Teoria evoluției este asociată aproape exclusiv cu numele lui Charles Darwin, autorul lucrării revoluționare Despre originea speciilor (On the Origin of Species), publicată în 1859. Totuși, rădăcinile acestei idei nu aparțin în întregime lui Charles. Ele coboară cu o generație mai devreme, la bunicul său, Erasmus Darwin, un gânditor remarcabil ale cărui concepții au anticipat, într-o formă surprinzător de clară, teoria evoluției moderne.
Charles Darwin nu și-a cunoscut niciodată bunicul, Erasmus murind în 1802, cu șapte ani înainte ca el să se nască. Cu toate acestea, influența sa asupra nepotului a fost profundă și, pentru mult timp, subestimată. Erasmus Darwin a fost medic, poet, filozof și naturalist, o figură respectată în cercurile intelectuale britanice. Printre pacienții săi s-a numărat chiar regele George al III-lea, iar el a susținut cauze progresiste pentru epoca sa, precum abolirea sclaviei și drepturile femeilor.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
În februarie 2026, un episod neobișnuit din comunitatea software open-source a atras atenția asupra riscurilor potențiale ale agenților de inteligență artificială autonomi. Un programator voluntar al bibliotecii Python matplotlib, Scott Shambaugh, susține că un agent IA numit „MJ Rathbun” a scris și publicat un articol critic la adresa lui, după ce i-a respins o contribuție de cod.
Cazul este un posibil exemplu de comportament autonom problematic al unui agent IA, dar credibilitatea și interpretarea lui rămân totuși neclare.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Puțini cititori din afara Chinei au auzit de „Steaua dimineții din Lingao” (临高启明), un roman SF online, scris colectiv, care se întinde pe milioane de cuvinte și există de aproape două decenii. Nu a fost tradus nici măcar în engleză, nu circulă în Vest și nu apare în topuri literare. Și totuși, el oferă una dintre cele mai clare ferestre către mentalitatea care a modelat modernizarea accelerată a Chinei — și către fisurile care au apărut recent în această viziune.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
În mod normal, întrebarea „câți oameni trăiesc într-o țară?” ar trebui să aibă un răspuns simplu. Statele fac recensăminte, iar organizațiile internaționale publică cifre oficiale. Dacă vă uitați, de exemplu, pe worldometers.info, citiți ceva de genul: 8.272.945.020 oameni! Pe worldpopulationreview.com avem ceva un pic diferit: 8,298,978,817. Vreți să știți câți oameni sunt în Afganistan, Congo sau... Papua Noua Guinee? Simplu! Intri pe Wikipedia ori alt site și afli în câteva secunde. Dar de unde știi că sunt corecte acele date? Pe ce sunt bazate?
În realitate, pentru o mare parte a lumii aceste numere sunt mai degrabă estimări aproximative decât măsurători reale.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
David Brooks, jurnalist de opinie al New York Times, în vârstă de 64 de ani, autor al mai multor cărți (unele traduse și în limba română), tocmai a scris ultimul său articol pentru publicația menționată, anunțând că se va dedica unui alt proiect (fără detalii). Nu este doar un articol de adio, ci unul în care încearcă să sintetizeze idei care l-au ghidat în viață ori care surprind esența SUA sau a lumi de azi. Iată, mai jos, câteva extrase care mi s-au părut mai relevante.
[...] De multă vreme cred că există un tip straniu de eșec al pieței în cultura americană. Există multe emisiuni despre politică, afaceri și tehnologie, dar prea puține despre întrebările fundamentale ale vieții, cele abordate într-o educație umanistă solidă: cum devii o persoană mai bună? cum găsești sens în pensionare? mai are America o narațiune națională unificatoare? cum se refac marile națiuni după tiranie?
Tendința dominantă (n.n. în ultimii 22 de ani) a fost pierderea colectivă a credinței de către americani — nu doar a credinței religioase, ci și a multor altor forme de credință. În 2003, eram încă relativ proaspeți după victoria din Războiul Rece și exista mai multă credință că democrația se răspândește în lume, mai multă credință în bunătatea Americii, mai multă credință în tehnologie și mai multă în ceilalți. Chiar și în 2008, Barack Obama putea să ducă o campanie prezidențială animată de un idealism plin de speranță.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Notă: mormântul de mai sus este doar o reprezentare grafică. Mormântul lui Arhimede nu a fost încă identificat de arheologii moderni, deși fusese identificat de Cicero
Arhimede s-a născut în jurul anului 287 î.Hr. la Siracuza și a murit în 212 î.Hr., ucis de un soldat roman în timpul cuceririi orașului, în contextul celui de-al Doilea Război Punic, deși fusese dat ordin să nu fie vătămat. Arhimede este cunoscut, cel mai probabil, înainte de orice, pentru principiul care-i poartă numele, Principiul lui Arhimede (un corp scufundat într-un fluid este împins de către fluid, de jos în sus, cu o forță (forța arhimedică) egală cu greutatea volumului de fluid dezlocuit de către corp). Dar este cunoscut pentru o lungă listă de realizări științifice/ tehnologice.
