„Nu devii complet liber doar evitând să fii sclav; trebuie să eviți și să devii stăpân”, afirmă Nassim Taleb. Ce e rău în a fi stăpân?
În original: „You don’t become completely free by just avoiding to be a slave; you also need to avoid becoming a master”.
Această maximă are și un asterix: „Versiuni ale acestei idei au fost repetate și redescoperite de-a lungul istoriei - ultima convingătoare a lui Montaigne”.
Nu cred că o maximă cu prea multe ascunzișuri, dar merită discutată în câteva fraze.
Ce vrea să spună Taleb este că libertatea autentică apare atunci când eviți și să fii dominat, dar și să domini. A fi „stăpân” te face în mod automat parte a mecanismului stăpân - sclav, fiind supus dinamicii relațiilor de putere specifice.
Calitatea de „stăpân”, oricare ar fi contextul, vine cu obligații de diverse tipuri, care, în esență, limitează libertatea.
Montaigne vorbește în mai multe rânduri în opera sa despre relația dintre relația dintre stăpân și sclav. Cred că Taleb face referire la un paragraf din cap. 7, partea a III-a din „Eseuri”: „Otanes, unul dintre cei șapte pretendenți la cârma regatului persan, a luat o hotărâre pe care aș fi luat-o și eu cu dragă inimă: le-a lăsat celorlalți dreptul la domnie, stabilit prin alegere sau tragere la sorți, cerând ca el și ai lui să-și ducă traiul în imperiu fără a asculta de stăpânire și fără a se supune decât în fața vechilor legi, bucurându-se de orice libertate ce n-ar aduce atingere acestora, căci nu răbda nici să poruncească, nici să-i fie poruncit. Cea mai aspră și grea meserie din lume este, după mine, aceea de a fi un rege vrednic”.
