Conspiraţia sionistă

Astăzi ne vom îndrepta privirea către teoriile conspiraţiei care susţin că evreii încearcă să stăpânească lumea. Nu există doar o versiune a acestei poveşti, ci mai multe; în diversele ei forme, a fost prezentă de secole. În continuare, despre conspiraţia sionistă.

Sunt adevărate zvonurile care spun că evreii plănuiesc preluarea guvernelor şi a băncilor din întreaga lume?

Cu greu a existat un moment în ultimii 2500 de ani în care vreun grup de oriunde să nu instige la neîncrederea, la suspectarea evreilor şi a motivelor acestora: evreii vor să pună stăpânire pe guvernul tău, pe băncile tale sau vor să-ţi desfiinţeze Biserica. Acurateţea acestor afirmaţii este un aspect, iar istoria din spatele lor altul.

Deşi cuvântul Zion are multe semnificaţii în culturi diferite, e de regulă un loc al păcii, al unităţii şi al fraternităţii dincolo de graniţe. Totuşi, e cel mai adesea asociat cu poporul evreu. În acest lexicon, cuvântul se referă în mod tipic la „ţara făgăduinţei”, patria pe care Dumnezeu a promis-o evreilor conform canonului iudeo-creştin. Zion se poate referi mai specific la oraşul Ierusalim sau la locaţia Templului lui Solomon şi uneori pământului biblic al Israelului.

Din punct de vedere istoric, un Zionist era orice persoană care lupta pentru stabilirea unei naţiuni evreieşti în Zion. Acest lucru a fost în final dobândit după multe luni sângeroase între 1947 şi 1949, când numeroase naţiuni au luptat pentru împărţirea Ierusalimului şi a regiunii înconjurătoare. Naţiunea Israel şi-a găsit încă de atunci un punct de sprijin destul de slab şi a rămas patria politică şi spirituală a poporului evreu din întreaga lume. De la formarea lui, misiunea sioniştilor a fost aceea de a apăra şi de a consolida Israelul şi de a se opune totodată pretenţiilor la suveranitatea lui; pe scurt, sionismul este naţionalismul sionist.

Câţiva critici ai sionismului extind frecvent aplicaţiile cuvântului sionist pentru a-i include pe oamenii care sprijină Israelul. E de ajuns să spunem că antisemitismul nu este bigotismul tău zilnic. Fundamentele lui sunt profunde, transcend culturile şi sunt instituţionalizate ca o politică naţională oficială de către unele superputeri. Germania nazistă este cel mai evident exemplu al antisemitismului ca politică de stat, dar nu e deloc singurul. Cu 500 de ani înainte de Hristos, în timpul Persiei antice, Xerxes a ordonat ca toţi evreii din regatul lui să fie ucişi. Diverşi împăraţi romani şi regi greci au ordonat exterminarea evreilor. În timp ce creştinii îşi conduceau Cruciadele împotriva musulmanilor şi a evreilor, musulmanii îi forţau pe creştini şi pe evrei fie să se convertească, fie să moară. În anii 1300, evreii erau arşi pe rug în Europa pentru „cauzarea” ciumei. În anii 1400, Inchiziţia Spaniolă a ars aproximativ 30.000 de evrei pentru că au refuzat să le părăsească ţara. Această listă ar putea continua la nesfârşit ad nauseum. Evreii au fost întotdeauna învinovăţiţi de ceva şi au fost mereu cei care au suferit din cauza genocidului. Există rare exemple în istorie despre evrei care făceau acelaşi lucru.

Şi totuşi, susţinerea conspiraţiei sioniste a continuat, în pofida dovezilor. Cea mai semnificativă dovadă a existenţei acestei conspiraţii de a stăpâni lumea a apărut în St. Petersburg, Rusia, în 1903. Znamya a fost un ziar mic, efemer, publicat de o facţiune extrem naţionalistă numită Sutele negre, pentru care antisemitismul era valoarea de bază. Znamya a produs în serie 24 de articole în peste 9 ediţii ale ziarului intitulate Protocoalele sesiunilor alianţei masonilor şi a înţelepţilor Zionului. Constau, se pare, din înregistrarea întâlnirii grupului care a avut loc cândva la sfârşitul anilor 1800. Titlul era „Un program pentru cucerirea lumii de către evrei: minutele unei întâlniri a înţelepţilor din Zion”. Articolele lui se ocupau de subiecte precum războiul economic, strategiile de cucerire, achiziţionarea de pământ, guvernul tranziţional, propaganda, distrugerea religiei, crearea dezordinii şi controlul burselor de valori. Ultra-naţionalistul rus Pavel Krushevan, cel care publica Znamya şi un antisemit declarat, a refuzat să dezvăluie sursa pentru articole, spunând doar că au fost traduse din franceză.

