• Două sunt intuițiile lui Einstein care au dus la nașterea teoriei generale a relativității și la încorporarea timpului ca dimensiune în spațiu-timpul cvadridimensional:
1) viteza luminii în vid este constantă pentru toți observatorii;
2) singura cantitate cu adevărat constantă nu este nici distanța, nici durata, ci intervalul spațiu-timp.
Astăzi pare că teoria este încrustată în piatră, de neclintit, dar citind despre multipelele bâlbăieli și reveniri ale lui Einstein asupra propriilor idei, înțelegi dificultățile reale ale relativității.
• Cel mai simplu mod de a explica faptul că gravitația nu este o forță este prin faptul că gravitația nu generează accelerație, așa cum se întâmplă atunci când aplici o forță unui lucru (împingi un căruț de cumpărături).
Într-adevăr, se vorbește despre „accelerația gravitațională”, dar este o metaforă. Cosmonauții de pe SSI sunt în cădere liberă, simt gravitația Terrei, dar nu resimt nicio forță.
Conceptul de „accelerație gravitațională” răstoarnă lucrurile și creeză confuzie: în raport cu suprafața planetei, dacă ești în cădere liberă, pare că accelerezi. În fapt, dacă ai folosi un accelerometru (instrument utilizat pentru a detecta accelerația), vei sesiza accelerație când stai pe suprafața terestră, în fapt, căci suprafața accelerează către tine, nu tu către ea. Tu ești în cădere liberă (nu există accelerație) către centrul Pământului.
• Două ne-lucruri în lume: spațiul și schimbarea.
Spunea Kant că nu ne putem imagina lipsa spațiului. Sigur, nu ne putem imagina ceva nu este. Dar în cazul spațiului este vorba de mai mult decât atât.
Ne putem imagina un măr, dar ne putem imagina și că acel nu mai este.
În schimb, nu ne putem imagina că spațiul nu mai este.
La rigoare, nu este chiar corect, dar asta doar dacă luăm în calcul spațiul „de astăzi”, așa cum este descris de fizica modernă, care este un mediu complex, plin de câmpuri cuantice vibrante. Adică, la limită, ne putem imagina un spațiu lipsit de complexitatea a celui descris de fizică. Dar nu putem elimina întinderea în care ne situăm.
Dar Kant nu știa asta. Se gândea la spațiu ca la fundalul pentru tot ce există. Și, într-adevăr, nu putem înlătura acest fundal.
Întrebarea este: de ce? De ce nu putem scăpa de spațiu?
Răspunsul pare a fi: pentru că spațiul, ca fundal, nu este un lucru. Da, faptul că-l numim, că i-am spus „spațiu”, îl transformă, dar doar în mintea nostră în lucru. Dar nu este un lucru.
Spațiu, ca fundal, este cadrul ultim al ceea ce este, care nu poate fi exclus, nu poate fi mutat în altă parte, nu poate fi înlăturat, eliminat, uitat.
Este spațiul singurul concept din categoria ne-lucrurilor? Dacă vă gândiți la timp, renunțați, pentru că timpul este doar un produs uman, un produs derivat, nu ceva din natură.
Mai pare a fi un ne-lucru: schimbarea. Nu ne putem imagina lipsa schimbării, chiar dacă ne putem imagina un univers static, gol de orice obiecte. Sigur, pentru asta trebuie să ne asumăm rolul de ființă din afara lumii, de demiurg.
• Probabil cel mai bun răspuns la întrebarea „unde sunt ceilalți?”, cunoscută și sub numele de „Paradoxul lui Fermi”, este dat de Andrej Karpathy, cercetător în domeniul inteligenței artificiale: „technology monotonically increases the possible destructive damage per person per dollar”.
Este foarte probabil ca orice specie care ar putea să-și propună colonizarea altor planete locuite să se „împiedice” la nivel local, distrugându-se cu mult înainte de a ajunge la capacitatea de a călători distanțe cosmice colosale, până la o altă planetă, cu tot armamentul necesar colonizării.
Umanitatea se află într-un marș accelerat pe două „autostrăzi” către extincție: încălzirea globală și riscul de conflict nuclear. Una mai lentă, dar sufocantă, alta rapidă.
