• Timpurile sunt de așa natură, că pe subiecte foarte importante și cu efecte pe termen lung, până și cei mai luminați spun public ce se așteaptă de la ei, nu ce gândesc.
• Cu cât un domeniu ne este mai străin, cu atât mai pregnant sentimentul că avem dreptate în opiniile (și în special criticile) noastre.
• Dacă nu ești deja anesteziat, ar trebui să simți o durere acută, observând că bunul-simț a devenit nerelevant și că orice idiot care persistă public va ajunge să aibă turme de adepți și simpatizanți.
• Niciodată în istoria speciei umane nu a existat atât dispreț exprimat public, pe orice canal posibil.
Suntem o specie în care toți se miră de cât de idioți sunt ceilalți.
Mai sunt câțiva care nu au timp de asta și care duc lumea mai departe.
• Simplul fapt că „ai trăit multe” sau că „ai trecut prin multe” nu te transformă automat într-o autoritate, în sensul bun al termenului.
Doar însoțită de tărie de caracter și înțelepciune poate experiența șlefui un om. Altfel, probabilitatea mai mare este să-l sluțească.
• Cu softurile tip ChatGPT, pentru prima oară, nu mai știm cine ne spune aberații, nu mai știm pe cine să blamăm.
• Sunt mulți care cunosc bine un domeniu, dar nu se pricep să-l explice, într-o carte sau altfel, în beneficiul altora.
Și sunt atât de mulți care știu să scrie o carte, dar nu înțeleg ce scriu.
În mod evident, se pierde mult timp cu cei din a doua categorie.
• Mulți sunt entuziasmați de cele mai ridicole idei ori filozofează prelung pe marginea celor mai nerelevante ipoteze pentru simplu motiv că nu știu să facă ceva mai bun și valorificarea secundarului le validează în fața lor și a altora preocupările mărunte.
În felul acesta și mulți oameni inteligenți ajung prizonierii propriilor nerelevanțe.
• Nu există idee cretină și fatidică să nu fi avut printre adepți și promotori intelectuali de frunte. Avem ca exemple comunismul ori chiar fascismul.
Seduse sunt întâi marile minți, apoi poporul.
De aceea orice intelectual de azi care se exprimă cu certitudine cu privire la orice sistem politic, economic sau de orice fel ce implică omul ar trebui privit ca suspiciune.
• Certitudinile cu privire la natura umană nu ar trebui să existe.
Singurul mod de a prezice comportamentul uman este prin teroare.
• Omul are resurse limitate de voință.
Dacă vrei să nu mănânci dulciuri, nu cumpăra dulciuri și aruncă din sertare stocurile.
• Faima printre anonimi te lasă anonim și singur.
• Cea mai mare aberație pe care o poate susține un gânditor de orice specializare, fizician, filozof șamd este că lumea este inteligibilă.
Ce înțelegem azi, sigur, este superior celor înțelese de, să spunem, Aristotel, dar să afirmăm că înțelegem lumea, în aspectele ei fundamentale, indică un orgoliu nemăsurat.
• Pe măsură ce tot reiau subiectul cauzalității, îmi dau seama ce rol important are în multiplele concluzii greșite pe care le tragem cu privire la funcționarea universului, funcționarea minții, liberul-arbitru șamd.
Până nu înțelegem că natura, în toate aspectele ei, nu presupune lanțuri cauzale așa cum ne închipuim noi că ar fi acestea, ne vom zbate în neputința de astăzi.
Nimic fundamental nu răspunde așteptării noastre de a identifica ceva mecanicist, care are componente bine definite, ce rulează după un algoritm pe care noi l-am putea identifica. Nimic.
• În mod normal, un autor important nu poate scrie mai mult de o carte importantă, care să surprindă ideile sale originale, contribuția sa perenă la istoria gândirii umane.
Cărțile ce urmează sunt de regulă rezultatul mersului la serviciu, din inerție.
