Noam Chomsky (n.1928) este un lingvist, istoric, filozof şi activist politic american, ce reprezintă, probabil, cel mai important intelectual în viaţă american şi cu certitudine principala şi cea mai influentă voce critică la adresa politicii externe americane. Chomsky este considerat „părintele lingvisticii moderne”, având contribuţii importante în acest domeniu. Ca analist politic a scris una dintre operele importante care analizează modul în care societatea occidentală modernă este manipulată de către mass-media şi guverne: „Manufacturing Consent: The Political Economy of the Mass Media”.
„What kind of creatures are we?” este o carte cu un profil unic printre scrierile lui Chomsky, prezentând reflecțiile acestuia cu privire la implicațiile mai largi ale teoriei sale a limbajului, acoperind o plajă largă de domenii: linvistică, filozofia științei, biologie, metafizică, teoria cunoașterii, filozofia minții șamd.
La data publicării acestui articol, în noiembrie 2024, Chomsky se recuperează după un accident vascular cerebral suferit în iunie 2023.
Cartea „What kind of creatures are we?” (Ce fel de creaturi suntem?), publicată în 2016, netradusă în română, este structurată pe patru capitole:
1. Ce este limbajul?
2. Ce putem înțelege?
3. Ce este binele comun?
4. Misterele naturii: cât de adânc sunt ascuse?
Iată principalele idei.
Capitolul 1: Ce este limbajul?
1. Întrebarea generică pe care vreau să o pun în această carte este: ce fel de creaturi suntem?
2. Voi analiza trei întrebări concrete:
a) Ce este limbajul?
b) Care sunt limitele înțelegerii umane?
c) Care este binele comun pe care ar trebui să ne străduim să-l îndeplinim?
3. Niciun biolog nu ar propune o explicație pentru evoluția ochiului, de exemplu, fără a ne spune ceva solid despre ce este ochiul. Ar trebui discutat în același fel și despre limbaj.
4. Limbajul a apărut acum 50-100 de mii de ani.
5. Proprietatea fundamentală a limbajului: fiecare limbaj oferă o serie nelimitată de expresii structurate ierarhic, care primesc interpretări prin intermediul a două interfețe: senzori-motorie pentru externalizare și conceptual-intențională pentru procesele mentale.
Notă: Chomsky nu intră în detalii în carte în ce privește „interfețele”. Iată la ce se referă:
- Interfața senzori-motorie – aceasta este interfața responsabilă de externalizarea limbajului, adică modul în care gândurile și structurile lingvistice sunt transformate în sunete (în vorbire) sau în semne vizuale (în scriere). Interfața senzori-motorie le permite oamenilor să producă și să perceapă limbajul ca expresii concrete, astfel încât să poată comunica cu ceilalți.
- Interfața conceptual-intențională – aceasta interfață este legată de procesele mentale, de gândirea și înțelegerea internă a semnificațiilor. Este locul unde limbajul se conectează cu cogniția, permițându-le oamenilor să construiască gânduri complexe, să interpreteze intențiile și sensurile și să formeze raționamente.
6. Fiecare limbaj încorporează o procedură computațională care asigură existența proprietății fundamentale. De aceea, o teorie a limbajului este prin definiție o gramatică generativă, fiecare limbaj fiind, în termeni tehnici, un I-limbaj, „I” reprezentând „intern”, „individual” și „intențional”.
I-limbajul este o proprietate biologică a omului, o subcomponentă a creierulu.
Notă: Prin această formulare, Chomsky subliniază că I-limbajul este limbajul ca fenomen intern, individual și intențional (cu „intențional” în sens tehnic, semnificând ceva ce are conținut mental specific și înțeles).
Mai exact:
- intern – limbajul nu este doar o colecție de sunete sau semne exterioare, ci o structură internă a minții. Teoria lui Chomsky propune că gramatica și structura limbajului sunt înnăscute și organizate în creierul fiecărei persoane.
