La începutul secolului al XXI-lea, Scoția avea una dintre cele mai proaste reputații din Europa în materie de violență. Glasgow, cel mai mare oraș al țării, era descris drept una dintre capitalele europene ale omuciderilor, iar presa locală relata frecvent despre atacuri cu cuțite, răfuieli între bande și agresiuni brutale. Între 2003 și 2005, orașul a avut cea mai ridicată rată a crimelor din Europa, iar Scoția ajunsese să fie considerată una dintre cele mai violente țări dezvoltate.
Schimbarea majoră nu a venit însă printr-o simplă înăsprire a pedepselor. Autoritățile scoțiene au făcut ceva mai puțin obișnuit: au început să privească violența nu doar ca pe o problemă penală, ci ca pe o problemă de sănătate publică. Cu alte cuvinte, violența a fost tratată ca un fenomen care poate fi studiat, prevenit, limitat și „transmis” mai greu de la o generație la alta, dacă sunt înțelese cauzele reale.
Rezultatele au fost spectaculoase, în următorul deceniu rata omuciderilor scăzând cu 56% în Glasgow și cu 38% în Scoția. Între 2006 și 2015, criminalitatea violentă a scăzut cu aproape o treime la nivel național. Astăzi, numărul omuciderilor este la cel mai redus nivel din ultimele două decenii, iar Scoția nu mai este excepția violentă a Europei, ci un caz studiat internațional.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Cu cât citești mai mult, cu atât îți este mai ușor să citești. Invers, cu cât citești mai puțin, cu atât lectura lungă devine mai grea, mai obositoare, mai puțin recompensatoare.
Într-un articol recent publicat în The Atlantic, Rose Horowitch, care acoperă domeniul educației pentru publicația menționată, scrie că era în care oamenii citesc ar putea fi o scurtă anomalie în istoria omenirii. Iată principalele idei din articol mai jos.
Timp de câteva secole, oamenii educați au crezut că alfabetizarea universală este una dintre marile cuceriri ireversibile ale civilizației. Odată ce cărțile au devenit ieftine, școala obligatorie s-a extins, iar bibliotecile au ajuns în aproape orice oraș, părea firesc să credem că omenirea va citi din ce în ce mai mult și mai bine.
Astăzi, această certitudine se clatină, dar nu pentru că oamenii nu mai întâlnesc texte, ci pentru că par să-și piardă răbdarea, exercițiul și interesul pentru lectura lungă, solicitantă, capabilă să susțină gândirea complexă.
O imaginea puternică a acestei crize poate fi găsită în trecutul îndepărtat, la Biblioteca din Alexandria. Regele Ptolemeu I al Egiptului ar fi dorit să adune acolo totalitatea cunoașterii scrise a lumii. Corăbiile care ajungeau în port erau cercetate în căutare de manuscrise, iar sulurile erau copiate, păstrate și puse la dispoziția celor dornici să studieze. Biblioteca nu era doar un depozit de texte, ci o instituție a gândirii. Acolo au lucrat sau au fost asociați cu mediul alexandrin savanți precum Eratostene, care a calculat circumferința Pământului, Zenodot, editor al textelor homerice, și, posibil, Euclid, autorul Elementelor.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
În Costa Rica, lângă vulcanul Poás, există o mică deschidere în rocă numită Cueva de la Muerte, adică „peștera morții”. Numele pare exagerat, aproape turistic, dar fenomenul este real. Nu este vorba despre un animal veninos, despre o plantă toxică sau despre o capcană a naturii, ci despre ceva mai greu de observat: aerul însuși. Mai exact, despre un strat invizibil de dioxid de carbon care se acumulează aproape de sol și face ca spațiul să devină mortal pentru animalele mici care intră în el.
Locul este spectaculos tocmai pentru că arată banal. Nu seamănă cu o peșteră uriașă din filme, cu galerii adânci și stalactite, ci mai degrabă cu o cavitate mică, întunecată, la marginea vegetației tropicale. Tocmai această disproporție între aspect și pericol este interesantă științific. O deschidere modestă în rocă funcționează ca o demonstrație naturală despre gazele vulcanice, densitate, ventilație, respirație și limitele vieții.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Dacă auzi pentru prima dată cuvântul „flep”, nu știi ce înseamnă. Poate fi un animal, un obiect, o piesă dintr-un aparat. Și totuși, dacă cineva îți cere să-l pui la plural, vei spune probabil „flepi” sau „flepuri”, în funcție de cum ți se pare că se potrivește în română.
