Suntem, de regulă, înmărmuriți și revoltați atunci când auzim de atrocități împotriva unor nevinovați, de nedreptăți strigătoare la cer. Ne întrebăm, onest (credem), cum e posibil așa ceva? Cum e posibil Holocaustul? Cum sunt posibile crimele în masă? Cum este posibilă indiferența globală față de suferința celorlați?

Diverse studii au venit cu diverse versiuni de adevăr: dacă te iei după Milgram, răul din lume are la bază obediența față de autoritate. Dacă te iei după Zimbardo, contextul nepotrivit este cel care-l transformă pe omul decent în fiară.

Dar cred că adevărul este mai simplu și-l observăm zilnic în jurul nostru, analizând actele celor din jurul nostru și pe noi înșine. Cred, așadar, că există o trăsătură fundamentală, mai profundă, care explică de ce omul s-a implicat în toată istoria în acțiuni care pot fi catalogate ca „inumane”; deși sună trist și ironic în același timp să numești „in-uman” ceva care traversează și umple toată istoria omului, ceva caracteristic omului... Această trăsătură fundamentală este indiferența față de soarta celorlalți, cu excepția propriei persoane și a celor apropiați. În fapt, pentru a fi preciși, nu ne pasă decât de noi înșine; de ceilalți ne pasă doar în măsura în care afectarea acestora ne afectează în mod direct sau indirect.

Sigur, sunt unii dintre noi angajați în cauze umanitare. Pare că sunt anumite năzuințe înnăscute în unii dintre noi care favorizează acest comportament. Aceste persoane au un rol crucial în menținerea confuziei privind natura noastră ultimă, de ființe esențialmente nepăsătoare față de suferința celorlalți. Dar, privind în jurul nostru și parcurgând istoria umanității, ceața se împrăștie și adevărul apare evident: nu suntem „construiți” pentru a ne păsa de ceilalți.

Nu există o explicație cu privire la cauza acestei indiferențe. Este ca și cum am întreba de ce suntem făcuți din atomi. Este greu de surprins o „natură umană”, dar această indiferență este parte din nucleul de trăsături care definește omul.

Singura problemă practică pe o avem în fața ororilor pe care trebuie să le punem în practică nemijlocit este cea a obișnuinței cu actul înfăptuirii unei atrocități, adică cu împușcatul de la mică distanță, cu împlântatul cuțitului în altă persoană șamd. De aceea au și „rafinat” crima naziștii, prin introducerea metodei mai „eficiente” a gazării: nu trebuie să-l mai supui pe tânărul ucigaș neplăcerii de a-și privi victima în ochi. Actul crimei este însoțit mai puțin de remușcări morale, cât de afectarea „simțului estetic”, de „urât”, căci cui îi face plăcere să vadă un corp făcut bucăți?

Altfel, în istorie marile orori au fost înfăptuite sub autoritatea unui guvern sau altul. Este mai simplu, desigur, pentru că astfel dispare responsabilitatea individuală, deci frica de consecințe. Oricine s-a interesat vreodată, de exemplu, despre cum gândeau milioanele de naziști germani după război, mulți ocupând funcții în noul aparat de stat german, a observat seninătatea cu care-și priveau faptele, mulți încă justificând cu argumente politice ororile. Nu e nimic extraordinar. Desigur, aș am fi gândit cei mai mulți.


Și? Înseamnă asta că omul este rău din naștere?

Problema „răului” este una falsă. Ea are la bază credința greșită că omul ar fi ceva cu totul și cu totul special în univers, că lumea a fost făcută de zei pentru el. Dar această problemă a răului, cu care s-a luptat Leibniz și alți gânditori înainte și după el, dispare în momentul în care înțelegi cum funcționează lumea animală, din care facem și noi parte.

Răul este un concept relativ, raportat la ceva anume, dar nu există rău în sine. Ce e rău pentru cineva / ceva, e bine pentru altcineva / ceva - în multe cazuri. Când un leu atacă și ucide o zebră, este rău sau bine? Depinde din ce unghi privești, dacă ești leu sau zebră. Este rea o coliziune cosmică, cum ar fi între o planetă rătăcitoare prin univers și Terra, ca în filmul „Melancolia” de Lars von Trier? O coliziune cosmică este un act neutru într-un univers fără valori morale, desigur. Pentru specia umană ar fi un lucru rău. Este „rău” că Soarele își va epuiza „combustibilul” peste câteva miliarde de ani, ceea ce va avea ca efect distrugerea planetelor? Dacă vor mai fi oameni atunci, ceea ce este puțin probabil, evoluția solară este „rea”, deși nu este decât parte din evoluția firească a materiei în univers.

