Universul nu este guvernat în întregime de nicio lege.
La trei secole după ce Newton a formulat realitatea în termeni de legi fixe și ecuații deterministe, știința a ajuns la o frontieră radical nouă, susțin Stuart Kauffman, biochimist și expert în sisteme complexe, și Andrea Roli, profesor de știința calculatoarelor. Biosfera – rețeaua în continuă evoluție a vieții – nu este un mecanism de ceas, ci un sistem auto-creativ și imprevizibil. Organismele se reconfigurează constant în moduri care nu pot fi prevăzute nici măcar în principiu și care nu pot fi captate într-un cadru matematic. Știința trebuie acum să înfrunte o idee îndrăzneață: realitatea nu este guvernată în întregime de nicio lege, iar cheia misterelor ei mai profunde o deține biologia, nu fizica.
La trei secole după Newton, ne aflăm în fața celei de-a treia mari tranziții din știință.
Newton a inaugurat prima mare tranziție inventând calculul diferențial și integral, precum și fizica clasică. Nu este o exagerare să spunem că Newton ne-a învățat cum să gândim. Să numim aceasta „paradigma newtoniană”.
- Detalii
- Scris de: Stuart Kauffman și Andrea Roli
- Categorie: Evoluţionism
De la stânga la dreapta: A. africanus, A. aferensis, H. erectus, H. neanderthalensis și H. sapiens
În căutarea cunoașterii, evoluția umană se află la același nivel cu originile vieții și ale universului. Și totuși, cu excepția cazurilor când o descoperire spectaculoasă ajunge pe primele pagini, paleoantropologia și domeniile înrudite au beneficiat de mult mai puțin sprijin și finanțare științifică – mai ales pentru oamenii de știință și instituțiile din țările africane în care au avut loc atât de multe descoperiri importante.
Una dintre primele descoperiri importante a fost făcută acum un secol în Taung, Africa de Sud, de muncitori dintr-o mină care au descoperit craniul unui copil de 2,8 milioane de ani, cu dinți asemănători celor umani. Anatomia sa fosilizată oferea dovezi ale mersului biped timpuriu; 50 de ani mai târziu, în regiunea Afar din nordul Etiopiei, care avea să devină un punct fierbinte al descoperirilor umane străvechi, această înțelegere a făcut un nou salt înapoi în timp odată cu descoperirea lui Lucy.
- Detalii
- Scris de: John Gowlett
- Categorie: Evoluţionism
Schimbări genetice cauzate de preferințe culturale, migrație sau evenimente întâmplătoare continuă să modifice genomul uman. E drept, astăzi evoluția omului pare a fi mai puțin despre supraviețuire și mai mult despre succesul reproductiv.
Dar, bazându-ne pe ce știm, aspecte culturale și tehnologice, cum va arăta omul peste 50 de mii de ani?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Evoluţionism
Tuatara. Credit imagine: wikipedia.org
Toate ființele umane îmbătrânesc. Face parte din biologia noastră și ne limitează durata de viață la puțin peste 120 de ani. Nu toate animalele experimentează îmbătrânirea însă. Corpurile unor animale nu se degradează treptat pe măsură ce îmbătrânesc așa cum o fac corpurile noastre.
Odată ajunși la 30 de ani, probabilitatea de a muri a oamenilor se dublează la fiecare opt ani. Deci, chiar dacă ai norocul să devii centenar, probabilitatea de a muri în fiecare an va fi mare.
- Detalii
- Scris de: Joao Pedro de Magalhaes
- Categorie: Evoluţionism
La nivel individual, sigur, viața pare scurtă și ne-am dori să atingem nemurirea. Dar viața și moartea nu sunt despre tine sau despre mine...
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Evoluţionism
Pește orb de peșteră. credit: wikipedia.org
Diversitatea și complexitatea vieții de pe Pământ este uimitoare: 8 milioane sau chiar mai multe specii vii (cu un număr necunoscut de specii dispărute) - de la alge la elefanți - toate au evoluat de la un strămoș simplu, unicelular, începând acum circa 3,5 miliarde de ani. Dar înseamnă asta că evoluția generează întotdeauna și inevitabil o din ce în ce mai mare diversitate și complexitate, având o direcție previzibilă?
Charles Darwin a identificat trei ingrediente necesare pentru ca selecția naturală să aibă loc:
• Indivizii trebuie să fie diferiți, deci există o variație în cadrul unei populații.
• Indivizii trebuie să poată transfera aceste diferențe descendenților.
• Indivizii trebuie să concureze pentru resurse, fapt ce limitează numărul urmașilor pe care îi pot produce.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Evoluţionism
Șobolanul-cangur înlăturând un șarpe care atacă printr-o lovitură de picior
Scriam recent despre faptul că omul încă evoluează, iar această evoluție este, se pare, mai rapidă ca oricând în istorie. În lumea animală evoluția a dus la cele mai surprinzătoare adaptări. Iată trei dintre acestea, care, probabil, sunt mai puțin cunoscute.
