Universul, în natura sa ultimă, este imposibil de cunoscut pentru om. Știința reprezintă efortul nostru de a surprinde realitatea. Dar oricât de precise ar fi teoriile științifice, ele nu ne vor spune niciodată cum este natura-în-sine; nu au cum. Capacitatea noastră de a capta lumea înconjurătoare este modelată de comandamentul supraviețuirii, nu de cel al surprinderii realității.
Teoriile fizicii sunt doar aproximări ale lumii-ca-reprezentare, ale universului așa cum ni-l reprezentăm noi. Dar cum vedem noi lumea nu este cum chiar este lumea. Cum vedem noi lumea este doar o construcție a unui creier a cărui sarcină principală este, cum spuneam, să asigure supraviețuirea deținătorului. Despre cum este lumea în realitate, despre cum este realitatea, nu putem vorbi, nu avem nicio posibilitate să știm. Niciunul dintre simțurile noastre nu ne vorbește despre realitate, în fapt. Iată de ce...
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Critica e unul dintre cei patru călăreți ai apocalipsei, după cum numește John Gottman tiparele ce prevestesc divorțul într-un cuplu cu o acuratețe de 90%. Primul e critica revărsată metodic precum picătura chinezească. De aici, relația tinde să alunece pe un tobogan marcat de alte trei tipare negative: defensiva (se apără), zidirea (refuză comunicarea) și disprețul.
- Detalii
- Scris de: Seramis Sas, Ph.D
Suntem într-un magazin, în fața unui raft cu cămăși. Evaluăm două cămăși cu nuanțe diferite de albastru. O alegem, după o analiză de câteva secunde / minute, pe cea mai deschisă la culoare? Cum am luat această decizie? Ce factori sunt implicați în luarea deciziei? Ce înseamnă că „eu” am luat această decizie? Este adevărat că noi, oamenii, avem capacitatea de a lua decizii în mod complet independent, că avem, așadar, liber-arbitru? Așa pare, dar pe măsură ce începem să analizăm ce înseamnă, în fapt, luarea unei decizii, ajungem repede la limitele cunoașterii umane. Sau, și mai probabil, la limitele biologice ale posibilității noastre de a cunoaște natura. Credem că problema liberului-arbitru este de nerezolvat, oricât ar progresa cunoașterea umană.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Unii copii se miră de această ciudățenie a limbii române, și anume că un cuvânt se termină cu trei „i”. Cu certitudine pentru cineva neobișnuit cu această situație, pare straiu. Un străin, de exemplu, care învață limba română, probabil se va mira de modul anevoios în care construim cuvintele.
Iată când și de ce scrie „copiii” cu trei de „i”.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Am văzut recent scris la intrarea într-un bloc: „Asigurați-vă că a-ți plătit întreținerea pentru luna în curs!”. Merita adăugat: „Ați plăti întreținerea la timp e o îndatorire cetățenească!”. Dar a doua parte nu a fost pe anunț, e invenția noastră.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În urmă cu 10 ani am scris un articol, dorit exhaustiv, cu 38 de reguli de folosire a virgulei în limba română. Articolul a avut un succes neaşteptat (peste un milion de accesări), fiind preluat (fără acordul nostru, fireşte :)) de ziare, unele universităţi sau bloguri personale. Acel articol a fost scris pe baza lecturii cărţilor de gramatică publicate la acea vreme.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.