• Ce faci în timpul liber? Te uiți la filme? TikTok? Bei bere cu prietenii? Cluburi?
Cam orice ai face este motiv de dispreț pentru unii.
Sunt puține preocupări care îndeplinesc standardele celor mai mulți, ceea ce ne spune că într-o istorie a speciei de sute de mii de ani am rătăcit un aspect fundamental al faptului de a fi om: nu știm ce să facem atunci când nu trebuie să facem ceva.
• Lucrurile cele mai importante de identificat sunt cele despre care nu are rost să vorbești.
Sunt cele mai consumatoare de timp și nervi.
Iar cei mai mulți nu ajung niciodată la ele, lăsându-și mintea să ruleze în gol până la ultima suflare.
• Când se vorbește despre faptul că programele tip ChatGPT vor deveni conștiente, realizează oare prezicătorii că vorbesc despre o aglomerare de metale, frumos asamblate sub forma unor computere, prin care se plimbă electroni?
În esență, despre asta vorbim, despre cum un ansamblu metalic va deveni asemănător omului.
Ceea ce, desigur, este ridicol, pentru că esența a ceea ce înseamnă a fi om înseamnă simțire, gust, miros, durere șamd. Adică lucruri ce nu pot fi simulate în niciun fel, pentru că nu le înțelegem în niciun fel.
În plus, să fii conștient înseamnă întâi să fii viu. Este ChatGPT ori orice alt program asemănător viu, urmând să devină conștient?
• Doar din (măcar un pic de) timiditate și (măcar un pic de) pudoare se poate naște senzualitatea.
Vulgaritatea atât de răspândită azi ascunde cele mai profunde trăiri.
• Pentru a vedea cine este realmente o persoană publică trebuie să facă un singur lucru: să rostească/ citească un discurs pe care l-a scris de unul singur.
Pus în fața unei foi albe, suntem obligați să ne afișăm gândirea într-un mod care ne surprinde mai bine decât ne dăm seama și, în cazul celor mai mulți, am vrea.
• Orice teorie serioasă cu privire la natura umană pică testul realității, pentru că sunt prea mari diferențe între oameni pentru a-i cuprinde pe toți într-un concept unificator numit „natura umană”. Unii dintre noi par a fi parte dintr-o altă specie, având o altfel de „natură”.
• Instinctul de a ne proteja urmașii se disipă rapid după primul rând, după proprii copii. Altfel nu se poate explica de unde pornirea orbească de a distruge totul în jurul nostru.
• În cazul celor mai mulți, luările de poziție „corectoare”, criticile la adresa netrebniciilor altora nu sunt altceva decât produsul invidiei.
Invidia este acel imbold lăuntric de a-l egala pe cel pe care-l admiri. E un aspect care le scapă celor mai mulți.
Cu alte cuvinte, cei ce acuză nedreptatea sunt doar supărați că nu sunt în ei în poziția de a fi nedrepți.
• Este o minune că un roman sau o poezie nu pot fi încapsulate în forma unică a unei picturi.
Altfel, „Ana Karenina” ar fi stat atârnată în livingul de 2.000 de metri pătrați ai lui Bill Gates, iar „Venere și madonă” în palatul aurit al unui afacerist român - și le-am fi văzut doar în câteva documentare prăfuite.
• Un mister pe care-aș vrea să-l deslușesc cândva în cheie evolutivă este următorul: cum se explică plăcerea estetică a lecturii unei poezii sau a unui roman? Cum devine semnificativ așa ceva pentru viața umană? Cum a ajuns ființa umană să valorizeze așa ceva?
Mă surprind uneori gândind cât de ridicol este că sunt entuziasmat de o anume înlănțuire de cuvinte, uneori de simpla lor muzicalitate, nici măcar de sensul transmis.
Ce importanță are asta, mă gândesc? Ce utilitate? Niciuna aparent...
• Un aforism reflectă surprinderea în haosul nostru mental sau social a unei reguli care nu există.
