În 2015 o afirmație a faimosului scriitor italian Umberto Eco a împânzit mijloacele de comunicare în masă: „Rețelele de socializare dau drept la cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Apoi erau rapid aduși sub tăcere, dar acum au același drept la cuvânt ca un câștigător al Premiului Nobel. Este invazia imbecililor”.
Mulți sunt astăzi de părere că rețelele de socializare, în special, dar Internetul în general - sunt nocive prin faptul că oricine, de multe ori sub identitate falsă, își poate spune opinia public, fără niciun filtru, fără nicio opreliște. Ca urmare, de multe ori opinii extravagante, fără nicio bază, ajung să fie asumate de mulți cititori, în defavoarea unor opinii raționale, susținute de dovezi. Știți pericolele noii-lumi: fake-news, dezinformarea rusească șamd. Ce s-a întâmplat în această pandemie ar putea fi un exemplu bun.
Dar cred că identificarea unei căi de a-i opri pe idioți de la a se exprima public este indezirabilă și imposibil de pus în practică.
Evoluția tehnologică a venit cu aceste oportunități de comunicare nemaivăzute în istoria umanității. Cu excepția câtorva state totalitariste, acest drept, de a te putea exprima în public, nu poate fi blocat și nici nu ar trebui.
Problema nu o reprezintă nici rețelele de socializare, care permit oricui să spună „lumii” orice prostie îi trece prin cap, nici „legiunile de imbecili” ale lui Eco, ci cei care citesc imbecilități (altfel decât ca o formă de entertainment) și le cred.
Problema fundamentală este că prea mulți dintre noi nu au discernământul necesar pentru a face diferența dintre ce este credibil și ce este prostie pură. Iar asta nu se va rezolva prin cenzură și blocarea idioților pe Internet.
Spunem, de regulă, că școala are scopul de a-i pregăti pe copii pentru viață. O gândire critică și o înțelegere a modului în care funcționează metoda științifică sunt esențiale, dar ignorate în școală. Nu, nu cred că școala trebuie să fie foarte aplicată, să pregătească pentru „slujbele viitorului” (pe care nu le poate identifica nimeni cu precizie azi), ci trebuie să rămână la cunoașterea fundamentală. Dar o mai mare conexiune între cunoașterea fundamentală și modul în aceasta poate fi utilizată în viața de zi cu zi nu ar strica.
În esență, ce este important este să formăm tineri care să fie în stare să diferențieze ce este rezonabil de ce este ridicol, lipsit de logică, prostie pură. Și asta nu se poate face prin site-uri oficiale, prin „purtători de cuvânt” ai adevărului, ci prin educație. Iar acest tip de educație nu se poate printr-un curs, ci trebuie să fie parte din toate disciplinele, pe toată durata studiilor. Altfel, ajungem la cursuri la medicină în care viitori doctori români învaţă „regresia în vieţi anterioare şi în viaţa dintre vieţi" și la atestate oferite de Ministerul Sănătății în „acupunctură" şi „homeopatie".
Sigur, selectarea surselor de informare este importantă, dar și acest aspect ține tot de capacitatea de a face diferența dintre ce este serios și ce este ridicol. Iar această capacitate nu se poate forma decât în timp, devenind „intim” cu principalele realizări ale științei în diverse domenii, căpătând astfel „organul” necesar pentru a diferenția între (posibil) adevăr și (probabil) neadevăr.
Să înțelegi cum funcționează știința - care sunt principalele realizări (și care sunt principalele limitări) - este esențial pentru toți, indiferent de cât de buni suntem la matematică sau la alte discipline.
Dezirabil ar fi ca sistemul de învățământ să producă indivizi autonomi, care să nu depindă de opinia unuia sau altuia de la TV, căci unii dintre așa-zișii „specialiști” invocați de zor de diverși sunt și ei supuși erorii și înclinației către stupiditate ca și cel mai zevzec blogger.
Oricât ne-am lamenta, nu-i vom putea elimina pe proști din spațiul public. Vor umple în continuare grupurile de FB și alte rețele sociale. Tot ce putem face este să-i educăm pe cei care mai pot fi educați. Iar pentru asta, printre altele, este nevoie de o școală un pic mai focalizată pe rolul de consumator de informație al individului în societate.
Și nu, nu este nicio invazie a imbecililor, căci nu imbecilii vin peste noi, ci noi ne ducem în spațiul pe care ei îl populează (dacă ne ducem). Cel mult putem vorbi de faptul că ieșim în calea lor, căutăm invazia acestora...