- individual – fiecare persoană are un I-limbaj propriu, adică o reprezentare mentală unică a limbajului, care poate diferi subtil de la un individ la altul. Asta înseamnă că modul în care cineva stochează și procesează gramatica și sensurile limbii este specific fiecărei persoane.
- intențional – acest termen, preluat din logică și filozofie, se referă la faptul că I-limbajul captează intenționalitatea, adică înțelesul și direcția gândurilor sau enunțurilor. El nu se limitează la expresiile sau formele pe care le folosim la nivel senzorial (ex. sunete, litere), ci cuprinde înțelesul și funcțiile cognitive pe care acestea le servesc în mintea fiecăruia.
Chomsky sugerează că fiecare limbaj este, în esență, o construcție mentală a fiecărei persoane, ghidată de capacități cognitive proprii și universale ale speciei umane.
7. Conceptul de „generare slabă” se referă la setul de expresii generate de o limbă, similar cu setul de teoreme generate, iar cel de „E-limbaj” se referă la limbajul extern. Mulți filozofi, ligviști și alte tipuri de cercetători au înțeles că limba ar fi ceea ce este generat „slab”, ceea ce este grești.
Notă:
Prin „generare slabă,” Chomsky se referă la setul de expresii pe care o gramatică le poate produce, similar modului în care un sistem logic generează teoreme. Aici, „slab” înseamnă că ne concentrăm doar pe expresiile finale (cum ar fi propozițiile corecte) și nu pe procesele interne și structurile ierarhice care duc la producerea lor. Este o formă de descriere mai superficială a limbajului, care nu reflectă mecanismele profunde din mintea vorbitorului.
„E-limbajul” sau limbajul extern reprezintă limbajul privit ca un set de date observabile (de exemplu, un corpus de texte scrise sau vorbite). Chomsky precizează că această abordare, pe care el nu o susține, privește limbajul doar prin prisma produselor finale (ex. enunțuri, propoziții), fără să investigheze structura internă și mecanismele cognitive prin care mintea generează limbajul.
8. Uzul limbajului are un caracter creativ: este, de obicei, inovator fără limite, adecvat circumstanțelor, dar nu cauzat de acestea – o distincție crucială – și poate genera gânduri în alții, pe care aceștia își dau seama că le-ar fi putut exprima și ei înșiși.
9. Principala sarcină a unui lingvist este să investigheze natura interfețelor și a procedurilor generative, să determine cum apar acestea în minte și cum sunt folosite, principala preocupare fiind „expresiile libere”, precum și să identifice proprietățile biologice comune care determină natura I-limbajelor accesibile oamenilor (subiecutl gramaticii universale).
Notă: Conceptul de „expresie liberă” este legat de caracterul creativ al limbajului, una dintre ideile centrale ale lui Chomsky. Expresiile libere sunt inovatoare și flexibile, permițând vorbitorilor să combine cuvintele și structurile gramaticale într-o multitudine de moduri noi, fără constrângeri rigide din partea experiențelor anterioare sau a unui set predefinit de fraze. Această capacitate de generare este considerată una dintre caracteristicile distincte ale limbajului uman și un semn al complexității cognitive unice a oamenilor.
10. Limbajul utilizează distanța structurală minimă. Să luăm următoarea afirmație: „Instinctiv, vulturii care zboară înoată”. Este reproducerea după eng. „Instinctively, eagles that fly swim”. E de observat similaritatea dintre construcțiile între cele două limbi, română și engleză, care vine să confirme ideea că limbajul este prezent în toți sub forma unei structuri înnăscute. E uimitor că în această propoziție adverbul „instinctiv” este asociat cu verbul „înoată”, al doilea verb din propoziție, nu cu „zboară”, care este primul. La fel într-o variațiune a acestei propoziții: „Pot vulturii care zboară să înoate?”. De ce e uimitor? Pentru că ar fi de așteptat, întrucât ar fi mai simplu de procesat, ca principiul limbii să fie „distanța liniară minimă”, adică adverbul să fie mai aproape de verbul „înoată”, nu de „zboară”. Pentru că lucrurile stau altfel, este demonstrată importanța structurii limbajului, iar această descoperire a lui Chomsky este cunoscută ca „principiul distanței structurale minime”. Ușurința procesării este ignorată în dezvoltarea limbii.
