• Un fizician știe tot atât de multe despre natura ultimă a realității pe cât știe un călugăr despre natura lui Dumnezeu.
• Problema liberului-arbitru poate fi exprimată, în forma sa cea mai concisă, astfel: omul lucrează cu două mari concepte pentru a înțelege lumea: determinismul și aleatorul. Liberul-arbitru, implică altceva, căci nici determinismul, nici aleatorul nu-l poate explica. Acest „altceva”, de vreme ce n-a fost intuit/ descoperit până acum, se află în afara posiblităților intelectuale ale omului.
• În esență, superstițiile, deși absurde (pentru că presupun legături cauzale inexistente, determinism și faptul că viitorul este deja scris), au la bază un principiu sănătos: eliminarea unei posibile consecințe negative printr-un efort minim.
Aplicând același principiu, e recomandabil să nu stai în prima linie când aștepți metroul sau ești la trecerea de pietoni, pentru că, deși improbabil, este posibil ca o altă persoană să te împingă în fața unui mijloc de transport ori un șofer neatent să intre în tine.
• Un citat care le place multora, de Henry David Thoreau:
„We seem to have forgotten that the expression ‘a liberal education’ originally meant among the Romans one worthy of free men; while the learning of trades and professions by which to get your livelihood merely, was considered worthy of slaves only”.
Ce uită entuziaștii acestei formulări celebre este că lumea nu mai e deloc așa cum era pe vremea Imperiului Roman. Și, desigur, o altă omisiune importantă este lista nesfârșită de bizarerii inacceptabile astăzi ale societății romane.
• „When you can measure what you are speaking about and express it in numbers you know something about it” - Lord Kelvin (nume real - William Thomson).
Still true...
Dar termenul-cheie este „something”, care în multe cazuri înseamnă... mult prea puțin. Exemplul cel mai la îndemână este cercetarea creierului uman. Știm „ceva”, dar prea puțin. Iar comparațiile cu diverse tehnologii, dintre care cea mai cunoscută este computerul, sunt forțate și inexacte.
• Pentru subiectele dificile privind natura umană, precum conștiința, liberul-arbitru sau limbajul avem două probleme:
1. nu le înțelegem natura, ci doar manifestarea.
2. nu știm unde anume să le căutăm, la ce nivel.
Studiind doar manifestarea, nu ajungi prea departe, pentru că nu poți înțelege cum apar cele trei prin analizarea manifestării lor în lume.
• Apa și alimentele par mai bune atunci când ne e sete sau foame. Sigur, nu putem spune de ce.
Nu putem spune, pentru că avem acces la foarte puține dintre cele care se petrec în corpul nostru.
Mecanismul prin care creierul percepe un aliment ca fiind mai gustos doar pentru că ne e foame poate fi înțeles în utilitatea lui (nu mai poți fi mofturos când riști inaniția), dar nu în evoluția lui.
• Omul se schimbă atuci când este forțat să se schimbe (forțe externe) ori când devine insuportabil să rămână ceea ce este (forțe interne).
Pentru cei care nu-și identifică singuri disconfortul de a fi ce sunt este greu să găsești o metodă de convingere.
• Într-adevăr, când o persoană suferă, își poate găsi o alinare în suferința altora. Iar cei suferind și în poziții de putere, pot deveni cinici și nocivi. Mulți își găsesc consolarea în a-i răni pe cei din jur. Răspândirea durerii este singura formă de compensare pe care o pot practica.
De ce se întâmplă așa?
Aceasta este reacția celor mai mulți la cel mai nociv sentiment uman: umilința. Indiferent de cine este considerat vinovat: o altă persoană sau pur și simplu... soarta, umilința este intolerabilă.
Umilința ne poate face resentimentari, indiferenți și insensibili la suferința altora, dar și activi în a face rău.
Să te ridici din suferința însoțită de umilință este o putere aproape supraomenească.
