RSS

RSS Scientia.ro.

• Cum arătau cărțile în Grecia și Roma antică? Cum scriai o carte în acele vremuri?

   

  Dacă ai fi vizitat o librărie în lumea antică, cum ar fi fost? Nu trebuie doar să-ți imaginezi. Scriitorul roman antic Aulus Gellius, care a trăit în secolul al II-lea e.n., ne oferă mai multe descrieri ale aventurilor sale prin librării. Într-un pasaj, el descrie o întâlnire într-una din Roma, pe care o vizita împreună cu un prieten poet:

  „S-a întâmplat să stau într-o librărie din Sigillaria împreună cu poetul Julius Paulus […] Erau de vânzare acolo Analele lui Quintus Fabius Pictor, într-un exemplar de o vechime bună și neîndoielnică, despre care negustorul susținea că nu conține erori.”

  Gellius ne spune apoi că, în timp ce stăteau acolo, un alt clientintră în magazin. Noul client intră în dezacord cu negustorul. El se plânge că „a găsit în carte o eroare”. Negustorul spune că acest lucru este imposibil. Apoi clientul aduce dovezi pentru a demonstra că negustorul se înșală.

  Într-un alt pasaj, Aulus ne povestește despre niște tarabe de cărțipe care le-a întâlnit când a sosit cu vaporul în portul Brundisium, pe coasta Adriaticii. Cărțile, consemnează el, erau „în limba greacă, pline de povești minunate, lucruri nemaiauzite, incredibile […] Autorii erau vechi și de o autoritate considerabilă”.

  „Volumele în sine, însă, erau murdare din cauza neglijenței, într-o stare proastă și inestetică. Totuși, m-am apropiat și am întrebat prețul lor; apoi, atras de ieftinătatea lor extraordinară și neașteptată, am cumpărat un număr mare dintre ele pentru o sumă mică.”

  Aulus continuă să descrie, într-un limbaj entuziast, toate faptele ciudate pe care le-a aflat din aceste cărți – cum ar fi că oamenii din Africa pot „face vrăji prin voce și limbă”și, prin această vrăjitorie, pot provoca moartea oamenilor, animalelor, copacilor și recoltelor.

  Originile scrisului

  Astfel de relatări ne aduc aproape de modul în care oamenii obișnuiți din Grecia și Roma antică obțineau cărțiși interacționau cu ele. Dar, dacă citim asemenea istorii, este firesc să dorim să știm mai mult. Cum au apărut cărțile și scrisul?Și cum erau scrise și produse cărțile?

  Mulți oameni din lumea antică credeau că scrisul fusese inventat de zei sau eroi. De exemplu, egiptenii antici credeau că zeul Thoth a fost primulcare a creat semne pentru a reprezenta sunetele vorbite.

  Originile scrisului sunt cu siguranță misterioase. Nu este clar când a început scrisul și cine l-a inventat.

  Cel mai vechi text scriseste o tăbliță de lemndatată prin metoda radiocarbonului ca fiind anterioară anului 5000 î.e.n. Aceasta este cunoscută sub numele de tăblița de la Dispilio, deoarece a fost descoperită într-o așezare neolitică lacustră la Dispilio, în Grecia. Ea este gravată cu marcaje liniare ciudate. Acestea nu au fost descifrate, dar majoritatea cercetătorilor consideră că reprezintă o formă de scriere.

  
  Model al tăbliței de la Dispilio. Мико, via Wikimedia Commons, CC BY-SA.

  Dovezi ale scrisului apar timpuriu în diferite părți ale lumii.

  În Mesopotamia și Egipt, cele mai vechi texte, cum ar fi tăblița de calcar de la Kish din Uruksau Paleta lui Narmer de la Hierakonpolis, datează dinainte de 3000 î.e.n. În Valea Indusului, scrierea harappană, care rămâne nedescifrată, a apărut aproximativ în aceeași perioadă.

  În China, cele mai vechi caractere, graficele Dawenkou, datează și ele din jurul anului 3000 î.e.n.

  Unul dintre cele mai interesante aspecte ale scrisului timpuriu este varietatea mare de sisteme de scriere. De exemplu, cele mai vechi texte cunoscute în limba greacă sunt scrise în Linear B, un sistem folosit aproximativ între 1500 și 1200 î.e.n., care nu a fost descifrat decât în 1952. Linear Bnu este un alfabet, ci un silabar cu peste 80 de semne diferite. Un silabar este un tip de sistem de scriereîn care fiecare semn reprezintă o silabă.

  În jurul secolului al VIII-lea î.e.n., majoritatea grecilor începuseră să folosească un alfabet în locul unui silabar. Spre deosebire de un silabar, într-un alfabet fiecare literă reprezintă o vocală sau o consoană. Grecii și-au adaptat alfabetul din alfabetul fenician, probabil prin interacțiunile cu negustorii fenicieni. Alfabetul fenician avea doar 22 de litere, ceea ce îl făcea mult mai ușor de învățat decât cele peste 80 de semne ale Linear B.

