Discuțiile pro și contra despre dreptul la avort nu pot găsi o soluție definitivă. Este tipul de subiect care pur și simplu nu poate găsi o rezolvare rațională definitivă. În esență, este vorba, aparent, despre respectul pe care ar trebui să-l avem pentru viața umană. Dar o perspectivă mai largă ne arată că viața umană nu este nici pe departe atât de sfântă cum am vrea să credem.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Urmărind un videoclip recent al fizicienei Sabine Hossenfelder, în care aceasta perorează despre imposibilitatea existenței liberului-arbitru, mi-am amintit un experiment mental care încearcă să arate absurditatea eliminării liberului-arbitru din lume.
Acest experiment mental a avut mai multe ilustrări de-a lungul istoriei gândirii. Îl redau pe cel atribuit unul filozof francez din sex. IV, Jean Buridan, deși paradoxul nu se regăsește în scrierile acestuia (dar Buridan era un fervent susținător al determinismului):
Să ne imaginăm un măgar, căruia îi este și sete și foame, situat exact la mijlocul distanței dintre o găleată cu apă și o grămadă de fân. Cum măgarul nu are liber-arbitru, acesta va acționa în cel mai „rațional” mod, fiind incapabil să ia o decizie, murind de sete (căci fără apă moare mai repede decât fără hrană).
O variațiune pe aceeași temă este cea în care în loc de apă și fân vom avea două grămezi de fân.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Am scris un articol despre citit (La ce bun cititul?) acum ceva timp. M-am gândit că ar fi util și un articol împotriva cititului. Probabil credeți că este o glumă, dar nu este. Sunt o mulțime de argumente pentru care cititul este o pierdere de vreme.
În plus, mă enervează această litanie pe care o aud / citesc adesea de la indivizi diverși, îndeobște jurnaliști, în mod clar necitiți, care ne anunță ce tragedie are loc chiar acum, pentru că „oamenii nu mai citesc” (cu supoziția implicită că am trăit și o epocă de aur a cititului, când toată lumea citea... ceva). Aceștia pare că sunt convinși că siplul act al cititului, printr-o alchimie neînțeleasă, l-ar face pe cititor, oricare ar fi el, diferit, mai bun, mai înțelept. De multe ori sunt aceiași care deplâng starea învățământului, care nu ar fi „atractiv”, iar tipul de predare este „ponosit”, fiind necesară, firește, restructurarea din temelii, după rețete numai de ei știute; aceștia se așteaptă ca școala să fie un fel de parc de distracții, unde copii merg, stau relaxați și nu fac mai nimic, dar la final ies cumva einsteini și eloni-muski.
Așadar, ce se poate spune împotriva cititului?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• Poezia e lentă. Sensul nu se arată imediat. Nu se potrivește cu timpurile de azi, având o viteză de transfer al mesajului prea mică. De aceea este muribundă. Și pare ezoterică celor puțini care se întreabă ce este și de ce există.
• Religia este, de asemenea, lentă. Dar are scurtături către divin, precum frica, ceea ce o ține încă în viață. De aceea există încă mulți religioși, chiar dacă lipsiți de înțelegerea contextului și a substratului teoretic.
Greu de crezut că religia va rezista însă mult timp, pe măsură ce atenția este solicitată în mai multe direcții.
Paradoxal sau nu, dar sigur întristător, autocrațiile religioase sunt ultima speranță a religiei într-o lume care prosperă. Căci frica păstrează focalizată atenția.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• Cuvântul scris are avantajele lui, dar gândiți-vă că este totuși un înlocuitor palid al vorbirii. Câte pagini trebuie scrise pentru a descrie strigătul disperat al unei mame care își pierde copilul?
Apreciem marii scriitori tocmai pentru că reușesc să folosească acestă tehnologie stranie a scrisului, care nu poate reda nici pe departe bogăția de simțiri a omului ori a contactului nemijlocit cu realitatea, pentru a sugera decent un act uman greu transferabil în alt domeniu al exprimării.
În transferarea în scris a unor emoții puternice se vede în toată indecența artificialitatea limbajului și inadecvarea sa în a capta esența minții, care este de altă natură decât cea a limbii.
Faptul că limbajul este un instrument recent în instrumentarul cognitiv al omului nu este deloc lipsit de semnificații.
• Pare că limbajul este esența a ceea ce suntem în ce privește înțelegerea lumii, dar limbajul are o caracteristică ușor de ignorat: este un instrument de captare a experiențelor, este o extensie interpretativă. Ca orice instrument, are limite și introduce distorsiuni. Într-un fel, limbajul este un alt simț, căci se bazează pe un flux de date (ce ne populează „mintea”), dar capacitatea de distorsiune a realității este mai mare decât cea a simțurilor mai vechi.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Cei care intră din când în când pe acest site, probabil au dat peste nenumăratele articole dedicate aspectelor fundamentale ale universului, precum particulele fundamentale / câmpurile cuantice sau spațiul / timpul. În multe situații aceste discuții au fost împănate cu abordări împrumutate din filozofie, încercând să înțeleg semnificația conceptelor fizicii dincolo de interpretările adeseori limitate ale acestui domeniu al cunoașterii.