Nimic din ce se întâmplă cu specia umană azi nu reprezintă asigurări suficiente pentru a crede că ne vom opri din acest marș hotărât către autodistrugere.
• Nu există contact prelungit cu o ființă umană degradată moral fără contagiune.
• Pur și simplu ștacheta socială în ce privește acceptarea prostiei este prea scăzută.
Nu poate fi acceptabil să promovezi în media caricaturi ale gândirii, precum cei care neagă Holocaustul, care susțin că Pământul este plat sau că virusul SARS-CoV-2 nu există.
Distracția trebuie să identifice alte tipuri de surse.
• În esență, faptul că moda urâțește omul, că mulți bărbați, de pildă, au ajuns să poarte costume strânse pe corp, fără nicio eleganță și confort, nu are legătură cu nimic altceva decât cu amorul-propriu, cu năzuința exagerată către status social și prestigiu, învingând orice alertă interioră cu privire la penibil.
• Ce (doar) aștepți să faci, nu face parte din viața ta.
Doar ce faci azi este parte din marele proiect al vieții tale.
• Regulă de aur: nu există metodă mai bună de a trata un idiot decât aceea de a-l ignora, oricât de intens ar fi impulsul de a interacționa și de a-i arăta că nu are dreptate. A interacționa înseamnă inevitabil un dialog la nivelul lui, unde are mai multă experiență...
Se aplică chiar și celor care au doar episoade de idioțenie. Este și spre binele lor, căci e posibil să înțeleagă.
• O idee care, din motive care-mi scapă, pare convingătoarea (prea) multora este că popoarele au liderii pe care-i merită, cu varianta conform căreia liderii arată cum arată poporul. Ambele sunt profund greșite și nu e deloc dificil să constați asta prin simpla observare a dinamicii politice.
În fapt, ceea ce alegem este rezultatul a ce putem alege în urma stabilirii unor opțiuni (pentru populație) de către centrele de putere existente la un moment dat. Orice normalizare a corupției este în interesul acestor centre de putere, desigur.
• Arta, sub forma cărților ori a filmelor, precum și diverse istorii personale, induc adesea sentimentul fals că există o ordine superioară în lume, o corență, un fir care nu se poate rupe brusc, fără ca „destinul” să fie dus până la capăt.
Dar, în spatele acestei iluzii, zilnic dispar complet sau sunt iremediabil distruse familii întregi în diverse tragedii (cele mai comune sunt, cel mai probabil, accidentele auto).
Conflictele armate (cel din Ucraina sau din Orientul Mijlociu sunt cele mai la îndemână...) ori dezastrele naturale (amintiți-vă, de pildă, sutele de mii de morți în urma țunamiului din Asia de sud-est sau zecile de mii de morți în urma cutremurului din Turcia) au curmat viața a întregi linii familiale, mii și mii de copii care nu au mai avut șansa de a-și clădi vreun destin...
Nimic nu este obligatoriu în ce privește destinul omului. Este o idee pe care ar fi util să ne-o amintim din când în când.
• Nu există nicio carte care, singură, să te schimbe fundamental.
Nu există nicio listă de cărți definitivă, care să asigure înțelepciunea și înțelegerea lumii.
Iar cititorul este mai important decât se crede îndeobște în relația minte-carte.
Cititul unei cărți nu este echivalent cu o injecție intravenoasă, ci mai degrabă cu o pastilă: depinde de când o iei, ce altceva mănânci, alte particularități ale organismului tău; în final, absorbția „substanței active” nu este garantată.
• Cele mai multe cărți sunt ridicole, fără nicio valoare, procentul fiind din ce în ce mai mare pe măsură ce ne apropiem de ziua de azi.
• La ce și cum se scrie astăzi, mă rog la deschiderea fiecărei cărți: arată-mi un gând nou, o idee care să mă surprindă!
• Nenorocirea este că cei mai mulți autori moderni se apucă de scris și publicat înainte să termine de citit.
• Una dintre cele mai supraevaluate cărți din istorie: Gânduri către sine însuși de Marcus Aurelius. Probabil că tocmai subțirimea ideilor prinde.
• Cele mai multe articole de știință și tehnologie sunt scrise de oameni care nu înțeleg deloc subiectele despre care scriu.
De aceea orice pasionat de aceste domenii trebuie să treacă la cărți.