De unde vine această abilitate? Nu ai memorat pluralul unui cuvânt inexistent. Nu ai avut timp să cauți o regulă într-un manual. Creierul a făcut ceva mai subtil: a aplicat o operație gramaticală.
Dar ce se întâmplă când același creier știe două limbi? Are el două „motoare gramaticale”, unul pentru limba maternă și altul pentru limba a doua? Sau folosește același mecanism de bază, indiferent de limba în care lucrează?
Un studiu publicat în The Journal of Neuroscience pe 15 iunie 2026 sugerează a doua variantă: în cazul vorbitorilor bilingvi spaniolă–engleză, anumite operații gramaticale par să fie susținute de mecanisme neuronale comune, nu de sisteme complet separate pentru fiecare limbă. Articolul științific se intitulează „A Shared Neural Mechanism for Abstract Grammatical Computations Across Languages in Bilinguals” și este semnat de Xuanyi Jessica Chen și Esti Blanco-Elorrieta.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogurile Scientia
Imaginați-vă doi tineri. Primul rezolvă rapid șiruri de numere, analogii verbale și probleme de logică. Al doilea pare mai lent, dar știe să găsească oameni potriviți, să evite riscurile mari, să recunoască o oportunitate și să nu se lase prins în situații în care pierde. Care este mai inteligent?
Pentru Nassim Nicholas Taleb, autorul seriei Incerto, ale cărui cărți le-am prezentat pe site și despre ale cărui idei, de asemenea, am tot scris (clic pe tag-ul de sub articol), problema începe tocmai aici: în viață nu avem, de cele mai multe ori, enunțuri curate, timp fix de lucru și un singur răspuns corect. Avem informație incompletă, consecințe inegale, noroc, hazard, erori de judecată și, uneori, evenimente rare care schimbă totul. Într-o asemenea lume, a transforma coeficientul de inteligență, IQ-ul, într-un predictor general al succesului i se pare nu doar o exagerare, ci o eroare de categorie.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
„Într-o lume cu gravitație mai redusă, păsările ar fi uriașe. Într-o lume cu gravitație mai mare, doar insectele ar zbura.
Într-o lume cu mai multă lumină și mai mulți prădători ai plantelor, plantele ar avea conștiință și inteligență avansată.
Într-o lume cu o rezistență mai mare a apei, balenele ar fi mici.
Într-o lume mai rece, nu ar exista animale cu sânge rece. Într-o lume mai fierbinte, toate animalele ar avea sânge rece.
Într-o lume mai umedă, oamenii ar avea branhii. Într-o lume mai uscată, viața ar începe pe uscat, dacă ar începe vreodată.
Într-o lume fără materiale din care să poată fi făurite unelte, am merge încă în patru picioare.
Într-o lume doar cu prădători, nu ar exista viață. Într-o lume fără prădători, viața ar fi simplă și plictisitoare.
Într-o lume fără Soare, viața ar fi primitivă, cu excepția cazului în care ar exista o altă sursă de energie.
- Detalii
- de: Colin McGinn
- Blogul Scientia
Ideea că lumea este făcută, în ultimă instanță, din particule fundamentale pare greu de contestat. Fizica ne-a obișnuit să privim realitatea ca pe o structură construită de jos în sus: particule, atomi, molecule, celule, organisme, minți, societăți, piețe, instituții. Dar de aici mulți trag o concluzie mult mai puternică: dacă totul este alcătuit din particule, atunci numai particulele produc cu adevărat efecte. Restul, de la metabolismul unei celule până la deciziile unei bănci centrale, ar fi doar o descriere comodă a unor procese fizice aflate la un nivel mai adânc.
Filosoful David Yates respinge această concluzie. În viziunea sa, lumea nu este doar suma elementelor sale de bază. Structurile de nivel superior nu sunt umbre ale particulelor, ci forme de organizare care influențează real ceea ce părțile pot face.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Fizicianul de origine italiană Carlo Rovelli, autor de succes, care merge adeseori în cărțile și articolele lui dincolo de granițele stricte ale fizicii, respinge într-un articol recent ideea că ar exista o „problemă dificilă a conștiinței” în sensul tare propus de David Chalmers: nu pentru că mintea ar fi ușor de înțeles, ci pentru că nu avem niciun motiv solid să credem că ea ar aparține unei ordini diferite de restul naturii.
