Neuron - concepţie artist
credit: microworld-navigator.deviantart.com
După cum reiese şi din articolul precedent, celulele animale sunt de o mare varietate şi conţin organite celulare specifice, în funcţie de rolul pe care îl îndeplinesc. În continuare vom face o scurtă prezentare a câtorva celule mai importante cu diverse funcţii.
- Detalii
- Scris de: David Jelescu
După ce în primul articol am vorbit despre ramurile zoologiei şi despre clasificarea animalelor în mai multe unităţi semantice, în acest articol vorbim despre celula animală: despre ribozomi, reticulul endoplasmatic, aparatul Golgi, mitocondrie, organitele specifice etc.
- Detalii
- Scris de: David Jelescu
Zoologia (de la cuvintele greceşti zoon - animal şi logos - ştiinţă, vorbire despre) este ştiinţa care studiază organismele încadrate în regnul Animalia. Zoologia este una dintre principalele ramuri ale biologiei, alături de botanică, anatomie şi fiziologie.
- Detalii
- Scris de: David Jelescu
Cât de multe ştiţi despre sânge? De ce are sângele culoarea roşie? Ştiaţi că rolul său este de a transporta oxigenul şi nutrienţii în organism? Dar că o persoană adultă are între 5 şi 6 litri de sânge, adică 7-8% din greutatea corpului? Mai multe, în cele ce urmează.
- Detalii
- Scris de: David Jelescu
Structura unei celule
Diviziunea celulară este unul din cele mai frecvente procese care au loc în organismul nostru, practic în fiecare secundă unele celule se divid, iar altele mor, fiind înlocuite de altele noi. Pentru mai multe detalii privind diviziunea celulară, citiţi articolul de faţă (video inclus).
- Detalii
- Scris de: Raul Sandu
Ştiaţi că există oamenii care nu îşi recunosc propria faţă ?
Prosopagnosia este o tulburare neurologică determinată de leziuni ale creierului, mai exact ale girusului fusiform. Ea se manifestă prin inabilitatea de a recunoaşte feţele celor din jur sau chiar propria faţă, tulburarea cauzând astfel inconvenienţe majore în viaţa de zi cu zi. Se estimează că 2% din populaţia planetei poate fi afectată, în diverse stadii, de această afecţiune. Suferinzii de prosopagnosia nu pot recunoaşte nici chiar propria familie.
Există relatări asupra acestei tulburări încă din antichitate, însă Joachim Bodamer a fost cel care, în 1947, a descris pentru prima dată afecţiunea într-un tratat medical. De asemenea, el este cel care a folosit pentru prima dată termenul "Prosopagnosia" (gr., "prosopon" = faţă, "agnosia" = necunoaştere).
Cea mai întâlnită formă de prosopagnosia este cea dobândită prin leziuni la nivelul girusului fusiform din lobul temporal al encefalului. Acesta zonă este responsabilă, printre altele, de recunoaşterea faciala. O formă mai rar întâlnită de prosopagnosia este cea congenitală, apărută în urma defectelor fătului din timpul dezvoltării intrauterine. O cauză posibilă pentru care forma congenitală este mai rar întâlnită este faptul că persoanelor afectate le este foarte greu să realizeze că suferă de o afecţiune, unii trăind chiar toată viaţă fără a conştientiza acest lucru.
Girusul fusiform
credit: Wikimedia Commons
Prosopagnosia cauzează mari dificultăţi în viaţă de zi cu zi, spre exemplu la vizionarea unui film sau a unui album de poze. Mulţi dintre cei ce suferă forme avansate ale bolii nu folosesc produse cosmetice, nu îşi îngrijesc părul şi îşi cumpără foarte rar haine deoarece nu se pot recunoaşte pe ei înşişi în oglindă.
În prezent, această afecţiune este incurabilă. Singurul tratament este cel compensatoriu, adică se încearcă stimularea celorlalte simţuri pentru recunoaşterea persoanelor din jur (auz, miros, simţul tactil).
- Detalii
- Scris de: Darius Luchian
Prin ce metode putem cultiva abilităţile muzicale de la vârste fragede? Garantează urechea muzicală absolută o carieră de mare succes în domeniul muzical? Iată două din întrebările la care ultima parte a acestui articol încearcă să răspundă.
- Detalii
- Scris de: T. Ov.
Continuăm incursiunea în universul abilităţilor muzicale cu prezentarea câtorva studii ştiinţifice pe tema mecanismelor genetice şi neurologice care stau la baza a ceea ce noi numim ureche muzicală. Putem oare "educa" această aptitudine?
- Detalii
- Scris de: T. Ov.
