„Educația îl face pe înțelept puțin mai înțelept, dar îl face pe prost infinit mai periculos”, spune Nassim Taleb. Cum e posibil ca educația să nu-l „trezească” pe prost, ba, dimpotrivă, să-l facă periculos?
În original: „Education makes the wise slightly wiser, but it makes the fool vastly more dangerous”.
Nu trebuie să faci cine știe ce efort pentru a constata adevărul maximei lui Taleb. Luați doar jurnaliștii și intelectualii care propovăduiesc, din siguranța și confortul birourilor lor, războaie ori incursiuni militare, fără să aibă experiența nemijlocită a vreunui conflict (pentru a putea face judecăți în cunoștință de cauză cu privire la consecințele reale ale unui conflict militar) și fără capacitatea de a vedea dincolo de primele rachete și bombe peste ceea ce ei consideră inamic. Istoria recentă este plină de astfel de exemple. Ba sunt și situații de intelectuali care după, când grozăvia deciziei este deja evidentă, să spună, senin: „Îmi pare rău, am greșit”.
Nassim Taleb are sintagmă ce se potrivește perfect sentinței analizate aici: „intelectual, totuși idiot” (eng. intellectual yet idiot). Se referă, desigur, la cei care au o educație formală avansată (facultăți, doctorate, cărți), dar le lipsește înțelegerea complexității lumii și posibilei evoluții imprevizibile a unui șir de evenimente, odată declanșat. Un exemplu care-mi vine acum în minte este Primul Război Mondial, când un incident care se putea termina cu arestarea unei persoane a dus la milioane de morți, răniți și dispăruți, precum și la nenumărate localități devastate.
Un înțelept, prin educație, se rafinează, dar acesta deține deja o experiență care-i permite judecăți sănătoase. Iar înțelepciunea vine la pachet cu modestia intelectuală, care-l pune în gardă pe acesta când vine vorba despre propuneri / concluzii cu impact semnificativ asupra unei comunități ori chiar asupra lumii: poate este mai bine să fie circumspect? poate lucrurile sunt mai complicate? poate consecințele posibile sunt dincolo de ce-și imaginează la o primă evaluare?
În schimb, pentru proști educația devine periculoasă (în special pentru ceilalți), pentru că le conferă instrumente și credibilitate pentru a le folosi în mod convingător. Ei capătă o falsă impresie a înțelegerii și competenței. Iar cei care-i ascultă/ citesc pot rămâne cu impresia că sunt pletora de cuvinte complicate se ascunde înțelepciune.
În mod evident, înțelepciunea presupune, printre altele, conștientizarea limitelor cunoașterii noastre.
Pe de altă parte, Taleb invită, implicit, la schimbarea modului în care asimilăm cunoștințele în educația formală: în locul memorării, ar fi mult mai util pentru elevi/ studenți/ masteranzi să-și dezvolte gândirea critică, încercând, de exemplu, să înțeleagă cum au evoluat diverse evenimente majore (un război, o criză economică), care erau așteptările în faza inițială și cum au evoluat lucrurile; cu alte cuvinte, cum incertitudinea și neașteptatul intervine și formează mersul istoriei.
O regulă elementară pentru identificarea proștilor este relativ simplă: urmărește dacă cel care propune măsuri extraodinare, vorbește informat și despre consecințele pe termen lung ale acțiunilor ce urmează propunerii. Dacă nu vorbește despre ele ori dacă acestea nu corespund experienței deja acumulate în istoria lumii, cel mai probabil ai de-a face cu un idiot.
Maxima este din cartea Patul lui Procust, de N. N. Taleb.