Dar de ce stau așa lucrurile?
Chomsky crede că ordinea liniară pur și simplu nu este disponibilă pentru copilul care se confruntă cu astfel de exemple, acesta fiind ghidat de un principiu profund care restricționează căutarea la o distanță structurală minimă, excluzând operația mult mai simplă a distanței liniare minime.
Și mai departe: de ce stau lucrurile așa?
Principiul distanței minime este utilizat extensiv în structura limbajului, fiind probabil un caz al unui principiu mai general, numit „calcul minim”, care, la rândul său, este probabil o manifestare a unei proprietăți mult mai generale a lumii organice sau chiar dincolo de aceasta. Totuși, trebuie să existe o proprietate specială a structurii limbajului care restricționează calculul minim la distanța structurală, mai degrabă decât la distanța liniară, în ciuda faptului că aceasta din urmă ar fi mult mai simplă pentru calcul și procesare.
Notă: principiul „calculului minim” se referă la faptul că, atunci când construim și interpretăm structuri lingvistice, preferăm soluțiile care necesită cel mai puțin efort de procesare și sunt cele mai simple din punct de vedere structural. Acest principiu, aplicat în generarea propozițiilor, explică de ce preferăm să folosim structuri care reduc numărul de operații și distanțe structurale. Chomsky sugerează că acest principiu este valabil nu doar în limbaj, ci ar putea fi o manifestare a unei tendințe mai generale în biologie sau în natura sistemelor complexe, unde resursele sunt gestionate cu maximă eficiență.
11. Nu putem vorbi în paralel sau produce structuri, ci generăm doar șiruri de cuvinte. Sistemul senzori-motor nu este adaptat în mod concret pentru limbaj în aspectele sale fundamentale: părțile esențiale pentru externalizare și percepție par să fi existat cu mult înaintea limbajul.
Notă: dacă limbajul a apărut acum 50-100 de mii de ani, atunci acesta a trebuit să se folosească de o „infrastructură” deja existentă.
12. Mai degrabă decât a fost menționat mai sus, proprietatea de bază este generarea unei serii nelimitate de expresii structurate ierarhic, care se raportează la interfața conceptual-intențională, oferind un fel de „limbaj al gândirii” – și, foarte probabil, singurul astfel de limbaj al gândirii.
13. Limbajul nu este sunet cu înțeles, ci înțeles cu sunet, fiind „un instrument al gândirii”.
14. Merită menționat că capacitatea de externalizare a limbajului este rar folosită. Cea mai mare parte a utilizării limbajului reprezintă dialog intern.
În plus, ceea ce ajunge în zona conștiinței sunt fragmente împrăștiate.
Pe de altă parte, uneori expresii bine conturate apar brusc, fiind prea rapide pentru ca vorbitorul conștient să fie implicat. Acesta este un subiect puțin explorat.
15. Limbajul este, așadar, un instrument pentru gândire. Asta înseamnă că externalizarea (vorbirea, scrierea) este un proces secundar, ale cărui proprietăți reprezintă un reflex al unui sistem senzori-motor complet independent. Comunicarea, prin urmare, este chiar și mai periferică, în niciun caz esența limbajului.
16. Limbajul nu este un instrument pe care care omul îl proiectează, ci un obiect biologic, precum sistemul digestiv ori cel auditiv. Astfel de organe au „funcții”, fiind dezvoltate de natură pentru anumite scopuri.
