Tribalismul ne asigură mai multă putere și protecție în cadrul unui grup. Dar tendința individului de a aparține unui grup asigură o trăsătură nocivă grupului: membrii grupului ajung să aibă idei bizare, pe care aceștia le susțin oricum ar fi. Un exemplu ar fi partidele politice, unde persoane decente ajung să susțină persoane și idei/ politici bizare.
În plus, indiferent de obiectivele mari și declarate ale grupului, fără un mecanism independent de autocontrol, în timp se poate ajunge la un comportament intern ce intră deschis în conflict cu obiectivele declarate. Luați ca exemplu comportamentul Bisericii Catolice în cazurile de abuzuri asupra unor copii.

Un aspect stupefiant al adepților determinismului și lipsei liberului-arbitru este acela că, în mod misterios, aceștia se așteaptă să ne convingă de adevărul lor, rezultat al unui efort intelectual îndelungat. Dar dacă suntem mașini, orice efort, orice pasiune, orice aparentă descoperire - sunt toate rezultatul implacabil al progresului mecanismului neîndurător și precis al universului. Iar orice efort de convingere este ridicol și inutil.
Dacă, de pildă, Robert Sapolsky într-adevăr crede că nu există liber-arbitru, în orice apariție publică ar trebui să-și înceapă discursul prin a spune: „Sunt astăzi în fața dvs pentru că nu se putea altfel. Universul, acest mecanism uriaș implacabil, m-a adus în acest punct. Am descoperit fără voia mea, căci nu am nicio libertate în ceea ce fac, că nu am liber-arbitru. Știu că nu aveți nici dvs liber-arbitru și că sunteți aici pentru că nu puteți fi altundeva. Știu că nu depinde de mine sau de dvs dacă mă credeți sau nu, pentru că fiecare lucru din acest univers este predeterminat și nimeni nu poate decide nimic. Scriu cărți, le promovez și mă folosesc de fondurile obținute pentru că nu am scăpare, pentru că așa este scris.”.
Dar nu face asta, nu? Cumva, trăiește totuși cu impresia (sau, cel puțin, se comportă ca atare) că e singurul cu liber-arbitru, dar noi ceilalți nu avem.

Astăzi, practic nu prea pare să mai existe problemă omenească să nu fie rezolvată cu mindfulness...
Mi se pare la fel de miraculos ca intervenția divină în meciurile de fotbal din liga 1.

Nu-mi pot imagina o mai mare ciudățenie cu privire la natura umană decât faptul că un individ poate ajunge să subjuge, pe termen lung, populații întregi.

În genere, astăzi, faptele și consecințele acestora par să nu aibă nicio semnificație, dacă percepția este pozitivă.
Iar dacă o atrocitate poate fi prezentată într-un ambalaj decent, aceasta poate trece drept un act de virtute.
De aceea ne întâlnim ori de câte ori ne conectăm la un flux de informații cu torente de minciuni și dezinformare atent proiectate de cei interesați.

Atrocitățile trebuie analizate în izolare, nu în context.

E uimitor că ni se pare uimitor că alții pot gândi diferit de noi.

Rezumatele sau citatele sunt, de regulă, inutile pentru că sunt lipsite de context. O carte mare este o călătorie în sine, iar concluziile sunt similare ajungerii la destinație.
Transportarea direct pe Vf. Moldoveanu nu este același lucru cu drumeția până pe vârf.
Într-un anumit sens, călătoria este similară cu destinația.

Aproape toate listele cu recomandări de cărți de citit neapărat sunt făcute de inși care în niciun caz nu pot fi văzuți ca ilustrativi.
De ce ai citi ce recomandă, de pildă, Obama? Sau Bill Gates?
Pe de altă parte, ar fi util de lămurit de fiecare de ce cele mai importante minți nu prea fac astfel de liste...

Majoritatea cărților expuse în vitrinele librăriilor sunt cărți proaste, despre nimic, inutile.

Pentru a ajunge la adevăruri evidente, pe care le impune bunul-simț, este nevoie de zeci de ani de lecturi și gândire. Fără acești ani nu poți fi sigur că știi ce trebuie, că ce gândești este tot ce se poate gândi.

Ascultăm cu atenție concluziile spuse de oameni de succes cu privire la ce cred ei că a dus la succesul lor, dar nu ajută la nimic, pentru că importante sunt, în fapt, experiențele care au stat la baza acelor concluzii, iar aceste experiențe sunt în anumite contexte, unice, care nu pot fi recreate de oricine citind o carte ori privind un documentar.

Pe măsură ce știm mai multe despre nutriție, mâncăm mai prost și suntem mai bolnavi.
Un aparent paradox. Pentru că, în realitate, nu știm ce mâncăm.
Nutriția își are pilonii în tradiție, nu în modernitate și știința modernă. Știința, prin complicații inutile, vine să confirme ceea ce era evident.

Reacția la diferite gusturi (alimentare) se educă. Este important de știut în special pentru părinți care au copii care refuză anumite alimente pe termen lung. Ceea ce astăzi pare de neacceptat, mâine va deveni ok.
O metodă pentru a ajunge mai rapid la rezultatul dorit și la a evita opoziția este mascarea gustului nedorit prin adăugarea de ingrediente diverse.

Înțelegerea modernă cu privire la medicină este că aceasta are rolul de a combate simptomele bolilor.
Nutriția are însă cel mai important rol în sănătatea organismului.
Prin urmare, nu avem un „minister al sănătății” (formulă care se dovedește a fi un eufemism), ci un „minister al combaterii bolilor”.

