• Observ că puțini realizează că să spui că o populație e într-un fel sau altul (gen „românii sunt geniali / patrioți / dezorganizați etc.”) este, cel mult, ca și cum ai spune despre zece pietre, dintre care 4 sunt roșii, 3 sunt galbene, 2 albe și una neagră, că „pietrele sunt roșii”.
• Infantilismul unor lideri ai lumii este ușor vizibil pe timpul paradelor militare și al demonstrațiilor unor arme noi. În pofida costumelor scumpe, gândirea, comportamentul și discursul acestora sunt încă cele ale unui șef de trib preistoric.
• Modestia nu există, dar are două deghizări foarte bune: neîncrederea în sine și mândria.
• Comunicarea de la distanță, fără contact direct, ca pe Internet este, desigur, recentă și nepotrivită pentru specia umană. În mediul online mulți renunță ușor la cea mai importantă calitate a unui individ în societate: politețea.
• Cred că, în prea multe cazuri, prezența și publicarea propriilor opinii pe rețelele de socializare este un semn al singurătății și lipsei de sens în viață. Acestora le lipsește afecțiunea umană. Dar online rareori găsesc acea afecțiune pe care o așteaptă; mai degrabă vor găsi dispreț și ură, căci ține de natura umană să fim critici și lipsiți de bun-simț atunci când nu-l privim în ochi pe celălalt.
• Mulți privesc obsesia curentă pentru uzul constant al tehnologiei ca pe-o tiranie a tehnologiei asupra omului. Dar, în fapt, în cazul multora, este vorba despre faptul că se simt mai bine fiind cu ceilalți prin intermediul tehnologiei decât în prezența lor nemijlocită. Altfel de ce ar prefera cei mai mulți această distanță? Poate că suntem o specie care ne dorim mai degrabă prezența mediată a celorlați, iar până recent nu ne-am putut exprima ca atare.
• În fapt, experiența spitalului nu ține atât de tratamentul primit, cât de cum se comportă personalul medical și de cum arată locul. O consecință este că îi atribuim unui angajat al spitalului (cum ar fi un doctor) pricepere, când e posibil să fi fost doar un pic de umanitate (neașteptată).
• Deși nu avem acces la „realitate” și nu vom înțelege niciodată în detaliu natura, putem înțelege destul de bine cum se funcționează universul, pentru o specie atât de limitată precum Homo sapiens.
• O ciudățenie cu timpul și spațiul. Despre orice altceva putem vorbi ca reprezentare, pentru că orice altceva este plasat în spațiu și timp. Dar spațiul și timpul nu sunt plasate în nimic, ele sunt fundalul pentru lume. Cum ne reprezentăm (tot) spațiul și (tot) timpul? Nu putem.
• Este greu să găsești vreo caracterizare generică a comportamentului uman care să nu se lovească de contraexemple, fiind astfel rapid discreditată.
