Am tot întâlnit în ultima vreme articole sau cărți despre „sensul vieții”. Pare că toată lumea știe să dea sfaturi, în timp ce mai nimeni nu s-a lămurit cam care ar fi ăla. Sigur, în realitate lucrurile sunt de-o altă factură: nu ia nimeni dintr-o carte / articol / podcast / postare pe Facebook sensul vieții sale, după care se apucă să-l pună în practică vertiginos.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Moartea lui Socrate de Jacques-Louis David (1787)
• Citeam cu ceva vreme în urmă despre un om de știință australian bătrân, dar sănătos, care cauta o țară în care să moară (asistat). Nu voia să mai trăiască, nu mai avea de ce, dar nu voia să se sinucidă; socotea că are dreptul la o moarte decentă, liniștită, controlată. Mă gândeam atunci că aceasta ar putea fi numită o viață împlinită: când nu ai niciun regret că mori, când frica instinctuală de moarte este complet epuizată. Poți ajunge aici altfel decât printr-o viață prea lungă, fiind pur și simplu prea bătrân?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• De vreme ce nicio teorie a fizicii nu explică realitatea, ci reprezintă doar un instrument pentru a măsura ce se întâmplă în natură, mai este vreun dubiu că toate legile naturii sunt în mod obligatoriu inventate? A descoperi înseamnă a găsi ceva care există undeva, dar legile naturii sunt doar aproximări ale fenomenelor pe care le percepem. Cum putem spune că teoria gravitației a lui Einstein explică gravitația, când nu avem, în fapt, nicio idee cum funcționează? Sigur, teoria este excelentă în a măsura obiecte cosmice și a face predicții, dar nu în a explica ce se întâmplă.
Probabil că mecanica cuantică este momentul de sinceritate din fizică, pentru că marii ei făuritori nici nu s-au mai chinuit să explice ce înseamnă (pentru că nu au găsit nicio cale rezonabilă să o facă); e suficient că formulele funcționează.
Pe de altă parte, dacă Newton și-ar trimite teoria gravitației să fie publicată azi, ar fi imposibil să găsească vreo revistă serioasă care să o ia în calcul. Este pur și simplu prea lipsită de sens. Conceptual, nu e nimic de înțeles. Deși este un foarte bun instrument pentru măsurarea mișcării corpurilor cosmice (cum ar fi orbitele planetelor).
• Știința nu desvrăjește lumea, ci doar mută misterul la un nivel mai adânc. În plus, știința te ține alert, în perpetuă căutare, în disconfortul unei continue apropieri de adevăr. Unde gândirea magică plasase spirite și zei, știința pune explicații nedefinitive.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Suntem, de regulă, înmărmuriți și revoltați atunci când auzim de atrocități împotriva unor nevinovați, de nedreptăți strigătoare la cer. Ne întrebăm, onest (credem), cum e posibil așa ceva? Cum e posibil Holocaustul? Cum sunt posibile crimele în masă? Cum este posibilă indiferența globală față de suferința celorlați?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• Observ că puțini realizează că să spui că o populație e într-un fel sau altul (gen „românii sunt geniali / patrioți / dezorganizați etc.”) este, cel mult, ca și cum ai spune despre zece pietre, dintre care 4 sunt roșii, 3 sunt galbene, 2 albe și una neagră, că „pietrele sunt roșii”.
• Infantilismul unor lideri ai lumii este ușor vizibil pe timpul paradelor militare și al demonstrațiilor unor arme noi. În pofida costumelor scumpe, gândirea, comportamentul și discursul acestora sunt încă cele ale unui șef de trib preistoric.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În 2015 o afirmație a faimosului scriitor italian Umberto Eco a împânzit mijloacele de comunicare în masă: „Rețelele de socializare dau drept la cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Apoi erau rapid aduși sub tăcere, dar acum au același drept la cuvânt ca un câștigător al Premiului Nobel. Este invazia imbecililor”.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În urma cu câteva săptămâni am primit o întrebare, care în esență sună cam așa: „Mi-ar plăcea dacă ați scrie un articol despre déjà-vu și posibilitatea de a prevedea viitorul apropiat, nu prin „magie”, ci prin capacitatea minții de a „calcula” rapid cel mai probabil și logic viitor”, prin „intuiție”. Întrebarea originală o puteți găsi aici.
