Într-un articol publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society: Letters o echipă de cercetători de la „International Center for Relativistic Astrophysics” avansează ipoteza conform căreia Sagittarius A*, obiectul cosmic din centrul galaxiei noastre cu o masă echivalentă cu cea a circa 4 milioane de sori, nu este, în fapt, o gaură neagră, ci o aglomerare de materie întunecată.
- Detalii
- Autor: Iosif A.
Pe 30 aprilie 2021, roverul Perseverance al NASA a devenit prima navă spațială care a înregistrat sunete ale unei alte nave spațiale, pe o altă planetă. În timpul celui de-al patrulea zbor al lui Ingenuity (micul elicopter al NASA de pe planeta Marte), un microfon aflat la bordul Perseverance a surprins sunetul elicelor Ingenuity și al vântului.
- Detalii
- Autor: Iosif A.
O „imagine” a găurii negre M87* (aflată în centrul galaxiei M87), obținută cu ajutorul luminii polarizate
Colectivul EHT (The Event Horizon Telescop), care a reușit anterior să producă prima imagine a unei găuri negre (vezi articolul acesta pentru detalii), a făcut publică în ultima parte a lunii martie o nouă imagine a găurii negre M87*, aflată în centrul galaxiei Messier 87, obținută cu ajutorul luminii polarizate. Este prima dată când astronomii au reușit să măsoare polarizarea, rezultat al influenței câmpurilor magnetice de la marginile găurii negre. Aceste noi observații sunt esențiale în a înțelege emisiile energetice de materie din centrul galaxiei M87.
- Detalii
- Autor: Iosif A.
Planeta Saturn și cinci sateliți ai acesteia (Janus, Pandora, Enceladus, Rhea și Mimas)
În 1997, sonda spațială Cassini, construită de NASA, a pornit într-o călătorie de 7 ani către Saturn. Din 2004, când a început să transmită date, și până în 2017, când și-a încheiat misiunea dezintegrându-se în atmosfera planetei, Cassini a făcut peste 450.000 de poze și a efectuat aproape 300 de orbite complete, descoperind lucruri uimitoare.
- Detalii
- Autor: Violeta Mihai
Pe 4 martie 2019 un fulger s-a declanșat deasupra Argentinei și a durat nu mai puțin de 16,73 secunde. Iar pe 31 octombrie 2019 a fost înregistrat cel mai întins fulger, de circa 700 de kilometri, propagându-se de-a lungul sudului Braziliei.
Anterioarele recorduri fuseseră de „doar” 7,74 s (în august 2012, în sudul Franței) și 321 km (în iunie 2007, în SUA).
- Detalii
- Autor: Iosif A.
Fundația Națională de Știință (The National Science Foundation), SUA, a publicat primele imagini obținute cu ajutorul Telescopul Solar Daniel K. Inouye, considerate cele mai detaliate imagini ale Soarelui de până în prezent, cu o rezoluție de cel puțin trei ori mai bună decât orice alte imagini ale astrului din sistemul nostru solar. Primul film acoperă o suprafață de 36.500 x 36.500 km, în timp ce al doilea o suprafață de 19.000 x 10.700 km.
Telescopul solar Daniel K. Inouye (DKIST) este instrument de cercetare științifică pentru studierea Soarelui de la Observatorul Haleakala de pe insula hawaiană Maui, numit după Daniel K. Inouye, senator american pentru Hawaii.
- Detalii
- Autor: Iosif A.
Roboții NASA: Curiosity (stânga) și Mars 2020
Agențiile spațiale din SUA, Europa, Rusia și China lansează roboți spațiali pe Marte anul viitor. Trei roboți diferiți vor fi lansați pe Marte în vara anului 2020: roverul Mars 2020 al NASA, Rosalind Franklin (misiune comună a Europei (Agenția Spațială Europeană) și Rusiei (Roscosmos)) și Huoxing-1 al Chinei.
- Detalii
- Autor: Iosif A.
O secțiune transversală a unei mostre de kimberlit din Groenlanda de Vest, fotografiată folosind lumină polarizată, care arată gama largă și structura complexă a mineralelor din mostră, cum ar fi: diamante, granate și zircon.
Fiecare mostră de kimberlit - roca ce conţine cea mai mare parte a diamantelor aflate în interiorul Pământului - este posibil să-şi aibă originea într-un rezervor unic, care a supraviețuit intact cea mai mare parte a istoriei Pământului.
- Detalii
- Autor: Iosif A.
Norul molecular Perseu adăpostește multe regiuni în care se formează stele noi.