În a doua parte a interviului cu neurologul Kent Kiehl se vorbeşte despre aparenţa psihopaţilor, care pot fi persoane foarte agreabile, psihopatia la femei, despre probabilitatea ca un psihopat să aibă o carieră de succes şi alte lucruri interesante.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Misterioasa abilitate de a recunoaşte orice notă muzicală este de multă vreme asociată în muzică ideii de geniu. Oare urechea muzicală a ajutat-o pe Ella Fitzgerald să îşi perfecţioneze calităţile interpretative? Adevăratul mister este însă de ce nu suntem cu toţi capabili de aşa ceva.
- Detalii
- Scris de: T. Ov.
Atunci când Kent Kiehl îi vizitează pe unii dintre cei mai periculoşi prizonieri din Statele Unite, nu merge doar pentru a vorbi. Acesta doreşte să afle ce este diferit în modul de funcţionare al creierelor prizonierilor. Citiţi aici despre progresele recente privind psihopaţii.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Christian de Duve, biolog care în 1974 a câştigat premiul Nobel pentru realizările din domeniul structurii celulare, este de părere că, de-a lungul evoluţiei, am dezvoltat trăsături care vor duce la extincţia umanităţii, dacă nu învăţăm să le controlăm.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Încă de când au apărut primele forme de viaţă de pe planetă, cele mai mari dintre acestea au avut tendinţa de a deveni încă şi mai mari. Pe parcursul a 3,6 miliarde de ani de evoluţie, dimensiunea maximă a vieţuitoarelor a crescut cu 16 ordine de mărime, aproximativ de 10 cvadrilioane de ori, de la celule unice la masivii arbori sequoia de astăzi. Aşadar, indiferent de ceea ce spune lumea, mărimea contează!
Cele mai mari animale, de la balena albastră până la sauropode, reprezintă atât un stimulent al imaginaţiei, cât şi o mare atracţie pentru oamenii de ştiinţă. Unul dintre aceştia, Jonathan Payne de la Universitatea Stanford, încearcă alături de echipa sa să descopere cum a evoluat dimensiunea fiinţelor pe parcursul întregii istorii a vieţii pe Pământ.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
Virusurile sunt microorganisme alcătuite dintr-un singur tip de acid nucleic (ADN sau ARN), protejate de un înveliş proteic (capsida). Unele virusuri au învelişul proteic înconjurat de încă un strat (anvelopă), de natură lipoproteică. Nu se pot divide şi sunt replicate doar în celule vii. În acest articol vom vorbi în detaliu despre virusul papilloma uman (papillomavirus) şi bolile pe care le produce, dintre care cea mai cunoscută este cancerul de col uterin.
Structura unui virus: în general, virusurile sunt alcătuite din material genetic (ADN sau ARN, cu roşu în poză), protejat de o capsulă proteică (la exterior), iar unele pot fi învelite într-o membrană lipoproteică (anvelopa, cu albastru în poză).
Papillomavirusurile fac parte din categoria Papovavirusurilor (împreună cu Polyomavirusurile) şi sunt virusuri ADN. Se cunosc mai mult de 100 de virusuri umane papilloma.
Ele sunt răspunzătoare de apariţia negilor (verucilor) de la nivelul pielii (multe persoane au acest tip de negi) sau din regiunea genitală (condiloame) şi pot chiar determina apariţia cancerului cervical (de col uterin).
Negii anogenitali (condiloame): se transmit prin contact sexual direct la 60% din partenerii persoanelor cu această afecţiune. Nu există încă un tratament antiviral, deci, o dată contactat, virusul rămâne în organism. Negii pot însă fi distruşi prin crioterapie cu azot lichid, electrocauterizare, electrodesicare sau pot fi excizaţi.
Cancerul de col uterin (sau cancerul de cervix): papillomavirusul uman se regăseşte la peste 90% din femeile ce au cancer de col uterin. Însă doar o mică parte din femeile infectate cu acest virus vor face cancer; alţi factori care, pe lângă virus, au rol în progresia spre cancer sunt fumatul, contraceptivele orale, prezenţa altor boli cu transmitere sexuală şi dieta.
Infecţia cu HIV şi slăbirea consecutivă a sistemului imunitar sunt asociate cu o prevalenţă crescută a cancerului de col uterin.
În cazul unei infecţii cu Papillomavirus trebuie făcut un test Papanicolau. În mod normal, o femeie care a început viaţa sexuală trebuie să facă acest test anual. El este util în depistarea cancerului sau a stadiilor precanceroase.
Negii de la nivelul pielii: sunt asociaţi cu anumite tipuri de papilloma. Pot apare oriunde la nivelul pielii şi aproape niciodată nu se transformă malign (în cancer).
__________
Bibliografie: Oxford Textbook of Medicine
- Detalii
- Scris de: Raul Sandu
Este adevărat: crocodilii chiar plâng după ce înghit prada. Crocodilului îi curg lacrimile abundent din ochi, după ce biata victimă este devorată. Este vorba de mila faţă de biata făptură? Nu, desigur. Care este explicaţia?
- Detalii
- Scris de: Florin Constantinescu