Imaginați-vă că o bucată de deșeu spațial de mărimea unui puc de hochei lovește un satelit Starlink cu aproximativ 10 kilometri pe secundă. Energia cinetică este echivalentă cu două kilograme de TNT sau cu cea a unui camion complet încărcat care se deplasează cu 100 de kilometri pe oră.
Satelitul Starlink împrăștie zeci de noi fragmente de deșeuri într-un nor aflat în expansiune. Alți sateliți vor trece pe lângă noile fragmente în câteva minute — unii vor trebui să manevreze pentru a evita încă o coliziune.
Pe măsură ce companiile din întreaga lume continuă să umple orbita joasă a Pământului cu megaconstelații, astfel de coliziuni devin tot mai probabile. Am dezvoltat ceva numit „Ceasul coliziunii” (CRASH Clock) pentru a măsura acest risc. El pornește de la o întrebare simplă: dacă toți sateliții aflați pe orbită și-ar pierde brusc capacitatea de a manevra și de a-și controla orientarea, cât timp ar trece până când doi dintre ei s-ar apropia suficient de mult încât să se ciocnească?
În 2018, înainte ca megaconstelațiile să înceapă să fie lansate, ceasul indica 164 de zile. De atunci, ea a scăzut constant. Noua noastră cercetare arată că, în mai 2026, valoarea ajunsese la 2,5 zile.
- Detalii
- de: Samantha Lawler, Aaron Boley, Sarah Thiele și Skye Heiland
- Ştiri Terra - astronomie
Un articol recent publicat în The Guardian de jurnalista Varsha Bansal descrie neliniștea tot mai vizibilă din rândul inginerilor software americani. Profesia care, cu numai câțiva ani în urmă, oferea salarii ridicate, siguranță și posibilități aproape nelimitate de avansare este transformată rapid de instrumentele de inteligență artificială capabile să genereze cod. Pentru mulți programatori, întrebarea nu mai este dacă vor utiliza aceste sisteme, ci cât din meseria lor va mai rămâne recognoscibilă după ce utilizarea lor va deveni obligatorie.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Ştiri tehnologie
Când auzim că temperatura medie a oceanului global a ajuns aproape de 21 °C, reacția firească este probabil să ridicăm din umeri. Ce înseamnă, în fond, 21 de grade? Apa mării poate fi mult mai rece pe o coastă și mult mai caldă într-o lagună tropicală. Iar o medie globală pare o abstracțiune fără mare legătură cu viața noastră.
Numai că, în acest caz, media spune ceva important. În iunie 2026, temperatura medie a suprafeței oceanului, în afara zonelor polare, a depășit recordurile pentru această perioadă a anului, potrivit Copernicus Climate Change Service și Copernicus Marine Service. Pe 21 iunie, datele Copernicus indicau 20,86 °C, peste nivelurile observate în 2023 și 2024, iar datele Copernicus Marine indicau aproximativ 21,0 °C.
De ce este remarcabil acest lucru? Pentru că oceanul nu se încălzește și nu se răcește ca aerul de deasupra uscatului. Aerul poate varia mult de la o zi la alta. Oceanul, în schimb, are o inerție termică enormă. Cu alte cuvinte, este nevoie de o cantitate uriașă de energie pentru a-i modifica temperatura medie, fie și cu câteva zecimi de grad.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Ştiri Terra - astronomie
În manualele de biologie, copierea ADN-ului pare o procedură aproape mecanică. Ai o moleculă de ADN cu două catene, enzimele o desfac, iar o polimerază construiește catena complementară, literă cu literă. Adenina se potrivește cu timina, guanina cu citozina. Rezultatul: două copii ale moleculei inițiale.
Cu alte cuvinte, pentru a face ADN ai nevoie de o matriță. Aceasta poate fi ADN, ca în replicarea obișnuită, ori ARN, ca în cazul transcriptazelor inverse, enzime celebre pentru rolul lor în retrovirusuri precum HIV.
Dar un nou studiu publicat în revista Science arată că această regulă, deși fundamentală pentru biologia clasică, nu este absolută. O echipă de la Universitatea Stanford a descris un sistem bacterian care produce o secvență repetitivă de ADN într-un mod neașteptat: folosind structura unei proteine ca ghid.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Ştiri ştiinţă. Biologie
Microscopia fluorescentă arată o celulă sintetică în timpul diviziunii celulare: se alungește, se îngustează la mijloc și se separă în două celule-fiice.