Spațiul și timpul sunt concepte dificile atât din perspectivă științifică (fizică), cât și din perspectivă filozofică. Din punct de vedere științific, în prezent spațiul și timpul sunt unificate într-un concept unic: continuumul spațio-temporal, această idee având la baza teoria relativității generale. Deși greu de înțeles această alipire dacă uităm aspectul instrumental al fizicii, timpul este cumva atașat spațiului pentru a crea spațiu-timpul.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Această observație, că timpul nu există pentru un foton, a devenit cumva un loc comun în fizica modernă. Iar chestiunea pare paradoxală sub următorul aspect: cum se face că putem spune cât timp trece din momentul în care un foton părăsește o galaxie formată acum miliarde de ani și ajunge fie captat de un telescop terestru, dar cu toate acestea pentru foton totul este instantaneu?
Răspunsul „clasic” pentru a rezolva aparentul paradox este acela că fotonul are nevoie de timp pentru a parcurge diverse distanțe din perspectiva unui observator, nu din perspectivă proprie. Din perspectivă proprie, pentru că se deplasează cu viteza maximă în univers, avem de-a face cu dilatarea timpului și cu contracția spațiului; altfel spus, timpul „experimentat” de foton este inexistent, iar distanța parcursă, din „perspectiva” acestuia, de asemenea, inexistentă.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• În fapt, universul nostru este unul mic. Universul la care avem acces nemijlocit. Pe care îl putem atinge.
Lucrurile pe care nu le putem atinge, le putem vedea. Cu ochii, cele mai apropiate, cu telescopul, pe cele mai îndepărtate.
Dar cu cât sunt mai departe aceste lucruri, cu atât ce vedem este mai puțin „real”. Lumea de departe este lumea din trecut. Cu cât mai departe, cu atât mai veche.
Aceasta este singura călătorie în timp reală și pe care ne-o permitem.
• Privești într-o seară senină către cer. Obiectele pe care le vezi sunt arătate minții așa cum arătau cu o fracțiune de secundă în urmă (cele de pe masa din fața ta), cu o secundă (Luna), cu 434 de ani în urmă (Steaua Polară) ori cu 2,5 milioane de ani lumină (Galaxia Andromeda, cel mai îndepărtat obiect cosmic ce poate fi văzut cu ochiul liber).
Un „tablou” compact și unitar, cu obiecte cu vechimi cât se poate de diferite!
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• Există o mare confuzie, am observat, cu privire la gradul de oxigenare a aerului.
Există mitul că la munte aerul este mai oxigenat. Nu este, procentul de oxigen fiind de circa 21% atât la câmpie, cât și la munte.
În fapt, lucrurile stau exact pe dos, căci odată cu creșterea altitudinii scade cantitatea de oxigen disponibilă pe un anumit volum, pentru că scade presiunea atmosferică, ceea ce înseamnă că scade concentrația de particule de aer pe un volum dat, deci și concentrația de molecule de oxigen. Ceea ce înseamnă că trebuie să inspirăm de mai multe ori pentru a acumula aceeași cantitate de oxigen.
La circa 3.600 m deasupra nivelului mării în același volum de aer găsim circa 40% de molecule de oxigen, comparativ cu oxigenul de la nivelul mării. Acesta este motivul pentru care alpiniștii au dificultăți în a respira la altitudini mari, ceea ce se traduce în tot felul de efecte asupra creierului și organismului (uneori chiar letale).
La munte am putea vorbi, cel mult, de un aer mai puțin poluat.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• O cale simplă de lua decizii corecte și de a-ți simplifica și îmbunătăți viața este aceea de a elimina ceea ce te afectează în mod negativ. Este mai simplu să știi ce-i nociv decât să știi exact ce-i folositor.
De exemplu, nu trebuie să citești tratate de nutriție pentru a ajunge la o dietă sănătoasă. Este suficient să elimini ce-ți face rău. Dacă elimini principalele alimente nocive, precum dulciurile, cerealele rafinate și alimentele înalt-procesate, atunci alimentația ta devine în mod automat mult mai „sănătoasă”.
• Vrei să afli ceva despre un anume subiect? Nu citi articole. Citește o carte de top pe subiectul respectiv. Doar așa vei înțelege ce vrei să înțelegi.
