (Tadarida brasiliensis), în stare de hibernare indusă, transportați în containere speciale și eliberați deasupra orașelor japoneze cu mici încărcături incendiare atașate de corp. Scopul era ca animalele să se ascundă în poduri, streșini și alte spații greu accesibile, iar temporizatoarele să declanșeze mii de incendii simultan.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Viziunea noastră asupra lumii și acțiunile care decurg din aceasta sunt adesea ghidate de o teoremă simplă, concepută în secret cu mai bine de 150 de ani în urmă de un discret matematician și teolog englez, Thomas Bayes, și publicată abia după moartea sa.
Teorema lui Bayes a fost folosită pentru a sparge codul nazist Enigma în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și, în prezent, gestionează incertitudinea în știință, tehnologie, medicină și multe alte domenii.
Așadar, cum funcționează teorema lui Bayes ?
- Detalii
- de: Mike Lee și Benedict King
- Blogul Scientia
Germania este adesea considerată un exemplu de democrație solidă, construită pe lecțiile dure ale trecutului său nazist. Tocmai acest trecut a dus la dezvoltarea unui model numit „democrație militantă”, în care statul intervine activ pentru a preveni reapariția extremismului. Însă, în ultimele decenii, această strategie ridică o întrebare tot mai incomodă: unde se termină protejarea democrației și unde începe subminarea ei?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Cum s-ar vedea planeta Pluto, dacă ai locui pe satelitul acestuia, Charon, și cum s-ar vedea Charon, dacă ai locui pe Pluto.
Imagine creată cu IA.
În sistemul nostru solar există un caz foarte interesant, care se apropie mult de ideea de „planete duble”: perechea Pluto – Charon. Deși Charon este oficial un satelit natural, ca Luna, realitatea fizică este mai interesantă: cele două corpuri formează un sistem binar, orbitând în jurul unui centru de masă comun aflat în spațiul dintre ele.
Această configurație transformă complet modul în care ar arăta cerul pentru un observator aflat acolo.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Într-o postare recentă pe contul de X (Twitter) al companiei Palantir apare un extras din cartea „Republica tehnologică”, scrisă de Karp și Zaminska. Cum e clar că autorii vor să fie cunoscut mesajul lor, tratat de mulți ca foarte problematic, îl prezentăm mai jos, fără comentarii.
Pentru cei străini de subiect, iată o scurtă introducere. Cartea „The Technological Republic: Hard Power, Soft Belief, and the Future of the West” (2025) de Alexander C. Karp și Nicholas W. Zamiska propune o reflecție asupra relației dintre tehnologie, putere și valorile societăților occidentale. Autorii susțin că ascensiunea tehnologică, în special cea din Silicon Valley, nu poate fi separată de responsabilități civice și strategice, într-un context global în care competiția geopolitică devine din ce în ce mai intensă. Volumul discută limitele „puterii soft”, rolul tehnologiei în securitate și tensiunile culturale interne ale Occidentului.
Alexander C. Karp este cofondator și director general al companiei Palantir Technologies, cunoscută pentru dezvoltarea de software avansat utilizat în analiză de date, securitate și aplicații guvernamentale. Este un susținător al implicării active a sectorului tehnologic în apărarea democrațiilor occidentale.
Nicholas W. Zamiska este scriitor și jurnalist, implicat în analizarea intersecției dintre tehnologie, politică și societate. Colaborarea sa cu Karp aduce o perspectivă narativă și contextuală asupra ideilor prezentate în carte.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Regolitul lunar (solul) ar putea fi folosit pentru a crea structuri care să protejeze habitatele de radiații și micrometeoriți.
Pentru prima dată de la era Apollo, oamenii se pregătesc nu doar să viziteze Luna, ci să trăiască și să lucreze pe Lună timp de săptămâni, luni – și, în cele din urmă, ani.
Dar cum ar fi, în realitate, să petreci o perioadă îndelungată pe suprafața Lunii? Răspunsul este entuziasmant și brutal de neiertător. Se deschide o nouă eră captivantă a explorării spațiului profund. Programul Artemis al NASA își propune să instaleze un avanpost pe suprafața Lunii. Acesta marchează o schimbare fundamentală în modul în care explorăm spațiul.
