Devenim atenți la ce generează emoții. Cu cât sunt mai puternice emoțiile generate, cu atât mai mare atenția și cu atât mai memorabile secvențele care au generat emoțiile.
Putem fi critici cu privire la cum arată site-urile de știri ori rețelele sociale, cu privire la conținutul frivol și senzaționalist, dar, conștient sau nu, creatorii de conținut de orice fel exploatează psihologia umană.
TikTokul, de exemplu, pare a avea algoritmul perfect și conținutul perfect pentru a fi o rețea socială de succes, pentru că promovează înainte de orice postările cu un ridicat conținut emoțional. Iar emoțiile sunt ceea ce ne captează și direcționează atenția.
Pe scurt, oricine publică un material își dorește atenție, pe cât posibil de la începutul până la finalul respectivului material.
Înainte de a vorbi despre de ce prostiile și tragediile sunt de succes în mediul online, să vorbim despre atenție și legătura acesteia cu emoțiile.
Omul, ca multe alte animale, are o atenție activă și o atenție pasivă.
Atenția activă este focalizată și este prezentă în situații în care persoana are anumite obiective pe care le urmărește în mod conștient: caută ceva, urmărește firul epic al unei istorisiri, caută ciuperci în pădure șamd.
Atenția pasivă este difuză (scanează fără încetarea împrejurimile), rulează în fundal și este rapidă și automată, având scopul de a ne avertiza cu privire la existența unui pericol. De pildă, ne surprindem adesea, chiar dacă suntem într-un mediu sigur, că interpretăm greșit o pată drept o sursă de amenințare (poate credem că e un gândac, poate ceva mai „serios”, precum un șarpe).
În funcție de locul în lanțul trofic, animalele au ochii așezați în așa fel încât să asigure succesul și supraviețuirea. Animalele-pradă, de exemplu, precum căprioarele, iepurii sau păsările mici, au de regulă ochii pe laturile capului, pentru a fi capabile să vadă prădătorii pe un unghi mare. În schimb, prădătorii, precum ulii, câinii, șerpii sau pisicile, au ochii în partea din față a capului.
Atenția activă devine dominantă imediat ce atenția pasivă identifică ceva de interes.
De exemplu, dacă o primă impresie că există o amenințare (am identificat o formă cu vederea periferică ce ne-a activat atenția pasivă) se dovedește corectă (chiar există o amenințare, cum ar fi situația în care identificăm un animal periculos pe marginea drumului, care ne vizează), atunci obiectul amenințării potențiale devine obiectul atenției active.
Emoțiile au două mari caracteristici: au o anumită valență (de la pozitive la negative) și o anume intensitate (de la puternice la slabe).
Emoțiile puternice, cum ar fi confruntarea iminentă a unui pericol major, cresc brusc atenția, capacitatea de analiză a situației și de identificare a unor soluții, părând că timpul se dilată.
Astfel, sunt emoții pozitive puternice, ca încântarea ori extazul, emoții negative puternice, ca furia sau dezgustul, emoții pozitive slabe, ca mulțumirea, și emoții negative slabe, tristețea sau plictiseala.
Emoțiile cele mai puternice generează amintirile cele mai durabile. Există un bun motiv pentru asta: putem folosi experiența avută în alte situații similare. De asemenea, putem transmite cu o mai mare rigoare experiențele avute către membrii grupului nostru. Iau aici în calcul aspectul evolutiv, faptul că înainte să se inventeze blocurile și cartierele rezidențiale, oamenii obișnuiau să trăiască în comunități mici, interacționând adesea între ei, depinzând unii de alții, apreciind și valorificând împărtășirea experiențelor.
Să revenim acum la conținutul online.
Atunci când navigăm online, există o competiție pentru atenția noastră. Doar cele mai emoționate postări ne „conving” să le acordăm atenția.
Ce înseamnă „emoționant” în contextul postărilor online? Acele postări care generează emoții puternice, fie pozitive, fie negative. Acestea sunt cele care ne captează atenția și tot acestea sunt cele care ne „conving” să le distribuim, pentru a fi văzute de mai multă lume.
Dar se pare că cele mai multe postări, text, video sau grafice de pe Internet sunt stupide, care arată prostia celui care le-a produs sau, dacă sunt republicări, indică spre prostia altuia.
De ce sunt prostiile emoționante? În mod normal nu am numi o stupizenie „emoționantă”. Dar ce contează în fapt este ce reacție stimulează în creierul nostru.
Iar un idiot notoriu care bate câmpii într-un mod exploziv va genera emoții puternice, fie de plăcere, fie de indignare (cum e posibil să fie atât de prost? ne întrebăm). În fapt, în prima situație avem de-a face cu un sentiment complex, căci pe de-o parte râdem de cât prost este respectivul, iar pe de altă parte trăim satisfacția de a fi superiori aceluia. Este vorba despre o măgulire a amorului propriu: „iată, celălalt e un nătâng, eu nu”.
Cum știm toți, parcurgerea postărilor, indiferent de rețea de socializare, este o căutare de ceva „interesant”, ceva care să merite atenția noastră. Trecem de la o postare la alta, ignorând multe (dacă nu pe cele mai multe) în căutarea senzaționalului. Iar „senzațional” poate fi ceva amuzant (o prostie, de exemplu) sau ceva înfiorător.
În această perioadă Internetul este plin de imagini înfiorătoare din cel puțin două conflicte în derulare: cel ruso-ucrainean și cel israeliano-palestinian. Mai sunt și alte tragedii în desfășurare la nivel global, dar primesc mai puțină atenție media.
În funcție de opțiunile politice și adeziune, ne arătăm indignați/ dezgustați de acțiunile unei părți. Indignarea/ dezgustul îndeamnă către diseminarea mesajelor care ne-au captat atenția.
Așadar, și emoțiile pozitive, și cele negative stimulează diseminarea postărilor care le-au generat în mediul online; cele negative într-un procent ușor mai ridicat.
O întrebare bună este: de ce? De ce distribuim ce ne emoționează?
Din câte-mi dau seama, această tendință are legătură tot cu evoluția noastră ca specie. Lucrurile care ne emoționează cel mai mult sunt, în principiu, utile grupului. Tăria unei emoții indică, de principiu, utilitatea ei. Un exemplu ar fi, desigur, identificarea unui pericol iminent în apropierea locației grupului. Sigur, în mediul online nu există astfel de pericole, dar mecanismul nostru ancestral funcționează în mod automat.
→ Despre emoții, din perspectivă evolutivă, adică despre rolul acestora, am scris mai multe articole.
Poți începe cu „Ce sunt și care sunt emoțiile umane” și poți continua cu:
• Mecanismul mental prin care un popor poate susține o invazie neprovocată
• Care este rolul invidiei? De ce nu ne plac lăudăroșii
• De ce tindem să ținem cu cei mai slabi?
• De ce războiul este, pentru cei neimplicați direct, ca un meci de fotbal
• Ce sunt, în fapt, emoțiile? Este confuzia o emoție?
• De ce există bârfa și care este utilitatea ei?
• De ce (nu) ne pasă de moartea altuia. Între empatie și indiferență
• De ce ne bucurăm de răul altuia
• Ce-i preocupă pe adolescenți
• Homo delectationis. De ce TikTok este culmea evoluției umane
• De ce este omul modern mereu cuplat la tehnologie
Credit imagine: depositphotos.com
