Astăzi ministrul învăţământului, doamna Ecaterina Andronescu, este întrebat frontal: „Ştiţi că veţi fi remaniată?". În partea de jos a ecranului televizorului stă scris: „Ecaterina Andronescu va fi remaniată". Ministrul nu ştie că va fi „remaniat". Dar ce ne interesează e alt lucru: cum să „remaniezi" un ministru?
Poţi remania cabinetul primului-ministru, guvernul, o instalaţie, o maşină ori un material; ce poate însemna însă „remanierea" doamnei Andronescu? Îi vor face modificări ale coafurii? O vor transforma în bărbat? Nu ştim sigur. Trimiteţi un e-mail către Antena3 pentru a afla...
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Adeseori auzim cum unii, ne mai suportând nu ştiu ce mârlănie ori socotind că lucrurile au mers prea departe, au „refulat". Ce vor să spună? Adică au explodat, au dat pe afară, nu au mai putut înghiţi şi s-au dezlănţuit într-o tiradă de vorbe aspre ori, cine ştie? au administrat şi nişte palme. Desigur, folosirea acestui verb - cred ei - dă un aer intelectual vorbitorului şi chiar dacă acesta vorbeşte despre înjurături, acest verb dă totuşi o notă de nobleţe discuţiei. Ori poate nu...
Problema? Una neînsemnată: „a refula" nu înseamnă ce cred ei că înseamnă. Verbul pe care ar trebui să-l folosească este „a defula".
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
După cum unii dintre dumneavoastră ştiu, din când în când Consiliul Naţional al Audiovizualului, cu ajutorul Institutului de Lingvistică "Iorgu Iordan - Al.Rosetti", realizează o monitorizare a unor televiziuni şi posturi de radio, pentru a determina calitatea limbii vorbite. Monitorizarea se concretizează într-un raport privind calitatea limbii române folosite în audiovizual.
Pentru cei preocupaţi cât de cât de acest subiect şi care, prin urmare, sesizaţi adesea greşeli de folosire a limbii române de către jurnalişti, rezultatele monitorizării, cuprinse într-un raport (pe care îl puteţi citi AICI) nu vor constitui o surpriză.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
1. "Cucerirea Naturii de către Om" este o expresie folosită adesea pentru a descrie progresul ştiinţelor aplicate. [...] În ce sens este omul posesorul unei din ce în ce mai mari puteri asupra naturii?
2. Să luăm trei exemple tipice: avionul, radioul cu tranzistori şi contraceptivele. [...] Accesul unor oameni la oricare dintre cele trei lucruri pe care le-am pomenit sau la toate la un loc poate fi împiedicat de către alţi oameni - de cei care vând, de cei care permit vânzarea, de cei care deţin sursele de producţie sau de cei care fabrică bunurile. Ceea ce numim puterea omului este în realitate puterea deţinută de anumite persoane, putere de care aceste persoane pot să le permită şi altora să se folosească sau nu.
3. Şi în cazul avionului, şi în cazul radioului, omul este şi subiectul şi posesorul lor, de vreme ce este atât ţinta bombelor, cât şi al propagandei. Iar în ce priveşte contraceptivele, există un aspect paradoxal, negativ, în sensul că potenţialele generaţii viitoare constituie subiectul sau pacientul unei puteri de care dispun generaţiile în viaţă. [...] Din acest punct de vedere, ceea ce numim puterea omului asupra naturii se dovedeşte a fi o putere exercitată de unii oameni asupra altora, cu natura ca instrument.
4. Cucerirea naturii de către om, dacă se îndeplinesc visurile unora ce se ocupă cu planificarea ştiinţifică a omenirii, înseamnă stăpânirea câtorva sute de oameni asupra a miliarde de alţi oameni. Nu există, nici nu poate exista o simplă sporire a puterii omului. Fiecare nouă putere câştigată de către om este totodată o putere asupra omului. Fiecare pas înainte îl face, în acelaşi timp, mai slab şi mai puternic. În fiecare victorie, omul este şi generalul triumfător, dar şi prizonierul din urma carului triumfal.
5. Vom fi ajuns în etapa finală în momentul în care omul, prin eugenie, condiţionare prenatală, prin educaţie şi propagandă bazate pe o psihologie perfect aplicată, va fi obţinut controlul total asupra lui însuşi. Natura umană va fi ultima parte din natură care va capitula în faţa omului. [...] Bătălia va fi într-adevăr câştigată. Dar cine anume o va fi câştigat? Căci puterea omului de a se transforma pe sine însuşi în orice doreşte înseamnă, precum am văzut, puterea anumitor persoane de a-i transforma pe alţii în ceea ce doresc primii. Fără îndoială că în toate epocile creşterea copilului şi procesul educativ au încercat, într-un sens, să exercite această putere. [...] Până acum teoreticienii educaţiei putea realiza prea puţin din planurile lor. [...] Însă făuritorii de oameni din era nouă vor fi înarmaţi cu puterile unui stat omnicompetent şi cu o tehnică ştiinţifică irezistibilă: în cele din urmă vom avea o rasă de programatori sociali (original, în eng: conditioners) care pot sculpta întreaga posteritate în forma pe care o doresc.
