Imaginea ursului care petrece iarna în hibernare este atât de răspândită încât pare un fapt incontestabil. Totuși, din punct de vedere fiziologic, urșii nu hibernează. Ei intră într-o stare diferită, numită torpor, caracterizată prin reducerea metabolismului și a funcțiilor vitale, dar fără modificările extreme observate la mamiferele care hibernează profund. Această distincție, bine documentată în tratate de fiziologie animală și ecologie, nu este doar o chestiune de terminologie, ci reflectă mecanisme biologice distincte, care ar putea avea aplicații importante în medicina umană.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogurile Scientia
Teoria evoluției este asociată aproape exclusiv cu numele lui Charles Darwin, autorul lucrării revoluționare Despre originea speciilor (On the Origin of Species), publicată în 1859. Totuși, rădăcinile acestei idei nu aparțin în întregime lui Charles. Ele coboară cu o generație mai devreme, la bunicul său, Erasmus Darwin, un gânditor remarcabil ale cărui concepții au anticipat, într-o formă surprinzător de clară, teoria evoluției moderne.
Charles Darwin nu și-a cunoscut niciodată bunicul, Erasmus murind în 1802, cu șapte ani înainte ca el să se nască. Cu toate acestea, influența sa asupra nepotului a fost profundă și, pentru mult timp, subestimată. Erasmus Darwin a fost medic, poet, filozof și naturalist, o figură respectată în cercurile intelectuale britanice. Printre pacienții săi s-a numărat chiar regele George al III-lea, iar el a susținut cauze progresiste pentru epoca sa, precum abolirea sclaviei și drepturile femeilor.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
În februarie 2026, un episod neobișnuit din comunitatea software open-source a atras atenția asupra riscurilor potențiale ale agenților de inteligență artificială autonomi. Un programator voluntar al bibliotecii Python matplotlib, Scott Shambaugh, susține că un agent IA numit „MJ Rathbun” a scris și publicat un articol critic la adresa lui, după ce i-a respins o contribuție de cod.
Cazul este un posibil exemplu de comportament autonom problematic al unui agent IA, dar credibilitatea și interpretarea lui rămân totuși neclare.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Imagine: Dr. Alessio Porcelli, dr. Catalina Oana Curceanu și dr. Alberto Clozza, în fața instalației experimentale VIP-2 din laboratorul subteran Gran Sasso LNGS.
Unul dintre principiile fundamentale pe care se bazează întreaga fizică modernă este principiul excluziunii a lui Pauli. Acest principiu stă la baza structurii atomilor, a stabilității materiei și chiar a existenței stelelor compacte, precum piticele albe sau stelele de neutroni. Dar este acest principiu absolut? Este el o lege inviolabilă a naturii sau doar o aproximare, dar cu un grad de precizie ridicat?
- Detalii
- de: Cătălina Curceanu
- Blog Cătălina Oana Curceanu
Puțini cititori din afara Chinei au auzit de „Steaua dimineții din Lingao” (临高启明), un roman SF online, scris colectiv, care se întinde pe milioane de cuvinte și există de aproape două decenii. Nu a fost tradus nici măcar în engleză, nu circulă în Vest și nu apare în topuri literare. Și totuși, el oferă una dintre cele mai clare ferestre către mentalitatea care a modelat modernizarea accelerată a Chinei — și către fisurile care au apărut recent în această viziune.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
În mod normal, întrebarea „câți oameni trăiesc într-o țară?” ar trebui să aibă un răspuns simplu. Statele fac recensăminte, iar organizațiile internaționale publică cifre oficiale. Dacă vă uitați, de exemplu, pe worldometers.info, citiți ceva de genul: 8.272.945.020 oameni! Pe worldpopulationreview.com avem ceva un pic diferit: 8,298,978,817. Vreți să știți câți oameni sunt în Afganistan, Congo sau... Papua Noua Guinee? Simplu! Intri pe Wikipedia ori alt site și afli în câteva secunde. Dar de unde știi că sunt corecte acele date? Pe ce sunt bazate?
În realitate, pentru o mare parte a lumii aceste numere sunt mai degrabă estimări aproximative decât măsurători reale.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
David Brooks, jurnalist de opinie al New York Times, în vârstă de 64 de ani, autor al mai multor cărți (unele traduse și în limba română), tocmai a scris ultimul său articol pentru publicația menționată, anunțând că se va dedica unui alt proiect (fără detalii). Nu este doar un articol de adio, ci unul în care încearcă să sintetizeze idei care l-au ghidat în viață ori care surprind esența SUA sau a lumi de azi. Iată, mai jos, câteva extrase care mi s-au părut mai relevante.