• Ceea ce apreciem drept „frumos” este, în esență, ceva ce am vrea să avem.
Iar rolul evolutiv este, cred, următorul: ceea ce apreciem drept frumos este ceea ce este util, valoros, uneori necesar.
Dar o operă de artă? Ce utilitate poate avea un tablou? Cred că răspunsul este: opera de artă este produsul unui talent aparte și al unei minți deosebite. O operă de artă indică spre ceva anume, deosebit și desirabil, talentul unic al artistului.
În esență, o operă de artă este expresia a ceva ce apreciezi și ai vrea să ai: o viziune și un talent unic.
• Este adesea o diferență semnificativă între ce crezi că ai crede și ce crezi cu adevărat. Iar ce crezi cu adevărat se vede din ce faci efectiv, din comportamentul tău de zi cu zi. De aceea, deși dificil și uneori umilitor, dacă vrei să înțelegi ce poziție ai față de diverse subiecte, vezi cum acționezi în raport cu acestea.
Un exemplu banal: crezi că ești milos și vrei binele întregii omeniri? Pe cine ai ajutat vreodată? Ai avut un rol activ sau unul pasiv (ți s-a cerut sprijinul și l-ai acordat?).
Un alt exemplu izbitor, în alt registru, este cel al gânditorilor care ajung la concluzia că nu au liber-arbitru, dar se comportă clipă de clipă ca și cum ar avea.
• Ceva poate fi infinit, dar nu atotcuprinzător.
Capacitatea de inovație a omului poate fi considerată infinită, căci probabil nu se poate stabili o limită, dar asta nu înseamnă că se poate inova în orice domeniu și oricât.
Progresele omului în toate domeniile cunoașterii pot fi considerate infinite, chiar dacă progresele sunt din ce în ce mai semnificative, dar asta nu înseamnă că progresele vor merge dincolo de limite intuite/ cunoscute.
Sunt limite ale cunoașterii care țin de biologia noastră, cu impact asupra a celor pe care le putem concepte (în sensul de înțelege vreodată) și care nu pot fi depășite, chiar dacă putem afirma cu încredere că progresul omenirii va exista la... infinit.
• Istoria științei este plină de minți luminate, dar extrem de dubioase pe subiecte/ teme diferite de care le-au adus notorietatea.
• Richard Feynman este prezentat de regulă, și pe bună dreptate, ca un geniu.
Dar pe parte personală este înfiorător câte poți citi despre el, probabil în cea mai mare parte lucruri adevărate: un sexism teribil (care a generat chiar proteste), relații sentimentale cu studentele sale, hărțuirea sexuală a studentelor și un comportament adesea înfiorător față de studenți.
Deși este adesea prezentat ca un mare pedagog, realitatea pare a fi fost complet diferită, având o relație mai degrabă adversă cu studenții, indiferent la ce așteptări ori nivel de înțelegere ajunseseră pe timpul prelegerilor sale.
În plus, era convins că să te speli pe dinți e o superstiție, iar spălatul pe mâini după ce mergi la toaletă arăta doar că ești „un mediocru” 😀
• Cele mai clare și radicale concluzii se pot trage despre sisteme, de aproape orice tip, la care nu ai avut acces deloc ori doar foarte puțin.
Doar așa își poate propune cineva, cu hotărâre, să schimbe lumea.
Și de aceea de multe ori se termină dezastruos.
• Numim minte și procesele cerebrale nenumărate inaccesibile conștiinței?
• Interacțiunea noastră cu lumea exterioară este afectată de numeroase distorsiuni, pe care le numim „iluzii optice” sau „halucinații auditive”.
Cum este afectată intuiția propriei gândiri și a propriei conștiințe de astfel de distorsiuni?
• Rar cel care a scris „șamd” are vreo idee despre ce ar intra acolo. Se bazează pe deșteptăciunea cititorului :) „Șamd” este, de regulă, limita cunoașterii.
