• Azi trăiesc 7% din oamenii (Homo sapiens) care au existat vreodată.
Din cele 8,2 miliarde de oameni în viață azi, aproape 885 de milioane sunt subnutriți.
1,7 miliarde sunt supraponderali, iar 880 de milioane sunt obezi.
760 de milioane nu au acces la apă potabilă.
România se depopulează încet, dar sigur. În 1990 eram a 33-a țară ca număr de locuitori din lume, cu 23 de milioane, în 2025 vom fi a 69-a țară, cu 18,9 milioane. Rata de fertilitate actuală este de 1,71.
Teama suprapopulării planetei a dispărut. Acum ne temem că în 300 de ani vom fi de 4 ori mai puțini.
• Să arăți, prin diverse tehnici de scanare, că anumite părți ale creierul sunt „active” în timpul nu știu cărui proces mental nu explică aproape nimic.
Să înțelegem că nu există nicio reproducere a mecanismului mental în inteligența artificială este, cred, suficient să amintesc că, în fapt, nu înțelegem nici măcar cum se face o simplă adunare în creier, cum ar fi 1+1.
• Să te gândești serios la un subiect presupune două tipuri de focalizare, asupra contextului imediat și asupra celui mai larg, făcând un arc peste timp.
Din păcate, mulți au dificultăți reale în a-l înțelege pe primul, dar dificultăți insurmontabile în a-l înțelege pe cel de-al doilea.
De aceea, aproape orice eveniment din societate relevant este un mister.
Inteligența nu poate suplini niciodată lecturile, ci doar facilita și completa.
• Abonamentele plătite pentru orice publicație sau aplicație face Internetul mai puțin util și mai puțin valoros.
În mod evident, tendința de a pune totul în spatele unui „zid” de care nu treci decât cu o plată, pe lângă faptul că transformă Internetul într-un cimitir de linkuri inutile, „rupe” lumea online în două: lumea gratis a postacilor de profesie pe diverse rețele/ aplicații, lipsită de interes și valoare, și lumea scumpă a publicațiilor „serioase”, accesibile celor cu bani și interes în a le urmări.
Sigur, nu sunt primul care observ asta, dar o idee mai bună nu i-a venit încă nimănui...
• În caz că nu voi mai fi pe aici în câteva sute de ani: vă rog să verificați dacă ipoteza mea - că diverse concepte fundamentale de astăzi, precum Big Bangul, energia întunecată sau materia întunecată vor fi privite de cercetătorii viitorului ca teorii ridicole - este sau nu validă.
• Educația serioasă nu se poate face prin distracție. Că s-ar putea - este o ipoteză pe care doar cei mai superficiali o pot susține.
În schimb, dacă ajută la ceva, educația serioasă presupune să fii pasionat de subiectul studiat.
• Moralitatea populației și obiceiurile sunt mai importante decât orice legislație.
Comportamentul instituțiilor sunt aliniate și ele la cele două.
Prin urmare, faptul că s-a ajuns la un fenomen al consumul de droguri incontrolabil, lăsat liber, are legătură în primul rând cu cele spuse în primele două propoziții.
Consumul de droguri trebuie combătut întâi acasă, apoi la școală, iar abia apoi prin poliție și alte structuri dedicate.
• Oricâte așteptări aș avea de la o carte, dacă văd pe una dintre coperți fața autorului, apărută cu acordul lui (e în viață), care mai ține și o mână sau un deget în falcă, să pară că gândește, îmi scade entuziasmul și involuntar mă aleg cu o părere proastă despre autor, care se traduce într-o părere proastă și despre carte.
În orice etalare a acestei poziții vădit exhibiționiste este ascuns un amor-propriu pe care-l găsesc intolerabil. Ori un autor nerușinat nu este de încredere.
Nu pot lupta împotriva acestei evaluări instantanee.
Pe de altă parte, așa se comportă oamenii când gândesc? Nu cred.
• Conflictul fundamental, de nerezolvat, care ne împiedică, a priori, să înțelegem vreodată lumea este cel dintre nevoia noastră de înțelegere cauzală a lucrurilor și incapacitatea de a găsi relații cauzale în natura ultimă, fundamentală a lumii.