I s-a cerut și i se cere socoteală lui Dumnezeu pentru o problemă, cea a răului, care nu există.

Conceptul de rău este unul eminamente uman. Să pui dezordinea și eșecurile societăților umane pe seama „răului” din noi este tragi-comic.

Conceptul de nedreptate, de pildă, asociat „răului”, ne dă fiori doar corelat cu propria existență, doar pentru că ne imaginăm că am putea fi afectați de nedreptăți. Altfel, pentru o ființă ferită cumva de nedreptăți, conceptul este unul abstract, neinteresant. Vorbim despre diverși conducători în istorie care au fost nedrepți în nenumărate situații. Să fi fost aceia altfel? Puțin probabil. Au fost nedrepți, când au fost, pentru că au crezut că-și permit, asta arătând că nedreptatea este făcută fără mari probleme de alegere atunci când riscul repercusiunii nu este evident.

Cu alte cuvinte, lucrurile îngrozitoare sunt realmente îngrozitoare doar raportate ipotetic sau real la persoana noastră. Ni se pare îngrozitor să trăiești într-o țară unde nu sunt slujbe și hrană suficientă pentru populație, dar, în fapt, la nivel profund (și rareori pe deplin conștientizat) ne înfioară gândul că am putea fi noi subiecți ai unei asemenea situații, nu gândul că alții trec prin așa ceva. Că așa stau lucrurile ne este clar prin cum ne raportăm tot la ce se întâmplă în jurul nostru, mai aproape sau mai departe. De pildă, când auzim zilele acestea, că emigranți din nu știu ce țară din Africa ori Orientul Mijlociu au intrat în țară, apare un soi de alertă și amenințare la nivel individual; să stea la ei! Ce-o fi în spatele acestei știri ne e complet străin și indiferent.

Acest transfer al problemelor din lume, ipotetic, asupra propriei persoane este, cred, principala cauză a creșterii nivelului a ceea ce numim „moralitate” la nivelul societății. Indiferent dacă suntem stăpâni de sclavi sau nu, știm că să ai în stăpânire sclavi este în neregulă, pentru că ne transferăm ușor, în imaginație, în locul acestora. Mulți în istorie, în fapt, au făcut trecerea la modul real dintr-un grup în altul. Știm, de regulă, ce este corect, chiar dacă nu ne comportăm ca atare. Și, încă o dată, știm asta pentru că judecăm din poziția de subiecți, de potențială parte vătămată.


Există o soluție la indiferența omului?

Există o soluție și prinde contur pe măsură ce trece timpul. Nu o soluție definitivă, desigur, ci un progres. Nu o soluție care schimbă natura umană, ci una care schimbă comportamentul.

Idei, întâi filozofice, precum respectul pentru individ, protecția drepturilor individuale, protecția drepturilor minorităților de tot felul, aversiunea față de violență - ajung să fie luate în seamă într-o manieră din ce în ce mai serioasă. Apoi, acestea ajung să prindă „rădăcini”, să re răspândească și să fie acceptate. Sigur, voința politică este esențială pentru validarea acestor idei.

De exemplu, astăzi, cel puțin la noi, suntem încă faza în care drepturile minorităților sexuale sunt încă subiect de bancuri ori indignare, dar odată cu apariția unor măsuri de natură legală se va estompa și atitudinea curentă.

Omul luptă, în fapt, cu propria natură. Dar progresul moral nu se poate face decât prin limitări / reglări la nivelul comportamentul individului în societate.

Omul nu este nici bun, nici rău de la natură. Subiectul acesta, al răului și binelui, este mai degrabă unul de natură teologică. Scos în afara acestui context, își pierde orice relevanță. Cum nu vorbim despre un pește ori un ficus că sunt bune sau rele, nici despre om nu ar trebui să vorbim astfel. Acțiunile omului trebuie raportate stric la normele societății. Iar aceste norme (aplicarea și penalizarea nerespectării lor) sunt esențiale în ridicare nivelului moral al societății.

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Fii primul care comentează.

Spune-ne care-i părerea ta...
caractere rămase.
Ești „vizitator” ( Fă-ți un cont! )
ori scrie un comentariu ca „vizitator”

 



Dacă găsești util site-ul, ne poți ajuta cu o donație!


Contact
| T&C | © 2022 Scientia.ro