  Alfabetul englez provine de la romani, care, în secolele al VIII-lea și al VII-lea î.e.n., și-au luat alfabetul de la fenicieni, prin intermediul grecilor.

  Originile cărților

  Oamenii din Antichitate foloseau multe materialediferite pentru scris. Scriitorul roman Plinius cel Bătrân(23–79 e.n.) ne spune că primii oameni din lume:

  „obișnuiau să scrie pe frunze de palmierși apoi pe scoarța anumitor copaci, iar mai târziu au început să fie folosite foi de plumb pliatepentru documente oficiale, iar apoi și foi de insau tăblițe de cearăpentru documente private.”

  Totuși, cel mai popular materialde scris în zona mediteraneană antică era papirusul, de la care provine cuvântul „paper”(hârtie).

  Pentru a face papirus, se extrage miezul plantei de papirus(Cyperus papyrus), se taie în fâșii subțiriși apoi se presează împreună. După uscare, se formează o foaie subțire pe care se poate scrie.

  Foile de papirus erau de obicei lipite între ele pentru a forma suluri. Aceste suluri puteau fi foarte lungi. Unele dintre cele mai luxoase suluri egiptene de papirus aveau peste 10 metri, cum ar fi Papirusul Waziri, descoperit recent, care conține părți din Cartea morților.

  Când sulurile erau rulate, ele erau depozitate pe rafturi sau în cutii. Etichete erau atașate de mânerele sulurilor pentru a identifica conținutul. În piesa sa „Linus”, dramaturgul grec Alexis (cca. 375–275 î.e.n.) prezintă un personaj care îi spune altuia cum să caute într-un grup de suluri pentru a găsi ceea ce dorește:

  „du-te și alege orice sul de papirus dorești de acolo și apoi citește-l… examinându-le în liniște și în voie, pe baza etichetelor. Acolo se află Orfeu, Hesiod, tragedii, Choerilus, Homer, Epicharmus, tratate în proză de toate tipurile…”

  Papirusul pare fragil la prima vedere, dar este un material de scris durabil, mai rezistent decât hârtia modernă. Multe papirusuri au supraviețuit timp de mii de ani, depozitate în vase sau sarcofage ori îngropate sub nisip.

  Cel mai vechi text pe papirus care s-a păstrat este așa-numitul Jurnal al lui Merer, registrulunui om numit Merer, care era inspectorîn timpul construirii Marii Piramide de la Giza sub faraonul Khufu. Acest papirus, datat aproximativ în 2600 î.e.n.,oferă o relatare zilnică despre modul în care Merer și echipa sa de aproximativ 200 de oameni transportau piatră și desfășurau alte activități.

  Papirusul era vulnerabil la insecte și rozătoare. Dar existau metode de protecție. Plinius cel Bătrân, de exemplu, recomandă ca foile de papirus înmuiate în ulei de citrice să nu fie atacate de molii.

  Cum se scria o carte în Antichitate

  Dacă ai fi trăit în Grecia sau Roma antică și ai fi vrut să scrii o carte, cum ai fi procedat?

  Mai întâi, ai fi cumpărat foi sau suluri de papiruspe care să scrii. Dacă nu ți le permiteai, ar fi trebuit să scrii pe verso sau pe marginile papirusurilor pe care le aveai deja. Dacă nu aveai deloc papirus, ar fi trebuit să scrii pe alte materiale.

  Potrivit istoricului grec Diogenes Laertius(secolul al III-lea e.n.), filosoful Cleanthes(cca. 331–231 î.e.n.) „a scris prelegeri pe scoici de stridiiși pe omoplați de boudin lipsă de bani pentru a cumpăra papirus”.

  În al doilea rând, trebuia să obții cerneală. În lumea antică existau multe tipuri de cerneală. Cerneala neagră obișnuită era făcută din funinginea rășiniisau a smoalei arse, amestecată cu gumă vegetală. Când cumpărai cerneală, aceasta era sub formă de pulbere și trebuia amestecată cu apăînainte de utilizare.

  În al treilea rând, aveai nevoie de un instrument de scris. Acesta era făcut din trestieși era numit „calamus” de către greci și romani („calamus” este cuvântul grecesc pentru trestie). Pentru a-ți ascuți instrumentul, aveai nevoie de un cuțit. Dacă făceai o greșeală, o ștergeai cu un burete umed.

  Acum aveai toate materialele necesare. Totuși, nu era obligatoriu să scrii personal cu pana și papirusul. Dacă doreai, puteai angaja un scribcare să-ți noteze cuvintele.

  Oratorul grec Dio Chrysostom(cca. 40–110 e.n.) chiar îi sfătuia pe autori să nu scrie ei înșiși:

  „Nu vă sfătuiesc să scrieți cu propria mână sau doar foarte rar, ci mai degrabă să dictați unui secretar.”