Lucrul interesant este că Arhimede a cerut ca pe mormântul său să fie gravată o sferă înscrisă într-un cilindru, nimic mai mult. Nu o scenă mitologică, nu vreo laudă, nu vreo invenție practică.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Chibritul este una dintre cele mai simple tehnici de aprindere a focului pe care le folosim zilnic. Dacă o mai folosim... Tehnologia modernă (brichete, aragaze cu sisteme de aprindere șamd) a preluat o parte din nevoia de le mai utiliza.
Dar în spatele acestui instrument obișnuit, chibritul, se află aproape două secole de descoperiri în domeniul chimiei, accidente de laborator și îmbunătățiri succesive.
Iată, mai jos, o scurtă istoriei a descoperirilor care au dus la chibritul modern.
În 1669, alchimistul german Hennig Brand încerca să descopere „piatra filosofală”. Experimentând cu urină evaporată și încălzită, a obținut o substanță albă, care strălucea în întuneric și se aprindea spontan la aer. Era fosforul. Descoperirea nu avea nimic de-a face cu focul practic, dar a oferit chimiei o substanță cu proprietăți spectaculoase: extrem de reactivă și ușor inflamabilă.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Convingerile noastre nu sunt fixe. Ele sunt modelate, întinse și uneori răsturnate de ideile pe care le întâlnim în timp ce înaintăm prin viață. Pentru mulți dintre noi, cărțile sunt momentele în care are loc această schimbare – o propoziție care persistă, un argument care tulbură, o poveste care reconfigurează felul în care privim lumea. Am întrebat 12 intelectuali să ne spună care este cartea care le-a provocat presupunerile și le-a schimbat gândirea în mod durabil.
1. A Very Short Introduction to the Philosophy of Science (2002)
Pentru mare parte din viața mea de om de știință, m-am străduit să înțeleg cum ar putea cineva să aibă credință religioasă și, în același timp, să urmeze metoda științifică. Apoi am dat peste A Very Short Introduction to the Philosophy of Science și, în ea, peste problema ridicată de filosoful David Hume în legătură cu raționamentul inductiv.
- Detalii
- de: The Conversation
- Blogul Scientia
Cel mai bun amplasament pentru o mănăstire era unul aflat în apropierea apei și a pădurilor. Mulți cronicari monastici menționează acest lucru. Orderic Vitalis, născut în Anglia, lângă Shrewsbury, în 1075, și trimis la vârsta de cinci ani la mănăstirea normandă St Évroult, era explicit în privința acestei duble necesități. Apa era indispensabilă pentru spălat, igienă, băut, pentru prepararea cernelii și a mortarului de var, iar lemnul era necesar pentru construcții și, poate, pentru a ține de cald.
Versiunea benedictină a vieții monastice a fost cea mai răspândită pe parcursul Evului Mediu, deși au existat multe altele. Regulile privind ducerea acestui tip de viețuire, atribuite Sfântului Benedict, au fost redactate în 73 de capitole, pentru a oferi îndrumări despre modul în care călugării trebuiau să-și trăiască viața. Accentul era pus pe lumea care va veni, pe viața de după moarte, dar și pe ascultare și umilință.
- Detalii
- de: Giles Gasper
- Blogul Scientia
Butoaie de combustibil ruginite și vehicule abandonate la o fostă bază americană din Groenlanda, datând din cel de-Al Doilea Război Mondial. Credit: Posnov/Moment via Getty Images
Insistența președintelui SUA, Donald Trump, că Statele Unite vor dobândi Groenlanda „fie că le place sau nu” este doar cel mai recent capitol dintr-o relație codependentă și adesea complicată dintre America și cea mai mare insulă a Arcticii – o relație care se întinde pe mai bine de un secol, dar care în ultimii ani a ajuns într-un punct critic.