6. În sistemele vechi, atât soiul de om pe care voiau să-l producă învăţătorii, cât şi motivele pentru care voiau să-l producă, erau prescrise prin Tao - o normă căreia i se supuneau şi învăţătorii, de la care ei înşişi nu intenţionau să se abată. [...] Valorile sunt acum doar simple fenomene ale naturii. Judecăţile de valoare vor fi produse în elev în cadrul programării sociale. Orice fel de Tao ar fi să existe de aici înainte, el va fi produsul şi nu motivul educaţiei.
Prin Tao, C.S.Lewis numeşte acel set de valori morale prezent în toate concepţiile morale ale omului. Conform autorului, "este vorba de doctrina privind valoarea obiectivă, despre credinţa că anumite atitudini sunt realmente adevărate, iar altele realmente false în raport cu tipul de realitate care este Universul şi cu tipul de realitate care suntem noi". Într-un addendum la carte, C.S.Lewis include o serie de reguli morale ce indică prezenţa unui nucleu comun al umanităţii sub aspect moral.
7. Una dintre hotărârile pe care trebuie să o ia acum programatorii sociali este dacă ne vor condiţiona sau nu, pe noi ceilalţi, astfel încât să păstrăm vechea idee de datorie şi vechile reacţii faţă de această idee. [...] Ei ştiu cum să creeze în noi o duzină de concepţii diferite asupra binelui. Problema este dacă să creeze vreuna; iar dacă da, pe care.
8. Programatorii sociali sunt oameni care şi-au sacrificat umanitatea tradiţională ca să se dedice sarcinii de a hotărî ce va însemna de acum înainte umanitatea. Aplicate lor, bun şi rău sunt cuvinte lipsite de conţinut: căci de acum înainte conţinutul acestor cuvinte va depinde de ei. Iar dificultatea nu este una artificială. Să presupunem că era posibil să spui "în definitiv, cei mai mulţi dintre noi vor, mai mult sau mai puţin, aceleaşi lucruri - mâncare, băutură, sex, distracţie, artă, ştiinţă şi, pe cât se poate, cea mai lungă viaţă pentru indivizi şi pentru specie. Iar ei să spună: "Întâmplător, asta ne place" şi să înceapă să-i condiţioneze pe oameni în modalitatea care ar avea cele mai multe şanse de a duce la acest rezultat. Care-i problema?". Însă ăsta nu este un răspuns. În plus, este fals că ne plac tuturor aceleaşi lucruri.
9. Supuşii acestor programatori sociali nu sunt neapărat nişte oameni nefericiţi. Nu sunt deloc oameni: sunt nişte produse artificiale. Victoria finală a omului s-a dovedit a fi desfiinţarea omului. [...] Înclin să cred că programatorii sociali îi vor urî pe programaţi. Deşi vor considera o iluzie conştiinţa artificială pe care o vor produce în noi, subiecţii, vor sesiza totuşi că această conştiinţă ne oferă o iluzie a sensului vieţii, ceea ce reprezintă un privilegiu în comparaţie cu inutilitatea vieţii lor: şi ne vor invidia aşa cum eunucii îi invidiau pe bărbaţi.
10. Dacă nu te supui faţă de Tao sau nu te sinucizi, singura cale ce-ţi mai rămâne deschisă este supunerea faţă de impulsuri; şi, pe termen lung, faţă de simpla natură. În acel moment, al victoriei omului asupra naturii, constatăm că întreaga rasă umană e supusă câtorva indivizi, indivizi la rândul lor supuşi acelei părţi din ei înşişi care este pur "naturală" - impulsurile iraţionale.
11. Astăzi nu mai socotim copacii driade ori obiecte frumoase atunci când îi tăiem pentru cherestea. [...] Stelele şi-au pierdut divinitatea odată cu evoluţia astronomiei, iar Zeul muribund nu-şi mai află loc în agricultura chimicalizată modernă. Neîndoielnic, mulţi văd acest proces ca pe descoperirea treptată a faptului că lumea reală nu e acelaşi lucru cu ce aşteptăm noi să fie şi consideră că vechea împotrivire faţă de Galileo ori faţă de "furnizorii de cadrave" pentru studii anatomice nu e nimic altceva decât obscurantism. Dar asta nu e tot. Nu savanţii moderni sunt cei mai încredinţaţi că obiectul deposedat de proprietăţile sale calitative şi redus la simpla cantitate devine astfel întru totul real. [...] Marile spirite ştiu prea bine că obiectul, astfel tratat, este o abstracţiune artificială, că s-a pierdut ceva din realitatea lui. [...] Reducem lucrurile la natură tocmai pentru ca să le putem cuceri. [...] Preţul cuceririi constă în a trata un obiect ca simplă natură. [...] A smulge puterea de la natură înseamnă şi a ceda lucruri către natură. [...] Dar de îndată ce vom face pasul final şi ne vom reduce propria specie la nivelul simplei naturi, procesul îşi va da pe faţă ridicolul, pentru că de data asta fiinţa care primeşte câştigul şi fiinţa care îndură sacrificiul sunt una şi aceeaşi.
