Cu circa 100 de mii de ani în urmă, este posibil ca strămoșii indienilor de astăzi din regiunea Kerala să fi părăsit Cornul Africii, prin Yemen, ajungând într-un timp nedeterminat de-a lungul țărmului vestic al Indiei. Cum 3-4 mii de ani în urmă o altă populație, venind din zona centrală a Asiei, care-și spuneau „arieni” și care vorbeau ceva ce astăzi este cunoscut sub numele de sanscrită, se așezau în aceeași zonă sudică a Indiei.
Când au ajuns arienii în sud, acolo era o civilizație dezvoltată, denumită Harappa, după unul dintre orașele din zonă, unde în jurul anului 2.250 î.Hr. trăiau zeci de mii de oameni.
Arienii erau nomazi și mai puțin cizelați; aveau obiceiul să-și sacrifice animalele și puneau în centrul vieții lor focul (închinându-se, printre alți zei, zeului Agni).
Din contopirea celor două civilizații a rezultat un nou mod de viață, cunoscut astăzi sub denumirea de „hinduism”.
Arienii erau conduși de o clasă preoțească, brahmanii, delimitată de restul populației (separație care a stat ulterior la baza sistemului castelor, existent până astăzi în India), care cântau imnuri închinate zeilor, în special zeului cerului, Varuna, dar și zeului Indra, care se lupta anual cu un dragon pentru a elibera ploile musonului.
Brahmanii erau păstrătorii unor incantații și a unor imnuri.
Imnurile cu care au venit arienii în India au fost prinse într-o colecție cunoscută sub numele de „Rig Veda”. Incantațiile erau cunoscute doar de brahmani și erau împărtășite doar celor din tagma lor.
Brahmanii din Kerala, numiți „nambudiri”, aveau sarcina de a sufla peste tăciunii zeului Agni de mii de ani (metaforic, desigur). Parte esențială din ritualul acestora - și ne apropiem de titlul articolului - erau mantrele, fluxuri de sunete care se repetă și pe care le puteți vedea în interesantul documentar de la finalul articolului (Altar of Fire).
Ritualul focului din Kurela se numește Athirathram și durează 12 zile, dar astăzi este, cel mai probabil, uitat în integralitatea sa. Îl găsiți ilustrat în documentarul menționat, de mai jos, înregistrat la cererea profesorului indianist Frits Stall în 1975.
Ritualul conține, cum spuneam, incantații. Era nevoie de participarea a 12 preoți și presupunea luni de pregătire. Cel mai greu de înțeles din acest ritual și cele mai stranii sunt mantrele.
Cum antropologii cred, cel puțin în parte, că vorbirea a apărut târziu în evoluția omului, o ipoteză este aceea că sunetele stranii denumite mantre ar fi parte din ritualul oamenilor străvechi, pre-vorbire, care consta într-un comportament modelat, instinctiv și compulsiv. Dată fiind asemănarea, poate că ritualurile vechi ale omului sunt asemănătoare, ca funcție, dansurilor de împerechere ale păsărilor.
După apariția limbajului, dacă ipoteza este corectă, ritualurile au fost modificate, dar păstrând componente, chiar dacă fără un înțeles clar, din ritualurile vechi.
Când au fost întrebați cu privire la sensul mantrelor, dat fiind că sunt secvențe și cadențe care nu au vreo traducere în nicio limbă, preoții au afirmat doar că acele sunete le-au fost transmise. S-au transmis, așadar, generație după generație, pornind în timpuri în care, probabil, omul era încă în „întuneric”, fără vorbire, probabil fără conștiință de sine.
Ulterior, odată cu vorbirea, poveștile și cântecele cu versuri au preluat inițiativa. Dar, ascunse în ritual, au rămas și mantrele.
Notă: Poate citind termenul arian v-ați întrebat ce legătură poate fi cu germanii sau populațiile nordice, termenul fiind utilizat în mitologia pseudo-științifică nazistă.
În fapt, termenul „arian” a fost folosit abuziv și pseudoștiințific de ideologii europeni din secolele XIX-XX. Inițial, „arian” era un termen lingvistic: filologii foloseau „indo-arian” pentru a descrie o ramură a limbilor indo-europene, asociată cu populațiile vechi din India (ex. sanscrita, avestica, hindi).
Rasismul „științific” al secolului XIX a deturnat acest termen lingvistic și l-a transformat într-un termen rasial. Unele curente intelectuale germane și franceze (Gobineau, Chamberlain) au emis teoria fantezistă că popoarele europene ar descinde dintr-o rasă originară nordică, „ariană”, care ar fi migrat din Asia spre Europa. Apoi, în cadrul mitologiei naționaliste germane, arienii au fost identificați în mod arbitrar cu „rasa nordică”, adică populațiile blonde, cu ochi albaștri.
Nazismul a preluat această construcție falsă și a redenumit „germanii” sau „nordicii” ca fiind „arieni”, ignorând complet faptul că termenul fusese legat istoric de populații indiene sau iraniene de culoare mai închisă.
Documentarul „Altar of fire”
Textul are la bază cartea „Din înțelepciunea veacurilor îndepărtate”, de Neil OLiver.
