Pește orb de peșteră. credit: wikipedia.org

Diversitatea și complexitatea vieții de pe Pământ este uimitoare: 8 milioane sau chiar mai multe specii vii (cu un număr necunoscut de specii dispărute) - de la alge la elefanți - toate au evoluat de la un strămoș simplu, unicelular, începând acum circa 3,5 miliarde de ani. Dar înseamnă asta că evoluția generează întotdeauna și inevitabil o din ce în ce mai mare diversitate și complexitate, având o direcție previzibilă?

Charles Darwin a identificat trei ingrediente necesare pentru ca selecția naturală să aibă loc:
• Indivizii trebuie să fie diferiți, deci există o variație în cadrul unei populații.
• Indivizii trebuie să poată transfera aceste diferențe descendenților.
• Indivizii trebuie să concureze pentru resurse, fapt ce limitează numărul urmașilor pe care îi pot produce.

 
Șobolanul-cangur înlăturând un șarpe care atacă printr-o lovitură de picior

Scriam recent despre faptul că omul încă evoluează, iar această evoluție este, se pare, mai rapidă ca oricând în istorie. În lumea animală evoluția a dus la cele mai surprinzătoare adaptări. Iată trei dintre acestea, care, probabil, sunt mai puțin cunoscute.

În primul caz veți vedea cum un șobolan a devenit un adevărat karatist în lupta cu un șarpe. În al doilea caz puteți vedea uluitoarea stabilizare a capului la șoim, iar în cel de-al treilea exemplu o să observați cât de bravă este o pasăre, peste care trece un tractor. Cele trei povești sunt spuse, succint, în trei videoclipuri scurte.

Capacitatea medicinei moderne de a ne menține în viață ne poate face să credem că evoluția umană s-a oprit. Serviciile medicale moderne perturbă o forță motrice esențială a evoluției, menținând unii oameni în viață mai mult decât în mod „natural”, ceea ce îi face pe aceștia mai predispuși să-și transmită genele decât în lipsa medicinei moderne. Dar dacă ne uităm la ritmul evoluției ADN-ului nostru, putem vedea că evoluția umană nu s-a oprit - poate avea loc, în fapt, chiar mai repede decât oricând în istorie.

Întâi de toate, e dificil. Încercați să stați într-un picior și o să vedeți că nu e ușor deloc. Ok, probabil că aceste păsări au evoluat să le fie confortabil dacă stau într-un picior. Dar de ce? La ce ajută?

Ce s-ar întâmpla dacă am putea merge înapoi în timp, până la un anumit moment, ales în mod arbitrar, iar universul şi-ar reîncepe cursul său către viitor? Ar urma evoluţia acelaşi curs, iar omul ar apărea pe Terra, în mod inevitabil?

Paleontologul american Stephen Jay Gould a propus acest faimos experiment de gândire la sfârșitul anilor '80 - și este unul care încă mai stârneşte imaginația biologilor astăzi.

 

Pe tânăra planetă Pământ, cu miliarde de ani în urmă, compuși organici simpli au format structuri mai complexe care s-au putut dezvolta şi reproduce. Vorbim despre primele vieţuitoare pe Pământ, care sunt la originea miliardelor de specii care au locuit ulterior pe planeta noastră. La vremea respectivă, Pământul era aproape complet lipsit de ceea ce numim un mediu propice vieţii. Tânăra planetă a fost caracterizată de o activitate vulcanică intensă și o atmosferă ostilă vieţii.


Un schelet-fosilă complet al unei specii dispărute, dinozaurul Triceratops. Oamenii de ştiinţă folosesc atât dovezi fosile, cat şi ADN-ul pentru a urmări evoluţia speciilor dispărute. Barks/Shutterstock.com

Cum apar speciile noi şi cum apar tipuri complet noi de organisme? Timpul şi separarea sunt factorii cheie.

Mai întotdeauna când oamenii se gândesc la evoluţie, ei se gândesc la ideea lui Charles Darwin privind selecţia naturală, unde un tip de organism evoluează într-un fel foarte diferit, pe perioade lungi de timp: cum ar fi transformarea peştilor în animalele terestre sau a primatelor timpurii în oameni. Însă pentru oamenii de ştiinţă evoluţia înseamnă ceva mai subtil: o schimbare în frecvenţa variantelor genetice (secvenţe de ADN care variază între indivizi) în cadrul unei populaţii. Şi – în contrast cu ideea populară a evoluţiei – astfel de schimbări sunt determinate de mulţi factori, nu doar de selecţia naturală: mutaţiile, migraţia şi întâmplarea sunt toate mecanisme de modificare evolutivă.

 

Ok, e vorba doar de unii, dar întrebarea rămâne. Leşinul la vederea sângelui pare a fi pe fond emoţional. Sunt şi alte cazuri similare când unii dintre noi leşină: vederea unui ac de seringă, uneori o simplă zgârietură ori simpla presupunere că se află într-o situaţie limită. Leşinul trebuie să fie un răspuns la o situaţie de stres extrem; ar trebui cumva să fie util. În realitate, de cele mai multe ori este doar stânjenitor. Care-i misterul?