[...] De multă vreme cred că există un tip straniu de eșec al pieței în cultura americană. Există multe emisiuni despre politică, afaceri și tehnologie, dar prea puține despre întrebările fundamentale ale vieții, cele abordate într-o educație umanistă solidă: cum devii o persoană mai bună? cum găsești sens în pensionare? mai are America o narațiune națională unificatoare? cum se refac marile națiuni după tiranie?
Tendința dominantă (n.n. în ultimii 22 de ani) a fost pierderea colectivă a credinței de către americani — nu doar a credinței religioase, ci și a multor altor forme de credință. În 2003, eram încă relativ proaspeți după victoria din Războiul Rece și exista mai multă credință că democrația se răspândește în lume, mai multă credință în bunătatea Americii, mai multă credință în tehnologie și mai multă în ceilalți. Chiar și în 2008, Barack Obama putea să ducă o campanie prezidențială animată de un idealism plin de speranță.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Notă: mormântul de mai sus este doar o reprezentare grafică. Mormântul lui Arhimede nu a fost încă identificat de arheologii moderni, deși fusese identificat de Cicero
Arhimede s-a născut în jurul anului 287 î.Hr. la Siracuza și a murit în 212 î.Hr., ucis de un soldat roman în timpul cuceririi orașului, în contextul celui de-al Doilea Război Punic, deși fusese dat ordin să nu fie vătămat. Arhimede este cunoscut, cel mai probabil, înainte de orice, pentru principiul care-i poartă numele, Principiul lui Arhimede (un corp scufundat într-un fluid este împins de către fluid, de jos în sus, cu o forță (forța arhimedică) egală cu greutatea volumului de fluid dezlocuit de către corp). Dar este cunoscut pentru o lungă listă de realizări științifice/ tehnologice.
Lucrul interesant este că Arhimede a cerut ca pe mormântul său să fie gravată o sferă înscrisă într-un cilindru, nimic mai mult. Nu o scenă mitologică, nu vreo laudă, nu vreo invenție practică.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Chibritul este una dintre cele mai simple tehnici de aprindere a focului pe care le folosim zilnic. Dacă o mai folosim... Tehnologia modernă (brichete, aragaze cu sisteme de aprindere șamd) a preluat o parte din nevoia de le mai utiliza.
Dar în spatele acestui instrument obișnuit, chibritul, se află aproape două secole de descoperiri în domeniul chimiei, accidente de laborator și îmbunătățiri succesive.
Iată, mai jos, o scurtă istoriei a descoperirilor care au dus la chibritul modern.
În 1669, alchimistul german Hennig Brand încerca să descopere „piatra filosofală”. Experimentând cu urină evaporată și încălzită, a obținut o substanță albă, care strălucea în întuneric și se aprindea spontan la aer. Era fosforul. Descoperirea nu avea nimic de-a face cu focul practic, dar a oferit chimiei o substanță cu proprietăți spectaculoase: extrem de reactivă și ușor inflamabilă.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Convingerile noastre nu sunt fixe. Ele sunt modelate, întinse și uneori răsturnate de ideile pe care le întâlnim în timp ce înaintăm prin viață. Pentru mulți dintre noi, cărțile sunt momentele în care are loc această schimbare – o propoziție care persistă, un argument care tulbură, o poveste care reconfigurează felul în care privim lumea. Am întrebat 12 intelectuali să ne spună care este cartea care le-a provocat presupunerile și le-a schimbat gândirea în mod durabil.
1. A Very Short Introduction to the Philosophy of Science (2002)
Pentru mare parte din viața mea de om de știință, m-am străduit să înțeleg cum ar putea cineva să aibă credință religioasă și, în același timp, să urmeze metoda științifică. Apoi am dat peste A Very Short Introduction to the Philosophy of Science și, în ea, peste problema ridicată de filosoful David Hume în legătură cu raționamentul inductiv.
- Detalii
- de: The Conversation
- Blogul Scientia
Cel mai bun amplasament pentru o mănăstire era unul aflat în apropierea apei și a pădurilor. Mulți cronicari monastici menționează acest lucru. Orderic Vitalis, născut în Anglia, lângă Shrewsbury, în 1075, și trimis la vârsta de cinci ani la mănăstirea normandă St Évroult, era explicit în privința acestei duble necesități. Apa era indispensabilă pentru spălat, igienă, băut, pentru prepararea cernelii și a mortarului de var, iar lemnul era necesar pentru construcții și, poate, pentru a ține de cald.
Versiunea benedictină a vieții monastice a fost cea mai răspândită pe parcursul Evului Mediu, deși au existat multe altele. Regulile privind ducerea acestui tip de viețuire, atribuite Sfântului Benedict, au fost redactate în 73 de capitole, pentru a oferi îndrumări despre modul în care călugării trebuiau să-și trăiască viața. Accentul era pus pe lumea care va veni, pe viața de după moarte, dar și pe ascultare și umilință.
