Caius Sallustius Crispus a fost un autor roman care a trăit în sec. I î.e.n. În urma acestuia au supraviețuit câteva scrieri. În urmă cu câteva luni am scris un articol cu ce mi s-a părut mai interesant dintr-o carte a acestuia numită „Conjurația lui Catilina”.

În acest articol redau ideile de început dintr-o altă carte, „Războiul lui Iugurtha”, de mai mari dimensiuni decât cea menționată anterior, unde se prezintă conflictul dintre romani și Iugurtha, regele numizilor. Conflictul cu numizii este redat cu multe detalii, iar cartea (rară, greu de găsit...) merită citită frumusețea limbajului și pentru a înțelege modul în care se duceau luptele în acea vreme, într-o zonă puțin populată, când alianțele locale se schimbau de la o zi la alta.


Dincolo de caracterul istoric al lucrării, Sallustius avea obiceiul de a introduce propria filozofie în operele sale, propriile opinii despre om și natura umană. Pe aceste aspecte ne vom axa, ca și în primul articol. Pentru relatarea istorică în sine, vă las lecturați cartea :) În plus, am extras paragrafele care mi s-au părut mai interesante, chiar dacă aspectele relatate de autor sunt nerealiste ori excentrice.

Partea de introducere a cărții, care conține opiniile autorului despre natura umană, nu este, desigur, pur și simplu o colecție de opinii despre om, fără nicio legătură cu cartea în sine, ci o justificare a demersului autorului. În cazul de față, după cum o să observați, este vorba despre o justificare a întreprinderii sale de a scrie o carte de istorie, în defavoarea urmării unei cariere publice.

1. Pe nedrept se plânge neamul omenesc de făptura sa, că este plăpândă, cu viață scurtă și condusă mai mult de întâmplare decât de virtute. Căci, dacă ne-am gândi bine, am afla, dimpotrivă, că nimic altceva nu este mai măreț și mai înălțător, dar îi lipsește mai degrabă strădania oamenilor decât puterea și durata vieții.

Comentariu: După cum este destul de clar din ce spune Sallustius, ceea ce lipsește omului, în genere, este efortul, strădania, nu șansa. Desigur, întâmplarea joacă un rol în viața fiecăruia dintre noi, dar aceasta este în afara puterii omului. Prin urmare, chiar dacă eforturile individuale pot fi curmate de întâmplare, nu există nimic mai rațional de făcut decât să-ți urmezi propria cale, prin muncă și implicare.

2. Căpetenie și domn peste viața oamenilor este sufletul. Când tinde spre glorie pe calea virtuții, el este destul de puternic, viguros și strălucit și n-are nevoie de ajutorul sorții, pentru că ea nu-i poate nici da, nici lua nimănui cinstea, iscusința și celelalte însușiri alese.

3. Dacă, prins în mrejele poftelor josnice, omul s-a cufundat în trândăvie și plăceri trupești, bucurându-se câtva timp de un desfrâu primejdios, când din nesocotința lui și-a irosit puterile, timpul și mintea, el învinuiește slăbiciunea firii sale: toți făcătorii de rele pun vina pe împrejurări.

Comentariu: Ce combate Sallustius aici, invocarea contextului, este, în fapt, o idee dominantă din psihologia socială. De exemplu, un psiholog faimos american, Philip Zimbardo, care a efectuat faimosul experiment al închisorii, a depus mărturie pentru soldații americani care s-au dedat la acte reprobabile în contextul administrării închisorii de la Abu Ghraib din Irak, susținând că puterea contextului este superioară capacității de decizie a individului. O idee, desigur, periculoasă din punct de vedere social.
Sallustius este în mod clar de altă opinie. Iar analize recente ale studiului lui Zimbardo indică multiple nereguli procedurale în organizarea experimentului, cu impact și asupra concluziilor studiului.

4. Dacă oamenii ar avea atâta grijă pentru lucrurile bune, cât este de mare zelul cu care aleargă după cele nefolositoare, și multe chiar primejdioase, n-ar fi stăpâniți mai mult decât stăpânesc chiar ei înșiși întâmplările și s-ar ridica la așa măreție, încât din muritori, prin gloria lor, ar deveni fără de moarte.

Comentariu: Idea pare a fi aceea a opțiunii corecte: dacă ceea ce urmărești în viață este măreț, ducerea la bun sfârșit a întreprinderii poate oferi măreția eternă, prin amintirea, în admirație, a celor făcute de către urmași.

5. După cum făptura oamenilor constă din trup și din suflet, așa toate lucrurile și toate dorințele noastre țin, unele de firea trupului, altele de cea a spiritului. Astfel, înfățișarea frumoasă, bogățiile nemăsurate, puterea trupească și toate celelalte de acest fel pier în scurt timp, dar înfăptuirile strălucite ale spiritului sunt, la fel cu sufletul, nemuritoare.
Într-un cuvânt, foloasele trupului și ale sorții, după cum au un început, tot așa au și un sfârșit; și toate cele ce s-au născut mor, iar cele ce au crescut îmbătrânesc: sufletul, nesupus stricăciunii, veșnic, este călăuză a făptuirii omenești și stăpân peste toate, iar el nu este stăpânit.
Cu atât mai mult umple de uimire corupția acelora care, dedați plăcerilor trupești, își petrec zilele în desfrâu și trândăvie, iar spiritul, decât care nu este nimic mai bun și mai măreț în ființa omenească, îl lasă să lâncezească în părăsire și nepăsare, mai ales când atât de numeroase și felurite sunt îndeletnicirile spiritului prin care se câștigă cea mai mare strălucire.