În loc să lase doar „steaguri și urme de pași”, așa cum au făcut misiunile Apollo program, NASA dorește să stabilească o prezență umană susținută pe Lună, începând de la polul sud lunar.
- Detalii
- de: Damian Bailey
- Blogul Scientia
Puține resurse au influențat istoria umanității la fel de profund precum petrolul. De la transport și energie până la medicamente și materiale sintetice, întreaga infrastructură a civilizației moderne depinde de acest amestec complex de hidrocarburi. Nu este doar combustibilul care pune în mișcare mașinile și avioanele, ci și materia primă din care sunt fabricate nenumărate produse esențiale vieții cotidiene.
Care sunt sursele de petrol ale României? Care sunt marii producători de petrol? Cum se folosește petrolul în lume?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Robin Dale Hanson (n. 28.08.1959) este un economist și autor american, profesor asociat de economie la George Mason University și fost cercetător asociat la Future of Humanity Institute din cadrul Universității Oxford. Hanson a propus ipoteza „marelui filtru”, ideea că, în dezvoltarea vieții de la primele stadii până la atingerea celor mai înalte niveluri de dezvoltare pe scara Kardashev (sistem de clasificare a civilizațiilor), există o barieră în dezvoltare care face ca viața extraterestră detectabilă să fie extrem de rară. Marele filtru reprezintă una dintre posibilele explicații pentru paradoxul lui Fermi. Pe scurt, ideea marelui filtru este că undeva pe acest traseu al evoluției există un pas atât de greu, încât aproape nimeni nu îl trece. De aceea nu vedem civilizații extraterestre.
Mai jos, traducerea unui articol al acestui autor interesant despre cum să trăiești într-o simulare, dat fiind că este imposibil să arătăm că nu este așa.
Dacă ai trăi într-o simulare, atunci, toate celelalte lucruri fiind egale, ar trebui să-ți pese mai puțin de ceilalți, să trăiești mai mult pentru prezent, să faci ca lumea ta să pară mai probabil să devină bogată, să te aștepți și să încerci mai mult să participi la evenimente decisive, să fii mai captivant și mai demn de apreciere și să-i menții pe oamenii celebri din jurul tău mai mulțumiți și mai interesați de tine.
Oamenilor le place să se prefacă și să-i urmărească pe alții prefăcându-se. De la povestiri la piese de teatru, la filme și la realitate virtuală, devenim tot mai buni în a-i face pe oameni să se simtă ca și cum ar privi locuri și evenimente imaginare.
- Detalii
- de: Robin Hanson
- Blogul Scientia
În 2025, odată cu intrarea lui Elon Musk în administrația americană, a apărut o inițiativă neobișnuită: „Department of Government Efficiency” (DOGE). Concepută ca o reformă radicală a statului, DOGE a fost mai mult decât un program de eficientizare birocratică. A fost o încercare de a aplica logica software-ului, a jocurilor video și a culturii Internetului asupra guvernării. Rezultatul a fost un experiment controversat, care a combinat tehnologia, ideologia și o viziune reductivă asupra societății.
Statul ca „mașină defectă” și promisiunea optimizării
Musk a pornit de la premisa că statul este o „mașină mare și stupidă”, configurată greșit. Soluția sa era simplă în aparență: acces total la sistemele informatice, integrarea bazelor de date și eliminarea „erorilor”.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
De secole, oamenii de știință și filosofii au visat la o idee seducătoare: aceea că realitatea poate fi descrisă complet prin matematică. De la ambițiile lui Gottfried Wilhelm Leibniz până la optimismul actual din jurul inteligenței artificiale, s-a crezut că lumea ar putea fi redusă la ecuații pe care mașinile le pot calcula.
Această idee este însă, susțin unii cercetători contemporani, o iluzie periculoasă. Sistemele naturale – precum clima sau creierul uman – nu pot fi captate integral prin modele matematice, deoarece sunt fundamental neregulate și imprevizibile.
Progresul real nu vine din descrieri exhaustive, ci din euristici flexibile, adică reguli aproximative care ne permit să intervenim eficient în realitate fără a o înțelege complet.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
