Vaccinurile de la Pfizer / BioNTech și Moderna au rate de eficacitate foarte ridicate: 95% și 94%. Vaccinul Johnson & Johnson doar 66%. Și dacă te uiți doar la aceste numere, este firesc să crezi că J&J este mai rău decât primele. Dar această presupunere este greșită. Aceste cifre nu reprezintă, probabil, nici măcar cea mai importantă măsură a eficienței acestor vaccinuri.

Pentru a înțelege ce este important, trebuie mai întâi să înțelegeți ce ar trebui să facă vaccinurile. Rata de eficacitate a unui vaccin este calculată în studii clinice mari, când vaccinul este testat pe zeci de mii de oameni. Acești oameni sunt împărțiți în două grupuri: jumătate primesc vaccinul și jumătate primesc placebo. Apoi, sunt trimiși să-și trăiască viața, în timp ce oamenii de știință monitorizează pe o perioadă de câteva luni dacă fac sau nu Covid-19.

Iată două experimente mentale. În primul, imaginați-vă un copil și un robot care se apropie inexorabil de marginea unei prăpăstii. Pe cine ați salva? Cu siguranță pe copil. În al doilea, imaginați-vă că același copil se joacă, împreună cu robotul, cu un pistol, iar în cursul acestui joc arma se descarcă și rănește un trecător. Pe cine ați pedepsi, dacă trebuie să alegeți? Probabil pe robot, pentru că acesta era programat să se comporte în așa fel încât să nu rănească pe nimeni.

1. Cineva care doarme doar 4 ore pe noapte prezintă o probabilitate de 11 ori mai mare de a provoca un accident de circulație decât cineva care doarme 8 ore. Iar oboseala la volan nu poate fi învinsă de nimic, dacă este avansată: oricât te-ai concentra, pur și simplu creierul va genera scurte momente de somn, care pot duce la accidente grave.


2. Nu grosimea hainelor ne ține de cald, ci aerul dintre haine ori dintre piele și haine. Acest aer se încălzește de la căldura emanată de corp. Dacă pui pe tine haine groase, lipite de corp, vei îngheța de frig. Cea mai bună variantă, în condiții de frig extrem, este să porți ceva subțire pe piele, urmată de alte două piese de îmbrăcăminte, din ce în ce mai groase, pentru a păstra aerul cald în trei straturi consecutive.

Neurobiologia este în esență încercarea creierului (cercetătorilor) de a se înțelege pe sine însuși: ce sunt eu, în fapt? Și deși nu-i e nimic mai aproape, înțelegerea creierului este încă în faza incipientă. Dar cunoașterea se acumulează cu trecerea timpului.

Iată trei mituri despre care mulți cred că reprezintă știință pură:
1. Mitul 1 - creierul are zone specializate, cu diverse funcții psihologice.
2. Mitul 2- creierul reacționează la evenimentele care au loc în exterior.
3. Mitul 3 - bolile mentale sunt separate de bolile trupului.


Imagine a virusului SARS-CoV-2 obținută cu ajutorul microscopului electronic

Să ne imaginăm următorul scenariu, care nu este deloc de neglijat: o nouă tulpină mai infecțioasă a virusului SARS-CoV-2, plus un proces de vaccinare lent, plus un procent redus al celor vaccinați (30-40%), plus o imunitate de scurtă durată ca urmare a vaccinării (sau a infectării cu virusul).

Pentru ca scenariul să devină apocaliptic mai trebuie adăugat un singur ingredient: ca o viitoare tulpină a virusului să devină mai letală. Nu, poveștile cu „virusul vrea să se multiplice și nu-l avantajează să omoare gazda” sunt povești de adormit copiii ale unor doctori care-i tratează pe adulți ca pe niște copii ori, a doua variantă, la fel de credibilă, care habar nu au despre ce vorbesc.

Ok, dacă vreți să vedeți dacă e și vreun cip produs și controlat de Bill Gates ascuns în lista de ingrediente, vă pierdeți timpul :) Vaccinul nu conține așa ceva, dar conține, în schimb: un element activ (ARN), lipide, săruri și zahăr. Iată care este lista completă de ingrediente și care este rolul acestor elemente constituente.

Sunt un specialist al studiilor clinice. Ascult oamenii vorbind despre cei șapte până la zece ani necesari pentru a crea un vaccin și cât de periculos este să grăbești lucrurile. Cuvântul care continuă să apară este „grăbit” și asta-l face pe omul obișnuit să fie speriat cu privire la siguranța vaccinului. Ca doctor specializat în studii clinice vă pot spune ce fac în cea mai mare parte a celor zece ani - nu foarte mult.


Virusul SARS-CoV-2

Pe 9 noiembrie ac compania farmaceutică Pfizer a anunțat rezultatele preliminare ale studiului clinic (faza III), arătând că eficiența vaccinului anti-COVID-19 este de 90%. Ulterior, pe 18 noiembrie, publicând rezultatele finale, au revizuit eficiența la 95%. Pe 16 noiembrie compania Moderna anunțase rezultatele sale preliminare privind eficiența vaccinului anti-COVID, fiind de 95%.