Pe 14 ianuarie 2026, oficiali americani, danezi și groenlandezi s-au întâlnit la Casa Albă pentru a discuta intențiile lui Trump. Ministrul de externe al Danemarcei le-a spus ulterior reporterilor că, deși cele două părți au un „dezacord fundamental”, vor „continua dialogul”. În Congres, senatorul republican Mitch McConnell a criticat, la rândul său, amenințările lui Trump, afirmând că preluarea Groenlandei ar însemna „incinerarea încrederii greu câștigate a aliaților loiali în schimbul niciunei schimbări semnificative în accesul SUA la Arctica”.
Deși americanii au urmărit de mult timp politici în Groenlanda pe care liderii SUA le-au considerat imperative strategice și economice, abordarea lui Trump este mai agresivă decât a oricărui președinte anterior. Așa cum am relatat în cartea mea din 2024, When the Ice Is Gone, despre istoria de mediu, militară și științifică a Groenlandei, unele idei americane anterioare pentru Groenlanda au fost puțin mai mult decât fantezii inginerești, în timp ce altele reflectau o bravură militară fără limite.
- Detalii
- de: Paul Bierman
- Blogul Scientia
Circulând aproape zilnic cu mașina, văd atât de mulți șoferi care-și imaginează că sunt într-un joc pe calculator, nu în lumea reală, încât m-am gândit să scriu acest foarte scurt articol cu zece sfaturi elementare, practice, în special pentru perioada de iarnă, în mod cert neștiute de mulți.
1. Păstrează distanța față de cel din fața ta măcar dublul vitezei. Dacă mergi cu 80 km/h, lasă circa 150 de m față de mașina din față. Dacă ceva neprevăzut se întâmplă cu mașina din față, ai timp să oprești în siguranță.
2. Dacă drumul este alunecos, cu strat de zăpadă sau porțiuni de gheață, atunci distanța față de cel din față să fie triplul vitezei: mergi cu 80 km/h, păstrează o distanță de 250 de metri.
3. Foarte important: Încetinește în apropierea podurilor! Podurile sunt unele dintre locurile cele mai periculoase pe timp de iarnă, pentru că drumul poate bun, dar pe pod pot fi porțiuni cu gheață, zăpadă și pot fi formate șleauri.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
În 2024 turismul și-a revenit după anii de pandemie, încasările globale din turism fiind estimate la 1,74 mii de miliarde de dolari SUA, depășind încasările din anul 2019 cu 13,8% (cu circa 240 miliarde de dolari SUA).
SUA, care a încasat din turism 215 miliarde de dolari în 2024, se află pe primul loc în clasamentul beneficiarilor de pe urma turismului.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Credit: Baker Library, Harvard Business School
În urma acțiunii militare americane care l-a răpit pe președintele venezuelean Nicolás Maduro pe 3 ianuarie 2026, administrația Trump a subliniat dorința de a avea acces nelimitat la petrolul Venezuelei mai mult decât obiectivele tradiționale de politică externă, precum combaterea traficului de droguri sau consolidarea democrației și a stabilității regionale. La prima sa conferință de presă după operațiune, președintele Donald Trump a afirmat că companiile petroliere vor juca un rol important și că veniturile din petrol vor ajuta la finanțarea oricăror intervenții suplimentare în Venezuela.
La scurt timp, prezentatorii de la „Fox & Friends” l-au întrebat pe Trump despre această afirmație. „Avem cele mai mari companii petroliere din lume”, a răspuns Trump, „cele mai mari, cele mai bune, și vom fi foarte implicați în asta”.
Ca istoric al relațiilor SUA-America Latină, nu sunt surprins că petrolul sau orice altă resursă joacă un rol în politica SUA față de regiune. Ceea ce m-a surprins, însă, este deschiderea cu care administrația Trump recunoaște cât de mult petrolul determină politicile sale față de Venezuela.
- Detalii
- de: Aaron Coy Moulton
- Blogul Scientia
Universul ca un ceas
Există unele experimente care pur și simplu te fac să… te oprești. Care te fac să reconsideri tot ce ai știut vreodată. Genul de experiment după care simți nevoia să ieși afară, în aerul rece, cu berea ta preferată sau cu brânza ta preferată - sau poate cu ambele - și pur și simplu să stai privind în gol o vreme.
Pentru mine, unul dintre aceste experimente a fost efectuat de Benjamin Libet în anii '80. Le-a pus oamenilor electrozi și le-a cerut doar să-și miște încheietura mâinii în mod aleatoriu, ori de câte ori aveau chef. Total aleatoriu, total alegerea lor. Măsura ceva numit „potențial de pregătire“, adică o acumulare de semnale electrice în creier chiar înainte de a începe mișcarea. E ca și cum creierul se pregătește de acțiune înainte de a trimite semnalul prin nervi pentru ca mișcarea să aibă loc.