Protocoalele Zionului, cum erau în mod obişnuit numite, au fost traduse şi retipărite de nenumărate ori. Au apărut în multe publicaţii ruseşti în următorii 14 ani şi apoi s-au extins în vest. Marea Britanie, S.U.A şi Germania au început să le publice în jurul anilor 1920 şi au fost la îndemână pentru tipărit oriunde începând de atunci. Astăzi încă sunt publicate prin Estul Mijlociu, în Venezuela, în Malayasia, Indonezia şi cel mai adesea în ţările musulmane.

Prima publicaţie în Vest este considerată a fi apărut în Times of London pe 8 mai, 1920, sub titlul „Pericolul evreiesc”. Deşi câţiva cititori au fost şocaţi de ceea ce se credea că plănuiesc evreii, alţii erau mai sceptici; iar unul dintre corespondenţii de la Times au dezvăluit în cele din urmă un articol senzaţional. La un an după publicare, în august 1921, Times a publicat o continuare numită „Finalul Protocoalelor”, în care se dezvăluia faptul că majoritatea conţinutului din „Protocoalele Zionului” reprezenta o copie aproape exactă a unei cărţi din 1864 scrisă de Maurice Joly, numită Dialogul din iad dintre Machiavelli şi Montesquieu. Joly, un avocat francez conservator, a scris-o ca pe o relatare satirică despre cum intenţiona Napoleon al III-lea să cucerească lumea. Secţiuni întinse au fost plagiate cuvânt cu cuvânt în franceza originală, înlocuind literalmente cuvântul „francez” cu „lumea” şi „Napoleon al III-lea” cu „evreii”. După cum cartea lui Joly era (şi încă e) disponibilă ca oricine să o poată examina, această constatare a stabilit aşadar că „Protocoalele Zionului” era o păcăleală.

Dar cine era falsificatorul? Pavel Krushevan însuşi, poate? Mulţi autori au avansat teorii în următorii 70 de ani, dar anumite arhive sovietice au fost dezvăluite şi puse la dispoziţie doar în 1992 odată cu prăbuşirea comunismului. Cercetătorul rus Mikhail Lépekhine a petrecut 5 ani examinând documentele, iar povestea pe care a scos-o la iveală a fost demnă de o povestire actuală cu spioni.

În primii ani ai anilor 1900, guvernul imperialist rus a văzut în mod corect ameninţarea revoluţiei ca pe o posibilitate reală. Funcţia principală a poliţiei secrete ruseşti Okhrana era să o prevină pe cât posibil; iar într-un război ideologic, propaganda e de obicei cea mai bună armă. Antisemitismul era endemic în guvernul imperialist (într-adevăr, discriminarea împotriva evreilor era o politică naţională), iar învinovăţirea evreilor pentru problemele imperiului era o tactică familiară regimului. Pyotr Rachkovsky era liderul poliţiei Okhrana din Paris, unde îi putea urmări pe revoluţionarii care căutaseră siguranţă în Franţa. În jurul lui 1900, în timp ce făcea cercetări pentru campaniile de propagandă, a dat peste Dialogul din iad dintre Machiavelli şi Montesquieu. Documentele revelate de Lépekhine au arătat că biroul lui Rachkovsky l-a angajat pe autorul şi activistul politic Matvei Golovinski să scrie ceva care să demonstreze că evreii erau în spatele tuturor lucrurilor împotriva cărora revoluţionarii se opuneau. Golovinski a scris Protocoalele Zionului folosind textul furnizat de Rachkovsky drept ghid şi a fost apoi trimis în Rusia de către agentul lor Yuliana Glinka. Ea l-a predat editorului entuziasmat Pavel Krushevan, iar restul e istorie. Descoperirile lui Mikhail Lépekhine au apărut în revista franceză Le Figaro în august, 1999 şi au câştigat o mare atenţie câteva luni mai târziu în L'Express.

