Newton a fost un matematician şi fizician englez, cel mai important savant al revoluţiei ştiinţifice din sec. al XVII-lea. În domeniul opticii, descoperirea sa privind compoziţia luminii albe a inclus fenomenul culorilor în ştiinţa luminii şi a pus bazele fizicii optice moderne.
În domeniul mecanicii, cele trei legi de mişcare a corpurilor descoperite de el, principiile de bază ale fizicii moderne, au condus la descoperirea formulei legii atracţiei gravitaţionale. În matematică a descoperit calculul infinitezimal. Lucrarea Principiile matematice ale filozofiei naturale, apărută în 1687, a constituit una dintre cele mai importante opere din istoria ştiinţei moderne. Isaac Newton a trăit între 04.01.1643 şi 31.03.1727.
INFLUENŢE FORMATOARE
Născut într-un sătuc din Woolsthorpe, Newton era unicul fiu al unui fermier, Isaac Newton, care a murit cu trei luni înainte de naşterea matematicianului şi a soţiei acestuia, Hannah Ayscough. În acelaşi an, la Arcetri, lângă Florenţa, se stingea din viaţă Galileo Galilei; Newton avea să dezvolte ideile acestuia cu privire la mişcarea corpurilor şi să-i fructifice descoperirile din domeniul matematicii. Întrucât la naştere era foarte slab şi plăpând, nimeni nu se aştepta ca Newton să trăiască nici măcar o zi, cu atât mai puţin aproape 84 de ani. Orfan de tată, Newton avea să-şi piardă şi mama, care s-a măritat a doua oară când Newton avea doi ani; soţul ei, Barnabas Smith, un preot bogat, l-a lăsat pe tânărul Isaac în grija bunicii acestuia şi s-a mutat în satul vecin împreună cu soţia, fiul şi cele două fiice. Timp de nouă ani, până la moartea lui Barnabas Smith, în 1653, Isaac a fost separat de mama sa, iar tendinţele psihotice accentuate de care acesta avea să sufere mai târziu au fost puse pe seama acestuia eveniment. De altfel, e sigur că şi-a urât tatăl vitreg. În 1662, într-o perioadă de introspecţie, a alcătuit o listă a păcatelor, amintindu-şi că "i-am ameninţat pe tatăl şi mama Smith că-i ard împreună cu casa în care locuiau". Sentimentul acut de nesiguranţă, care îl făcea excesiv de speriat când îi era publicată o lucrare şi exagerat de violent când îşi susţinea ideile, l-a însoţit pe Newton de-a lungul întregii vieţi şi datează din primii ani de viaţă.
Sir Isaac Newton (04.01.1643-31.03.1727)
Rămasă văduvă pentru a doua oară, mama sa a hotărât să-l lase pe Newton să se ocupe de averea familiei, care era destul de mare. Totuşi, această decizie putea duce la un dezastru, atât pentru avere, cât şi pentru Newton. Dacă era pus să aibă grijă pentru vite, Newton obişnuia să se ghemuiască sub un copac şi să citească. Din fericire, greşeala a fost îndreptată, iar Newton a fost trimis înapoi la şcoala din Grantham, unde învăţase până atunci, pentru a se pregăti pentru universitate. Ca mulţi alţi savanţi ai epocii, a lăsat în urma sa o mulţime de anecdote cu privire la aptitudinile din domeniul mecanicii şi la iscusinţa de care dădea dovadă în realizarea machetelor, precum ceasuri sau mori de vânt. La şcoală, Newton a învăţat foarte bine limba latină, dar nu a primit decât noţiuni vagi de aritmetică. În iunie 1661, intra la Trinity College din Cambridge, însă era mai mare decât ceilalţi studenţi, deoarece educaţia sa fusese întreruptă.