Credit: Adam Block and Sid Leach, Mount Lemmon Sky Center University of Arizona
Cum se formează stelele și planetele? Oamenii de știință sunt acum cu un pas mai aproape de a înțelege condițiile care duc la formarea discurilor protostelare. Observațiile efectuate asupra a trei sisteme din norul Perseu, ce se află în faze timpurii ale formării lor, au dezvăluit că profilul momentului cinetic în aceste trei sisteme se situează între cel așteptat pentru un corp solid și cel creat de o turbulență, ceea ce indică faptul că influența nucleului se extinde mai departe decât se credea până acum. Aceste descoperiri ar putea duce la condiţii inițiale mult mai realiste pentru simulările computerizate ale formării discului.
- Detalii
- Autor: Max Planck Society (traducere: Andreea Angelescu)
Fotografia arată un model de reconstrucție facială realizat pe baza unui craniu fosilizat al unui exemplar de Australopithecus anamensis. Specia este considerată un strămoș al lui Australopithecus afarensis, reprezentată de celebra „Lucy”, găsită în 1974. Cu o vechime de 3,8 milioane de ani, Australopithecus anamensis este cel mai vechi membru cunoscut al genului Australopitec, care au precedat genul Homo, din care face parte şi specia noastră, Homo sapiens (omul modern). (credit imagine: Matt Crow / Muzeul de Istorie Naturală din Cleveland)
- Detalii
- Autor: Iosif A.
Imagine Jupiter, obţinută cu ajutorul ALMA (unde radio)
Vârtejuri de nori, uriaşe benzi colorate, furtuni uriașe - descriu frumoasa și turbulenta atmosferă a planetei Jupiter. Dar ce se întâmplă sub norii pe care de regulă îi vedem în imaginile planetei? Ce provoacă numeroasele furtuni și erupții pe care le vedem pe „suprafața” planetei? Pentru a afla acest lucru, lumina vizibilă (radiaţia electromagnetică din spectrul vizibil) nu este suficientă. Trebuie să studiem Jupiter folosind undele radio.
- Detalii
- Autor: Iosif A.
Evoluţia universului (reprezentare grafică)
În ciuda cunoștințelor pe care le avem despre formarea și evoluția universului, începuturile acestuia rămân destul de misterioase. Folosind cunoștințele noastre în fizică, putem face lumină asupra naturii primelor stele, chiar dacă suntem aproape siguri că asemenea stele au dispărut demult.
Acum, o nouă descoperire confirmă ceea ce oamenii de știință și-au imaginat despre universul timpuriu, dezvăluindu-ne informații despre acesta prin intermediul unei stele ce încă mai luminează.
Noua descoperire are ca subiect central o stea din propria noastră galaxie, Calea Lactee. Steaua se numește SMSS J160540.18-144323.1 (dar în acest articol o vom numi pur și simplu Bob). Bob se află la o distanță de aproximativ 35,000 de ani-lumină. Acesta păstrează urmele unui predecesor, o stea din primele generații de stele care avea o concentrație extrem de mică de metal și s-a format în primele etape ale Universului.
- Detalii
- Autor: Evan Gough (traducere: Andreea Angelescu)
Pe 15 august, SOHO (Observatorul Solar şi Heliosferic - Solar and Heliospheric Observatory) a urmărit şi înregistrat o cometă deplasându-se către şi finalmente lovindu-se de Soare. În videoclipul realizat de SOHO puteți vedea, de asemenea, o serie de alte obiecte cosmice în mişcare în jurul soarelui.
În partea de sus a Soarelui puteţi vedea planeta Venus, iar în stânga, nu la fel de strălucitoare, planeta Marte. Nu puteţi vedea Soarele în videoclip, acesta fiind mascat de către astronomi cu un disc.
- Detalii
- Autor: Iosif A.
Harta radiaţiei cosmice de fond
Este cu siguranță adevărat că există un dezacord științific fascinant între două preziceri ale teoriei Big Bang despre cât de rapid se extinde universul. Și acest dezacord, deși mic, reprezintă o problemă mare, iar astronomii se gândesc deja dacă teoria existentă va necesita modificări și adăugiri. Sau poate că întreaga situație va dispărea printr-o mai bună înțelegere a teoriei existente.
- Detalii
- Autor: Iosif A.
credit: J. Skowron / OGLE / Astronomical Observatory, University of Warsaw
O echipă de cercetători de la Universitatea din Varșovia a creat cel mai precis model 3-D al galaxiei Calea Lactee de până acum. În articolul publicat în revista Science, aceştia explică modul în care au folosit măsurători ale unui grup special de stele variabile (cefeide) pentru a crea harta galaxiei.
Majoritatea oamenilor își imaginează Calea Lactee ca o spirală plană - acest lucru este arătat în manualele şcolare de ani buni. Cu toate acestea, oamenii de știință au descoperit recent că galaxia noastră nu este deloc plană.
- Detalii
- Autor: Iosif A.