6. Dintre toate acestea, magistraturile, rangurile în oștire, într-un cuvânt, orice îndeletnicire cu treburile publice, nu mi se par deloc de râvnit în aceste vremuri, pentru că nici onorurile nu se mai dau după vrednicie, nici aceia care au dobândit vreo demnitate prin vicleșug nu sunt în mai mare siguranță sau în mai mare cinste.
Căci a conduce patria sau părinții prin silnicie este primejdios, chiar dacă aceasta ți-ar fi cu putință și chiar dacă ai îndrepta unele greșeli, mai ales că toate schimbările din stat prevestesc măcel, exil și alte fapte dușmănoase.
Iar a te strădui în zadar și a nu dobândi altceva decât ură, este curată nebunie; numai dacă nu cumva îl stăpânește pe cineva pofta josnică și primejdioasă de a-și sacrifica onoarea și libertatea pentru puterea câtorva.

Comentariu: Aici autorul se plânge de starea societății umane la acel moment, arătând că funcțiile publice nu mai sunt ce erau odată, pe vremea când acesta a deținut magistraturi (aspect menționat într-un alt paragraf din carte). Prin urmare, în acest paragraf, și-n următorul, cel de mai jos, Sallustius se pronunță asupra îndeletnicirilor pe care le consideră utile, care pot asigura glorie și „nemurire”.

7. Printre celelalte îndeletniciri ale spiritului, de mare folos este mai presus de toate pomenirea faptelor din trecut.

Alte aspecte interesante:

8.Nomenclatorul” era un sclav care-i ajutat pe candidații la diverse magistraturi să fie populari, spunându-le acestora din urmă numele celor cu care candidații urmau să se întâlnească, nume care era folosit în formulele de salut, flatându-i pe alegători.

9. Ajungând în anii tinereții viguros la trup, frumos la înfățișare, dar mai ales deosebit de ager la minte, Iugurtha nu s-a lăsat corupt nici de îmbuibare, nici de trândăvie, ci, după datina acelui neam, călărea, arunca cu sulița, se lua la întrecere în fugă cu cei de-o vârstă cu el și, cu toate că-i întrecea pe toți în vrednicie, el le era drag tuturor.

Comentariu: Desigur, aprecierea autorului este bazată pe povești, nu pe experiența nemijlocită. Dar este interesantă subtilitatea autorului, din partea finală a paragrafului, care arată o fină cunoaștere a naturii umane: cei care au succes nu sunt iubiți de ceilalți. Desigur, Iugurtha era excepția :)

10. Cu toate că-i întrecea pe toți prin vrednicie (Iugurtha, n.n.), el le era drag tuturor.

Comentariu: O altă observație care arată fina cunoaștere a firii omenești de către autor. Căci succesele altuia sunt rareori, și doar în anumite conjuncturi, bine primite de ceilalți.

11. Nu oștile și vistieriile sunt reazemul domniei, ci prietenii, pe care nu-i poți nici sili cu armele, nici cumpăra cu aur: ei se câștigă prin îndatoriri și bună-credință.

12. Ce străin vei găsi cu credință față de tine dacă te-ai arătat dușman față de ai tăi?

13. În orice bătălie cel mai puternic, chiar dacă i se aduce o jignire, pentru că are o mai mare putere, pare că o pricinuiește.

14. Africa a fost locuită la început de getuli și libieni, sălbatici și neciopliți, care se hrăneau cu carne de animale sălbatice și cu pășunea de pe câmp, la fel cu vitele.

Comentariu: Că s-ar fi hrănit aceia cu pășunea de pe câmp, este improbabil, dar părea posibil autorului.

15. [Decizia unui comandat militar roman, Metellus, aflat în campanie] Printr-un edict a înlăturat stâlpii trândăviei: nimeni să nu mai vândă în tabără pâine sau altă mâncare gătită, ostașii cu corvezile să nu mai urmeze oastea; nici un ostaș lăncier sau de rând să nu mai aibă, nici în tabăro, nici în timpul marșului, vreun sclav sau vreo vită de povară.

16. Așa e cu lucrurile omenești: la biruință li se îngăduie chiar și celor lași să se laude, înfrângerea îi umbrește chiar și pe cei viteji.

17. Cu toate că acesta (Metellus, n.n.) avea cu prisosință virtute, glorie și alte calități pe care cei buni trebuie să le dorească, se mai întâlnea la el sufletul disprețuitor și trufia, păcate comune ale nobilimii.

18. Pentru un suflet nerăbdător, nimic nu se face destul de repede.

19. Căci poporul de rând, cum se obișnuiește de cele mai multe ori [...] era nestatornic, răzvrătitor și aplecat spre neînțelegeri, doritor de schimbări, potrivnic liniști și tihnei.