INFLUENŢAT DE REVOLUŢIA ŞTIINŢIFICĂ
Când Newton a ajuns la Cambridge, revoluţia ştiinţifică era deja în plină desfăşurare şi apăruseră multe dintre principalele lucrări pe care se bazează ştiinţa modernă. Astronomi precum Copernic şi Kepler contribuiseră deja la împământenirea modelului heliocentric al sistemului solar, iar Galileo pusese fundamentele noii mecanici, bazate pe principiul inerţiei. Conduşi de Descartes, filozofii dezvoltaseră o nouă teorie asupra naturii, conform căreia aceasta era o maşină complexă, impersonală şi neînsufleţită. Totuşi, din punctul de vedere al universităţilor din Europa, printre care şi Cambridge, toate acestea puteau foarte bine să nu se fi întâmplat deloc. Ele continuau să susţină principiile învechite ale lui Aristotel, geocentrismul şi natura privită mai degrabă în termeni calitativi, decât în termeni cantitativi.
Ca mii de alţi studenţi, Newton şi-a început educaţia la colegiu prin aprofundarea lucrărilor lui Aristotel. Deşi nu era cuprinsă în programă, noua filozofie plutea în aer. În studenţie, Newton a descoperit lucrările lui Descartes, precum şi ale altor filozofi mecanicişti, care, spre deosebire de Aristotel, considerau că realitatea fizică este alcătuită în întregime din particule de materie aflate în mişcare şi care susţineau că toate fenomenele din natură iau naştere din interacţiunea mecanică a acestora. O serie de observaţii, numite Unele probleme filozofice, la care începuse să lucreze în 1664, au fost transcrise pe paginile nefolosite ale unui caiet destinat exerciţiilor de şcoală; sub titlu se afla dictonul Amicus Plato, amicus Aristoteles, magis amica veritas (Platon îmi este prieten, Aristotel îmi este prieten, dar mai prieten îmi este adevărul). Aşa şi-a început Newton cariera de om de ştiinţă.
Imagine reprezentându-l pe Newton în momentul descoperii forţei gravitaţiei
Quaestiones a demonstrat că Newton asimilase operele lui Descartes, descoperise noua teorie despre natură care asigurase cadrul revoluţiei ştiinţifice şi aflase că filozoful francez Pierre Gassendi reinventase teoria atomistă, o viziune mecanicistă asupra naturii. Mai mult, Newton era atras mai degrabă de filozofia acestuia, decât de filozofia naturală carteziană, care respingea existenţa unor particule indivizibile de bază. Cele mai importante lucrări din domeniul chimiei scrise de Newton le-au avut la bază pe cele ale lui Robert Boyle, un chimist din secolul al XVII-lea. Important este şi faptul că citise lucrările lui Henry More, specialistul în Platon de la Cambridge şi fusese astfel introdus într-un alt univers intelectual, filozofia ermetică, prin care se explicau fenomenele naturale prin prisma noţiunilor de alchimie şi de magie. Cele două concepţii de filozofie naturală, mecanicistă şi ermetică, deşi se exclud reciproc, au continuat să-i influenţeze gândirea şi au constituit tema fundamentală a carierei sale ştiinţifice.
Deşi nu vorbeşte despre aceasta în Questiones, Newton începuse, de asemenea, să-şi aprofundeze cunoştinţele de matematică: a studiat Geometria de Descartes, de la care a ajuns la lucrările analizei moderne - aplicarea tehnicilor de algebră în geometria analitică. Apoi, înarmat cu aceste cunoştinţe, s-a reîntors la geometria clasică. În mai puţin de un an, stăpânea teoria şi, stabilindu-şi linia proprie de analiză, se îndrepta către un nou teritoriu. Descoperă teorema binomului şi inventează calculul diferenţial, o formă de analiză mult mai eficientă care utilizează mărimile infinitezimale pentru a calcula lungimile unor curbe şi ariile unor suprafeţe curbilinii.
Newton şi-a prezentat rezultatele muncii în două tratate: De Analysi per Aequationes Numeri Terminorum Infinitas (Despre analiză cu ajutorul seriilor infinite), apărut în 1669 - a circulat sub formă de manuscris într-un cerc restrâns şi l-a făcut cunoscut pe autorul său - şi De methodis sererum et fluxionum (Despre metodele seriilor şi fluxiunilor), în 1671, o ediţie revizuită a primului tratat, care avea să introducă în matematică termenul "fluxiune". Deşi era cunoscut doar de un număr restrâns de savanţi, Newton devenise cel mai important matematician din Europa.
Sir Isaac Newton - viaţa şi opera (2)