Sunt entități fundamentale, precum particulele fundamentale / câmpurile cuantice, și entități compozite, precum atomul, moleculele sau omul.
Despre niciuna dintre aceste entități nu putem spune totul, putând doar descrie fațete, în funcție de perspectivă și instrumentul de sondare.
Cum arată lucrurile este totalmente dependent de instrumentul observării și metoda de interpretare.
De aici rezultă că nu există o realitate ultimă a lucrurilor, deci nu există o realitate obiectivă, valabilă pentru orice ființă posibilă.

Pe de altă parte, tendința multora de a încerca să explice diverse realități (viața, conștiința etc.) prin apelarea la elementele fundamentale este de-a dreptul ridicol. Fiecare nivel de organizare a lumii vine cu alt tip de relații, care nu poate fi explicat prin proprietățile atomilor.
Este evident, orice încercare este sortită eșecului, dar cum nu suntem în stare să înțelegem regulile nivelurilor superioare de organizare a lumii, apelăm iar și iar la ceea ce credem că am înțeles, la organizarea materiei.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    Marcel · 2 months ago
    Dacă prin Spațiul Realităţii Obiective (SRO) vom înțelege Spațiul tridimensional, adică Spațiul materiei/energiei materiale (măsurabile în Jouli), Spațiul Realităţii Subiective (SRS) va fi definit ca fiind Spațiul unde pătrundem, fiecare dintre noi, în timpul somnului profund fără vise (SFV). Se demonstrează ușor că SRS și SRO sunt complet separate/disjuncte, adică intersecția dintre SRS și SRO este mulțimea vidă. Iată demonstrația:
    Materia/energia materială măsurabilă în Jouli se definește ca fiind aspectul/componentul Realităţii care este Finit și Măsurabil (FM), adică aspectul Realităţii căruia i se pot asocia numere reale (este o măsurabilitate principială, nu neapărat o măsurabilitate instrumentală). Se demonstrează că FM este echivalent cu Finit și inconștient, adică materia este limitată/finită și inconștientă = "inertă" = "moartă" = "neînsuflețită".
    Pe de altă parte, SFV este inconștient și Infinit în profunzime, adică: în timpul SFV suntem total inconștienți (adică gradul de conștiență este zero), iar această inconștiență are o profunzime infinită ceea ce înseamnă că orice suferință este absentă în SFV (din acest motiv căutăm să dormim profund când suntem obosiți). 
    Deci SRO este Spațiul inconștientului finit, iar SRS este Spațiul inconștientului infinit. Dacă SRS și SRO ar avea puncte comune, în acele puncte inconștientul ar fi în același timp finit și infinit, ceea ce e absurd. 
    Am demonstrat astfel prin reducere la absurd că SRS și SRO sunt complet separate/disjuncte, adică intersecția lor e mulțimea vidă. 
    SRS e Spațiul Conștiinței și implicit al liberului arbitru (LA), deoarece Conștiința = Realitatea Subiectivă (RS), iar LA e specific Conștiinței. 
    Deoarece SRS este în afara SRO, Conștiința și LA nu se supun Legii Universale a Naturii (LUN) care guvernează RO (Realitatea Obiectivă). Corpul material uman va funcționa sub influența LUN, dar va fi influențat și de conștiința individuală/personală. În cazul omului obișnuit, ignorant de Sine, această influență a conștiinței personale este imperfectă și generează tot felul de boli fizice și psihice. În timpul SFV, conștiința se "retrage" complet din corpul material în SRS, iar corpul va funcționa doar sub influența LUN, fiind scutit astfel de influențele nefaste ale conștiinței personale. Din acest motiv, în SFV are loc o refacere - pasivă - a corpului material. 



  • This commment is unpublished.
    Cornel · 1 months ago
    Nu inteleg ce legatura are liberul arbitru cu un univers determinist. Daca fiintele umane nu ar exista atunci universul cum ar fi, determinist sau nu? Totul depinde de capacitatea oamenilor de a avea sau nu liber arbitru? As putea sa deduc ca pana sa apara oameni cu liber arbitru universul era determinist iar dupa ce am aparut noi, "slava domnului", l-am salvat din damnarea lui determinista. Sapolsky are o alegere de facut: ori vorbeste oamenilor despre liber arbitru (o idee in care el crede) ori nu. El prefera sa determinte un viitor pe baza conceptiei ca e mai bine ca oamenii sa afle despre notiunea asta si sa le ofere un alt mod de a interpreta lumea. Faptul de a crede ca nu ai liber arbitru nu te scuteste de nevoia de a lua niste decizii. Nu inseamna ca trebuie sa stai undeva in pozitia lotus si sa contemplezi asupra universului si sa astepti sa mearga totul de la sine. Inseamna sa faci ceea ce trebuie incepand de la treburile cele mai mundane pana la articole stiintifice de popularizare a stiintei.

    • This commment is unpublished.
      Iosif A. · 1 months ago
      @Cornel
      Eu, cel puțin, nu știu dacă universul este determinist sau nu. Nu am argumente pentru niciuna dintre versiuni.

      Că „nu cred” că nu am liber-arbitru, sunt de acord, nu mă scutește pe mine de la a lua decizii.
      Dar lipsa liberului-arbitru, dacă ar fi reală, spune că nu există decizie liberă.
      Dacă Sapolsky realmente crede că nu există liber-arbitru, nu știu ce poate prefera și spera, căci nimic nu are sens, nu?

      Mie mi se pare că cei care susțin că știu că nu au liber-arbitru bat câmpii, pentru că nu poți demonstra asta.
      Iar dacă ai această convigere, realmente, taci, nu vorbești despre asta, pentru că ajungi la o absurditate - vrei să convingi lumea într-un univers unde nu există convingere reală, unde lucrurile nu pot schimbate de la cursul lor prestabilit.
      Sapolsky, în mod evident, nu are o alegere de facut, dacă nu există liber-arbitru.