Furnicile din deşertul Sahara se hrănesc cu insecte moarte. Acestea pleacă în căutarea hranei în miezul zilei, când temperatura atinge 60o C, iar prădătorii sunt la umbră. Furnicile se deplasează sute de metri de muşuroi în căutarea hranei. Drumul dus este şerpuit, pe când drumul de întoarcere este drept, pe distanţa cea mai scurtă. Când sunt în apropierea muşuroiului, pe drumul de întoarcere, s-a observat că furnicile fac zigzaguri în încercarea găsirii muşuroiului, semn că ştiu că sunt în proximitatea acestuia. Cum navighează furnicile? Cum ştiu aceste furnici de un centimetru lungime să se întoarcă la muşuroi după călătorii de sute de metri distanţă?

Răspunsul probabil pare simplu şi este cunoscut de mulţi: pentru că girafele ajung astfel la hrană (frunzele copacilor aflate la înălţime) la care alte mamifere, mai scunde, nu ajung. Acesta este răspunsul clasic şi multă vreme biologii au fost convinşi, în majoritate, că aşa trebuie să stea lucrurile. Abia către anul 2000 doi cercetători, Robert Simmons şi Lue Scheepers, au sugerat că adevărul despre lungimea gâtului girafei s-ar putea să fie altul ori, în orice caz, răspunsul clasic s-ar putea să nu fie întreaga poveste.

Fosile umane descoperite în situl Sima de los Huesos, Sierra de Atapuerca, Spania
Credit: PNAS, doi/10.1073/pnas.1514828112

O echipă de cercetători din mai multe ţări, incluzându-l pe antropologul Rolf Quam de la Universitatea Binghamton, studiază forma şi mărimea corpului uman pe baza fosilelor umane descoperite în situl Sima de los Huesos, Sierra de atapuerca, Spania. Cu o vechime de 430.000 de ani, acest sit este locul identificării celei mai mari colecţii de fosile umane.

Ideea de a îngheţa oameni, pentru a-i decongela mai târziu în perfectă stare, este una care a făcut carieră în domeniul ştiinţifico-fantastic. Deşi inducerea hibernării prin îngheţare este departe de punerea practică, putem totuşi îngheţa şi stoca celule, ţesuturi şi organe - iar aceasta reprezintă o realizare medicală şi ştiinţifică de o extraordinară importanţă.

Timp de peste 150.000 de ani, rudele noastre străvechi, oamenii de Neanderthal (Homo neanderthalensis), au prosperat în întreaga Europă, până când, într-o secundă (geologic vorbind), au dispărut de pe faţa pământului. Mai multe teorii au fost propuse pentru a explica extincţia lor, deşi părerea care câştigă din ce în ce mai mult teren este că factorul principal a fost competiţia cu noi (Homo sapiens). În ciuda dispariţiei lor, moştenirea lor trăieşte şi în ziua de azi – în genomul uman.

Istoria umanitatiiHomo sapiens a apărut acum aproximativ 150.000 - 200.000 de ani în Africa, dar povestea noastră ca specie se întinde înapoi în timp mult mai departe, până în perioada primilor strămoşi umani. Evoluţia speciei Homo sapiens este în sine o poveste încâlcită, plină de întrebări fără răspuns şi o adevărată melodramă de familie. Aici sunt arătate câteva fapte pe care poate nu le cunoaşteţi despre povestea evoluţiei umane.

BacteriiTot mai multe boli devin rezistente la antibiotice. În câteva decenii, vom intra în "epoca post-antibiotic", o perioadă în care chiar şi cele mai obişnuite infecţii ne-ar putea pune viaţa în pericol. Este o perspectivă înfricoşătoare. Există vreo soluţie pentru această situaţie?

Bărbat şi femeie. DiferenţeDe parcă rafturile librăriilor nu ar geme destul de greutatea cărţilor care ne dezvăluie aceste diferenţe dintre bărbaţi şi femei. Iată că Donald Pfaff a mai adăugat încă o carte acestei grămezi. De ce s-a simţit obligat să mai adauge un volum acestei vaste colecţii?

Copilul TungA fost descoperirea revoluţionară a secolului: o fosilă de mici dimensiuni de tip uman care a pus sub semnul întrebării principiile de bază cu privire la originile speciei noastre. Nu, nu  este vorba de  Homo Floresiensis, alias  hobbitul (piticul) din Indonezia.

Persoana timida"Nu fi timid!" este o frază des auzită în culturile vestice moderne, în care cei deschişi şi extrovertiţi par a avea un avantaj şi unde educarea unor copii hotărâţi şi siguri pe sine este în vârful listei de priorităţi pentru mulţi părinţi. Astfel de atitudini pot fi înţelese.

Omul de NeandertalÎn acest articol vom continua incursiunea noastră în istoria timpurie a umanităţii. Vom vorbi despre Homo antecessor, Homo heidelbergensis, precum şi despre Homo neanderthalensis, dar şi despre locul şi rolul acestor specii de hominide în evoluţia spre Homo sapiens.

Omul JavaÎn acest articol vom continua incursiunea noastră în istoria timpurie a umanităţii. Vom vorbi despre Homo erectus, primul hominid care a ,,stăpânit’’ focul şi a părăsit Africa, precum şi despre "variante" ale sale, omul din Peking şi omul de Java.


 


Ne poți ajuta cu o donaţie.


PayPal ()


Contact
| T&C | © 2020 Scientia.ro