24 februarie 2022 va rămâne, cu siguranță, în istorie, ca o dată importantă, când lumea, încă neieșită din „era noului coronavirus”, a primit un nou șoc, cu impact masiv asupra economiei lumii (așadar, asupra vieților noastre): președintele rus Vladimir Putin a decis, spre stupefacția planetei, să invadeze Ucraina. Sigur, pe lângă efectele, încă neclare, pe termen lung asupra economiei lumii și ordinii internaționale, vorbim de efecte oribile asupra Ucrainei, dar și asupra Rusiei (care își va schimba cu greu statutul de stat-paria la care s-a autocondamnat).

Cum am scris și anterior, populația rusă, în majoritate, susține agresiunea. Date recente arată că sprijinul a crescut, în fapt, către 85% în ultimele zile. Cum este posibil? Care este mecanismul mental care permite așa ceva? Trei sunt, cred, acele tendințe ale naturii umane care permit ca o populație să se ralieze unei inițiative de tipul celei puse în practică de președintele rus.

Vorbim despre: tribalism, indiferența față de suferința celuilalt și selectarea informației pentru a justifica decizia (emoțională) deja luată.

Toți funcționăm astfel, deci ce se întâmplă poporului rus în clipa de față s-ar aplica, cred, oricărui popor. Asta nu înseamnă că poporul este „nevinovat”. Indiferent de tendințele mentale, acțiunile imorale și ilegale ale unui individ sau grup de oameni trebuie tratate ca atare.

Rușii nu au ajuns să-l susțină pe Putin, așa cum cred mulți, pentru că au fost îndoctrinați. Toți, sau aproape toți, înțeleg foarte bine ce se întâmplă în Ucraina. În fapt, prezentarea distorsionată a realității de către mass-media rusească îi ajută pe ruși să-și susțină decizia deja luată: Putin are dreptate, spune media, invazia Ucrainei este, în fapt, lupta împotriva naziștilor și împotriva unui Occident ostil. Rușilor, prin urmare, li se oferă ceea ce așteaptă, o justificare pentru opțiunea lor deviantă.

Dar cum ajunge la un popor la o atare raliere cu „răul”?

Prima tendință este cea numită „tribalism”, care are „semnătura” evoluției speciei noastre: dacă aparții de un anumit trib și ții aproape de acesta, șansele de supraviețuire cresc. Probabil, cum spuneam recent, inclusiv senzația uneori sufocantă de singurătate este tot parte din mecanismul ancestral complex de a „împinge” individul către un grup, tot în scopul asigurării protecției.

Tribalismul este astăzi găsit în acțiuni cumva bizare: identificarea cu o echipă sportivă ori cu diverse grupări de semeni, pe baza unor elemente comune, dintre cele mai diverse.

A doua tendință este cea de a te ține deoparte, emoțional, de suferința din jurul tău. Cum spuneam într-un alt articol, nimănui nu-i pasă de fapt de suferința altuia. Și atunci când crezi că îți pare rău de cineva, îți pare rău, în fapt de tine. Când plângi moartea cuiva, plângi, în fapt, faptul că l-ai pierdut pe cel care a murit, că nu-ți mai poate fi util. Asta este natura umană. Prin urmare, poate nu este moral să nu-ți pese, dacă ești rus, de suferința ucrainenilor, dar la modul real nu-ți pasă, pentru că nu o simți. Cum nici ție nu-ți pasă de mizeria în care trăiesc copiii din India sau Bangladesh, de exemplu; sau din România, ca să fim mai aproape geografic :) Cum spunea ironic unul dintre cei mai buni cunoscători ai naturii umane pe care-i știu, La Rochefoucauld (i-am prezentat cele mai bune maxime aici), „toți avem suficientă tărie pentru a suporta necazurile altora”.

Așadar, omul este caracterizat de indiferența față de soarta celorlalți, cu excepția propriei persoane și a celor apropiați. Pentru a fi preciși și conciși, nu ne pasă decât de noi înșine; de ceilalți ne pasă doar în măsura în care afectarea acestora ne afectează în mod direct sau indirect.