Notă: Pe scurt, din câte-mi dau seama, Chomsky spune că atunci când vorbim despre limbaj, vorbim în fapt despre două sisteme, un sistem intern, care este esența limbajului și care este responsabil pentru generarea gândurilor, și un sistem extern, secundar, cel responsabil pentru externalizare. Cumva, acest organ nou numit limbaj i-a dat o nouă utilizare celui de-al doilea sistem, transformând gândurile în sunete (cuvinte). Și alte animale asemănătoare omului, precum maimuțele, au cel de-al doilea sistem, dar lipsindu-le primul, nu pot vorbi.
Cap. 2 - Ce putem înțelege?
1. Cum ne limitează capacitățile cognitive înțelegerea?
Owen Flanagan a inventat conceptul de „noul misterianism”, o poziție postmodernă care susține că nu vom putea explica niciodată conștiința. Conceptul a fost extins și la alte întrebări despre natura și întinderea explicațiilor accesibile prin inteligența umană.
2. Deși sunt citat ca resposabil pentru această erezie postmodernă, prefer un nume diferit: truismul. Am propus o distincție între „probleme”, care intră în zona capacităților noastre cognitive, și „mistere”, care sunt dincolo de acestea.
Notă: La Chomsky, truismul este ideea că, deși mintea umană posedă limite în înțelegerea unor fenomene, acest lucru nu ar trebui să fie un obstacol în investigarea lor. Chomsky susține că există limite naturale ale capacităților cognitive ale oamenilor, așa cum există limite fizice pentru alte animale. Cu alte cuvinte, ar fi un truism să spunem că oamenii, la fel ca orice alt organism, nu pot înțelege totul despre univers. Cu toate acestea, el argumentează că nu ar trebui să ne descurajeze în căutarea înțelegerii, chiar dacă unele aspecte ar putea rămâne mereu dincolo de capacitățile noastre cognitive.
În contrast, misterianismul este o poziție filozofică specifică legată de problema conștiinței și de întrebările fundamentale despre minte. Misterianiștii, precum Colin McGinn, susțin că anumite probleme, precum conștiința sau relația dintre minte și corp, sunt fundamental inaccesibile gândirii umane. Ei consideră că aceste probleme sunt „mistere” permanente, pentru că mintea umană nu este pur și simplu echipată biologic să le rezolve. Misterianismul adoptă o poziție mai sceptică, sugerând că, din cauza structurii și limitărilor minții umane, anumite întrebări rămân într-un domeniu inaccesibil, indiferent de progresele teoretice sau experimentale.
3. Mintea umană este un sistem biologic care asigură un set limitat de „ipoteze admisibile”, care sunt fundamentele cercetării științifice umane și, mergând mai departer, ale progreselor cognitive. Acest sistem trebuie că exclude alte ipoteze și idei.
4. Charles Sanders Peirce a insistat cu privire la limitele „ipotezelor admisibile”, care sunt precondiții pentru crearea unor teorii corecte. Același principiu se aplică și pentru întrebările formulabile: o structură internă asigură o varietate de întrebări formulabile, dar nu permite alte tipuri de întrebări.
5. David Hume, faimosul filozof, era de opinie că cea mai mare parte a cunoașterii umane depinde a o categorie de instincte naturale, derivate din înzestrarea genetică.
6. Dacă suntem organisme biologice și nu îngeri, facultățile cognitive sunt similare celor denumite „capacități fizice” și ar trebuie studiate așa cum sunt alte sisteme ale corpului uman.
7. Tendința de a trata aspectele mentale ale omului diferit de aspectele fizice a fost subminată de Newton, care a arătat că una dintre cele două substanțe carteziene, corpul, nu există, eliminând astfel problema minte-corp, lăsând deschisă întrebarea cu privire ce înseamnă „fizic” ori „material”.
Notă: Chomsky susține că, prin descoperirile sale, Newton a subminat filosofia mecanică a științei moderne timpurii, influențată de Descartes. Filosofia mecanică considera că toate fenomenele fizice pot fi explicate în termenii unor interacțiuni mecanice între corpuri materiale — substanțe extensibile în spațiu și capabile de mișcare. În această viziune, Descartes a distins două tipuri fundamentale de substanțe: corpul (materia, extensia) și mintea (conștiința, gândirea).