Conștiința este greu de explicat așa cum sunt greu de explicat vremea, viața, creierul sau proteinele: nu fiindcă ar fi miraculoasă, ci fiindcă este un fenomen natural de o complexitate enormă.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Unii au case de vacanță, alții au case moștenite sau cumpărate pentru uz ulterior, la care ajung din când în când. De primăvara până toamna, temperatura exterioară este, de regulă, suficientă de „blândă” pentru a nu se pune problema încălzirii. Dar care este regimul optim de încălzire pentru o casă nelocuită iarna? Desigur, răspunsul este unul nuanțat, pentru că trebuie luați în calcul mai mulți parametri, dar, cu toate acestea, se pot trage câteva concluzii utile.
O casă nelocuită iarna ar putea părea, la prima vedere, simplu de administrat: dacă nu locuiește nimeni acolo, de ce ai încălzi-o? Dar pereții, țevile, tâmplăria, mobilierul, cărțile, parchetul și instalațiile continuă să interacționeze cu frigul și cu umezeala. Iar problema reală este păstrarea clădirii într-o zonă sigură: fără îngheț, fără condens persistent și fără mucegai.
Răspunsul scurt este acesta: pentru o casă de vacanță nelocuită iarna, dar nedrenată complet de apă (apa prezentă în conducte), temperatura de siguranță recomandabilă este, în cele mai multe cazuri, între 10 și 12 °C, cu o țintă mai prudentă de 12–14 °C pentru case vechi, slab izolate sau cu risc de umezeală.
Dacă imobilul are punți termice, pereți reci, subsol umed, tâmplărie veche ori istoric de mucegai, coborârea sub 12 °C devine riscantă.
Dacă instalația de apă este golită complet, centrala este protejată, iar casa este monitorizată, se poate coborî spre regim de antiîngheț, dar aceasta nu mai este o strategie de conservare a casei, ci doar de evitare a înghețului.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Probabil că ideea unei religii inventate peste noapte va părea bizară celor mai mulți. Dar omul are căi misterioase de a se exprima pe această temă. Nenumăratele mișcări religioase arată acest lucru. Biserica Scientologică, abordată pe scurt la finalul articolului, este, cred, un exemplu elocvent. Dar articolul de față este despre francezi într-un moment de cumpănă al istoriei lor, probabil cel mai faimos: Revoluția Franceză din 1789. Acest „moment” istoric, întins pe mai mulți ani, aduce și o inițiativă interesantă: promovarea unei ființe supreme care să asigure nevoia de religie a cetățeanului.
În vara anului 1794, la Paris, în plină Revoluție Franceză, Maximilien Robespierre a urcat solemn pe o scenă amenajată în aer liber și a oficiat, în fața unei mulțimi uriașe, o ceremonie stranie: Festivalul Ființei Supreme. Nu era o liturghie creștină. Nu era nici o simplă manifestație politică. Era ceva între religie, teatru, propagandă revoluționară și pedagogie morală de stat.
Cum ajunsese Franța, țara catedralelor gotice și a monarhiei „de drept divin”, să organizeze o sărbătoare oficială dedicată unei divinități abstracte, numite „Ființa Supremă”?
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Probabil că problema abandonului școlar este egalată în importanța sa socială doar de rata foarte scăzută a natalității, care condamnă România pe termen lung la scăderea dramatică populației, scăderea economiei și lipsa prosperității pe termen lung. Soluția la îndemână pentru a contrabalansa natalitatea scăzută, „importul” de muncitori din alte țări, va duce la tensiuni sociale, cum am văzut și vedem că este cazul în alte state europene care au primit imigranți în număr mare în ultimii ani.
În România, abandonul școlar nu este un singur moment dramatic, ci, cum e de așteptat, o serie de tragedii succesive: unii copii intră târziu sau incomplet în educația timpurie, alții dispar statistic între cicluri, alții termină gimnaziul, dar nu continuă spre liceu ori învățământul profesional, iar o parte importantă ajunge la liceu fără să treacă de bacalaureat. La facultate, pierderile continuă, mai ales în primul an.