Pe de altă parte, Homo sapiens poate găsi plăcere în distrugerea semenilor, iar jaful și genocidul poate lua chipul unor valori înalte în anumite societăți, fiind numite „curaj”, „viziune”, „măreție”. Istoria conflictelor interumane este plină de astfel de exemple. Dacă nu crezi că ți se aplică ție, gândește-te cum ai reacționat când ai observat o coloană de tancuri rusești distrusă de ucraineni la periferia Kievului (au apărut multiple astfel de înregistrări recent în spațiul public). Probabil că ai simțit o satisfacție, pentru că ești cuplat emoțional (tribalism) cu partea ucraineană. Gândul că în acele tancuri, în multe cazuri, erau niște tineri care, în anumite circumstanțe, ți-ar fi putut fi prieteni, putând avea cele mai alese calități umane, dar ajunși acum în postura de a fi agresori - nu ți-a afectat satisfacția. Dar nu e nimic în regulă cu tine, căci așa suntem (aproape) toți. Vorbim aici despre natura umană.

Omul este dominat de tendințe biologice ancestrale, care, în funcție de context, îl pot pune în poziții complet paradoxale, fără a i se părea bizar. De exemplu, poți fi de părere că este abominabil să ataci și să omori pe cineva, dar găsești plăcut să vezi că inamicul tău este exterminat. Este nevoie de un efort colosal, în cazul celor mai mulți, pentru a se rupe de aceste predispoziții. Probabil de aceea este totuși o diferență între diverse pături sociale în Rusia, de exemplu, cu privire la invazia Ucrainei.



Citește și: De ce omul nu este nici bun, nici rău de la natură


Revin un pic la ideea inițială, pentru că mi se pare importantă: propaganda ajută la justificarea unei opțiuni, nu neapărat la formarea acesteia.

Acest mecanism mental este prezent în cazul adepților teoriilor conspirației, de pildă. Aceștia aleg din noianul de date pe cele care le confirmă teoria.

Rușilor, de exemplu, nu li pare relevant elementul central al unei judecăți sănătoase, și anume faptul că Rusia a atacat fără a fi provocată o țară democratică. Nu, ca noi toți atunci când avem nevoie de justificări pentru deciziile noastre, ignorăm datele esențiale care ar trebui utilizate în formularea oricărei concluzii solide și căutăm acele bucățele de informații, acele nuanțe, care se potrivesc cu ce credem.

De pildă, rușii pun împreună date reale, nesemnificative în raport cu datele esențiale, dar interpretate în mod distorsionat, precum:
- Occidentul vrea să le distrugă economia (e corect, dar, cum știm, ca reacție la acțiunile Rusiei),
- ucrainenii ucid ruși în Donbas (e corect, dar conflictul din Donbas e pornit și susținut de ruși, căci rușii din Donbas nu cumpără arme, puști, blindate și sisteme de rachetă de la supermarket; în plus, Mariupol, oraș distrus de ruși, era format dintr-o largă comunitate de ruși, 45%, dar acum viața rușilor nu mai pare relevantă),
- ucrainenii au militari cu orientări naziste (corect, dar e vorba de o minoritate de câteva sute de soldați din Batalionul Azov, nu de o majoritate în rândul armatei ori populației ucrainene) și așa mai departe.

Din nou, aceste mecanisme mentale sunt universale. Toți le încercăm și le cădem pradă într-un context sau altul.

Asta nu înseamnă că nu ne dăm seama de ce este corect sau ce este drept. Știm asta, oricât ne-am tulbura gândirea prin auto-îndoctrinare. Și de aici decurge culpa istorică. Generațiilor viitoare de ruși le va fi, cel mai probabil, rușine de această generație (dacă Rusia se va democratiza vreodată), așa cum s-a întâmplat și în cazul Germaniei după cel de-Al Doilea Război Mondial. Această generație de ruși însă pare condamnată să intre în istorie ca una asociată răului...

Write comments...
symbols left.
You are a guest ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    ionadrian · 9 months ago
    Poporul rus daca exista ca popor si nu doar ca populatie trebuie "pus cu botul pe labe" exact cum a fost  pus si poporul german revansard dupa primul razboi mondial  nefiind mai buni decat nazistii ba in contra mai rai.Desigur ca raman si maghiarii dar sunt prea neinsemnati numeric ca sa merite osteneala.