Fără empatie, fiinţele umane sunt nişte creaturi izolate, deconectate. O întrebare filozofică veche arată astfel: există într-adevăr acte altruiste? Cinicii au răspuns că nu, pentru că orice act aparent altruist ne arată întotdeauna în mod tacit ce oameni 'buni' suntem.
Chiar dacă nu mai ştie nimeni despre actul respectiv, sentimentul de bine pe care îl obţinem din a-i ajuta pe ceilalți face ca un act altruist să nu fie niciodată în întregime altruist .
Dar poate că cinicii ar putea fi impresionaţi de studiile recente din domeniul neuroştiinţei care demonstrează existenţa în conştiinţă a unei enorme capacităţi umane pentru empatie.
Ţinerea de mâini
Într-un experiment nou, participanţilor, conectaţi mai întâi la un aparat de imagistică prin rezonanţă magnetică funcţională, li s-a prezentat o serie de semne 'X' şi 'O' pe un ecran (Beckes şi colaboratorii, 2013).
'X'-ul indica faptul că exista o probabilitate de 17 % de a primi un şoc electric uşor prin gleznă, în timp ce 'O'-ul indica faptul că erau în siguranţă (pentru moment).
Scanările creierului participanţilor au arătat că atunci când exista probabilitatea de a primi un şoc, părţi ale creierului care sunt implicate în răspunsul la ameninţare deveneau mai active. Acest lucru s-a derulat conform așteptărilor. Când se introducea o variabilă ce prevedea ca participanţii să se ţină de mâini cu un prieten apropiat se constata că prietenul lor era cel care primea şocul şi nu ei înşişi.
Ceea ce au văzut apoi cercetătorii a fost că activitatea din creierele subiecţilor era aproape identică atunci când prietenul lor urma să primească şocul cu aceea în care ei înşişi urmau să-l primească.
Prin comparaţie, exista o activitate relativ mică în regiunile de răspuns la ameninţări atunci când ţineau mâna unui străin.
Unul dintre autorii studiului, James Coan a explicat :
"Corelaţia dintre sine şi prieten era remarcabil de similară. Constatarea prezintă capacitatea remarcabilă a creierului de a modela sinele în raport cu ceilalţi; acei oameni care ne sunt apropiaţi devin o parte din noi înşine şi aceasta nu este doar metaforă sau poezie, este ceva foarte real. Literalmente ne simțim în pericol atunci când un prieten este în pericol. Dar nu tot atât de mult când un străin este în pericol."
Simpla prezenţă
Deci scanarea creierului poate 'vedea' cum empatizează oamenii cu prietenii lor, dar poate ea vedea dacă această empatie are un efect benefic?
Acest lucru a fost examinat într-un studiu anterior cu o procedură similară, cu diferenţa că în acel moment participanţii erau soţ şi soţie (Coan şi colaboratorii, 2006).
Întrebarea era: se va înregistra vreo diferenţă în creierul subiecţilor care urmau să primească un şoc electric în funcţie de faptul dacă îşi ţineau sau nu partenerul conjugal de mână?
Da, se înregistra. Când subiecţii ţineau mâna soţului /soţiei lor, spre deosebire de cea a unui străin, regiunile de răspuns ale creierului la ameninţări erau semnificativ mai puţin active decât în situaţia opusă.
Şi, cu cât relaţia maritală era mai bună, cu atât mai mare era efectul pozitiv al ţinerii de mână cu partenerii lor conjugali.
Studiile ulterioare au arătat că este suficient ca cealaltă persoană să fie în sală pentru ca zonele de răspuns la ameninţări să fie liniştite.
Minţile conectate
Ştim cu toţii din experienţa personală cât de copleşitor este să privim la suferinţa cuiva pe care îl iubim. Ştim şi că, atunci când suferim noi înşine, e mai bine să avem pe cineva drag în apropiere.
Dar este fascinant să vezi aceste aspecte fundamentale privitoare la ceea ce ne face umani desfăşurându-se chiar acolo, adânc în mintea cuiva.
Traducere de Maricica Botescu după neuroscience-reveals-the-deep-power-of-human-empathy cu acordul editorului