12. Ce au acum toţi oamenii în comun e doar un universal abstract, un cel mai mare divizor comun, iar cucerirea omului de către om nu înseamnă altceva decât stăpânirea programatorilor sociali asupra materialului uman programat, lumea post-umanităţii, pe care se străduiesc în prezent s-o creeze aproape toţi oamenii, aparţinând tuturor naţiunilor, unii în cunoştinţă de cauză, iar alţii fără s-o ştie.
NOTE:
1. Extrasele de mai sus sunt luate din cartea lui C.S.Lewis, Desfiinţarea omului sau Cugetări asupra educaţiei, cu referire îndeosebi la predarea englezei în clasele mari, publicată la editura Humanitas în anul 2004. Având la dispoziţie şi ediţia originală, în limba engleză, nu întotdeauna am păstrat traducerea originală.
2. Paragrafele de mai sus sunt din partea a treia a cărţii, intitulată Desfiinţarea omului, care ni s-a părut că poate constitui o lectură utilă chiar independent de primele două capitole. Acolo unde au fost folosiţi termeni introduşi de autor - cum este cazul cu Tao, termen străvechi, dar care capătă un înţeles anume la C.S.Lewis - am oferit explicaţii, pentru ca textul să fie cât mai inteligibil cu putinţă. Desigur, recomandăm citirea integrală a lucrării pentru a vă bucura de o înţelegere deplină a ideilor prezentate în carte.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Există mai mulţi termeni folosiţi în neurologie, pe care îi prezentăm mai jos, ce indică o deteriorare ori o incapacitate a unei funcţii neurologice, fie că e vorba de pierderea vorbirii, a limbajului, memoriei ori a unei alte abilităţi. Găsiţi mai jos scurte explicaţii privind principalii termeni folosiţi pentru exprimarea deficitului în neurologie şi pe care ar trebui să-i înţelegeţi, în special dacă aveţi de gând să citiţi vreo carte care are ca subiect neurologia ori creierul uman.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Cât de independent sunteţi în opinii? Dacă sunteţi sigur de un lucru, dar ceilalţi din jur au o opinie diferită, vă veţi păstra opinia ori veţi spune ca ei? Nu vă grăbiţi să răspundeţi, pentru că - statistic - cel mai probabil veţi renunţa la propria părere, preluând opinia majorităţii. Citiţi aici despre studiul privind conformismul realizat de Solomon Asch.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Există o vastă literatură care „predă” metode sigure de control al minţii, cum sunt hipnoza ori spălarea creierului folosind anumite tehnici. Adevărul, prozaic şi tulburător, este că lucrurile sunt întrucâtva mai simple... Omul, prin natura sa, este obedient şi susceptibil de a face cele mai bizare lucruri dacă se află în contextul potrivit...
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Imaginaţi-vă că un prieten, psiholog, vă cere să participaţi într-un experiment care simulează o închisoare vreme de 2 săptămâni. Ştiţi că este doar un joc şi veţi primi şi bani pentru asta. Cum vă veţi comporta dacă veţi fi ales gardian? Veţi abuza de ceilalţi subiecţi, selectaţi pentru a fi prizonieri? Citiţi acest articol înainte de a răspunde...
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Dilema tramvaiului imaginează următorul scenariu: dacă aţi fi puşi în situaţia de a putea salva cinci vieţi, dar astfel decideţi implicit moartea unei alte persoane, care altfel ar scăpa nevătămată, ce aţi face? Veţi vedea că, în funcţie de context, decizia e mai uşor ori mai greu de luat. Citiţi acest articol pentru detalii.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Acest prenume feminin, Angela, (forma de masculin, Angelo, este foarte rară) are la bază lat.Angelus, care a fost împrumutat de romani de la greci, gr.αγγελος (angelos) însemnând "mesager, trimis, sol". În literatura greacă precreştină, angelos apare în legătură cu diferitele divinităţi ale infernului, fiind considerat şi protector al morţilor. Gr. angelos traduce ebr. mal'akh, "mesager", iar în perioada creştină a căpătat sensul special de "sol, trimis al lui Dumnezeu". Lat. angelus a devenit în limba română înger.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În numărul din mai al revistei americane de popularizare a ştiinţei, Scientific American, printre numeroase alte articole, puteţi citi despre progresele făcute în decodificarea genomului uman, despre noi metode de a fura informaţii de pe un calculator aflat la distanţă şi altele. Citiţi aici un rezumat al celor mai importante articole.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.