Ambele vaccinuri sunt de tip mARN. Ce înseamnă asta și cu ce e diferit vaccinul tip mARN de celelalte vaccinuri?

Paul A. Offit este un doctor pediatru specializat în boli infecțioase, vaccinuri, imunologie și virologie. Offit este coinventator al vaccinului anti-rotaviral, care protejează împotriva infecțiilor cu rotavirus. Aceste virusuri reprezintă principala cauză a diareei acute în rândul copiilor mici.

Ultima carte publicată de Paul Offit (abia apărută pe piață) se numește „Overkill: When Modern Medicine Goes Too Far” și vorbește de practici medicale dovedite ca fiind greșite, dar susținute (din motive încă neclarificate pe deplin) de o largă majoritate a medicilor din toată lumea.


Cum se formează celula tumorală

În ultima perioadă reprezintă o afecţiune din ce în ce mai des întâlnită - şi nu doar în cadrul populaţiei vârstnice.  Un raport al Organizației Mondiale a Sănătății publicat pe 12 septembrie 2018 arată că în 2018 au existat 18,1 milioane de cazuri noi de cancer şi 9,6 milioane de decese cauzate de aceasta. Împărţind pe sexe, 1 din 5 bărbaţi şi 1 din 6 femei dezvoltă o formă de cancer de-a lungul vieţii, conform aceluiaşi raport. Cel mai frecvent este cel pulmonar cu 2,1 milioane de cazuri noi şi  1,76 milioane decese, după cum arată un raport publicat în mai 2019 în cadrul campaniei Săptămâna europeană de luptă împotriva cancerului (organizată de Asociația Europeană a Ligilor de Luptă contra Cancerului). Este una din realităţile înconjurătoare şi de aceea este important să înţelegem despre ce este vorba şi să avem o viziune corectă.

În articolul recent despre ce-i frământă pe adolescenți, una dintre întrebări este „De ce dacă ai băut prea mult vomiți?”. O întrebare legitimă :) Ne-am dat seama că deși am scris mai multe articole despre intoxicația cu alcool, nu am scris unul care să răspundă explicit aceste întrebări; așa că am răspuns acestei nevoi prin materialul de față :)

Atunci când ingerăm în cantități mari diverse băuturi pe bază de alcool s-ar putea să vomităm. De ce? Practic vomitatul este o reacție a organismului la constatarea unei  substanțe toxice în cantități intolerabile, cum este alcoolul.

Vomitatul este ultimul pas dintr-o serie de trei reacții organice: greață, contracții toracico-abdominale și vomitatul propriu-zis. Este bine de știut că, în fapt, vomitatul nu elimină alcoolul doar din stomac, dar și din parte din intestinul subțire. Pe de altă parte vomitatul, chiar și provocat, nu ajută foarte mult în ce privește revenirea din starea de beție, pentru că absorbția alcoolului în sânge se face foarte repede după introducerea în organism.

Nu se poate să nu fi auzit la TV acest mesaj: „Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide”. Două întrebări: 1. de unde a apărut acest mesaj?; 2. cât adevăr conține?

 

Când temperatura se ridică peste un anumit prag (să spunem 35°C), începem să ne simțim inconfortabil și, probabil, să transpirăm. La temperaturi scăzute începem să tremurăm. Cum anume detectează corpul creșterea temperaturii? Cum detectează corpul scăderea temperaturii?

Ați observat senzația de rece pe care o aveți atunci când introduceți în gură un produs mentolat? Dar senzația de fierbinte pe care o produce un ardei iute? Să fie vreo legătură între „rece”, „cald”, produsul mentolat și ardeiul iute?

Ați observat că atunci când mergeți la piscină, deși la început apa pare să fie rece, după câteva secunde de la intrarea în apă, senzația de rece dispare? De ce? La aceste întrebări vom răspunde în articolul de față.

• Avem o memorie de scurtă durată cu o capacitate de stocare foarte limitată; putem ține minte doar 7 lucruri pentru circa 20-30 de secunde. Ideea este importantă și are utilitate practică. Dacă vreți să rețineți ce se discută la o conferință,  de exemplu, nu vă bazați pe memorie. Pe moment aveți impresia că rețineți tot, dar la sfârșitul evenimentului, multe vor fi uitate. Luați, așadar, notițe ori găsiți o modalitate de înregistra discuția, dacă este permis.

• Nu toți uită ușor însă. În fapt există o „specie” de indivizi cu supermemorie. Unii rețin multe informații ca urmare a unei zestre genetice speciale, alții ca urmare a unui antrenament, folosind tehnici de memorare rapidă. Prijesh Merlin, din India, deține recordul pentru memorarea și redarea fidelă a 470 de itemi aleatori. Este în Cartea recordurilor pentru realizarea sa.