Newton, însă, a demonstrat că materia nu funcționează după reguli strict mecanice. Gravitația, de exemplu, acționează fără contact fizic între corpuri, contrazicând ideea că toate interacțiunile fizice implică coliziuni mecanice. Fenomene precum gravitația indică existența unei acțiuni la distanță, incomprehensibile din perspectiva unei lumi strict materiale, ceea ce ridică întrebări despre însăși natura "corpului" așa cum era conceput în filosofia mecanică.
8. Hume e de opinie că ar trebui să luăm în serios filozofia newtoniană, dar cu un oarecare scepticism și o admitere onestă a ignoranței pe anumite subiectele care merg dincolo de capacitatea umană, care includ aproape tot ce este dincolo de aparențe, căci această „facultate magică” numită imaginație ne permite să credem că avem o experiență continuă a obiectelor, inclusiv a minții și a sinelui.
9. Hume a ajuns la concluzia că există un principiu al conexiunii între diferite gânduri și idei, dar nu există nicio entitate care să explice asta în filozofia sa, ceea ce l-a lăsat fără speranțe pe Hume - unul dintre cele mai percutante momente din istoria gândirii/ filozifiei.
10. Pentru Bertrand Russell, fizica poate doar spera să descopere „scheletul cauzal al lumii” prin studierea subiectelor specifice în reflectarea lor cognitivă.
Problemele dificle ale vremii erau: natura emoțiilor, atracția și respingerea - niciuna n-a fost vreodată rezolvată. Hume le-a tratat ca mistere permanente.
11. Ce este de neconceput pentru mine este că nu avem criterii pentru ce poate exista, admițând că natura are proprietăți care sunt mistere pentru om. Newton era de acord, acesta fiind de opinie că Dumnezeu, care este peste tot, poate fi „agentul imaterial” care stă la baza acțiunii la distanță a gravitației, admițând că interacțiune gravitațională fără contact nu poate fi concepută. Newton era de opinie că nu principiile gravitației sunt oculte, ci cauzele acestor principii.
12. Fizicienii după Newton au restrâns aria de acțiune: avem nevoie de teorii inteligibile despre lume; s-a renunțat la pretenția de a explica ce se întâmplă realmente în natură.
13. Locke a ajuns la concluzia că așa cum Dumnezeu a dat materiei atracția gravitațională, ar putut da materiei și capacitatea gândirii, deschizând o nouă direcție de reflecție Darwin era de părere că nu este cazul să credem că gândul, „o secreție a creierului”, este „mai minunat decât gravitația, o proprietate a materiei”.
14. Există motive să credem că ce devine conștient ar putea fi doar o reflexie a unor procese mentale inaccesibile, care interacționează cu fragmente care ajung câteodată în zona conștiinței. Experimentul lui Libet vine cu argumente în acest sens.
15. Sunt lucruri pe care nu le putem afla nu pentru că sunt în afara capacității cognitive umane, ci din alte motive. De exemplu, din motive etice nu putem face experimente cu privire la natura limbajului. Pe om este de inimaginat, iar la alte animale nu găsim acest organ.
16. Limbajul se schimbă, dar nu evoluează.
17. Limbajul are la bază „concepte atomice”, care sunt precum cuvintele, dar nu sunt cuvinte. Cuvintele sunt procese secundare de externalizare, care sunt fac parte din sistemele de gândire. Atomii computațiilor sintactice care ajung la interfața conceptual-intențională nu au proprietăți fonologice, fiind arbitrare, sunetul fiind una dintre posibilele modalități de externalizare.
Conceptele atomice sunt complet diferite de orice am identificat la animale, folosit în comunicare.