În primul caz veți vedea cum un șobolan a devenit un adevărat karatist în lupta cu un șarpe. În al doilea caz puteți vedea uluitoarea stabilizare a capului la șoim, iar în cel de-al treilea exemplu o să observați cât de bravă este o pasăre, peste care trece un tractor. Cele trei povești sunt spuse, succint, în trei videoclipuri scurte.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Evoluţionism
Capacitatea medicinei moderne de a ne menține în viață ne poate face să credem că evoluția umană s-a oprit. Serviciile medicale moderne perturbă o forță motrice esențială a evoluției, menținând unii oameni în viață mai mult decât în mod „natural”, ceea ce îi face pe aceștia mai predispuși să-și transmită genele decât în lipsa medicinei moderne. Dar dacă ne uităm la ritmul evoluției ADN-ului nostru, putem vedea că evoluția umană nu s-a oprit - poate avea loc, în fapt, chiar mai repede decât oricând în istorie.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Evoluţionism
Întâi de toate, e dificil. Încercați să stați într-un picior și o să vedeți că nu e ușor deloc. Ok, probabil că aceste păsări au evoluat să le fie confortabil dacă stau într-un picior. Dar de ce? La ce ajută?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Evoluţionism
Ce s-ar întâmpla dacă am putea merge înapoi în timp, până la un anumit moment, ales în mod arbitrar, iar universul şi-ar reîncepe cursul său către viitor? Ar urma evoluţia acelaşi curs, iar omul ar apărea pe Terra, în mod inevitabil?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Evoluţionism
Pe tânăra planetă Pământ, cu miliarde de ani în urmă, compuși organici simpli au format structuri mai complexe care s-au putut dezvolta şi reproduce. Vorbim despre primele vieţuitoare pe Pământ, care sunt la originea miliardelor de specii care au locuit ulterior pe planeta noastră. La vremea respectivă, Pământul era aproape complet lipsit de ceea ce numim un mediu propice vieţii. Tânăra planetă a fost caracterizată de o activitate vulcanică intensă și o atmosferă ostilă vieţii.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Evoluţionism
Un schelet-fosilă complet al unei specii dispărute, dinozaurul Triceratops. Oamenii de ştiinţă folosesc atât dovezi fosile, cat şi ADN-ul pentru a urmări evoluţia speciilor dispărute. Barks/Shutterstock.com
Cum apar speciile noi şi cum apar tipuri complet noi de organisme? Timpul şi separarea sunt factorii cheie.
Mai întotdeauna când oamenii se gândesc la evoluţie, ei se gândesc la ideea lui Charles Darwin privind selecţia naturală, unde un tip de organism evoluează într-un fel foarte diferit, pe perioade lungi de timp: cum ar fi transformarea peştilor în animalele terestre sau a primatelor timpurii în oameni. Însă pentru oamenii de ştiinţă evoluţia înseamnă ceva mai subtil: o schimbare în frecvenţa variantelor genetice (secvenţe de ADN care variază între indivizi) în cadrul unei populaţii. Şi – în contrast cu ideea populară a evoluţiei – astfel de schimbări sunt determinate de mulţi factori, nu doar de selecţia naturală: mutaţiile, migraţia şi întâmplarea sunt toate mecanisme de modificare evolutivă.
- Detalii
- Scris de: Jarek Bryk (traducere: Mircea Băduţ)
- Categorie: Evoluţionism
Ok, e vorba doar de unii, dar întrebarea rămâne. Leşinul la vederea sângelui pare a fi pe fond emoţional. Sunt şi alte cazuri similare când unii dintre noi leşină: vederea unui ac de seringă, uneori o simplă zgârietură ori simpla presupunere că se află într-o situaţie limită. Leşinul trebuie să fie un răspuns la o situaţie de stres extrem; ar trebui cumva să fie util. În realitate, de cele mai multe ori este doar stânjenitor. Care-i misterul?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Evoluţionism
Furnicile din deşertul Sahara se hrănesc cu insecte moarte. Acestea pleacă în căutarea hranei în miezul zilei, când temperatura atinge 60o C, iar prădătorii sunt la umbră. Furnicile se deplasează sute de metri de muşuroi în căutarea hranei. Drumul dus este şerpuit, pe când drumul de întoarcere este drept, pe distanţa cea mai scurtă. Când sunt în apropierea muşuroiului, pe drumul de întoarcere, s-a observat că furnicile fac zigzaguri în încercarea găsirii muşuroiului, semn că ştiu că sunt în proximitatea acestuia. Cum navighează furnicile? Cum ştiu aceste furnici de un centimetru lungime să se întoarcă la muşuroi după călătorii de sute de metri distanţă?
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Evoluţionism
Răspunsul probabil pare simplu şi este cunoscut de mulţi: pentru că girafele ajung astfel la hrană (frunzele copacilor aflate la înălţime) la care alte mamifere, mai scunde, nu ajung. Acesta este răspunsul clasic şi multă vreme biologii au fost convinşi, în majoritate, că aşa trebuie să stea lucrurile. Abia către anul 2000 doi cercetători, Robert Simmons şi Lue Scheepers, au sugerat că adevărul despre lungimea gâtului girafei s-ar putea să fie altul ori, în orice caz, răspunsul clasic s-ar putea să nu fie întreaga poveste.
- Detalii
- Scris de: Iosif A.
- Categorie: Evoluţionism