După ceea ce pare a fi o ultimă suflare jalnică a unui regim ce se stinge, căci revoluţia progresa, imperialiştii au început să-i numească pe revoluţionarii bolşevici, evrei. Termenul iudeo-bolşevism a fost inventat pentru a asocia evreii cu comunismul, iar mai târziu a devenit una dintre frazele preferate ale lui Adolf Hitler. Partea ironică a tuturor acestor întâmplări a fost că Golovinski, autor al celui mai respingător document antisemitic din istoria modernă, şi-a schimbat opiniile după revoluţia din 1917 şi a devenit el însuşi bolşevic.

Cum Protocoalele Zionului au fost atât de convingător dovedite a fi o farsă încă din anii 1921, publicarea lor în continuare şi aprobarea lor de către lideri precum Hugo Chavez şi Mahmoud Ahmadinejad sugerează că credinţa în Conspiraţia Zionistă este alimentată de altceva în afara istoriei sau dovezilor. Mulţi cercetători au identificat trei tipuri de bază ale antisemitismului:

1.    Antisemitismul antic, care îi dispreţuia pe evrei fiindcă erau săraci şi consideraţi a fi inferiori. Cultura lor a debutat târziu cu puţini simpatizanţi şi nu a avut niciodată un puternic punct de sprijin.
2.    Antisemitismul modern, pe de altă parte, este în mare parte bazat pe suspiciunea că evreii încearcă să controleze economia lumii. De la fondarea Israelului, dintr-odată evreii au fost consideraţi a fi într-o poziţie superioară de unde pot manevra puterea internaţională.
3.    Antisemitismul creştin îşi trage rădăcinile din crima făcută de poporul evreu. Există convingerea că evreii de pretutindeni sunt vinovaţi de execuţia lui Iisus Hristos. Această temă de fond a constituit elementul de bază al antisemitismului european de mai bine de 2000 de ani.

De ce au existat întotdeauna numai evrei care au suferit din cauza holocaustului, a cruciadelor, a inchiziţiei şi a edictelor imperiale? De ce nu există poveşti despre evrei care să pornească la luptă şi să îşi extermine inamicii? Creştinii şi musulmanii s-au luptat între ei şi ambii s-au luptat cu evreii; se pare că nu i-am văzut niciodată pe evrei ripostând. Motivul este că pe parcursul celei mai mari părţi a istoriei n-a existat o patrie a evreilor. În 2000 de ani nu au fost regi evrei pentru a trimite armate împotriva creştinilor şi a musulmanilor. Nu au existat de altfel nici temniţe evreieşti din care să se obţină lepădarea de credinţă. Cultura evreiască a fost mai mult o civilizaţie de refugiaţi încă din timpuri biblice. Ei sunt cei mai mari ţapi ispăşitori şi cei mai puternici supravieţuitori ai istoriei.

Până acum, niciuna dintre miriadele de conspiraţii sioniste nu s-a adeverit sau nu a fost demonstrat că există. Singurele fundamente pentru conspiraţiile sioniste din prezent sunt reprezentate de antisemitismul profund, ancorat în istorie, şi de dovezile false sau inexistente. Secole de opresiune au marginalizat comunitatea evreiască şi ei rămân astăzi o minoritate în lume, fiind cu greu suspecţii pe care să-i bănuim de răscoale şi de cucerirea economiilor şi a guvernelor lumii.

Unele conspiraţii sunt fără îndoială reale. Dar dintre multele teorii conspirative care susţin că prevăd viitoarele evenimente, precum un guvern mondial sionist, nici măcar una nu s-a materializat. Pentru cei care promovează sau se tem de o eventuală conspiraţie sionistă, luaţi în considerare că nici predecesoarele nu s-au îndeplinit. În schimb, vă îndemn să vă găsiţi propriul Zion, adică un loc al păcii, al unităţii şi al fraternităţii dincolo de hotare.

Însă dacă insistaţi că deţineţi dovezi în favoarea conspiraţiei sioniste, vedeţi că sigla oficială a Jocurilor Olimpice din 2012 de la Londra – o grupare de poligoane inegale - se spune că ar fi cuvântul Zion. Aveţi grijă.