Datele cele mai recente vin din rapoartele Ministerului Educației pentru anul școlar/universitar 2024–2025, din Education at a Glance 2025 al OCDE și din Education and Training Monitor 2025 al Comisiei Europene. Este dificil să creionezi un articol coerent pe baza acestor rapoarte, pentru că rapoartele nu urmăresc aceeași generație de la grădiniță până la diplomă universitară. Unele cifre sunt efective anuale, altele sunt rate de absolvire, iar altele sunt reconstrucții pe cohorte.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Omul nu este animalul cel mai puternic, cel mai rapid sau cel mai bine adaptat biologic la un mediu anume. Dimpotrivă, dacă îl privim la naștere, pare una dintre cele mai neajutorate ființe. Nu poate merge, nu se poate hrăni singur, nu se poate apăra, nu are blană protectoare, nu are gheare, nu are colți și nu dispune de instincte suficient de precise pentru a supraviețui singur. Totuși, tocmai această slăbiciune inițială este una dintre cheile destinului uman.
Omul este o ființă biologic incompletă, dar deschisă din punct de vedere cultural. Nu vine pe lume gata format, ci trebuie introdus într-o lume de limbaj, gesturi, reguli, tehnici, afecțiuni, interdicții și exerciții. Cu alte cuvinte, omul nu supraviețuiește pur și simplu în natură, ci într-o cultură.
- Detalii
- de: Iosif A.
- Blogul Scientia
Cupa Mondială FIFA 2026 este unul dintre cele mai urmărite evenimente din calendarul sportiv internațional, iar fanii din întreaga lume vor încerca să prezică până unde va ajunge echipa lor.
Sunt cercetător în domeniul datelor și, în încercarea de a anticipa câștigătoarea turneului, semifinalistele și șansele echipelor de a trece de faza grupelor, am construit un model informatic pentru a prezice cum s-ar putea desfășura Cupa Mondială.
Iată cum am făcut acest lucru și ce a prezis modelul meu.
- Detalii
- de: Steven Stern
- Blogul Scientia
Pe 22 mai 2026, Pentagonul a publicat un al doilea lot de fotografii și videoclipuri clasificate anterior, care arată ceea ce par a fi obiecte zburătoare inexplicabile. Aceste publicări de documente au reprezentat culminarea unui proces început în iulie 2023, când un grup de avertizori de integritate guvernamentali a depus mărturie în fața Congresului că guvernul SUA ar deține în secret nave spațiale extraterestre și presupuse fragmente de corpuri extraterestre.
Acea audiere în Congres a marcat începutul unei schimbări culturale în care rapoartele despre OZN-uri sunt tratate din ce în ce mai mult ca un subiect demn de discuții serioase, atât în interiorul guvernului, cât și în comunitatea științifică.
Dar este justificată această nouă legitimitate? Ca om de știință aerospațial care studiază proiectarea aeronavelor și a navelor spațiale, abordez această întrebare folosind matematica, fizica și principiile ingineriei. Pentru a evalua plauzibilitatea unor vizitatori extratereștri, este necesar să înțelegem obstacolele pe care o navă extraterestră ar trebui să le depășească pentru a ajunge pe Pământ.
- Detalii
- de: Kai James
- Blogul Scientia
Știi cum arată sigla Apple? Probabil că ai impresia că da. Este omniprezentă și emblematică. Cum ai putea să nu o cunoști? Dar, atunci când sunt testați, se dovedește că foarte puțini oameni își pot aminti toate caracteristicile siglei. Un studiu efectuat pe 85 de persoane a constatat că doar aproximativ jumătate puteau identifica sigla corectă dintr-o serie de variante asemănătoare. Și doar o singură persoană a reușit să o deseneze corect.
Acesta nu este un exemplu izolat. Un studiu clasic din 1979 a arătat că oamenii nu puteau nici să deseneze corect o monedă de un penny și nici să o identifice dintre mai multe variante desenate greșit.
Oamenii nu sunt doar slabi la a-și aminti lucruri pe care le văd permanent, ci și la a ști efectiv cum funcționează acestea. Într-un studiu din 2006, multe persoane au făcut greșeli importante atunci când au desenat o bicicletă, de exemplu punând lanțul atât pe roata din față, cât și pe cea din spate. Nu era doar un detaliu uitat, ci o neînțelegere mai profundă a modului în care funcționează bicicleta. O bicicletă cu lanț pe ambele roți nu ar putea vira.
- Detalii
- de: Tommy Blanchard
- Blogurile Scientia