Notă: Pentru Noam Chomsky, „atomic concepts” sunt unități fundamentale de înțelegere, adică noțiuni de bază cu care mintea umană operează pentru a construi gânduri și propoziții complexe. Aceste concepte sunt văzute ca fiind atomice în sensul că ele nu mai pot fi descompuse în alte idei sau concepte mai simple și sunt elemente esențiale în organizarea cunoașterii.
Diferența dintre „atomic concepts” și cuvinte constă în natura lor mentală și abstractă. Conceptele atomice există ca structuri cognitive în mintea umană, fiind independente de limbajul specific. Cu alte cuvinte, ele nu depind de cuvintele pe care le folosim pentru a le exprima. Un concept atomic poate fi legat de diferite cuvinte în funcție de limbă, cultură sau context, însă el rămâne același la nivelul înțelegerii profunde.
De exemplu, conceptul atomic de „câine” reflectă o idee abstractă despre ceea ce este un câine (animal, mamifer, domestic), iar această idee există în mintea noastră înainte de a fi verbalizată. Cuvântul „dog” în engleză, „perro” în spaniolă și „chien” în franceză sunt pur și simplu moduri lingvistice diferite de a exprima același concept atomic.
Conceptele atomice se nasc astfel din procese cognitive care sunt universale și intrinsec legate de modul în care mintea umană înțelege lumea, în timp ce cuvintele sunt elemente specifice unui anumit limbaj.
17. Conceptele atomice sunt precum elementele reprezentării fonetice. Le putem înțelege ca instrucțiuni pentru „articulatori”.
Notă: prin comparația dintre „concepte atomice” și „elementele reprezentării fonetice,” Chomsky sugerează că unitățile fundamentale de sens din limbaj funcționează similar cu unitățile de bază din vorbire. În fonetică, sunetele sunt reprezentate de elemente discrete (de exemplu, foneme) care funcționează ca „instrucțiuni” pentru articulatori, adică pentru părțile aparatului vocal (limba, buzele, corzile vocale), ce transformă aceste instrucțiuni în sunete specifice.
Analog, în domeniul semanticii (studiul sensului), concepele atomice pot fi privite ca unități de bază de sens care sunt, în esență, instrucțiuni pentru structura cognitivă a minții. Ele sunt elementele fundamentale prin care mintea umană „articulează” gânduri și înțelesuri complexe, construind reprezentări mentale prin combinarea acestor concepte atomice, la fel cum sunetele se combină pentru a forma cuvinte și propoziții.
Așadar, Chomsky folosește această analogie pentru a arăta că, la fel cum vorbirea rezultă din activarea unor seturi de instrucțiuni fonetice, și gândirea poate fi structurată prin concepte atomice care ghidează modul în care înțelegem și exprimăm semnificațiile complexe.
18. Concepte precum „determinism” sau „aleator” pot fi înțelese de om, dar „liberul-arbitru” nu poate fi înțeles prin aceste concepte.
19. Fizicianul David Deutsch scrie că progresul potențial al omenirii este infinit. Dar infinit nu înseamnă fără limite. Engleza este infinită, dar nu include greaca.
20. Teoria evoluției plasează omul în lumea naturală, omul fiind un organism biologic, ca altele, care are capacități caracterizate de întindere (ce anume pot face) și limite. Cei care acceptă biologia modernă ar trebui să fie misterieni.
21. O sarcină pentru noi ar fi să stabilim limitele înțelegerii umane, admițând că o inteligență structurată diferit ar putea privi misterele umane ca probleme simple, mirându-se că nu le putem înțelege, la fel cum observăm noi că un șoarece nu se poate descurca într-un labirint caracterizat de numere prime.
22. Condițiile inițiale care blochează posibilitatea ca un embrion uman să devină, de exemplu, o insectă, joacă un rol esențial cu privire la ce înseamnă să devii un om, iar asta este valabil și în ce privește domeniul cognitiv.
Cap. 3 - Ce este binele comun?
1.
[Articolul va fi completat pe măsură ce avansez în lectura cărții]