• La limită, cred că și educația din familie a copiilor ar trebui să se axeze pe ce să nu facă aceștia, mai degrabă decât pe ce să facă. Pentru că „ce să facă” reflectă dorințele (adesea nerealizabile) ale părinților și reprezintă un domeniu inepuizabil, pe când „ce să nu facă” oferă reperele pentru ce este periculos pentru copii. Chiar și un copil prin fire neascultător va reflecta o secundă înainte de a trece o barieră cu semnul „interzis”. De exemplu, în loc să-i blochezi copilului accesul la Internet, mai bine îi spui ce nu trebuie făcut pe Internet.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Lumea înconjurătoare, așa cum o observăm noi, este rezultatul: metodei de investigare utilizate, al simțurilor noastre și al modelelor noastre mentale (modul în care interpretăm datele furnizate de simțuri).
Omul este măsura tuturor lucrurilor, dar în alt sens decât cel original al lui Protagoras (fiecare om, în baza propriei experiențe de viață, se raportează în mod diferit la „adevăr”), și anume în acela că tot ceea ce observăm este, în fapt, o construcție specifică omului (tehnologie, simțuri și mintea umană).
Dar realitatea nu are nicio natură obiectivă, intrinsecă. Lucrul-în-sine a lui Kant, natura așa cum este ea când nu se uită omul - nu există. Lumea este stric rezultatul măsurătorii și interpretării măsurătorii. Inițial pare dificil de înțeles acest lucru, pentru că primul gând este acela că un lucru are un fel al lui de-a fi, că este cumva în mod absolut, dincolo de orice metodă de observare, dar veți vedea că, în fapt, o asemenea abordare este absurdă.
Iar faptul că nu există o natură obiectivă are, desigur, efecte asupra cercetării științifice, pentru că pune limite de nedepășit.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• Orice proces de acumulare de cunoștințe despre om și univers te duce ori ar trebui să te ducă spre limitele cunoașterii. Abia acolo apare, surprinzător, satisfacția și uimirea deplină.
Nu este vorba doar despre faptul că ai ajuns cumva la capătul călătoriei, ci în special despre faptul că te poți exprima, aparent în cunoștință de cauză, despre chestiuni fundamentale.
Înțelegi că problema existenței lui Dumnezeu este nerezolvabilă, că știința are limite de nedepășit, că întrebările fundamentale ale omenirii (cum a apărut lumea, ce este conștiința, dacă avem liber-arbitru), în cea mai mare parte, sunt astfel pentru că nu pot primi răspunsuri definitive.
• Ideea de a renunța la Internet și telefon mobil pentru anumite perioade este atractivă. Unii își impun perioade de renunțare la tot ce este „electronic”. Dar ce pui în loc? Unii au ce, alții nu.
• Nu văd cum ar putea fi orice tehnică de meditație orientală superioară lecturii Criticii rațiunii pure a lui Kant. Chiar și în traducerea chinuită din limba română. De ce ar fi concentrarea pe ritmul respirației superioară față de concentrarea pe explicația mecanismului intim al minții?
Dacă este să medităm, să o facem într-un mod serios, nu?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Realitatea este o iluzie, adaptată capabilităților senzoriale și cognitive umane. Dar nu în sens mistic, căci ceea ce percepem trebuie să aibă o sursă cât se poate de reală, într-o formă sau alta, chiar dacă nu cunoaștem natura acelei surse. Deși această idee, că realitatea este o iluzie, pare o idee extremă, la care să dai din cap neîncrezător inițial, după cum cred că veți fi de acord la finalul articolului, nu există, practic, niciun argument serios împotriva acesteia.
De ce este lumea o iluzie? Ce înseamnă asta?
Tot ce știm despre lume este mediat de simțuri. Orice observație vom face despre noi și lumea din jurul nostru are la bază informații transmise de organele noastre de simț. Organele de simț transmit informațiile recepționate, conform specificului simțurilor, sub forma unor semnale electrice, către creier, care procesează, dă o formă inteligibilă și „pune la dispoziția” conștiinței o reprezentare a ceea ce a perceput.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Într-un alt articol am vorbit despre De ce ne bucurăm de răul altuia din perspectivă evoluționistă. Ideea centrală, dacă nu vreți să mai citiți articolul, este că, în fapt, nu ne pasă de celălalt, ci vorbim de un mecanism de recompensă / supraviețuire.
Invidia, ca și satisfacția în fața răului altui, este un sentiment moralmente condamnat. Dar emoțiile nu se comandă, ci sunt „spontane”, indiferent de ce vrei să simți într-o anumită situație. Care ar putea fi rolul invidiei? De ce a apărut de-a lungul evoluției speciei noastre? Cum sunt asociați lăudăroșii invidiei? De ce părinții nu trebuie să compare performanțele copiilor?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Ce ai răspunde dacă ai întrebat(ă): care este culoarea ta favorită? Sau: care este cartea / melodia / mâncarea ta favorită? Gândește-te o secundă înainte de a citi și răspunde la aceste întrebări. Ai un răspuns sau nu?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.