Cred că două aspecte sunt importante de analizat: întâi, de ce nu este posibil să prevedem (calculăm) viitorul, mai apropiat ori mai îndepărtat, și, doi, de ce ceea ce numim „intuiție” ne ajută în multiple situații să estimăm rezultatul unei acțiuni (deci, cumva, să „ghicim” viitorul), fără a implica nimic misterios, paranormal. Primul aspect ține de legile fizicii, al doilea ține de evoluție și experiența de viață.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Universul are circa 13,8 miliarde ani, Terra în jur de 4,5 miliarde de ani, iar viața a apărut acum aproximativ 3,5-4 miliarde ani. A durat, așadar, circa 3,5-4 miliarde de ani pentru a avea o specie inteligentă ca omul. Iar 100 de ani au fost necesari pentru a ajunge la o tehnologie primitivă la super-rețelele moderne de calculatoare, la o „armată” de roboți pe Marte, la navete spațiale care au ieșit deja din sistemul solar ori care urmează, la progrese remarcabile privind inteligența artificială șamd. Și este posibil ca acesta să fie doar începutul progresului tehnologic al omenirii, căci 100 de ani nu înseamnă mare lucru la scara istoriei speciei noastre. Sigur, asta dacă nu cumva ne-am atins limitele progresului și dacă nu găsim vreun motiv suficient de bun pentru a ne autodistruge într-un război.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
În acest articol prezentăm 10 idei ale unor cercetători de marcă în domeniul neuroștiințelor, care încapsulează prezentul și viitorul înțelegerii creierului uman.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Dacă viața a apărut și evoluat pe Terra așa cum credem astăzi, iar universul este cel pe care ni-l descrie știința, atunci este sigur că există alte ființe pe alte planete în această lume. Deși nu putem fi siguri că ar arăta ca omul, presupunem că evoluția are propriile restricții și direcții de progres, iar aceste ființe extraterestre ar trebui să aibă multe asemănări cu ființe pe care le cunoaștem deja de pe Terra.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Actul gândirii constă, în esență, în așteptarea gândurilor să apară. Aici nu vorbesc despre reproducerea a ceea ce știi (deși și aici avem emoții), ci de producerea a ceea ce nu știi (încă). Așadar, vorbesc despre gândirea pură, când gândul vine și este imposibil de prezis cum va arăta.
Complet neexplorat de știință acest fenomen, căci este imposibil, dar tulburător: șiruri întregi de gânduri apar cumva instantaneu, iar tu, cel care le gândești, nu ai niciun control (ci doar iluzia controlului). De exemplu, habar nu am avut cum vor arăta aceste două paragrafe, ce cuvinte îl vor umple și ce idei îl vor popula, cu excepția faptului că aveam o intuiție vagă, nearticulată încă: faptul că gândul se naște în mod misterios. Iar în final ți-l asumi; gândul e al tău, deși nu știi prea multe despre facerea lui...
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Pentru vechii egipteni, în corp existau trei entități: ka, ba și akh. Ba era ceva apropiat de ceea înțelegem azi prin „suflet” și era reprezentat printr-o pasăre cu cap de om.
Limbajul poate lămuri, clarifica, dar poate și crea confuzie ori dezinforma. Evoluția mentalităților, progresul științific și tehnologic au dus și la modificări lingvistice de substanță. Mulți termeni care odată aveau o semnificație, chiar dacă nu reflectau nimic real, au rămas în limbajul curent, dar ei nu mai indică nimic.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Cred că impresia unora, care poate fi bine sprijinită teoretic, că trăim într-o simulare computerizată derulată și controlată de o civilizație avansată are la bază faptul că mintea umană (capacitățile noastre cognitive) are anumite limite naturale, care reflectă evoluția noastră ca specie și care stabilesc „zona” în care mintea umană poate opera cu eficiență.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Dacă viața a apărut pe Terra, atunci trebuie să fi apărut și pe alte planete, cu condiții similare. Dar cum am comunica noi cu extratereștrii dacă i-am întâlni? Să nu uităm că nu putem comunica nici cu specii inteligente de pe Terra, pe care le studiem de zeci de ani, cum ar fi maimuțele superioare ori delfinii.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
• Nu ai cum ști, dar este posibil ca într-un târâm pre-viață să fi fost întrebat, înainte să te întrupezi în cel care te-ai fost la naștere: „Prietene, ai șansa unică să trăiești o viață pe Pământ. Nu-ți pot spune cum va fi viața ta, rea sau bună. Dacă spui „da”, te vei naște și vei trăi, dar nu vei ști că am avut această discuție. Ce alegi? Te bagi sau nu?”? Ce ai alege? Probabil că ai spune „sigur!”. De ce nu? Ar părea amuzant. E ca și când ți-ai da acordul pentru a fi un actor într-o piesă de teatru, în care-ți joci propriul rol.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.