Senzația pe care o avem, cred, toți este că, în fapt, conștiința este de natură imaterială. Ipoteza comună este că la baza conștiinței stă creierul, conștiința fiind o stare emergentă a activității neuronale. Nu știm însă cum se face trecerea de la materie (mecanismul cerebral) la esența experienței conștiente, la calitatea subiectivă a experienței conștiente. Dar mi se pare că e chiar un pic mai complicat, dacă nu era deja prea complicat, dacă privim cu mai mare atenție subiectul.
Întrebarea pe care o sondez în acest articol este: este conștiința ceva imaterial, care are o viață a ei, sau este un fel de dublură a activității neuronale?
Există conștiința atât la nivel cerebral (ca activitate cerebrală măsurabilă), dar și la nivel „eteric”, imaterial, într-o strânsă corelație și în același timp?
Mai mult, se poate stabili o corelație directă între ce se poate măsura la nivel cerebral și ce se întâmplă în mintea noastră?
Desigur, demersul este dificil și cu șanse reduse de succes. Dar, în sine, ideea dualității merită explorată pe cât posibil. Dar a dualității în sens diferit de cel cu care sunteți obișnuiți, căci suntem interesați aici despre o conștiință care se manifestă simultan și la nivel material și imaterial. Sunt ceva argumente pentru o asemenea ipoteză stranie.
Dacă ar fi conștiința independentă, și s-ar manifesta doar în zona sa insondabilă și imaterială, atunci nu poate exista această corespondență. Conștiința s-ar exprima, chiar dacă are ca substrat creierul și activitate cerebrală, într-o zonă separată, nedetectată.
Dacă ar fi conștiința doar materie, în acest caz ar trebui să fie vorba despre o iluzie, așa cum sunt iluziile optice sau auditive. Iluzie, în sensul că ceea ce intuim că este mintea noastră nu este real, ci o deformare generată de propriul creier. În acest caz, desigur, problema conștiinței rămâne misterioasă și nerezolvabilă, ceea ce pare a fi cazul.
Dacă ar fi conștiința și materie, și eterică, atunci ar exista această corespondență pe care o menționam mai sus. Într-o astfel de situație apar alte dificultăți. De exemplu, cine inițiază evoluția conștiinței: partea materială sau partea imaterială? Dacă ar fi partea materială, atunci ce mai înseamnă că avem libertatea deciziei și că avem liber-arbitru? Dacă este partea imaterială cea care se află în control, cum se poate așa ceva?
Cum am mai scris într-o serie de articole de-a lungul timpului, din multiple perspective, conștiința este un mister. Cel mai probabil, nu vom ajunge niciodată să-l înțelegem, conștiința fiind legată indisolubil de o trăsătură pentru care că nu avem capacitatea necesară de înțelegere, liberul-arbitru.
Unicitatea experienței conștiente este dată de calitatea subiectivă a acesteia, care nu poate fi transmisă prin cuvinte, ci doar experimentată nemijlocit. De exemplu, nu poți explica unei alte ființe, care nu știe ce înseamnă să fii om, ce înseamnă a experimenta culoarea roșie. Poți indica spre un obiect roșu, dar asta s-ar putea să nu însemne mare lucru pentru un aparat senzorial și cognitiv diferit.
Dar să revenim la subiectul articolului de față.
Ce înseamnă că ar fi conștiința imaterială? În esență, înseamnă că aceasta nu ar fi de aceeași natură ca un mecanism care implică interacțiunea materiei. Subiectivitatea experiențelor umane, de la identificarea unei dureri la nivelul unui organ la experiența unică a gustului de scorțișoară sau a culorii roșii - toate indică o particularitate a conștiinței care nu pare să poată fi explicată în vreun fel prin teoriile fizicii sau alte discipline științifice.
Dar care este legătura dintre această conștiință „eterică” și procesele materiale de la nivelul creierului? Cum spuneam mai sus: există o echivalență între modul în care apar schimbări/ evoluții la nivelul a ceea ce numim conștiință și schimbări/ evoluții la nivel cerebral? Cu alte cuvinte, orice modificare a experienței conștiente din această clipă se traduce și în modificări la nivelul materiei, al mecanismului cerebral?
Nu cred că tehnologia de astăzi permite identificarea unor evoluții minore la nivelul conștiinței și stabilirea lipsei / existenței acestei echivalențe. Dar poate că acest lucru se poate schimba.
Iată un exemplu poate mai sugestiv cu privire la raportul dintre conștiința imaterială și creierul material (extras din cartea Călătorie la granițele gândirii):
În 1982 filozoful Frank Jackson propune următorul experiment mental: să ne imaginăm că o persoană s-a născut și a crescut într-o cameră în care totul este în alb și negru. A studiat toată viața despre culori, știe cum lumina de diverse frecvențe corespunde unor culori diferite, dar nu a văzut niciodată vreo culoare, în afara obiectelor în alb și negru menționate. La un moment dat persoana părăsește camera și vede culorile din natură. Întrebarea lui Jackson este dacă persoana învață ceva nou, iar opinia mea este că, de vreme ce dispune de un aparat vizual normal, este aproape cert că va observa noile culori care se prezintă ochilor, deci va învăța ceva nou.
Dar ce s-ar întâmpla dacă am scana creierul persoanei atunci când experimentează pentru prima dată culorile? Am observa activitate cerebrală nouă în creier?
Presupunerea mea este că am observa. Dar dacă acest lucru este adevărat, deși nu există, după știința mea, dovezi experimentale în acest sens deocamdată, atunci pare să fie o corespondență între schimbări/ evoluții ale materiei (activitatea cerebrală) și schimbări/ evoluții ale experienței conștiente.
Ce ne spune experimentul nostru este următorul lucru: un episod nou în viața conștiinței, experimentarea culorilor pentru prima oară, se traduce atât în experiența subiectivă unică a percepției culorii roșii, dar și într-o modificare măsurabilă a activității neuronale. Ceea ce sugerează că am avea de-a face cu o conștiință care se regăsește atât la nivel material, cât și, în oglindă, la nivel eteric, imaterial.
Dar chiar demonstrează experimentul mental de mai sus că ar putea exista această corespondență între materie și aspectul imaterial al conștiinței? Sau mai degrabă reprezintă un indiciu puternic cu privire la existența mecanismului cerebral al conștiinței, dar și cu privire la existența unei iluzii pe care o numim conștiință?
Desigur, o astfel de ipoteză, că, în fapt, conștiința este doar o iluzie, nu ne ajută cu nimic și nici nu înlătură deloc iluzia. În schimb, ipoteza adaugă la complexitatea subiectului conștiinței...
