Poezia e lentă. Sensul nu se arată imediat. Nu se potrivește cu timpurile de azi, având o viteză de transfer al mesajului prea mică. De aceea este muribundă. Și pare ezoterică celor puțini care se întreabă ce este și de ce există.

Religia este, de asemenea, lentă. Dar are scurtături către divin, precum frica, ceea ce o ține încă în viață. De aceea există încă mulți religioși, chiar dacă lipsiți de înțelegerea contextului și a substratului teoretic.
Greu de crezut că religia va rezista însă mult timp, pe măsură ce atenția este solicitată în mai multe direcții.
Paradoxal sau nu, dar sigur întristător, autocrațiile religioase sunt ultima speranță a religiei într-o lume care prosperă. Căci frica păstrează focalizată atenția.


Azi se scrie (mult și) rapid și se citește (puțin și) rapid. Dar doar scrisul lent are substanță și doar cititul lent lasă urme.

În mod cert niciun om nu a citit și nu va putea citi vreodată cât a reușit ChatGPT. Dar, și mai interesant, niciun om nu va putea să folosească ceea ce a acumulat din lecturile sale așa cum o face ChatGPT. Singura diferență este aceea că noi (mai și) înțelegem ce citim, oricât de puțin am acumula, dar ChatGPT nu.
¦ Citește: Cum funcționează ChatGPT


Ce a produs DALL*E (IA),
când i-am solicitat să-mi reprezinte un amestec de idei fără legătură între ele, ca acest articol


Arta a oferit o altă cale, tot iluzorie, desigur, spre nemurire, pe lângă cea a bisericii. Și este o cale, adesea iluzorie, spre a ocoli munca.

Unde a mai rămas spațiu pentru Dumnezeu în lume, când telescoapele moderne „văd” astăzi până la începutul timpului? Vedem primele galaxii, radiația apărută imediat după Big Bang șamd. Una peste alta, sentimentul este că astronomia, deși nu l-a căutat pe Dumnezeu, prin negăsirea întâmplătoarea, l-a exclus încă un pic din univers.
Faptul că prezentarea începutului lumii prin Bing Bang nu poate fi decât o amăgire nu prezintă mare importanță, în lipsa unei variante decente.

Mi se pare artificial efortul unora de a introduce sensul ca fiind ceva fără de care viața nu se poate trăi. Ba aș spune că simplul fapt că este nevoie de un efort, de găsire a sensului, transformă viața, cu sensul atașat, într-o corvoadă.
Viața unui om poate avea un sens declarat sau nu. Oricum, viața este cea care încorporează sensul omenesc, dacă există. Dacă nu, viața își are propriul sens, nespus, imposibil de captat în cuvinte, interpretat la nesfârșit de fiecare, la nevoie.

În fapt, plătim de două ori să citim NYTimes: odată pentru accesul la conținut, pe care-l plătim prin abonament lunar, apoi prin consumul de reclame la care suntem expuși.

Ce se întâmplă în lume nu (mai) are un înțeles bine determinat, ci doar interpretări. Interpretările extreme sunt favorizate, pentru că cele de „centru” sunt plictisitoare, sunt de la sine înțelese.
În fapt, sunt două interpretări acceptabile de public (în sensul de „merită atenția”): prima, cea care arată ceea ce nu se vede, care clarifică prin profunzime, rară, căci presupune cultură și capacitate de analiză, iar cea de-a doua, cea menționată mai sus, extremistă până la caricaturizarea situației.

La multe posturi TV cele mai bune segmente de emisie sunt cele în care sunt difuzate reclame.

Dacă e să luăm în serios ce se întâmplă în lumea animală, atunci muzica omului trebuie să-și fi avut originea în comportamentul asociat împerecherii. Deși a evoluat ca rol social, ar explica de ce muzica își găsește eficiența dincolo de conținut (de versuri ori ritm).

Doar idioții se pot lăuda cu IQ-ul lor. Și asta este posibil, pentru că sunt mulți idioți cu IQ mare.

Originea universului, a vieții și a conștiinței - trei mistere, printre multe altele, care nu-și vor găsi niciodată rezolvarea.

Orașul omului-mașină. Pentru un extraterestru cu un telescop de o rezoluție rezonabilă, Bucureștiul va părea un oraș locuit cu preponderență de mașini, cu câțiva oameni pe lângă. Se va întreba, poate, dacă mașinile sunt conduse de oameni sau sunt autonome, fără conducători și pasageri. Aceeași întrebare o pot pune și locuitorii orașului.

De la un anumit moment, mai nimeni nu mai „pune” întrebări, ci doar „adresează”.