• Să înțelegi o teorie este una, să înțelegi ce se întâmplă realmente în lume este cu totul altceva. Prima este posibilă, a doua deloc.
• Cele mai ridicole teorii, care se prezintă ca științifice, astăzi:
- orice teorie a liberului-arbitru (pro sau contra, nu contează, căci nu există și nu pot fi argumente pentru niciuna dintre poziții)
- orice teorie privind ipoteza simulării (pro sau contra, nu contează, căci nu există și nu pot fi argumente pentru niciuna dintre poziții)
- orice teorie care susține că nu există o lume în afara conștiinței (pentru că nu se poate demonstra asta, iar bunul-simț te obligă să admiți că există una).
- teoria universurilor multiple.
- orice teorie care explică modul în care apare și funcționează conștiința.
• Restaurantele creează o atomosferă mai intimă atunci când sunt goale. Probabil de aceea prefer să merg înainte de ora 17.
• Este o utilitate și în cititul cărților proaste. Te convingi că ce crezi despre o carte bună încă e valabil și de ce nu citești cărți conform recomandărilor NYTimes ori ale celor care fac newslettere.
• Mulți cred că dacă ar fi bogați sau ar avea mai multă putere și-ar permite luxul să fie morali și să facă ce trebuie sub aspect social. Cu alte cuvinte, dacă ar fi liberi, ar fi mai buni.
Amor-propriu și auto-amăgire...
Liber și curajos este abia cel care se comportă astfel când e dificil.
Pe de altă parte, cel obișnuit deja cu mediocritatea, nu-și va reveni niciodată.
• Pare evident că formarea intelectuală a celor mai mulți înseamnă doar un DA sau NU la ce aud și citesc.
Incapacitatea omului de a fi doar cu sine blochează orice speranță de autotranformare.
• Nu mi-e clar de ce e relevant că cineva a terminat nu știu ce curs sau facultate, dacă „produsul” din fața noastră este în mod evident defect...
Din orice cuptor poate ieși o pâine de calitate sau una pe care n-o poți mânca. Depinde, sigur, de brutar, dar și de ingredientele din care făcută coca.
• Cei mai mulți oameni nu pot ști multe subiecte bine.
Ar fi util dacă ai stăpâni măcar unul.
• Un principiu elementar, acela de a-i aplica celuilalt aceleași standarde pe care ni le aplicăm nouă sau pe care ne-am dori să ni se aplice nouă - este ignorat de aproape toată lumea ori de câte ori ni se permite sau credem că ni se permite.
Dacă să fii vulgar, violent, corupt sau criminal - pare că e permis sau posibil nepedepsibil, mulți vor fi astfel.
E o trăsătură universal valabilă a naturii umane și explică bine societatea modernă.
• Mă tot gândesc la acest concept care și-a pierdut luciul și aproape a ieșit din vocabular în limba română: înțelepciune.
Ce poate însemna azi? Nu este echivalent cu „inteligent”, „citit”, „moral” sau „empatic”. E altceva. Le poate include, dar e diferit.
Poți să fii inteligent, dar să folosești inteligența, de exemplu, pentru a-i manipula pe ceilalți.
Poți fi „citit”, dar să ai cele mai bizare opinii despre lume.
Întâi, mi se pare că se potrivește într-o definiție a înțelepciunii „experiența de viață”. Dar trăitul pur și simplu nu te face înțelept, desigur, ci abia o viață trăită cu atenție la fiecare zi, la fiecare persoană din viața ta, la comunitate, la umanitate.
Un înțelept este cel care vede comportamente, trenduri, slăbiciuni de caracter - și le recunoaște și înțelege în repetitivitatea lor (nu neapărat în cauzalitate).
În al doilea rând, înțeleg o capacitate de a se raporta lucid și neutru la realități. Nu cu o capacitate de reflexie acută, focalizată pe detalii, pasională, ci una integratoare și larg-acoperitoare, controlându-și emoțiile și aplicând învățăturile trase din experiențele importante.