Exemple: conștiința, liberul-arbitru, atracția dintre particule cu sarcini opuse, mecanismul gravitației, inseparabilitatea cuantică.
• E drept că este ispititoare ipoteza că o viață fără dificultăți este dezirabilă, dar picăm în tipul de metaforă pe care și Kant îl invoca: porumbelul crede că s-ar mișca mai ușor într-o atmosferă fără aer.
Problemele și provocările sunt ceea ce dau tracțiune și semnificație vieții.
Desigur, nu orice problemă și orice provocare are utilitate, dar, în genere, regula e funcțională.
• La ecuator, pe Lună, temperaturile oscilează între 120 ºC, ziua, și -130 ºC, noaptea. Dezavantajul de a nu avea atmosferă și oceane. Să-mi amintesc atunci când decid să plec cu primul grup de oameni pentru a crea prima colonie lunară...
• Reamintindu-mi de Eminescu...
Experiența de zi cu zi afectează, inevitabil, gândirea și discursul științific. De exemplu, vorbim despre galaxii care „se află” la x miliarde ani-lumină. Dar aceasta este doar o ipoteză. Tot ce știm, în fapt, este că lumina unei galaxii aflate la x miliarde ani-lumină a ajuns la noi săptămâna trecută. Unde se află galaxia azi, dacă nu a suferit vreo catastrofă cosmică, nu avem de unde ști. În plus, corpurile cosmice, precum galaxiile, sunt în deplasare unele în raport cu altele. În funcție de viteza relativă, respectiva galaxie ar fi mai aproape sau mai departe.
• Einstein, deși cu o intuiție formidabilă, care l-a dus la revoluționarea fizicii, a avut multiple tare, ca persoană. Una dintre laturile mai puțin cunoscute este cea referitoare la prețuirea pentru dictatori.
În plus, lipsa unei culturi solide și a unor lecturi riguroase a gânditorilor dinaintea sa l-au făcut, se pare, dogmatic, aspect reflectat în relația sa cu mecanica cuantică, ale cărei baze, comic, nu?, le-a pus.
Einstein pare să fi fost dominat de obsesia unui univers complet explicabil, adică un univers unde totul este definit de o relație cauză-efect.
Dar Einstein a apărut în istorie într-un moment când omul se apropia de limitele gândirii și ale capacității de a sonda natura. Iar natura, în mod fundamental, este inexplicabilă, ceea ce, în termeni concreți, înseamnă că este necauzală. Nu mai vorbesc despre chestiuni ce țin de natura umană, precum liberul-arbitru, ci doar despre fenomene precum superpoziția cuantică, inseparabilitatea cuantică sau experimentul cu dublă fantă.
Cauzalitatea este un instrument de cunoaștere uman, ce ține strict de modul în care funcționează mintea umană, dar nu este o caracteristică a naturii. Cum noi funcționăm, sub aspectul explicării lucrurilor, doar pe baza identificării unor relații cauză-efect, orice fenomen natural care nu poate fi explicat astfel, măcar rudimentar, este prin definiție în afara registrului posibilităților noastre.
• Problema principală cu înțelegerea conștiinței, în termeni simpli, este următoarea: nu înțelegem cum este posibil ca niște simple particule, pe care le imaginăm ca mici bile, să interacționeze în așa fel încât un conglomerat de astfel de particule să dea naștere unei entități conștiente și gânditoare.
Doar că lucrurile sunt diferite din cel puțin două puncte de vedere.
Pe de-o parte imaginea particulelor-bile este depășită.
Pe de altă parte, și, cred, și mai important, nu înțelegem deloc natura ultimă a particulelor. Iar faptul că nu înțelegem ce sunt particulele, ne blochează orice posibil progres în înțelegerea diverselor fenomene emergente, precum conștiința.
Dihotomia minte-materie este astăzi complet pulverizată, căci intuiția că știm ce este materia, rămânând să clarificăm mintea, este complet falsă. Nu, nu știm ce este materia și nici nu vom putea ști vreodată. Iar dacă nu știm esența materiei, nu putem înțelege esența minții.