Imaginați-vă o mică bulă de grăsime, invizibilă cu ochiul liber, în interiorul căreia cercetătorii au introdus ADN, enzime și alte molecule. La prima vedere nu pare mare lucru. Nu are organite, nu are metabolism propriu și nu seamănă cu o bacterie obișnuită. Și totuși, pusă într-un mediu potrivit, această structură poate face ceva remarcabil: crește, își copiază ADN-ul și se divide.
Aceasta este realizarea anunțată de echipa condusă de Kate Adamala, de la Universitatea Minnesota: o celulă sintetică, numită SpudCell, construită „de jos în sus”, de la zero, din componente cunoscute, care reproduce mai multe etape ale ciclului celular decât orice sistem artificial de acest fel de până acum. Studiul, intitulat „A Chemically Defined Synthetic Cell Capable of Growth and Replication”, a fost publicat ca preprint, ceea ce înseamnă că nu a trecut încă prin procesul obișnuit de evaluare peer-review.
Este viață? Răspunsul prudent este: nu. Este însă un pas important către înțelegerea modului în care molecule nevii pot fi organizate astfel încât să capete unele proprietăți asociate cu viața.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Ştiri ştiinţă. Biologie
Oamenii care locuiesc cu chirie sau care nu au suficienți bani pentru a face modernizări majore ale locuințelor lor au fost, timp de mulți ani, excluși de la o schimbare majoră în tehnologia de încălzire și răcire, care poate îmbunătăți eficiența, economisi bani și fi mai bună pentru clima globală: pompele de căldură.
Încălzirea și răcirea clădirilor consumă 35% din întreaga energie folosită anual în Statele Unite. Multe locuințe și firme își transformă sistemele de încălzire și răcire alimentate cu combustibili fosili în sisteme electrice cu pompe de căldură, care folosesc electricitatea nu pentru a genera aer cald sau rece, ci pentru a muta căldura în spațiile care au nevoie de încălzire și în afara spațiilor care au nevoie de răcire.
Până de curând, acest proces a necesitat instalarea permanentă într-o clădire a unei cantități semnificative de echipamente voluminoase și scumpe, ceea ce presupune un contractor profesionist și poate costa până la 10.000 de dolari americani doar instalarea – pe lângă echipamentul propriu-zis. Numite adesea sisteme mini-split, aceste sisteme au, de obicei, un condensator în afara clădirii, care schimbă căldură cu aerul exterior, și un evaporator în interior, care schimbă căldură cu aerul din încăpere.
- Detalii
- de: Moncef Krarti
- Ştiri tehnologie
Dacă luați în palmă o linguriță de sol, vedeți cel mult pământ, resturi vegetale, poate câteva fire de rădăcină. Dar, la scară microscopică, acolo se poate afla o rețea vie de filamente subțiri, numite hife, care leagă plantele de un partener invizibil: ciupercile micorizice.
Un nou studiu publicat în Science estimează că, în stratul superior al solurilor de pe glob, rețelele de fungi micorizici arbusculari însumează aproximativ 110 milioane de miliarde de kilometri de filamente, adică 110 × 1015 km. Dacă ar fi puse cap la cap, aceste fire ar ajunge de aproape un miliard de ori de la Pământ la Soare.
Comparația cosmică este spectaculoasă, dar fenomenul este cât se poate de terestru. Aceste ciuperci trăiesc în asociere cu rădăcinile plantelor. Planta produce, prin fotosinteză, compuși bogați în carbon. O parte din acest carbon ajunge la ciupercă. În schimb, ciuperca furnizează plantei apă și nutrienți, în special fosfor și azot, pe care îi poate extrage din zone ale solului unde rădăcinile nu ajung ușor.
Cu alte cuvinte, solul nu este doar un suport inert în care stau plantele. Este o infrastructură vie.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Ştiri ştiinţă. Biologie
În ultimii câțiva ani, entuziasmul din jurul inteligenței artificiale a devenit stratosferic. Pe valul capitalului de risc, liderii din tehnologie ne-au promis că IA va revoluționa munca, va crește productivitatea și va duce la descoperiri noi incredibile.