Imagine cu celulă infectată cu noul coronavirus (virusul, în galben, văzut la microscop electronic)

Cel mai frecvent, infecţia omului cu SARS-CoV-2 (coronavirus de tip 2 producător al sindromului acut respirator sever; agentul infecțios al pandemiei care a început în decembrie 2019 în provincia Wuhan din China) se produce prin inhalare pe cale respiratorie sau prin contaminare (prin „mâini murdare” pe cale fecal-orală) la nivelul mucoasei bucale. Virusul se mai poate transmite prin salivă, lichide biologice sau prin contactul rănilor deschise tegumentare cu suprafeţe contaminate.

Pe calea cea mai frecventă, la nivelul mucoasei nazale sau bucale, virusul se cuplează cu receptorii ACE2 (ACE2 = enzima de conversie a angiotensinei II)  localizaţi pe suprafaţa externă a membranelor celulelor epiteliale de la acest nivel.

Receptorii ACE2 sunt distribuiți în numeroase țesuturi și organe: mucoasa nazală, mucoasa bucală, nazofaringe, plămâni, rinichi, inimă, endoteliul și pereții vaselor de sânge din stomac, intestin subțire, colon și creier, în mucoasa duodenului, jejunului, ileonului și în pereții musculari ai acestora,  în piele și în glandele anexe ale acesteia (1). Tot în mucoasa bucală și nazală sunt prezente în număr redus și ușor variabil interindividual, specific fiecărui individ uman, celule ale sistemului imunitar de tipul macrofagelor, celulelor dendritice, limfocitelor și celulelor natural killer, care supraveghează aceste teritorii de potențiale agresiuni infecțioase.

Circa 20% dintre femei și 40% dintre bărbați sforăie atunci când dorm. O „apucătură” destul de supărătoare, în special pentru cel care trebuie să doarmă lângă cel care sforăie. Sforăitul poate indica existența unei probleme mai grave: apneea în somn, care este caracterizată de pauze de respirație pe timpul somnului.

Dar care sunt factorii favorizanți ai somnului? Ce se întâmplă atunci când sforăim? Ce se poate face pentru a scăpa de sforăit?


Alte animale, precum pisica, aud sunete cu frecvențe mult mai mari decât poate auzi omul

Există sunetul generat de căderea unui copac, dacă nu e nimeni în apropiere, să-l audă? O întrebare care a dat naștere și încă mai generează discuții filozofice. Înțelegerea a ceea ce înseamnă, în fapt, sunet, oferă un răspuns simplu și rapid la întrebare.

Ce este sunetul? Sunetul este ceea ce percepe creierul uman, ca urmare a captării și interpretării unor vibrații ale moleculelor de aer. Nu există aer, nu există sunet (de aceea în spațiu, în lipsa aerului, nu poți fi auzit atunci când vorbești). Nu există ureche care să recepționeze / interpreteze vibrațiile aerului, nu există sunet. Sunetul este o „chestiune” pur umană. Desigur, și alte animale percep sunete. Cum anume interpretează alte animale anumite sunete putem doar ghici, cum omul nu poate experimenta direct cum aude un alt animal.

Am scris pe scientia.ro mai multe articole despre HIV (din engleză: Human Immunodeficiency Virus - Virusul Imunodeficienţei Umane) și SIDA (din franceză: Syndrome d'Immuno-Deficience Acquis). Vă prezentăm o scurtă listă de aspecte succinte, la obiect, despre HIV și SIDA pornind de la un articol publicat inițial pe acest site, dar adăugând diverse informații de completare, care ni s-au părut de interes.

 

În 1948 oftalmologul spaniol Jose Igacio Barraquer Moner (da, spaniolii au multe nume...) s-a săturat de soluția numită „ochelari”.  A vrut o soluție pentru vederea imperfectă care să renunțe la ajutoare externe și care să acționeze direct asupra ochilor. Așa că a inventat o metodă chirurgicală care, cel mai probabil, nu va fi pe placul dumneavoastră: lua partea exterioară a corneei, o punea în nitrogen lichid, folosea un fel de strung în miniatură pentru a schimba forma corneei, apoi o reatașa pe ochiul pacientului.

Desigur, în cei 70 de ani care s-au scurs de la încercările lui Moner multe s-au întâmplat în lumea chirurgiei ochiului. Chirurgii moderni pot modifica forma corneei cu metode mai puțin invazive. Vorbim, desigur, despre folosirea laserului, care este atât de precisă, că putem practic scrie propoziții pe fire de păr.

1. Omul are 206 oase. Dar sunt și excepții (unii au 13 perechi de coaste, de exemplu). La naștere omul are peste 300, făcute din cartilaj; unele fuzionează ulterior.

2. În primul an de viață creștem cel mai mult. Atingem înălțimea de adult  și dimensiunea maximă a oaselor în jurul vârstei de 16 ani, cu diferențe între fete și băieți și chiar la același sex.

3. Pe timpul zilei ne scurtăm, pentru că sub efectul gravitației cartilagiul dintre vertebrele coloanei vertebrale se comprimă. Acesta își revine pe timpul nopții. Astronauții, în lipsa gravitației, ajung să se lungească cu până la 3%.


 



Donează prin PayPal ()


Contact
| T&C | © 2021 Scientia.ro