Un înțelept, de exemplu, înțelege o tragedie în banalitatea ei, fără a elimina durerea proprie și fără a nega suferința celorlalți. Cred că asta te face un om de încredere în comunitate.
În al trilea rând, un înțelept trebuie să fie moral și de încredere. În lipsa oricăreia dintre cele două devii cel mult un șmecher, descurcăreț, dar nu un înțelept.
Un înțelept se descurcă în situații sociale complexe, stăpân pe sine, un exemplu pentru alții.
În fine, un înțelept creează impresia că este de încredere și poate ajuta pe oricine, căci, spre deosebire de cei mai mulți, ar fi interesat de binele comun, trecând în planul doi binele propriu.
• Cum se face că ajungi adesea să te simți captiv al propriei minți?
Orice încercare de evadare pare o înaintare anevoioasă împotriva unui perete elastic, ce până la urmă va atinge o rezistență căreia nu-i mai poți face față și care te va azvârli înapoi, în țarcul din care ai sperat că poți scăpa.
Dar să fii propriul prizonier presupune o revelație la care nu mulți ajung: aceea că ești captiv.
Iar captiv ajungi să știi că ești atunci când reușești să privești dincolo de ceea ce ești și, de multe ori, dincolo de ceea ce poți fi.
Captivi sunt doar cei ce deprind simțul depășirii de sine.
• Filozoful Daniel Dennett credea că apelăm la credințe, dorințe și intenție nu pentru că încercăm să identificăm cauzele interne ale comportamentului, ci pentru a-i găsi o explicație.
• „Oricare doi filozofi își pot spune unul altuia tot ce știu în două ore”. O.W. Holmes Jr.
• Trăim într-o eră a medicalizării accentuate a societății, care merge mult dincolo de rezolvarea problemelor de sănătate, țintind acum să preîntâmpine problemele de sănătate și, posibil, să amâne cât de mult posibil moartea.
Oricine tentat de un asemenea curs de acțiune ar trebui să aibă în minte și a doua față a monezii: pe lângă beneficiile promise, care sunt posibilele efecte secundare? Orice substanță activă, care chiar generează efecte la nivelul organismului, s-ar putea să aibă și alte efecte decât cele dorite.
• Tot despre medicină...
Împotriva așteptărilor și aparențelor, doctorul se poate afla într-un conflict de interese cu tine.
Dacă este chirurg, ar putea căuta oportunități pentru a te opera pentru orice.
Dacă există orice avantaj personal în a-ți recomanda un medicament, este posibil să o facă.
Mai mult, este posibil să-ți recomande vreun tratament măcar pentru simplul motiv de a-ți crea impresia că a făcut ceva pentru tine (să te trimită acasă pur și simplu va veni la pachet, cel mai probabil, cu referințe proaste).
Dacă ai problemă de sănătate minoră, probabil că riscul asociat oricărui tratament (iatrogenia) este mai mare decât cel asociat lipsei oricărei măsuri și lași lucrurile să se rezolve de la sine.
Dacă ai o problemă serioasă de sănătate, lucrurile se schimbă, orice intervenție fiind preferabilă inacțiunii.
Sigur, doctorii au nevoie de oameni de bolnavi. Dar tratamentul pe care-l primește este, de regulă, strâns corelat cu numărul de pacienți. Dacă sunt prea mulți bolnavi per doctor, serviciul medical va fi superficial. Dacă sunt prea puțini bolnavi per doctor, există riscul să primești mai multă atenție (tratament) decât este cazul.
Medicina nu este matematică. Nu poți cunoaște a priori efectele unui tratament. Anumite efecte în cazul unui pacient nu garantează aceleași efecte în cazul tău.
Când ai o problemă medicală, scepticismul și informarea suplimentară sunt instrumente obligatorii.