20. Romanii împărțeau ziua de la răsărit la apus, în 12 unități egale, numite ore, a căror durată era în funcție de lungimea zilei, adică de anotimp. Dacă lupta începea pe la „ora a treia”, era în jur de ora 9 dimineața, pe timpul verii (sezonul campaniilor militare).

21. [Referitor la soldați] mânia și speranța de prăzi putea mai mult decât oboseala.

22. [Despre Iugurtha] Nu poposea mai mult de o zi su o noapte într-un loc; se prefăcea că se grăbește pentru treburi mari, dar se temea de trădare, de care credea că se poate feri prin zorul său. Căci astfel de hotărâri se iau numai cu răgaz și după împrejurări.

23. Orice război este ușor de început, dar foarte greu de terminat. Începutul și sfârșitul lui nu stă în puterea aceluiași om. Oricui, chiar și unui fricos, îi este cu putință să-l înceapă, dar i se pune capăt atunci când vor învingătorii.

24. [Din discursul unui comandant militar roman, Marius] Acele fapte pe care ei le aud de obicei și le citesc, pe unele eu le-am văzut, pe altele le-am săvârșit eu însumi. Acelea pe care ei le învață din cărți, eu le-am învățat cu arma în mână. [...]
În cea mai mare parte a cuvântării ei își ridică în slavă înaintașii și, amintind faptele vitejești ale acestora, cred că și ei sunt mai străluciți. [...]
Gloria strămoșilor este pentru urmași ca o făclie care nu lasă în întuneric nici faptele lor bune, nici pe cele rele.[...]
Podoabele li se cuvin femeilor, iar bărbaților truda, și că toți cei buni trebuie să aibă mai multă glorie decât bogății; că armele, nu mobilele, sunt podoabă unui bărbat. [...]
Și cu ajutorul zeilor totul este pregătit: biruința, prăzile, gloria.

25. Pentru un om care cere puterea, cei mai săraci sunt cei mai potriviți, căci pentru ei nu au preț bunurile lor, căci acestea nu există, și toate care aduc câștig li se par cinstite.

25. Izbânzile îi făcuseră cruzi.

Comentariu: cel mai probabil autorul are în vedere faptul că cei care au suferit și înfrângeri sunt mai temători în a fi cruzi la victorie, căci soarta se va întoarce.



Sursa: Sallustius, Opere, apărută în traducerea prof.univ. Nicolae Lascu în 1969

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    Dan Costea · 27 days ago
    Poate că ideea lui Zimbardo (puterea contextului este superioară capacității de decizie a individului) este periculoasă din punct de vedere social, dar asta nu înseamnă că nu e adevărată. Eroarea fundamentală din psihologie sau experimentele lui Milgram (replicate de multe ori în culturi diferite cu rezultate asemănătoare) sunt argumente consistente în favoarea ei.
    • This commment is unpublished.
      Iosif A. · 26 days ago
      @Dan Costea Am fost un fan al lui Zimbardo inițial. De aceea sunt și articole ample pe site despre experimentul închisorii.
      Dar mi-am schimbat părerea, citind critici recente privind modul în care experimentul a fost coordonat.
      Și, oricum ar sta lucrurile, nu cred că se poate invoca această tendință a omului, de a supune „forțelor” contextului, în niciun context, și dacă ar fi valide concluziile studiului.
      Pe de altă parte, faptul că oamenii știu că sunt într-un experiment nu are cum să nu influențeze rezultatele. De ce această variabilă ar fi nesemnificativă?
    • This commment is unpublished.
      Dan Costea · 26 days ago
      @Iosif A. Poate că raportul dintre puterea individului și cea a contextului variază foarte mult, în funcție de cât de liberă și democratică e societatea respectivă. Poate e o scală de la Danemarca la Coreea de Nord. Nu-mi pun întrebarea dacă individul sau contextul e mai puternic în Coreea de Nord. Mă pot întreba doar cine e mai puternic în Danemarca.
    • This commment is unpublished.
      Iosif A. · 26 days ago
      @Dan Costea Nu ar trebui să fie diferențe între țări, dat fiind că experimentul susține că testează natura umană.

      Eu cred că greșeala fundamentală în astfel de experimente (experimentul închisorii, experimentul cu șocuri electrice al lui Milgram) este că presupun că oamenii sunt buni de la natură. Ori sunt puțini oameni care au valori / principii morale ferme. De aceea sunt și atât de ușor de corupt, nu? De aceea atât de mulți corupți în sisteme sociale fără mecanisme de control. Credem, de pildă, că medicii ar lua șpagă pt că nu au salarii mari, dar ei iau șpagă pt că pot, pt că nu există un mecanism solid de control.

      Dacă e corect ce spun, un gardian își bate joc de prizonieri în lumea reală pt că poate, pt că nu există un mecanism de control ferm, nu pt că e el rău. Oamenii, în genere, nu au prea multe valori morale, cu excepția situațiilor în care sunt ei obiectul persecuțiilor (iminente sau potențiale).

Dacă găsești site-ul util, ne poți ajuta cu o DONAȚIE