• Suntem suspendați între ce spunem și ce facem.
Ideile care contează sunt cele care sunt parte din viața ta, în mod tăcut ori vocal.
Ideile care nu intră în setul de reguli care-ți modelează deciziile și acțiunile sunt doar zgomot.
Cei mai mulți trăiesc decuplați de ideile pe care le evocă.
• Câți dintre noi au idei fundamentale despre propria viață analizate, asumate și clare? Câteva idei la care să nu renunți niciodată, orice ar fi. Idei care să constituie baza tuturor ideilor secundare și a tuturor deciziilor și comportamentelor tale.
Sigur, viața se poate trăi și fără. O întreagă istorie a speciei noastre arată asta și 8 miliarde de suflete în viață azi.
• Unele lucruri doar trăite pot fi înțelese. Aceasta este o limită fundamentală a cărților și a oricăror forme de educație.
Ce simți (în fapt) definește atitudinea față de viață.
Orice tip de iluminare, nu neapărat în sens religios, nu este transmisibilă prin cuvinte.
• Un aspect banal, dar rar luat în seamă: aproape întotdeauna grija față de tine reflectă grija față de cei care depind de tine.
• Biologia are nevoie de viteze relative reduse pentru a prospera. Coliziuni la viteze mai mari de 20 km/h ale organismelor vii sunt de regulă catastrofice, care produc rănirea gravă sau decesul (o cădere de la înălțime, o cădere de pietre șamd).
Asta are la bază fizica, rezistența la coliziuni a atomilor și moleculelor care formează un organism.
Omul a inventat deplasarea cu viteze „neevolutive”, care sunt și cauza a milioane de decese și răniri grave anual (în special automobilul personal).
• Medicina face progrese, inclusiv boli cronice precum diabetul sau cancerul fiind tratate cu un succes din ce în ce mai mare.
Dar mesajele negative pentru a reduce numărul celor care au nevoie de medicină lipsesc aproape cu desăvârșire din spațiul public.
Ar trebui ca în fiecare pauză publicitară să auzim mesaje negative, de tipul:
- renunțați la fumat, ori, cu o probabilitate de 80%, veți face cancer de plămâni până la vârsta de xx ani.
- reduceți consumul de zahăr la mai puțin de x grame per zi ori, cu o probabilitate de x%, veți face diabet până la vârsta de xx ani.
Astfel de lucruri necesită cu totul alt tip de atenție decât cel din prezent.
Faptul că astfel de mesaje sunt publicate, de regulă, pe site-uri de specialitate reprezintă o formă de ascundere, cu impact masiv asupra sănătății populației.
• Cea mai mare parte a universului, privit la scară mare, este lipsit de materie. Circa 80% din cosmos este gol. Doar câmpuri cuantice în starea lor fundamentală.
• Modelele de limbaj mare (LLM), cum este ChatGPT, sunt în esență doar „ghicitoare” ale următorului cuvânt. Nu există niciun pericol pentru a deveni inteligente, pentru că nu sunt proiectate ca atare. Asta, desigur, nu înseamnă că știm cum să le proiectăm pentru a deveni inteligente, în sens uman, pentru că am fi făcut-o deja.
Având o capacitate enormă de memorare, au ajuns să utilizeze limbajul uman într-un mod care pare uman. În esență însă, ChatGPT doar un pagagal cu un registru mai mare de expresii.
Inteligența artificială generală în niciun caz nu va veni pe această linie de dezvoltare, a LLM.
• Ceea ce învățăm despre lume nu este doar prin limbaj, ba aș spune că se face altfel și nu prin limbă. Ce aflăm despre lume este prin observație directă, prin sistemul vizual, prin interacțiune directă (simpla interacțiune cu mediul).
Este o curioasă înțelegere a tehnologiei faptul că un software va fi ca un om doar pentru că introducem în el text.
• Ultima problemă de rezolvat, dar totuși... Asculți o melodie care te entuziasmează și care-ți schimbă starea de spirit. Cum reproduci asta într-un computer?
Tot ce simte un om este imposibil de pus în cuvinte, fără ca interlocutorul să știe deja despre ce vorbește, pe baza propriei experiențe.
Acesta este unul dintre multele motive pentru care nu putem programa niciodată un computer să fie ca un om, pentru că... nu știm cum suntem.