- Detalii
- de: Giles Gasper
- Blogul Scientia
Circulând aproape zilnic cu mașina, văd atât de mulți șoferi care-și imaginează că sunt într-un joc pe calculator, nu în lumea reală, încât m-am gândit să scriu acest foarte scurt articol cu zece sfaturi elementare, practice, în special pentru perioada de iarnă, în mod cert neștiute de mulți.
1. Păstrează distanța față de cel din fața ta măcar dublul vitezei. Dacă mergi cu 80 km/h, lasă circa 150 de m față de mașina din față. Dacă ceva neprevăzut se întâmplă cu mașina din față, ai timp să oprești în siguranță.
2. Dacă drumul este alunecos, cu strat de zăpadă sau porțiuni de gheață, atunci distanța față de cel din față să fie triplul vitezei: mergi cu 80 km/h, păstrează o distanță de 250 de metri.
3. Foarte important: Încetinește în apropierea podurilor! Podurile sunt unele dintre locurile cele mai periculoase pe timp de iarnă, pentru că drumul poate bun, dar pe pod pot fi porțiuni cu gheață, zăpadă și pot fi formate șleauri.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Butoaie de combustibil ruginite și vehicule abandonate la o fostă bază americană din Groenlanda, datând din cel de-Al Doilea Război Mondial. Credit: Posnov/Moment via Getty Images
Insistența președintelui SUA, Donald Trump, că Statele Unite vor dobândi Groenlanda „fie că le place sau nu” este doar cel mai recent capitol dintr-o relație codependentă și adesea complicată dintre America și cea mai mare insulă a Arcticii – o relație care se întinde pe mai bine de un secol, dar care în ultimii ani a ajuns într-un punct critic.
Pe 14 ianuarie 2026, oficiali americani, danezi și groenlandezi s-au întâlnit la Casa Albă pentru a discuta intențiile lui Trump. Ministrul de externe al Danemarcei le-a spus ulterior reporterilor că, deși cele două părți au un „dezacord fundamental”, vor „continua dialogul”. În Congres, senatorul republican Mitch McConnell a criticat, la rândul său, amenințările lui Trump, afirmând că preluarea Groenlandei ar însemna „incinerarea încrederii greu câștigate a aliaților loiali în schimbul niciunei schimbări semnificative în accesul SUA la Arctica”.
Deși americanii au urmărit de mult timp politici în Groenlanda pe care liderii SUA le-au considerat imperative strategice și economice, abordarea lui Trump este mai agresivă decât a oricărui președinte anterior. Așa cum am relatat în cartea mea din 2024, When the Ice Is Gone, despre istoria de mediu, militară și științifică a Groenlandei, unele idei americane anterioare pentru Groenlanda au fost puțin mai mult decât fantezii inginerești, în timp ce altele reflectau o bravură militară fără limite.
- Detalii
- de: Paul Bierman
- Blogul Scientia
În 2024 turismul și-a revenit după anii de pandemie, încasările globale din turism fiind estimate la 1,74 mii de miliarde de dolari SUA, depășind încasările din anul 2019 cu 13,8% (cu circa 240 miliarde de dolari SUA).
SUA, care a încasat din turism 215 miliarde de dolari în 2024, se află pe primul loc în clasamentul beneficiarilor de pe urma turismului.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Credit: Baker Library, Harvard Business School
În urma acțiunii militare americane care l-a răpit pe președintele venezuelean Nicolás Maduro pe 3 ianuarie 2026, administrația Trump a subliniat dorința de a avea acces nelimitat la petrolul Venezuelei mai mult decât obiectivele tradiționale de politică externă, precum combaterea traficului de droguri sau consolidarea democrației și a stabilității regionale. La prima sa conferință de presă după operațiune, președintele Donald Trump a afirmat că companiile petroliere vor juca un rol important și că veniturile din petrol vor ajuta la finanțarea oricăror intervenții suplimentare în Venezuela.
La scurt timp, prezentatorii de la „Fox & Friends” l-au întrebat pe Trump despre această afirmație. „Avem cele mai mari companii petroliere din lume”, a răspuns Trump, „cele mai mari, cele mai bune, și vom fi foarte implicați în asta”.
Ca istoric al relațiilor SUA-America Latină, nu sunt surprins că petrolul sau orice altă resursă joacă un rol în politica SUA față de regiune. Ceea ce m-a surprins, însă, este deschiderea cu care administrația Trump recunoaște cât de mult petrolul determină politicile sale față de Venezuela.
- Detalii
- de: Aaron Coy Moulton
- Blogul Scientia