OpenAI, compania care a creat ChatGPT, a stabilit un nou record când a ajuns, cu câteva luni în urmă, la investiții de 110 miliarde de dolari americani, iar directorul său executiv, Sam Altman, a susținut recent că Australia ar putea deveni o „capitală mondială a datelor”.
Promisiunile amețitoare au fost însoțite de investiții pe măsură în centre de date, acele ferme întinse de servere care asigură antrenarea, rularea și întreținerea acestor modele. O nouă instalație uriașă de tip hiperscală, propusă pentru vestul orașului Sydney – 1 gigawatt pe 52 de hectare – s-ar număra printre cele mai mari din lume. Ea se va adăuga celor 162 de centre existente și celor 90 aflate în lucru în Australia, țară despre care se estimează că va deveni a treia cea mai mare piață de centre de date din lume la începutul anilor 2030.
Dar, dacă susținătorii IA mizează totul pe această tehnologie, opinia publică este mult mai nuanțată. Un nou studiu a plasat Australia pe ultimul loc, la egalitate cu alte țări, pe scara atitudinii globale față de IA: 81% dintre respondenți susțin reguli mai stricte privind modul în care organizațiile folosesc IA, iar 68% se declară îngrijorați de pierderea controlului asupra deciziilor luate de IA în numele lor.
Mișcările civice împotriva IA sunt în creștere. Luna trecută, un eveniment intitulat „Stop the Slop”, care contesta centrul de date din Sydney, a fost mutat într-un spațiu mai mare din cauza interesului ridicat. Acesta se alătură altor campanii, precum StopAI și PauseAI, care urmăresc încetinirea dezvoltării centrelor de date, întreabă cum afectează IA locurile de muncă și mediul și iau în calcul alternative mai echitabile și mai sustenabile.
Iar în ultimele luni au început să apară înregistrări video cu studenți care, la ceremoniile de absolvire, huiduie vorbitori precum fostul director executiv al Google, Eric Schmidt, atunci când aceștia vorbesc în termeni extatici despre faptul că ne aflăm „la marginea unei transformări tehnologice” și despre cum IA va atinge „fiecare profesie”, „fiecare sală de clasă” și „fiecare relație”.
Încrederea în aceste afirmații monumentale – și în infrastructura monumental de scumpă pe care se sprijină – începe să se erodeze.
- Detalii
- de: Luke Munn
- Ştiri tehnologie
Când o omidă începe să roadă o frunză de fasole, planta nu rămâne pasivă. Nu poate fugi, nu poate mușca și nu are sistem nervos, dar are o formă sofisticată de alarmă chimică. Detectează urme moleculare lăsate de atacator, pornește mecanisme interne de apărare și eliberează în aer un amestec de substanțe care atrag dușmanii naturali ai omizilor: viespile parazitoide.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Ştiri ştiinţă. Biologie
Ideea că eliminarea completă a zahărului din alimentație este automat benefică pare, la prima vedere, greu de contestat. Zahărul este asociat cu excesul caloric, cu obezitatea, cu diabetul de tip 2 și cu diverse probleme metabolice. De aici până la concluzia că „zero zahăr” înseamnă neapărat „mai sănătos” pare să nu fie decât un pas.
Un studiu pe animale de laborator prezentat la ENDO 2026, reuniunea anuală a Endocrine Society, sugerează însă că lucrurile ar putea fi mai complicate. Cercetarea nu spune că zahărul este „bun” în sens simplist și nici că ar trebui consumat fără grijă. Arată, mai degrabă, că eliminarea completă a sucrozei dintr-o dietă săracă în grăsimi poate avea efecte neașteptate asupra intestinului și metabolismului.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Ştiri. Medicină - corpul uman
Pe 12 iunie, laboratorul de inteligență artificială Anthropic a suspendat accesul la cele mai recente modele Claude ale sale, Fable 5 și Mythos 5, care fuseseră lansate cu trei zile înainte. Măsura a venit ca răspuns la o „directivă privind controlul exporturilor” emisă de guvernul SUA, care interzice folosirea modelelor de către orice persoană care nu este cetățean american.
Mythos este cel mai puternic model al Anthropic, un model „de frontieră”. Când a anunțat pentru prima dată modelul, în aprilie, compania a spus că acesta era prea bun la hacking pentru a fi lansat imediat. În schimb, Mythos a fost pus la dispoziția unui număr restrâns de organizații — în principal corporații tehnologice americane — pentru a fi folosit la remedierea vulnerabilităților din sistemele digitale esențiale.