Asta era cunoscut de vreo câteva decenii și totul era în regulă și un pic plictisitor, dar Libet a adăugat un element nou. I-a pus pe participanți să privească un ceas și să noteze momentul în care au simțit pentru prima dată senzația conștientă de a se mișca. Cu alte cuvinte, i-a rugat să urmărească momentul în care au decis să-și miște încheietura. Apoi a comparat acest moment cu momentul în care apare acumularea potențialului de pregătire… și era mai târziu.
Nu glumesc. Conform tuturor acestor măsurători, participanții au decis să-și miște încheietura (în sensul că erau conștienți de alegerea lor aleatorie) la o cincime de secundă DUPĂ ce creierul începuse deja procesul declanșării mișcării.
- Detalii
- de: Paul Sutter
- Blogul Scientia
În 2025, speranța unei încheieri rapide a războiului dintre Rusia și Ucraina a apărut de mai multe ori. De fiecare dată, totul s-a încheiat cu vorbe goale și cu noi promisiuni ale lui Donald Trump. Desigur, războiul se va termina cândva, iar speranța că acest lucru se va întâmpla în 2026 încă mai există, deși este acum mult mai slabă decât înainte. În plus, spre finalul lui 2025, această speranță s-a împletit strâns cu știrile despre pregătirile Europei pentru un război cu Rusia, care se succed una după alta.
Aleksandr Baunov, fost diplomat și jurnalist rus, în prezent cercetător principal al Centrului Carnegie de la Berlin pentru studiul Rusiei și Eurasiei, explică în articolul de mai jos cum, într-un singur an, s-a parcurs drumul de la discuțiile despre pace la un conflict cu NATO, precum și ce s-a întâmplat în acest timp cu morala publică din Rusia și cum privesc oamenii, în prezent, discuțiile despre război.
Ca urmare a inițiativelor diverse ale lui Donald Trump, anul 2025 a început cu speranțe de pace cu Ucraina și cu Occidentul, dar se încheie cu discuții despre un război inevitabil cu Europa — pentru că Europa a fost mereu în război cu Rusia, fie direct, fie ca „porcușori” ai altora. Nu contează că în urmă cu patru ani Europa nu era în război, nu intenționa să fie și nici nu planifica așa ceva, ci era principalul cumpărător și investitor în Rusia — acest lucru nu este luat în considerare. În suspensia mentală în care polovțienii (cumanii) stau alături de hitleriști, diferența dintre „acum” și „întotdeauna” este mică.
Continuarea războiului în 2026 a fost deja anunțată oficial de Putin la „bilanțul anului” și de fostul economist Belousov la Colegiul Ministerului Apărării. Ulterior, în cadrul unei operațiuni speciale de propagandă, această linie a fost fixată prin declarațiile lui Lavrov și Ușakov din 29 decembrie.
- Detalii
- de: Aleksandr Baunov
- Blogul Scientia
Timpul pare cea mai elementară trăsătură a realității. Secundele ticăie, zilele trec, iar totul – de la mișcarea planetelor până la memoria umană – pare să se desfășoare de-a lungul unei singure direcții ireversibile. Ne naștem și murim, exact în această ordine. Ne planificăm viața în funcție de timp, îl măsurăm obsesiv și îl trăim ca pe un flux neîntrerupt din trecut spre viitor. Faptul că timpul înaintează pare atât de evident, încât a-l pune sub semnul întrebării poate părea aproape inutil.
Și totuși, de mai bine de un secol, fizica se luptă să spună ce este, de fapt, timpul. Această dificultate nu este un simplu exercițiu filozofic. Ea se află în centrul unora dintre cele mai profunde probleme ale științei.
Fizica modernă se bazează pe cadre teoretice diferite, dar la fel de importante. Unul este teoria relativității generale a lui Albert Einstein, care descrie gravitația și mișcarea obiectelor mari, precum planetele. Altul este mecanica cuantică, care guvernează microcosmosul atomilor și particulelor. Iar la o scară și mai mare, modelul standard al cosmologiei descrie nașterea și evoluția universului în ansamblu. Toate se bazează pe timp, însă îl tratează în moduri incompatibile.
- Detalii
- de: Florian Neukart
- Blogul Scientia