O caracteristică a omului respingător este versatilitatea forțată, incongruența infantilă între ce e azi și ce e mâine, amabilitatea și condescendența față de orice opinie și orice comportament. Adesea dau peste câte un astfel de individ respingător, fie la TV, fie pe Internet. Acest tip de om ia forma oricărui vas în care-l pui. Susține orice punct de vedere susține interlocutorul său, oricât de aberant.
Explicația lui de „culise” pentru lipsa de formă solidă ar putea fi aceea că emisiunea / podcastul său este afacerea sa, că el este doar un mijlocitor pentru întâlnirea noastră cu diverse persoane.
Dar faptul că această explicație este cel mult doar de „culise” transformă emisiunea sa într-un amestec toxic de prostie și lucruri decente, în funcție de cel invitat.
Inevitabil, acest tip de individ este o frână chiar și atunci când invitatul este de calitate, pentru că, invitat fiind, ești nevoit să mergi pe cărările deschise de întrebările amfitrionului. Iar calitatea minții celui care întreabă dă calitatea întrebărilor, iar, în final, calitatea show-ului.

Temperatura este ceva ce simți prin propria piele, oricât ai matematiciza-o. Ce vreau să spun este că, inevitabil, atunci când vorbești despre o temperatură, o interpretăm pe baza experienței proprii. Dar temperatura este, totuși, despre altceva.
Poți îngheța, de pildă, la temperaturi peste zero grade Celsius, cum este cazul la altitudini foarte mari, cum ar fi 140 km deasupra nivelului mării. Pentru a înțelege diferența dintre temperatură și căldură, citește acest articol.

Există un loc în univers fără temperatură? Cea mai mică temperatură posibilă în univers, o temperatură teoretică, este de −273.15 °C, definită ca „zero absolut”. Temperatura din spațiul interstelar, unde nu mai avem decât spațiu (lipsește materia), este de doar -270,425 °C (vibrațiile vidului, ale câmpurilor cuantice, nu se cuantifică sub formă de temperatură). Această temperatură de doar -270,425 °C din spațiul „gol” are la bază radiația prezentă în tot universul, rămășiță a Big Bangului - radiația cosmică de fond.

Principala caracteristică a celor care sunt înclinați către a da credit conspirațiilor este o încredere de sine exagerată. Sunt cei care știu cel mai bine, care sunt siguri de opinia lor, oricât de puțin credibilă ar fi pentru ceilalți. Ce observi când întâlnești astfel de persoane este cât de dificil este de dialogat cu ele, oricâte argumente ai avea.
Triada întunecată are, de asemenea, un rol în tendința noastră de a crede diversele teorii ale conspirației.

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    InCert · 21 days ago
    Apreciez panseurile dvs, dar ma intriga una din afirmatiile dvs: " Originea universului, a vieții și a conștiinței - trei mistere, printre multe altele, care nu-și vor găsi niciodată rezolvarea."
    -De acord ca fenomenul/ 
    -Dar, celelalte doua fenomene (Viata si constiinta) sunt accesibile inclusiv experimental - de ce ziceti ca "nu-si vor gasi niciodata rezolvarea" ? Aparent, dati impresia ca le treceti cumva la metafizic, pe cand ele sunt doar niste banale fenomene fizico-chimice ca oricare altele - deci perfect accesibile mijloacelor stiintifice curente ! 

    (Din punctul meu de vedere, aparitia Vietii ca fenomen nu constituie cine stie ce mister, e doar o consecinta a proprietatilor elementelor sale componente guvernate de legile naturale. Iar constiinta este o functionalitate neurologica  dobandita prin evolutie (ca si alte abilitati neuro) ca mijloc superior de interactiune cu mediul inconjurator (inclusiv cu semenii).)
    • This commment is unpublished.
      Iosif A. · 9 days ago
      @InCert
      În mod evident viața e un mister. Dacă ar fi simplu de asamblat din elemente chimice, ar apărea zilnic pe Terra. Dacă ar fi așa, viața (organismele) ar putea evolua în nenumărate direcții, dincolo de arborele vieții cunoscut. Că e complicat este indicat și de faptul că nu avem încă o teorie solidă despre cum ar fi posibilă apariția vieții.
      În ce pv conștiința - dat fiind că e un fenomen eminamente subiectiv, nu poate fi verificat experimental. Înțeleg ce spuneți despre evoluție, am publicat multiple articole pe subiect, dar procesul intim al apariției și funcționării conștiinței este imposibil de cunoscut. Mai mult, și dacă ni l-ar explica cineva, tot nu l-am înțelege, fiind dincolo de limitele minții umane.

Dacă găsești site-ul util, ne poți ajuta cu o DONAȚIE