Fable este același model de bază, dar cu măsuri suplimentare de protecție, menite să împiedice folosirea lui în scopuri de securitate cibernetică. Acesta este modelul care a fost lansat public săptămâna trecută și blocat aproape imediat.
- Detalii
- de: Francesco Bailo
- Ştiri tehnologie
Europa nu rupe brusc legăturile cu marile companii americane de tehnologie, dar încearcă tot mai vizibil să nu mai depindă structural de ele. În administrație, educație, servicii publice, infrastructură digitală și cloud, apar tot mai multe decizii prin care instituții europene mută date, programe, cod-sursă sau servicii de colaborare către soluții locale, europene ori open-source.
Tendința este prezentată, de regulă, sub formula suveranității digitale, dar în practică ea înseamnă ceva mai concret: control mai mare asupra datelor, asupra infrastructurii și asupra instrumentelor critice folosite de state, companii și cetățeni.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Ştiri tehnologie
Roiul de galaxii Abell 2744, în care obiectul „micul punct roșu” cunoscut sub numele de QSO apare de trei ori în zonele evidențiate. Studierea acestor imagini a dezvăluit existența unei găuri negre centrale cu o masă de 50 de milioane de mase solare, înconjurată de gaz care se întinde pe aproximativ 1.300 de ani-lumină și care prezintă doar o îmbogățire chimică foarte redusă. Gazul se rotește în jurul centrului ca și cum masa centrală ar fi singura masă semnificativă din sistem.
Credit: NASA, ESA, CSA, L. Furtak (Universitatea Ben-Gurion), R. Maiolino (Universitatea Cambridge), F. D’Eugenio (Universitatea Cambridge), I. Juodžbalis (Universitatea Cambridge), H. Übler (MPE), C. Marconcini (Universitatea din Florența); procesare imagine: A. Pagan.
De zeci de ani, astronomii încearcă să răspundă la una dintre cele mai fascinante întrebări despre universul timpuriu: ce a apărut mai întâi, galaxiile sau găurile negre supermasive din centrele lor? Descoperirile recente realizate cu ajutorul Telescopului Spațial James Webb (JWST) oferă, în sfârșit, cel mai convingător răspuns de până acum: găurile negre par să fi apărut înaintea galaxiilor mature și să se fi format independent de stelele care le înconjoară astăzi.
Descoperirea, bazată pe observarea unei regiuni îndepărtate a universului aflate în spatele roiului de galaxii Abell 2744, ar putea schimba modul în care înțelegem nașterea primelor structuri cosmice.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Ştiri Terra - astronomie
Inteligența artificială promite să transforme medicina și biologia. Cu ajutorul unor programe avansate, cercetătorii pot proiecta proteine noi, pot descoperi medicamente într-un ritm fără precedent și pot înțelege mai bine mecanismele bolilor. Dar aceeași tehnologie ridică și o întrebare tulburătoare: dacă IA poate crea tratamente salvatoare, ar putea proiecta și toxine sau virusuri extrem de periculoase?
În ultimii ani, această întrebare a trecut din zona science-fiction în dezbaterea reală dintre oamenii de știință și experții în securitate biologică.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Ştiri. Medicină - corpul uman
Tunetele și fulgerele au fascinat omenirea din cele mai vechi timpuri. Pentru grecii antici, fulgerul era arma lui Zeus. Pentru nordici, era manifestarea furiei lui Thor. Chiar și astăzi, în ciuda sateliților, supercomputerelor și fizicii moderne, oamenii de știință încă nu pot răspunde complet la o întrebare aparent simplă: cum începe, de fapt, un fulger?
În mod surprinzător, această întrebare s-a dovedit a fi una dintre cele mai dificile din fizica atmosferei. Iar răspunsul pare să implice fenomene asociate mai degrabă cu exploziile stelare, găurile negre și acceleratoarele de particule, decât cu norii unei furtuni.
În ultimele decenii, cercetătorii au descoperit că norii de furtună sunt mult mai violenți și mai exotici decât se credea. Ei produc raze X, emit radiații gama și generează avalanșe de particule subatomice care ating viteze apropiate de cea a luminii. Cu alte cuvinte, în interiorul unei furtuni are loc o adevărată fizică de înaltă energie.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Ştiri ştiinţă. Fizică