  Dacă aveai nevoie să consulți alte cărți în timp ce scriai, puteai cere prietenilor să ți le trimită sau puteai solicita librarilor să facă o copie. Într-un papirus din secolul al II-lea e.n., descoperit la Oxyrhynchus, în Egipt, și scris în greacă, autorul îi cere unui prieten să găsească acele cărți de care are nevoie și să facă copii ale acestora. Alternativ, puteai merge la o bibliotecă, deși cele mai bune biblioteci din Alexandria, Roma și Atena puteau fi departe.

  După ce terminai prima versiune a cărții, trebuia să o revizuiești și să o corectezi. Apoi o puteai publica, cerând scribilor să creeze mai multe copii și trimițând aceste copii prietenilor și librarilor.

  După ce toate acestea erau făcute, cartea ta devenea publică. Poate că cineva precum Aulus Gelliusar fi dat peste ea într-o librărie aglomerată din Roma. Poate că ar fi cumpărat-o.

  {loadposition rectangle}
  Traducere după What were books like in ancient Rome and Greece?de Konstantine Panegyres, lector de historie veche și clasici, The University of Western Australia.

• Urșii nu hibernează cu adevărat. Starea de „torpor” ar putea revoluționa medicina

  

  Imaginea ursului care petrece iarna în hibernareeste atât de răspândită încât pareun fapt incontestabil. Totuși, din punct de vedere fiziologic, urșii nu hibernează. Ei intră într-o stare diferită, numită torpor, caracterizată prin reducerea metabolismului și a funcțiilor vitale, dar fără modificările extreme observate la mamiferele care hibernează profund. Această distincție, bine documentată în tratate de fiziologie animală și ecologie, nu este doar o chestiune de terminologie, ci reflectă mecanisme biologice distincte, care ar putea avea aplicații importante în medicina umană.

• Ce recomandă un cardiolog să mănânci zilnic pentru sănătatea inimii

  

  Dariush Mozaffarian, cardiolog și director al Food Is Medicine Institutede la Universitatea Tufts, susține că alimentația este unul dintre cei mai puternici factori care influențează sănătatea cardiovasculară. Pe baza cercetărilor și a experienței clinice, el promovează o dietă bazată pe alimente naturale, grăsimi sănătoase și preparate simple, evitând produsele ultra-procesate. Iată ce măcâncă acesta în fiecare ziși ce recomandări concrete are.

• Civilizația maya: noile descoperiri schimbă radical tot ce credeam că știm. Azi 44% din guatemalezi se identifică „maya”

  

  Timp de decenii, întrebarea centrală privind civilizația maya a fost: de ce a dispărut?Astăzi, tot mai mulți cercetători formulează o întrebare diferită și mai profundă: cum au supraviețuit mayașii? Această schimbare de perspectivă nu este doar semantică. Ea reflectă o transformare fundamentală în modul în care arheologia, genetica, climatologia și tehnologiile moderne au rescris istoria uneia dintre cele mai sofisticate civilizații ale Americii precolumbiene.

  Arheologul Francisco Estrada-Belli, profesor la Universitatea Tulane din Statele Unite și unul dintre principalii cercetători ai orașului antic Tikal din Guatemala, reprezintă această revoluție intelectuală. Când a vizitat Tikal pentru prima dată, în 1970, estimările indicau că în perioada clasică maya, aproximativ între anii 600 și 900 d.Hr.,regiunea joasă maya — care cuprinde sudul Mexicului, Belize și nordul Guatemalei — găzduia circa 2 milioane de oameni.

  Astăzi, datorită noilor metode, echipa sa estimează că populația ar fi putut ajunge la 16 milioane. Aceasta înseamnă o densitate demografică mai mare decât cea a peninsulei italice în perioada de apogeu a Imperiului Roman, într-un teritoriu de trei ori mai mic.

• Cea mai clară imagine a nașterii unei găuri negre prin colapsarea directă a unei stele

  
  Imaginea arată o cochilie de gaz și praf gros (roșu) expulzată din straturile exterioare ale unei stele, pe măsură ce nucleul acesteia s-a prăbușit într-o gaură neagră. Regiunile interioare arată o sferă de gaz încălzită (alb), care continuă să cadă în gaura neagră centrală.
  Credit: Keith Miller, Caltech/IPAC – SELab

  Pentru prima dată, astronomii au observat cu claritate un fenomen mult anticipat, dar rar confirmat: o stea masivă care nu explodează într-o supernovă, ci colapsează direct într-o gaură neagră. Evenimentul a avut loc în galaxia Andromedași oferă o perspectivă fără precedent asupra uneia dintre cele mai dramatice transformări din univers.

  Steaua, desemnată M31-2014-DS1, era o supergigantă săracă în hidrogen, aflată la aproximativ 2,5 milioane de ani-lumină de Pământ. La formare, avea o masă de circa 13 ori mai mare decât cea a Soarelui, dar, în momentul final, ajunsese la aproximativ cinci mase solare, după ce își pierduse o mare parte din material prin vânturi stelare intense.